Discursul este o dezvoltare oratorică pe un anume subiect spus în public
şi, în special, cu o ocazie solemnă, de către un orator.
Structura discursului cuprinde trei dimensiuni: logos,
kayros, charisma. Aceste trei elemente însumate asigură succesul unui discurs
oratoric.
Din
punctul meu de vedere cel mai important nivel al discursului oratoric este
reprezentat de logos, unul dintre
factorii cei mai puternici de persuasiune
In primul rând, logosul ( argumentatia logică) reuneste trei concepte: gândire, vorbire ,limbaj, deci, concepte care
ţin de dimensiunea raţională a fiinţei umane, prin intermediul cărora se încearcă
învingerea sau convingerea auditoriului.
Logosul
face legătura între sine şi ceilalţi, Aristotel consideră că orice comunicare
ar putea fi realizată doar prin această strategie pentru că sunt reunite toate
mijloacele, dovezi şi raţionamente, prin care vorbitorul apelează la argument
de ordin raţional pentru a-şi susţine ideile.
Centrul
discursului este reprezentat de formularea unei probleme: pune probleme,
sugerează probleme, se încheie cu probleme.
In al
doilea rând, apariţia oratorului în faţa publicului trebuie să beneficieze de o
pregatire logico-conceptuală. Astfel, oratorul se gậndeşte la ceea ce trebuie să
spună auditoriului, trebuie să găseasca echilibrul între tema enunţată si
tratarea ei, nu se poate anunţa o temă si apoi aceasta să fie ignorată.
Oratorul realizează o „prezentare anticipativă” în zona imaginaţiei, a ceea ce
va spune, îṣi creează un scenariu în funcṭie de care ghidează argumentaṭia,
asemenea actorilor care-ṣi interpretează rolul „în oglindă” înainte de a-l
juca.
In susṭinerea
temei, oratorul are în vedere următoarele aspecte referitoare la modul în care-ṣi
va prezenta ideile:
- Identificarea celor mai puternice argumente;
- Asigurarea inteligibilităṭii expunerii;
- Echilibru între abstract şi pragmatic;
- Pregătirea unor elemente de detensionare a atmosferei.
In momentul rostirii discursului în faṭa auditoriului de la tribună, logica
prealabilă a oratorului se sincronizează cu logica concretă. Oratorul îsi
adaptează discursul în funcṭie de gradul de expertiză al auditorului pentru a
putea convinge.
Toate aceste elemente de care trebuie să ṭină seama oratorul l-au determina
pe Cicero să-l definească prin două caracteristici: „ascuṭimea de minte a
logicianului” si „ cugetarea filosofului”.
In al treilea rând, gandirea nu poate fi
conceptă in afara limbajului.
Platon este unul dintre primii filosofi care a vorbit despre puterea
cuvintelor. In „Sofistul” ,de exemplu, el îṣi pune în gardă concetăţenii în faţa
capacităṭii de seducṭie a oratorilor abili, fie că aceṣtia sunt oameni politici
oportuniṣti sau sofiṣti. Această neliniṣte se regaseṣte ṣi astăzi.
Oratorul alege să exprime într-un anumit mod prin intermediul cuvintelor
concepte.
Aristotel consideră că limbajul
este în esenţa sa raṭional, ceea ce îl legă fundamental de toate nivelurile
umanului. Logos înseamnă vorbire, în primul rậnd ”vorbire cu sens”, care exprimă
justul ṣi injustul, bunul ṣi răul. Apoi (poate in primul rậnd), logosul este
facultatea specific umană datorită careia omul, singur, are puterea de a acṭiona
contrar obiceiului ṣi naturii, şi datorită căreia dobândeṣte tot ceea ce îl
apropie de perfecṭiunea sa. Limbajul şi gândirea sunt aspecte exterioare,
respectiv, interioare al uneia ṣi aceleaṣi calităti.
In al patrulea rând, pentru ca
un discurs să aibă succes, credibilitatea
oratorului trebuie să fie dublată de credibilitatea dovezilor. De aceea, oratorul
se apleacă asupra:
- Specificitătii dovezilor: dovezile bazate pe cifre
exacte, luate din statistici oficiale sunt mai credibile decât afirmaṭiile
generale, care se bazează doar pe simple presupuneri;
- Noutatea dovezilor: dovezi necunoscute de audientă -elemente
noi, impun reconsiderarea vechilor opinii ale publicului;
- Surse credibile: surse care sunt recunoscute prin imparṭialitatea
ṣi corectitudinea lor pot convinge pe oricine de adevarul lor.
In concluzie, aṣa cum afirma
Aristotel ,” există cel puţin un punct pe care cred că îl veṭi admite, ṣi anume
că orice logos ar trebui să fie construit ca o fiinţa, cu
propriul ei corp, nu trebuie să-i lipsească picioarele sau capul, trebuie să
aibă un mijloc, si extremităţi de aşa natură, încât să se potrivească unele cu
altele şi cu întreaga lucrare”. Astfel „corpul” logosului este alcătuită din: „problemă”(„capul”), pregătirea
discursului („mijlocul”), si limbajul (picioarele”- care pun în mişcare
argumentarea). Sufletul logosului este sufletul celui care îl aude sau îl
rosteşte.
Unele discursuri remarcabile
alcătuite după toate regulile oratoriei sunt reprezentate şi de discursul lui
Stefan cel Mare din drama romantică „Apus de soare „ de Barbu Stefanescu
Delavrancea sau discursul lui Alexandru Lapuşneanul din nuvela omonimă a lui
Costache Negruzi.
Discursul lui Stefan cel Mare
este un model de artă oratorică în literatura noastră, o pagină de neuitat pentru
cel ce cu dragoste se apleacă peste aceste rânduri sau priveşte ca spectator
acest moment. Pentru a-şi convinge auditoriul de necesitatea continuităţii la ,
prin înscaunarea lui Bogdan, fiul său, Stefan cel Mare apelează la invocarea
trecutului istoric, la războaiele purtate, la eroii care au căzut in lupta pentru
apărarea patriei, prin oferirea unor exemple concrete, la religia crestină pe
care a promovat-o în întregul ţinut. Discursul continuă cu exclamaţii,
interogaţii si enumeraţii, în cadenţe retorice de o mare elocvenţă, dublate de
o voce pătrunzătoare. Vorbele lui Stefan sunt atât de bine spuse, atât de pline
de conţinut, de elan patriotic şi de înaltime morala.
Discursul lui Alexandru Lapusneanul
este bazat pe arta disimulării prin care încearca să-şi convingă auditoriul
despre sinceritatea cuvintelor rostite, el alege un moment propice, slujba de
la Mitropolie, moment în care se presupune că cei reuniţi devin iertători,
vestimentaţia este în ton cu mareţia momentului, apeleaza la argumente de ordin
religios, îşi recunoaşte vina, se căieste. Discursul se bazează pe concizie
aforistică, repetiţie, gradaţie, interogaţie şi exclamaţie retorică,
enumeraţie şi citare folosite drept
argumentaţie, toate acestea pentru captarea bunavoinţei auditoriului.
Profesor:
SIRBU CAMELIA GEORGIANA
Colegiul
Tehnologic „V.Harnaj”, Bucureşti
