Prof. înv. primar Mititelu Georgeana
Cristina
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Tg.
Frumos - Iaşi
Cel
mai puternic argument pentru integrarea
disciplinelor este însuși faptul
că viața nu
este împărțită pe discipline.
(J. Moffett)
Necesitatea abordării de tip
integrat
Schimbǎrile
produse în cadrul societǎţii la trecerea în noul mileniu au generat modificări
şi în domeniul educaţiei, care nu putea sǎ rǎmânǎ pasivǎ la provocǎrile lansate
în toate sferele existenţiale.
Având în vedere că problemele
concrete de viaţă pe care trebuie sǎ le rezolvǎm în fiecare zi au un caracter
integrat, soluţionarea lor, indiferent că acestea au un grad mai mic sau mai
mare de complexitate, implică apelul la cunoştinţe, deprinderi, competenţe care
nu pot fi încadrate în cadrul strict delimitat al unui obiect de studiu sau
altul.
Sistemele
educaţionale contemporane fac posibilǎ definirea unor noi paradigme
acordându-se o atenţie crescândǎ modelelor de abordare a instruirii. Astfel, se
realizeazǎ o trecere de la modelul
monodisciplinar ca generator al unei instruiri segmentate, pe compartimente
distincte, disjuncte, în care transferul este favorizat de operarea cu
structuri foarte clar delimitate situate în interiorul „teritoriilor”
disciplinare, la modele de tip
transdisciplinar/integrat a predǎrii-învǎţǎrii-evaluǎrii.
A face faţă solicitărilor şi
provocărilor lumii contemporane înseamnă a face transferuri rapide şi eficiente
între diversele „sertare” disciplinare, a colecta, a sintetiza şi a pune la
lucru împreună cunoştinţe, deprinderi şi competenţe dobândite prin studierea
diverselor discipline.
Abordarea de tip disciplinar pune
în prim-plan rigurozitatea şi caracterul academic al achiziţiilor educaţiei,
abordarea integrată a curriculum-ului pornește de la problemele semnificative
ale lumii reale şi de la nevoile de învăţare ale elevilor în contextul lumii de
azi.
Abordarea integrată a
curriculum-ului propune apropierea şcolii de viaţa reală, astfel încât copiii
să poată veni în şcoală „cu lumea lor cu tot”. Accentul se pune pe formarea
unor competenţe, atitudini şi valori transversale şi transferabile, utile
pentru dezvoltarea personală şi socială a elevilor.
O învăţare dincolo de
discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiţionale, poate fi mai
profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.
Din punct de vedere
curricular, integrarea înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor
şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională; integrarea mai
înseamnă şi „procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează
materia care îi este transmisă pornind de la experienţa sa de viaţă şi de la
cunoştinţele pe care deja şi le-a însuşit”.
Abordarea integrată se
referă la o anumită modalitate de tratare, de organizare şi planificare a
instruirii care produce o interrelaţionare a disciplinelor sau a obiectelor de
studiu, astfel încât vine în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale elevilor, ajută
la crearea de conexiuni între ceea ce învaţă elevii şi experienţele lor
prezente şi trecute.
Cu toate că integrarea
a adus la un oarecare consens specialiștii,mai ales în privința ideii că
integrarea reprezintă o alternativă viabilă de complementarizare a
disciplinarității,nu înseamnă că demersul integrator este lipsit de diferențe
și limite.
Limite ale abordării
integrate
·
pregătirea
profesorilor pentru a preda în acestă manieră:profesorii din România au o
pregătire inițială predominant disciplinară,în funcție de specializarea de pe
diploma de licență;un remediu în acest sens poate aduce noua Legea Educației
Naționale,care introduce masteratul didactic;
·
imposibilitatea
aprofundării de către elevi a cunoașterii științifice specializate;
·
lipsa
de tradiție pedagogică a integrării;
·
opoziția
latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendința integratoare.
Argumente pentru
susținerea abordării integrate
·
angajarea responsabilă a elevului în
procesul învățării;
·
încurajarea comunicării și a relațiilor
interpersonal prin valorificarea valențelor formative ale sarcinilor de
învățare în grup;
·
transformarea cadrului didactic în
factor de sprijin ,mediator și facilitator,precum și diminuarea funcției sale
de ,,furnizor de informații,, ;
·
profunzimea,trăinicia și reactivarea
rapidă a cunoștințelor ,generate de perspectiva integrată asupra
cunoașterii,prin intensificarea relațiilor dintre concepte idei ,practici și teme abordate în școală și
în afara ei;
·
abilitatea metodologică a cadrelor pentru
integrare curriculară : coordonare între temele abordate classic și cele
realizate integrat ,stabilirea modalităților de evaluare formativă a
performanțelor individuale și a celor obținute în învățarea prin colaborare
,precum și organizarea proiectelor într-o schemă orară coerentă.
Niveluri ale integrării
În funcţie de ce anume
integrăm (cunoştinţe, deprinderi, competenţe, valori, atitudini, metodologii de
lucru) şi cât de mult integrăm putem distinge câteva niveluri în abordarea
integrată a curriculum-ului:
·
monodisciplinaritatea
·
multidisciplinaritatea
·
interdisciplinaritatea
·
transdisciplinaritatea
Integrarea este, aşadar, un proces divers şi
complex, care merge progresiv de la modelul clasic disciplinar până la
disoluţia totală a barierelor disciplinare– transdisciplinaritatea.
Literatura de specialitate
identifică mai multe niveluri ale integrării :cinci niveluri (intradisciplinaritate,multidisciplinaritate,pluridisciplinaritate,interdisciplinaritate
,transdisciplinaritate ) sau patru, după unii autori, care consideră că multidisciplinaritatea
și pluridisciplinaritatea acoperă una și aceeași realitate.
Monodisciplinaritatea este centrată pe obiectele de studiu
independente și pe specificitatea
acestora.Aceasta presupune acțiunea de a aborda un proiect sau de a rezolva o
problem din perspective unei singure discipline.
Pluridisciplinaritatea
(multidisciplinaritatea) se referă la situaţia în care o temă aparţinând unui
anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor
discipline,acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând
independente unele în raport cu celelalte.
Obiectele de studiu contribuie, fiecare în
funcţie de propriul specific, la clarificarea temei investigate. Un bun exemplu
în acest sens îl constituie problematica clonării,tratată de regulă în studiile
de genetică dar la fel de relevantă de studiat în perspectiva eticii,
psihologiei, politologiei, chimiei etc.
Interdisciplinaritatea
presupune o intersectare a diferitelor
arii disciplinare, în urma acestei intersectări putând lua naştere noi obiecte
de studiu. Noile obiecte de studiu vin să acopere aşa-numitele “pete albe” de
pe harta cunoaşterii- exemplu:
fizică
+ chimie = chimia fizică; psihologie + drept = psihologie juridică.
În
abordarea interdisciplinară încep să fie ignorate limitele stricte ale
disciplinelor, căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot
duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt; între aceste se
numără şi capacităţile metacognitive, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea
de probleme, însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc.
Transdisciplinaritatea
–
reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului, mergând adesea
până la fuziune. Abordarea de tip transdisciplinar tinde către o
„decompartimentare” completă a obiectelor de studiu implicate. Prin gradul său
de complexitate, abordarea transdisciplinară le înglobează pe cele anterioare,
propunând un demers bazat pe dinamica şi interacţiunea a patru niveluri de
intervenţie educativă: disciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar şi
transdisciplinar.
Nivelul de integrare depinde
de variabile :scopul integrării ,tipul de curriculum,obiectul
integrării,nivelul de competență al profesorilor,gradul de pregătire al
elevilor, astfel încât nu se poate vorbi despre un nivel optim al integrării
,acesta putând trece prin diferite stadii,de la inserție/armonizare ,la
corelare/juxtapunere,intersecție/interacțiune,până la fuziune.
Organizarea învăţării pe criteriul disciplinelor formale clasice devine
insuficientă într-o lume dinamică şi complexă,caracterizată de explozia
informaţională şi de dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor.O învăţare
dincolo de discipline,de rigiditatea canoanelor academice tradiţionale poate fi
mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.
|
Abordarea
de tip integrat în învățământul primar
|
Cei mai serioşi paşi în abordarea integrată
s-au făcut în învăţământul preşcolar şi primar, dar şi în învăţământul
gimnazial şi liceal. Abordarea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o
mai bună corelare a ştiinţei cu societatea , cultura, tehnologia. Cu toate
acestea, se întâmpină o serie de dificultăţi, ce ţin în primul rând de
schimbarea mentalităţii cadrelor didactice, înlăturarea comodităţii, a
inerţiei.
În predarea/învăţarea conţinuturilor
învăţământului primar este din ce în ce mai prezentă tendinţa de organizare a
acestora dintr-o perspectivă integrată. În dilema de acum bine cunoscută a
predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor
în “câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline, a
învins se pare, cea de-a doua variantă.
Pași spre
integrare:
Planul cadru pentru învățământul
primar este structurat pe cele şapte
arii curriculare, care exprimă intenţia evidentă de a găsi soluţii pentru
integrarea conţinuturilor. Ariile curriculare reprezintă, aşa cum se ştie, un
grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. Între cele
şapte arii curriculare există un echilibru dinamic. Raportul dintre ariile
curriculare se modifică în funcţie de vârsta celor care învaţă şi de specificul
ciclurilor curriculare .
La nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează
cu “teme”, cu “orientări tematice” de fapt, care semnifică faptul că profesorul
are o anumită libertate de a alege sau de a propune conţinuturi. Remarcăm deci
flexibilitatea deosebită a acestui demers.
În
acest sens, programele de Limba și literatura română reprezintă un exemplu de abordare integrată care urmăreşte
înţelegerea de către elevi a bogăţiei limbii şi folosirea ei corectă în
relaţiile ei cu oamenii. Scopul studierii limbii române în perioada
şcolarităţii este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultura
comunicaţională şi literară, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să
comunice şi să interacţioneze cu semenii săi, să utilizeze în mod eficient şi
creativ capacităţile proprii, să poată continua în orice fază a existenţei sale
procesul de învăţare.
Curriculum-ul de limba română pentru învăţământul primar este structurat în
funcţie de un model comunicativ-funcţional care presupune predarea integrată a
capacităţilor de receptare şi de exprimare orală, cât şi a capacităţilor de
receptare a mesajului scris si de exprimare in scris.Domeniile limbii române
(citire, lectură, gramatică,compunere) sunt definite acum în termeni de
capacităţi: receptarea mesajului oral, receptarea mesajului scris, exprimarea
orală şi cea scrisă.
La clasa I predarea integrată presupune desfăşurarea în aceeaşi lecţie a
activităţii de scriere, citire şi comunicare, în
funcţie de necesarul comunicării eficiente între
elev şi învăţător, iar la clasele II-IV, planificarea
se face pe unităţi de învăţare în care
demersul se centrează pe realizarea obiectivelor de
referinţă şi a conţinuturilor prevăzute în
programă pe baza unor texte suport, fără
compartimentare tradiţională (citire, gramatica etc.)
Matematică accentuează
caracterului explorativ-investigativ prin dezvoltarea
capacităţilor vizate de sistemul obiectivelor de referinţă și accentuează contextele problematice care favorizează
dezvoltarea capacităţilor implicate în studiul matematicii şi care
solicită învăţătorului organizarea unor activităţi de învăţare variate,
adaptate nevoilor individuale ale fiecărui elev, stimulând colaborarea, interesul
şi motivaţia pentru aplicarea matematicii în contexte variate.
Abordarea integrată a matematicii poate fi realizată cu ocazia compunerii de
probleme,rezolvării de probleme,efectuării unor măsurători,cântăririi unor
obiecte precum și în alte situații,toate acestea depinzând de
capacitatea,inventivitatea și posibilitatea
învățătorului . De exemplu
armonizarea domeniilor matematică și știință ar spori profunzimea înțelegerii
conceptelor matematice deoarece o învățare holistică la această vârstă are mai
multe șanse să fie interesantă,fiind mai aprropiată de universul lor de
cunoaștere.
|
Are mai putina importanta:
|
Devine
mult mai importanta:
|
|
· memorarea mecanica de reguli
· matematica facuta cu “creionul si
hârtia”, respectiv “creta si tabla”
· problemele/exercitiile cu solutii sau
raspunsuri unice
· activitatea frontala
· evaluarea cu scopul catalogării copilului
|
· activitatea de rezolvare de probleme prin încercari, implicare activa
în situatii practice, cautare de solutii din experienta de viață a elevilor
· crearea de situatii de învățare diferite prin utilizarea unei varietati
de obiecte analiza pașilor de rezolvare a unei probleme, formularea de
întrebări, argumentarea
deciziilor luate în rezolvare
· activitatea învățătorului în calitate de persoană care faciliteaza
învățarea și îi stimuleaza pe copii să
lucreze în echipă
· evaluarea are ca scop surprinderea progresului competențelor matematice
individuale ale elevului
|
Științe
La acest nivel s-a iniţiat un nou proiect
de programă, care propune studiul integrat al ştiinţelor naturii la clasele a III-a şi a IV-a. Predarea ştiinţelor naturii,
într-o manieră integrată, la aceste clase poate permite o structurare a
problemelor abordate pornind de la o serie de teme integratoare mai apropiate
de capacitatea de înţelegere a copilului.
Prin predarea ştiinţelor naturii nu se urmăreşte o acumulare de fapte şi
informaţii ştiinţifice care să ducă la însuşirea de concepte ci, raportarea
copilului la mediul în care trăieşte. Ştiinţele, în calitatea lor de
furnizor al principalelor instrumente de acţiune asupra mediului natural şi de
transformare a acestuia, trebuie să stabilească limitele între care această
acţiune este permisă, asumându-şi astfel responsabilitatea pentru conservarea
mediului. Aceasta este o altă latură a ştiinţei cu care copilul trebuie să fie
familiarizat în scopul realizării unei educaţii ecologice adecvate.
Importanţa
unei abordări interdisciplinare a
ştiinţelor naturii constă în:
-
multitudinea
conexiunilor pe care profesorul le poate face în dialog cu elevii;
-
implicarea
elevilor în activităţi multiple de observare, manipulare şi experimentare,
astfel valorificând experienţa acestora şi dezvoltându-le capacitatea de a
integra informaţiile noi în modele explicative proprii.
Elevii sunt îndrumaţi să-şi dezvolte
cunoaşterea de la explorarea şi
investigarea lumii înconjurătoare către reprezentarea unor lumi mai îndepărtate şi mai cuprinzătoare, parcurgând
calea de la cunoştinţe preştiinţifice (subiectivate) la înţelegerea şi
experimentarea unor legi universale, deci obiective, prin care omul transformă natura în beneficiul său la
asumarea răspunderii pentru
limitarea efectelor acţiunii sale asupra echilibrului natural.
Programa şcolară de Ştiinţe ale naturii pentru clasele a III-a – a IV-a porneşte de la
obiective comune domeniilor studiate pe care le corelează cu teme specifice
acestor discipline, a căror abordare poate fi realizată, la nivelul acestor
clase, integrat. Au fost urmărite obiectivele ciclului curricular de dezvoltare care vizează printre altele:
-
observarea
şi interpretarea proceselor naturale care au loc în mediu;
-
înţelegerea
impactului proceselor naturale asupra activităţilor umane şi al activităţilor
umane asupra mediului;
-
investigarea
şi interpretarea interdependenţelor în şi între sisteme biologice, fizice şi
chimice;
-
încurajarea
elevilor pentru asumarea de responsabilităţi şi pentru cooperare.
Competenţele ce se urmăresc a fi
formate prin curriculum-ul disciplinei Ştiinţe
ale naturii se referă la comunicare, studiu individual, înţelegerea şi
valorificarea informaţiilor tehnice, relaţionarea în mediul natural şi social.
La acestea se adaugă atitudini precum: grija faţă de sănătatea
proprie, a celorlalţi şi faţă de cea a
mediul natural, interesul pentru aprecierea şi argumentarea logică,
curiozitatea şi preocuparea faţă de fenomenele din mediu, independenţa
gândirii, creativitatea.
În scopul formării acestor competenţe şi
atitudini, vor fi valorificate cunoştinţe privind mediul natural, individul,
grupul de indivizi, relaţiile dintre indivizi şi dintre aceştia şi mediu,
fenomene şi interacţiuni specifice din mediu, modificări ale mediului ca urmare
a intervenţiei omului. Programa de Ştiinţe
ale naturii urmăreşte structura celorlalte programe ale disciplinelor
pentru învăţământul primar. Tematica propusă are în vedere relaţionarea
conţinuturilor atât în interiorul ariei curriculare "Matematică şi ştiinţe ale naturii", cât şi
posibilităţile de relaţionare la nivelul celorlalte arii curriculare.
Acest demers educaţional are un puternic
caracter inovator în învăţământul românesc, atât din punct de vedere al
concepţiei, structurii şi metodelor didactice de aplicare, cât şi a
compatibilizării conţinutului ştiinţific cu particularităţile de vârstă ale
copiilor cărora li se adresează.
Abilități practice
Ordinea de parcurgere a conținuturilor propuse de
programă, precum si numărul de ore pentru
fiecare temă sunt stabilite în
funcție de activitățile tematice planificate
pentru fiecare perioadă, astfel încât să fie relaționate cu
discipline din celelalte arii curriculare) tinzând astefel spre abordarea de
tip integrat.
Disciplina Abilități practice urmărește să dezvolte la școlarul
mic atitudini si capacități de tip creativ, reflexiv,
cognitiv, de interacțiune socială și de
comunicare, să încurajeze
cooperarea și să elimine competiția
la acest nivel.
Educație
tehnologică
|
Curriculum anterior
|
Curriculum actual
|
|
formularea
obiectivelor în termeni generali, nespecifici
|
formularea
obiectivelor în termeni de competenţe şi capacităţi
|
|
conţinuturi
directive, aceleaşi pentru toţi elevii
|
conţinuturi
variabile oferind o paletă largă de activităţi prin care elevul îşi poate
acoperi sfera de interese
|
|
conţinuturi
fixe, neadaptate la resursele locale
|
conţinuturi
nuanţate, flexibile, adaptabile la resursele locale
|
|
activităţi
didactice orientate spre preda-rea frontală
|
activităţi
didactice orientate spre lucrul independent, individual şi pe grupuri,
încurajând iniţiativa şi stimulând creativitatea
|
|
lipsa
corelărilor interdisciplinare
|
corelarea
şi integrarea cu obiectele de studiu din celelalte arii curriculare
|
|
activităţi
preponderent mecanice
|
activităţi
bazate pe explorare şi joc
|
Se urmărește o corelare și integrare
a disciplinei Educație tehnologică cu celelalte arii curriculare în vederea unei abordări integrate .
Educație plastică
Oiectivele sunt elaborate astfel încât elevii sa nu îsi însușească noțiunile abstracte din domeniu, ci să opereze cu tehnici de lucru, să își cultive gustul
pentru frumosul artistic, să își exprime liber, prin compozitii plastice, propriile
gânduri si sentimente în
legătură cu spatiul perceput sau cu cel imaginar. De
asemenea, prin conceperea conținuturilor, a obiectivelor si a activităților de învățare se facilitează dezvoltarea legăturilor interdisciplinare,
relațiile dintre Educatia plastică și celelalte discipline pe care le studiază elevii.
NOUL CURRICULUM și ABORDAREA INTEGRATĂ
O noutate în învățământul românesc o
reprezintă curriculum pentru
învățământul primar specific clasei pregătitoare ,conceput astfel încât să
respecte principiul continuității între nivelurile sistemului de învățământ și
în vederea atingerii nivelului de performanță elementar în formarea
competențelor cheie care determină profilul de formare al elevului la sfârșitul
clasei a II-a.
Introducerea termenului de competență în
sistemul educațional demonstrează receptivitatea acestuia față de ideile
socio-economice dominante.
Educația bazată
pe competențe urmărește
în esență trei mari obiective:
·
să pună accentul pe ceea ce știe
elevul ,dar mai ales să facă elevul cu
ceea ce știe
·
să raporteze permanent învățarea la
situații care au sens pentru el și să
utilizeze achizițiile sale în aceste situații
·
să certifice achizițiile elevului în
termeni de rezolvare de situații concrete și nu țn termenii unei sume de
cunoștințe și deprinderi pe care elevul le va uita ,pe care nu știe cum să le
utilizeze în viața activă
Proiectarea noului curriculum reprezintă
,,motorul inovator ,, al abordării crros-curriculare.Demersul de proiectare nu
mai pornește de la discipline/obiecte de studiu ca principiu organizator,ci de
la teme,subiecte,probleme sau provocări care pot ,sau nu pot să fie încadrate
ulterior în anumite discipline de studiu.
Proiectarea curriculară poate îmbrăca două
forme:
·
proiectarea tematică/curriculum tematic
·
proiectarea bazată pe
competențe/curriculum centrat pe competențe.
Proiectarea
demersului didactic în manieră integrată poate fi:
-pe unități tematice de studiu (integrate în
cadrul unei discipline sau de natură interdisciplinară)
-module(centrate pe formarea unor competențe
clar definite)
-teme transversale (corelează deprinderi și
cunoștințe dintr-un ansamblu de domeniisau discipline)
Implementarea noului curriculum aduce
schimbări la nivelul planificării și proiectării didactice
Planificarea presupune o puternică
flexibilizare a orelor tradiționale fragmentate și evoluția către o abordare integrată
a gestionării timpului școlar.Alocarea timpului nu mai urmărește doar secvențe
clasice de 50 minute pentru o disciplină ,ci se lucrează cu blocuri de timp alocate
unor proiecte /teme care își propun formarea unor competențe sau a unor valori
și atitudini la elevi.
Planul cadru aprobat prin O.M.E.C.T.S
din 29.03.2012 pentru ciclul achizițiilor fundamentale operează cu următoarele
arii curriculare Limbă și comunicare,Om și societate,Matematică și Științe ale
naturii,Arte și Tehnologii,Sănătate și Motricitate,Consiliere și orientare.
În consecință ,programele
școlare se centrează pe coordonate ale schimbării care vizează dezvoltarea de
competențe și înarmarea copilului cu instrumente cu ajutorul cărora să
surprindă specificitatea fiecărui domeniu ,în scopul unei învățări aprofundate
,aducând o schimbare a priorităților ,în care dobândirea de informații trece pe
locul secund ,conturând și un profil al copilului în urma dezvoltării acestor
competențe pentru fiecare disciplină în parte ,,curriculum pentru clasele
pregătitoare urmărește dezvoltarea fizică,socioemoțională,cognitivă
a limbajului și comunicării ,precum și dezvoltarea capacităților și a
atitudinilor în învățare ,asigurând totodată punțile către dezvoltarea celor
opt competențe cheie din cadrul european al calificărilor.
Din chiar denumirea disciplinelor
cuprinse în planul cadru (Comunicare în limba română,Educație pentru
societate,Matematica și explorarea mediului,Arte vizuale și lucru manual,Muzică
și mișcare,TIC (Jocul cu calculatorul),Educație fizică și sport,Dezvoltare
personală)
reiese noua modalitate de abordare ,una integrată,nondisciplinară,o modalitate
de organizare a curriculumului la care,din considerente legislative dar și
psihologice-este conformă cu specificul vîrstei psihologice a copiilor aflați
la această vârstă de școlaritate-și pedagogice-,,cunoștințele capătă valoare
deplină dacă sunt integrate,împreună cu anumite capacități și abilități,în
structuri de aplicație,în rezolvări de probleme și situații create de existența
cotidiană-se recurge din anul școlar 2012-2013 și în învățământul primar
începând cu clasele pregătitoare.
Fiecare
arie curriculară dispune de o disciplină opțională.
Construcția planului –cadru de
învățământ are în vedere realizarea dezideratelor profilului de formare al
copilului care finalizează clasa a II-a ,profil determinat de domeniile de
competențe cheie specificate în Legea educației naționale.În mod concret ,până
la finalul clasei a II-a ,se urmărește atingerea unui nivel de performanță
elementar în formarea competențelor cheie : Competențe de comunicare
Competențe
de bază specifice matematicii,științei și tehnologiilor
Competențe
de utilizare a tehnologiei informației ca instrument
de învățare
și cunoaștere
Competențe
sociale și civice
Competențe
antreprenoriale
Acum, abordarea integrată are ca referință
nu o disciplină de studiu ,ci o tematică unitară ,comună mai multor
discipline.Aceasta se fundamentează pe două sisteme de referință:
·
unitatea științei
·
procesul de învățare la copil.
Este o strategie ce presupune
schimbări nu numai în planul organizării conținuturilor,ci și în ,,ambianța,,
predării și învățării .Punctul de pornire în domeniul proiectării și
implementării curriculumului îl constituie elevul și experiența sa.
Cadrul didactic trebuie să
construiască pentru fiecare elev un flexibil ,,puzzle story,, de design instrucțional
în concordanță cu stilurile de învățare prezente în clasa sa și cu propriul
stil de predare.
Se recomandă,deci, începând cu clasa
pregătitoare proiectarea în manieră integrată a activităților .Acestea se vor
desfășura pe parcursul unei săptămâni maxim trei.Disciplinele integrate pot fi
comunicare în limba română+matematică și explorarea mediului+arte
vizuale+muzică și mișcare.La sfârșitul proiectului tematic are loc procesul de
evaluare care va pune accent pe recunoașterea experiențelor de învățare și a
competențelor dobândite de copii în contexte non-formale sau informle.
„Succesul în viața personală, profesională și socială e dat tocmai de
capacitatea de a ieși din cutia disciplinară, de capacitatea de a realiza
conexiuni care să conducă la rezolvarea eficientă a problemelor concrete.” (L. Ciolan, Dincolo de discipline)
Bibliografie:
*Bocoş,M.,(2001),Curriculumul
şcolar.Conţinutul învãţãmântului, în „Pedagogie.Suporturi pentru formarea
profesorilor ”,M.Ionescu,V.Chiş,(coord.), Editura Presa Universitarã
Clujeanã,Cluj-Napoca.
*Creţu,C.,(1998),Conţinuturile
procesului de învãţãmânt, componentã a curriculumului în „Psihopedagogie –
pentru examenele de definitivare şi grade didactice ”,C.Cucoş, (coord.),Editura
Polirom,Iaşi.
*Cristea,S.,(2000),Dicţionar
de pedagogie ,Editura Litera.Litera Internaţional,Chişinãu-Bucureşti.
*Cucoş,C.,(1998),Pedagogie
,Editura Polirom,Iaşi. D ’Hainaut,L.,(1981),Programe de învãţãmânt şi educaţie permanentã ,Editura Didacticã şi
Pedagogicã, Bucureşti.
*Niculescu,R.M.,(2003),Teoria şi managementul
curriculum-ului ,Editura Universitãţii „Transilvania ”, Braşov.
*Pãun,E.,Potolea,D.,(coord.),(2002),Pedagogie.
Fundamentãri teoretice şi demersuri aplicative ,Editura Polirom,Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu