Prof. Nichita Florica
Școala Gimnazială,,O.Băncilă” Corni
După alegerea colonelului
Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) şi al Valahiei (24
ianuarie 1859), Principatele Române, noul stat creat atunci, a militat pentru
recunoaşterea graniţelor şi statalităţii sale, lucru ce se întâmpla în 1862,
când capătă numele de România. Acest nou stat a fost recunoscut de Marile
Puteri, prin protecţia directă a lui Napoleon al III-lea al Franţei.Imperiul
Otoman şi Austria înaintaseră proteste vehemente sub pretextul încălcării
Convenţiei de la Paris, Austria aflându-se în război cu Franţa. Evident,
protestul a rămas fără urmări negative pentru Principate. Cuza a fost ales ca
domn datorită faptului că nu poseda ambiţii personale şi era de partea
unioniştilor. Turcii ofereau şi ei o oarecare recunoaştere, printr-un “firman”
pe care Cuza îl numi “act” şi care prevedea o unire pe o perioadă viageră a
domniei lui.
Capitala se afla la
Bucureşti şi avea un singur guvern şi o singură adunare. Oraşul era numit
“Inima României” la acea perioadă, adoptând din 1869 în heraldica sa, vulturul
şi zimbrul. Arhivele statului s-au centralizat în Bucureşti. Poşta Română şi-a
deschis sedii în întreaga ţară, fiind înfiinţată şi o direcţie centrală a
poştelor.În domeniul sanitar au fost de asemenea reforme de centralizare a
instituţiilor sanitare de pe cuprinsul României. Tot atunci au apărut şi
primele comisii moderne de statistică şi evidență a populaţiei,
centralizându-se într-o bază comună de date toate informaţiile cetăţeneşti.Prin
motivaţia culturală şi lingvistică dintre Moldova şi Valahia a fost posibilă
această unire, fapt ce a reprezentat un proces complex din punct de vedere
instituţional. Acest lucru a silit pe noul domnitor să iniţieze o serie de
reforme interne. Bineînţeles că au existat şi anumite forţe ce se opuneau
noului plan al lui Cuza, în principal guvernul din acea perioadă fiind în
contradicţie cu această serie de reforme interne. O altă instituţie ce se opunea
reformelor a fost Adunarea Legiuitoare, ce avea reprezentanţi din rândul
boierilor, bisericii, burghezimii şi bancherilor. Şi liberalii Rosetti şi
Brătianu se opuneau reformelor lui Cuza, considerându-l pe domnitor un despot
ce se împotrivea proclamării republicii.
Ani plini de reforme
Noul guvern, condus de
Mihail Kogălniceanu, va iniţia ca primă reformă:secularizarea averilor
mănăstireşti (decembrie 1863). Astfel, Biserică va deveni o instituţie de stat
ca şi celelalte, fără vreun drept aparte. Asta însemna că o mare parte din
proprietăţile funciare ce aparţineau Bisericii au fost trecute în proprietatea
ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul ţării. Faptul că Biserica
poseda o oarecare autonomie faţă de vechiul regim, a contribuit la acest lucru.
În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu,
şi din partea călugărilor greci, Cuza a stabilit şi un venit de 10% asupra
reprezentanţilor bisericii şi tot ce ţine de aceasta. Protestele călugărilor
greci erau de așteptat, ştiindu-se faptul că mănăstirile din Muntele Athos
primeau fonduri de la mitropoliţii români încă din secolul al XVI-lea.După
reformele lui Cuza, slujbele în greacă au fost interzise, cu excepţia a trei
biserici în tot statul. Cuza a mai interzis de asemenea şi tăierea pădurilor
mănăstireşti, în mod abuziv, de către călugării cei lacomi de avere. Egumenii
greci erau de altfel obligaţi prin decret să restituie toate bunurile şi
obiectele de cult Bisericii Române ce ţinea de stat.
La 2 mai 1864, Cuza va
dizolva Adunarea Legiuitoare, şi va iniţia o nouă constituţie şi o nouă lege
electorală, în urma Convenţiei de la Paris; schimbările au fost susţinute de
popor printr-un referendum. Alexandru Ioan Cuza va da decretul oficial de
executare a legii averilor mănăstireşti, impuse de Kogălniceanu. Lucrurile
acestea lărgeau autoritatea lui Cuza şi reducea din puterea corpului
legislative, compus din Cameră şi Senat. Se va crea Consiliul de Stat pentru
pregătirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneşti”.
Puterea legislative era deţinută de cele două camere: Adunarea Electivă şi
Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigură trecerea de la sistemul
parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri,
ce erau aleşi în majoritate de către domnitor.În materie legislativă,
domnitorul putea să aibă iniţiativa actelor normative, elaborate de Consiliul
de Stat. În aceste condiţii, Corpurile legiuitoare aveau rolul de a le aproba,
întărind puterea domnitorului.
Legea electorală împărţea alegătorii în două categorii: alegători direcţi
şi alegători primari. Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte,
plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de
ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte,dar care plăteau o contribuţie
stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o
contribuţie bănească erau excluşi de la vot.
Tot în timpul lui Alexandru
Ioan Cuza se concepe un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian
francez.
Prin “legea instrucţiunii
publice” de la 1864, se proclama obligativitatea şi gratuitatea învăţământului
primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ: primar, secundar şi
superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar
cel superior său universitar de trei ani.
În planul justiţiei, au
luat fiinţă următoarele instanţe judecătoreşti: judecătoriile de plasă,
tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi sau Curtea de Casaţie,
care era totodată şi instanţă de recurs. Elena Cuza, soţia domnitorului, va
înfiinţa “Azilul de fete” ce-i va purta numele.
Prima universitate din ţară
ia naştere în 1860, la Iaşi şi va purta numele domnitorului. A doua va fi cea
din Bucureşti, din 1864. Tot la Bucureşti va fi înfiinţată şi Şcoala Naţională
de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman. De asemenea, o şcoală de
medicină veterinară va fi inaugurată.Se va înfiinţa şi Şcoala Superioară de
Ştiinţe şi Şcoala Superioară de Litere, punând bazele Universităţii de Stat din
Bucureşti. Prin ajutorul acestor noi instituţii de învăţământ, se va trece de
la ortografia chirilică la cea latină.În timpul lui Cuza va luă fiinţă, în mod
oficial, Armata Naţională Română. Aceasta avea ordinul şi menirea să apere
integritatea statului de orice atac străin. Concentrarea unităţilor militare
avea loc în tabăra de la Floreşti. Tot atunci s-a înfiinţat şi Ministerul de
Război și Arsenalul Armatei şi s-au pus bazele învăţământului militar.Cuza
a înfiinţat Garda Naţională, aflată sub comanda sa, măsură în care corpul
legislativ a văzut o scăpare spre un despotism absolutist, fapt ce contravenea
Convenţiei de la Paris.
Un alt tip de reformă, a
fost reprezentată de ordinul fiscalităţii, unde au fost instituite o serie de
impozite personale cetăţeneşti, în special cele funciare. Astfel, statul adopta
o reformă modernă în ceea ce priveşte fiscalitatea. Tot atunci se organiza şi
serviciul vamal, la fel şi cursul monetar, precum şi înfiinţarea unei linii de
telegraf ce asigură legătura directă cu Rusia.Reforma agrară a fost practic
propusă de conservatori, dar iniţiată de Cuza.
Prin legea rurală din
august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au primit pământ, iar aproximativ
60.000 de alţi ţărani au primit teren pentru casă şi grădină. Prin această
reformă agrară ce lua sfârşit în anul următor, s-a desfiinţat orice urmă de
feudalism, fapt ce a dat naştere unei perioade de început a dezvoltării
capitaliste româneşti. Conştiinţa ţărănimii evolua, urmând ca producţia
agricolă a ţării să crească într-un ritmsemnificativ.
Cum ţăranii nu aveau banii necesari pentru a cumpăra terenurile de pământ,
statul intervenea în această problemă şi astfel ţărănimea se angaja să plătească
datoria către stat într-o perioadă de 30 de ani. Vechii proprietari urmau să
fie despăgubiţi într-un termen de 10-15 ani. Ţăranii primeau pământ în funcţie
de bunurile lor în natură, cum ar fi vite, cai etc. Această împărţire a
terenului în scop agricol se făcea şi după criterii geografice, de exemplu în
Moldova dintre Carpaţi şi Prut și Câmpia Română, suprafeţele erau mai mari,
astfel că ţăranii din acele zone puteau primi o suprafaţă de teren mult mai
întinsă, faţă de cei din zonele de munte. De exemplu, se putea oferi o
suprafaţă de1600 mp în zona de câmpie şi 1200 mp în zona de munte. Ţăranilor li
s-a permis şi dreptul la pădure, pentru a aduna lemne de foc, necesare
încălzirii pe timp de iarnă în mod special.Se desființau şi taxele plătite de
ţărani boierilor sub diverse forme precum dijme (claca sau zilele de
meremet),urmând a fi introdus un tarif de impozitare la nivel naţional, către
stat. Ţăranii care aveau pământ mai mult puteau să vândă o parte din el altor
ţărani care aveau o suprafaţă mai puţin întinsă, în special celor ce primiseră
teren doar pentru casă şi grădină. Lipsa unor măsurători profesionişti de teren
a dus la diferite dispute. Această reformă agrară practic a împiedicat o
posibilă răscoală ţărănească şi a asigurat domnitorului sprijinul loial al
ţărănimii. Tot atunci a început şi construcţia de căi ferate, începând cu ruta
București-Giurgiu. Prin această serie de reforme naţionale, s-au pus bazele
înfiinţării statului naţional român modern.În 1864, se promulgau legi ce
priveau organizarea administraţiei, iar judeţele şi comunele erau administrate
de consilii alese pe baza votului cenzitar. Astfel, mai multe comune formau o
plasă, iar mai multe plăşi un judeţ. În fruntea administraţiei judeţene era
numit un prefect, în timp ce în fruntea unei plase un subprefect. Primarii
conduceau comunele.
Abdicarea
După lovitura de stat şi instaurarea
domniei autoritare Cuza îşi atrage treptat antipatii pe întreaga scenă politică
din ţară, fiind suspectat că intenţionează să instaureze un regim personal.
Acest fapt determină apropierea dintre cele două grupări politice din ţară,
liberalii şi conservatorii, în vederea înlăturării domnitorului, ce a rămas
cunoscută în istorie sub numele de „Monstruoasa coaliţie”. În conjuraţie au
fost atraşi şi unii lideri importanţi ai armatei şi ai gărzii personale a
domnitorului. Pentru a înşela vigilenţa poliţiei, este organizată o recepţie în
seara zilei de 10 spre 11 februarie 1866, seară în care Cuza cina la palat cu
doamna Elena. Din partea unui gazetar, domnitorului îi este adusă o telegramă,
prin care era înştiinţat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor
sili să abdice. În acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului
Lecca, membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că
oraşul este liniştit.Ofiţerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentul
domnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării ce stipula:„Noi,
Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am
luat la suirea mea pe Tron , depun astăzi 11 Fevruarie 1866, cârma guvernului
în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor.” Înainte de
a pleca, Cuza dând dovadă de patriotism a urat: „Să dea Dumnezeu să meargă
ţării mai bine fără mine decât cu mine” şi a încheiat prin cuvintele: „Să
trăiască România!”
Bibliografie:
Berindei,
Dan, Dubla alegere din 24 ianuarie/5
februarie 1859, revista Historia, 2003, nr. 15
Giurescu,C.
,Constantin, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966
Iorga, Nicolae, Istoria Românilor, Editura
Minerva, Bucureşti,1993
