Emil și detectivii
Fisa propusa de prof.Gianina Mehedintu ,Sc. Gim. Nr 3 PALANCA,Giurgiu
– fragment –
de Erich Kästner
Omul cu pălăria tare a intrat în bancă, iar copiii l-au urmărit. Când bărbatul
a vrut să schimbe bancnota de o sută de mărci, copiii au reacționat și l-au acuzat de furt.
– N-am văzut niciodată atâta obrăznicie, zise domnul Grundeis.
Apoi se întoarse spre casier și adăugă:
– Iertaţi-mă!
Şi în același timp îi arse Profesorului o palmă care răsună.
– Asta nu schimbă cu nimic lucrurile, zise băiatul.
Îi trânti domnului Grundeis o asemenea lovitură în stomac, încât acesta fu nevoit să se sprijine de masă.
În același moment, Gustav apăsă cu putere pe claxon de trei ori la rând.
Funcţionarii din bancă săriră de pe scaune și se repeziră la boxa casierului. Directorul, furios, năvăli afară
din biroul său.
Zece copii, cu Emil în frunte, dădură năvală pe ușă și îl înconjurară pe omul cu pălăria tare.
– Mii de draci! Dar ce au dezmăţaţii ăștia? strigă furios directorul.
– Ticăloșii pretind că i-am furat unuia dintre ei banii pe care am venit să-i schimb la bancă,
explică Grundeis, tremurând de furie.
– Este adevărat! exclamă Emil sărind la ghișeu. Mi-a furat mie o bancnotă de o sută de mărci și
două de câte douăzeci. Ieri după-amiază, în trenul Neustadt – Berlin. În timp ce dormeam.
– Adevărat? Şi poţi să o dovedești? întrebă casierul cu asprime.
– Sunt de o săptămână la Berlin și n-am ieșit din oraș ieri toată ziua, zise hoţul cu un surâs
dulceag.
– Afurisit mincinos! exclamă Emil, aproape plângând de ciudă.
– Poţi să dovedești că domnul acesta este cel cu care ai fost ieri în tren? întrebă directorul.
– Sigur că nu poate, zise hoţul cu o nepăsare prefăcută.
– Dacă erai singur cu el în compartiment, n-ai niciun martor, zise unul dintre funcţionari…
Camarazii lui Emil încremeniseră.
– Ba da! exclamă Emil. Ba da! Am un martor! Doamna Jakob de la Gross-Grünau. Era în
compartimentul nostru la începutul călătoriei. Pe urmă s-a dat jos și m-a însărcinat să-l salut din
partea ei pe domnul Kurzhals din Neustadt.
– Mi se pare că o să fiţi silit să stabiliţi un alibi, îi zise directorul hoţului. O puteţi face?
– Sigur, răspunse acesta. Locuiesc la hotel Kreid.
– Numai de ieri-seară! exclamă Gustav. O știu prea bine, dragul meu, căci m-am strecurat în hotel cu
livreaua băiatului de serviciu.
Funcţionarii băncii începeau să surâdă și priveau cu interes la copii.
– Cel mai bun lucru este să ţinem banii aici, până la noi ordine, domnule… zise directorul și desprinse o
foaie de hârtie dintr-un bloc, ca să scrie numele și adresele.
– Se numește Grundeis! exclamă Emil.
Omul cu pălăria tare râse zgomotos și zise:
– Vedeţi bine că e vorba de o confuzie. Pe mine mă cheamă Müller.
– O! cum mai minte! Chiar el mi-a spus în tren că îl cheamă Grundeis.
– Aveţi vreun act de identitate? întrebă casierul.
– Din nefericire, nu am la mine, răspunse hoţul. Dar dacă vreţi să așteptaţi un moment, mă duc
să aduc de la hotel.
– Ticălosul minte cu nerușinare! Banii aceștia sunt ai mei și vreau să-i iau, exclamă Emil.
– Chiar dacă ar fi adevărat, tinere, zise casierul, lucrurile nu sunt așa de simple pe cât crezi tu.
Cum poţi dovedi că sunt banii tăi? Este scris numele tău pe ei? Sau ai notat numărul hârtiilor?
– Bineînţeles că nu! zise Emil. Cine se gândește că o să fie furat? Dar, cu toate astea, sunt banii
mei. Auziţi? Mi i-a dat mama ca să-i aduc bunicii, care locuiește aici, în strada Schumann nr. 15.
– Ai băgat de seamă dacă vreuna dintre bancnote avea vreo ruptură sau alt semn deosebit?
– Nu, n-am băgat nimic de seamă.
– Domnilor, vă dau cuvântul meu de onoare că banii sunt ai mei, declară hoţul, doar nu vă
închipuiţi că o să fur de la copii!
– Ia staţi! exclamă deodată Emil și sări în sus, atât de ușurat se simţi dintr-odată. Staţi! În tren am
prins banii de dublura buzunarului cu un ac cu gămălie. Trebuie să se vadă găurile acului în bilete.
Casierul se uită în zare la bancnote. Toată lumea își ţinea respiraţia.
Hoţul făcu doi pași înapoi. Directorul, foarte nervos, bătea toba pe masă.
– Copilul are dreptate! exclamă casierul, palid de emoţie.
Într-adevăr, bancnotele au găuri de ac.
– Uite și acul care a făcut aceste găuri, zise Emil, punând mândru acul pe masă. Chiar m-am înţepat cu el.
Cu iuţeala unui fulger, hoţul făcu stânga-mprejur, îi împinse brutal pe copii la dreapta și la stânga,
străbătu încăperea alergând, se repezi la ușă și dispăru.
– Fugiţi după el! strigă directorul.
Toată lumea se repezi după hoţ.
Când ajunseră în stradă, hoţul era încăierat de cel puţin douăzeci de copii care i se agăţau de picioare, i
se atârnau de braţe, îl ţineau de haină. El se zbătea cu putere, dar copiii nu-i dădeau drumul.
CERINTE:
1.Realizează planul simplu de idei al textului dat.
2. Recitește schimbul de replici dintre personaje și completează următoarea schemă cu declarațiile pe care le fac Emil și hoțul banilor.
declaratiile lui Emil Declaratii asemanatoare declaratiile hotului
3. Scrie cât mai multe trăsături ale grupului de copii care îl ajută pe Emil la prinderea hoțului. Completează, în acest sens, următorul tabel.
Acțiunile copilului
Trăsăturile desprinse
4. Integrează următoarele ortograme în enunțuri prin care să faci referire la întâmplările relatate în fragmentul de text citit.
v-a
va
ne-a
nea
s-a
sa
sau
s-au
lor
l-or
