
Prin geneză şi destin,
omul ca fiinţă terestră, se naşte, trăieşte cu intensitate sau nu, pentru el
însuşi cât şi pentru cei din preajmă şi de pretutindeni, după care pleacă la
cele veşnice. În urma sa, rămân doar faptele şi
opera.
La configurarea unor
elemente de cultură şi civilizaţie locală statornice, parte a patriotismului
regional şi naţional, o contribuţie
importantă şi-a adus-o şcoala şi slujitorii ei, biserica şi clericii ei,
familia, administraţia şi comunitatea locală.
După 42 de ani de
activitate didactică şi managerială sunt
convins că şcoala reprezintă un nesecat izvor de lumină şi putere lăuntrică,
atât pentru slujitorii ei, cât mai ales pentru elevi, pentru cei ce îşi fac
ucenicia, care trebuie să înveţe care este secretul marilor performanţe ca sumă
a unei munci rodnice, la care trebuie de adăugat pasiune, dragoste faţă de
cunoaştere, o mare ambiţie şi dorinţa de învăţare şi perfecţionare continuă,
cucerindu-şi, însuşindu-şi cunoştinţele şi formându-şi competenţele pentru viaţă şi continuarea
studiilor la şcoli superioare. Nu există nici o altă îndeletnicire umană mai
delicată, mai complicată, mai frumoasă, mai dificilă, dar, totodată, mai
captivantă şi mai onorantă, decât aceea de-a descoperi, de-a uni şi oţeli acele
resorturi şi eforturi ale fiinţei tinere, care să-l formeze, să-l modeleze pe
elev, în aşa fel încât să se nască a doua oară. În această direcţie elevul
trebuie convins şi făcut să înţeleagă că numai şcoala îl sporeşte, îl
înnoieşte, îl îmbogăţeşte pe om, îl ajută să întrevadă şi să înţeleagă
orizonturi şi lumi, care, altfel i-ar rămâne închise, opace, necunoscute,
neştiute, neînţelese, inexistente. În cele din urmă, şcoala trebuie să sădească
în mintea şi sufletul fiecărui elev ideea că însumarea competenţelor şi
eforturile fiecărei generaţii, sunt garanţia unui nivel de viaţă şi de
civilizaţie ridicat.
Satul Corni, reşedinţa
comunei Corni, judeţul Botoşani este una din localităţile care datorită
rigurozităţii sistemului de învăţământ, încadrării cu personal didactic cu o
bună pregătire profesională şi eforturilor acestora, colaborării
permanente dintre şcoală şi biserică,
dascăli şi părinţi şi sprijinului administraţiei şi comunităţii locale, a dat
generaţii valoroase de intelectuali, specialişti, funcţionari şi muncitori, care şi-au dedicat întreaga
viaţă şi activitate slujirii culturii, ştiinţei, învăţământului, activităţilor
economice, sociale şi a altor sectoare.
Prezenta comunicare îşi
propune să facă cunoscut lista personalităţilor din Cornii Botoşanilor şi să
releve prestaţia şi contribuţia lor la scară locală, judeţeană şi naţională.
Multe sau puţine, prin origine sau adopţie şi trudă statornică aici sau în alte
localităţi din ţară şi diasporă, personalităţile de marcă şi cele locale îşi
ocupă locul bine meritat în conştiinţa şi memoria colectivă. În cele ce urmează
le ilustrăm cu informaţiile de care dispunem, convinşi că altele vor veni
ulterior, cu rostul lor întregitor în sensul completării, corecţiei şi, de ce
nu, reinterpretării. O vom face noi sau alţii. Poate mai bine decât noi.
În prima parte, fără a
avea pretenţia de a nu fi comis unele nedorite omisiuni, redăm (în ordine
cronologică) numele şi prenumele celor cu studii superioare şi cu studii
postliceale.
Numărul absolvenţilor Şcolii Corni care au urmat învăţământul superior depăşeşte cifra
de 225 persoane. Îi prezentăm pe specialităţi, după cum urmează:
- profesori în învăţământul
superior: Nicolae
Irimiciuc, Liviu D. Matei, Ion Siminiceanu, Ilie Siminiceanu, Mihai
Palaghia, Gheorghe Corneliu Serediuc, Camelia Oniciuc (Grădinaru) şi Maricica
Moscalu;
- profesori în învăţământul preuniversitar: Liviu D. Matei, Petru Babii, Ion Siminiceanu, Anicuţa Dăscălescu, Ioan
Iurieţ, Maria D. Oniciuc, Elena Gh. Oniciuc, Ortansa Iurieţ, Elena D. Oniciuc,
Alexandru Constantinescu, Angela Paveliuc Olaru, Ina Iurieţ, Lidia Cigolea,
Petru Siminiceanu, Petru Belciug, Ştefan Mărgineanu, Anicuţa Belciug, Vasile
Popovici, Constantin Murariu, Constantin Oniciuc, Aurel Oniciuc, Aneta Brânzac,
Rodica Hânţescu, Maria H. Babii, Silvia Serediuc, Eleonora Leonte
(Ionaşcu), Aristica Anghelache, Anca
Iurieţ, Geta Iurieţ, Silvia Oniciuc,
Veta Anghelache, Ioan Fediuc, Romică Vărvăruc, Dorel Sălceanu, Luminiţa
Murariu, Cătălin Dragoş Cojocariu, Daniel Lupu, Ovidiu Ilarion Iurieţ, Iulia
Vărvăruc, Alina Axinte, Elena Şâc, Laura Fediuc, Ana Şâc, Ramona Marieta
Hluşcu, Constantin Siminiceanu, Cristian Virgil Hluşcu, Viorel Cosmin Hailă,
Magda Nechita, Constantin Oboroceanu, Maria Martiniuc (Vasiliu), Maria
Martiniuc (Anghelache), Irina Martiniuc
(Fediuc), Carmen Jitaru, Luminiţa Mirela Oniciuc (Pricop), Mariana Amalia
Ştefancu (Murariu), Mihaela Cojocariu (Şurubaru), Anica Oboroceanu (Sofa),
Roxana Asandei, Mirela Enăchescu, Elena Gheorghiţeanu, Sefora Iuraşog, Gabriela
Chelsiu, Alina Beatrice Ocu, Mihaela Rodica Vărvăruc, Otilia Sofa, Camelia
Sorohan, Robert Andrian, Ioana Vasilica Andrian, Daniela Mitoşeru;
- preoţi: Ilie Iurăceanu,
Haralambie Oniciuc, Aurel Fediuc, Claudiu Constantin Oniciuc, Gheorghe Pînzaru,
Emanuel Loghin.
- pastori: Ioan Vasiliu;
- pictori bisericeşti: Alexandru
Rotaru;
- pictori: Ioan Oniciuc (a
făcut o adevărată carieră la Madrid – Spania);
- medici: Mitrică Dăscălescu, Gheorghe Iuraşog, Marieta
Daniliuc, Emilia Munteanu, Dan Chelariu, Rodica Ungureanu, Monica Stoica,
Carmen Chelaru, Codruţa Gheorghiţeanu, Corina Enăchescu, Otilia Sanda
Brichisală, Aurica Vasiliu, Estera Vasiliu, Lidia Vasiliu;
- jurişti: Ioan Ştefancu,
Gheorghe Pascaru, Maria Fediuc, Diana Hailă, Lăcrămioara Axinte, Sorin
Gavriliuc, Anca Adochiţei, Carmen Şfaiţer, Constantin Serediuc, Lăcrămioara
Murariu, Elena G. Iurieţ, Elena Victoriţa Bujoi, Ecaterina Sorohan;
- ingineri şi subingineri: Dumitru D. Matei,
Haralambie Muraru, Alecu Fediuc, Alexandru Chişcari, Toader V. Iurieţ, Ştefan
Enăşescu, Gheorghe T. Olariu, Gheorghe Chelariu, Mircea Vizitiu, Costache
Chirecuţ, Maria D. Oniciuc, Elena Oniciuc, Mihai Iurăceanu, Ilie P. Dăscălescu,
Victoriţa Oniciuc, Iulian N. Scorţaru, Mihai Daniliuc, Maria Oboroceanu, Eugen
Oniciuc, Dan Babii, Dorin Ailoaie, Laurenţiu Babii, Dan Nichita, Dumitru
Vărvăruc, Ioan Huşman, Ilie Chelariu, Viorica Fediuc, Veta Anghelache, Dumitru
Scorţariu, Paul C. Siminiceanu, Cezar Popovici, Maricel Oboroceanu, Emil
Oniciuc, Elena M. Oniciuc, Constantin Chiriac, Romică Vărvăruc, Dorel Ungureanu,
Cătălin Dragoş Cojocariu, Dorin Bejinaru, Dragoş Claudiu Axinia, Angela
Ivănuşcă, Laurenţiu Axinte, Mihai Aonicesei, Petru Vărvăruc, Mirela Câniparu,
Florin Adochiţei, Otilia Sanda Brichisală, Costel Viorel Moscalu, Claudiu
Fandache, Cezar Marian Vasiliu, Bogdan Serediuc, Narcisa Miţosu, Iulia Cîniparu, Roxana Hofman, Bogdan
Vărvăruc;
- economişti: Stelian Daniliuc, Timică Baltaru, Doina Cojocaru, Dumitru
Miţosu, Lucia Munteanu, Fediuc V. Rodica, Elena Şâc, Dan Alupoaie, Ovidiu
Brichisală, Anca Serediuc, Ana Şâc, Cristina Alupoaei, Alexandru Ionuţ Vasiliu,
Valentin Nichita, Alexandru Budeanu, Oana Popovici, Petru Baltariu, Ilarion
Chiriac, Maria G. Iurieţ, Oana Matei, Mirela Vasiliu, Sebastian Ştefan
Câniparu, Lăcrămioara Ruginosu, Ioana Alexandra Ursuleanu;
- informaticieni: Bogdan Augustin Axinia;
- psihologi: Laura Rotaru, Alina Enăchescu, Anca Harabagiu;
- jurnalişti: Florin Constantin Murariu;
- traducători: Elena Daniela
Budeanu;
- analişti politici: Ştefan Cătălin Hailă;
- birotică şi administraţie publică: Maria Vasiliu, Corina Tamara Serediuc, Valerian Vărvăruc, Carolina
Ocu (Pricop), Luminiţa Serediuc (Iurieţ), Octavian Sorohan, Cristian Vasiliu;
- ofiţeri: Gheorghe Fediuc, Dumitru Fediuc, Florea Murariu, Grigore
Murariu, Gheorghe Palaghia, Constantin Daniliuc, Constantin Anghelache,
Constantin Budeanu, Constantin Struţuc, Costache Chirecuţ, Mihai Palaghia, Gelu
Corneliu Serediuc, Constantin Palaghia, Dan Hailă, Dan Bujoi, Adrian Bărbieru,
Vasile Alexa, Ilie Iurieţ, Nicolae Oniciuc, Mihai Iuraşog, Dorel Iuraşog, Ioan
Marcu, Dragoş Claudiu Axinia, Savel Iurieţ, Bogdan Gheorghiţeanu;
- asistenţi medicali generalişti licenţiaţi: Mihai Matei, Mirela Iuraşog, Viorel Matei, Micşunica Brânzac;
- asistenţi sociali licenţiaţi: Mihaela Oniciuc
(Vlascu), Diana Asandei.
Numărul absolvenţilor Şcolii Corni cu studii
postlicealedepăşeşte cifra de 130 persoane, după cum urmează:
- educatoare şi învăţători: Ioan Dăscălescu,
Elena Dăscălescu, Dumitru Matei, Ioan Oboroceanu, Aglaia Constantinescu, Ioan
Oniciuc, Ilie Daniliuc, Gheorghe Crap, Constantin Babii, Aglaia Simionescu,
Maria Scutelnicu, Petru Babii, Elena Babii, Letiţia Matei, Elena Iraşog, Elena
Belciug, Constantin Siminiceanu, Virginia Oniciuc, Teodora Brânzac, Gheorghe Radu
Nechita, Gloria Rodica Cojocariu, Veronica Miţosu, Elena Agavriloaie, Dorica
Matei, Maria Oniciuc, Adriana Crap (Nechita), Maria Fediuc, Silvia Mărgineanu,
Eugen Oniciuc, Carmen Jitaru, Constantin Oboroceanu, Amalia Ştefancu, Iulia
Oboroceanu, Camelia Oniciuc, Anca Serediuc, Cristina Alupoaei, Elena Budeanu,
Felicia Toma, Maria Martiniuc, Dorina Murariu, Mihaela Cojocariu, Luminiţa
Pricop (Oniciuc), Elena Gheorghiţeanu,
Manuela Brînzac, Robert Andrian, Elena Daniela Budeanu, Lăcrămioara
Ruginosu, Daniela Mitoşeru, Ioana Vasilica Andrian;
- tehnicieni silvici: Ramiro Petru Matei, Constantin
Enăşescu, Gheorghe Ursuleanu, Ioan Budeanu, Constantin Iureţ.
- asistenţi medicali şi farmacişti: Maria Burghelea,
Toader Fediuc, Elena Chelaru (Straton), Aurel Murariu, Valerian Rotaru, Anicuţa
Ursuleanu, Viorica Lupu, Anicuţa Hănţăscu (Siminiceanu), Ana Pânzaru
(Corduneanu), Sanda Iuraşog, Aurica Fediuc, Carmelia Brânzac, Mihai Matei,
Lăcrămioara Muraru, Lăcrămioara Axinte, Mirela Iuraşog, Brânduşa Lupu
(Oniciuc), Lăcrămioara Săcrieru (Şfaiţer), Brânduşa Oboroceanu, Cătălina
Mihaela Cojocariu (Bucătaru), Carmen Martiniuc, Micşunica Brânzac, Viorel
Matei, Elena Iurieţ (Gavriliuc), Mihaela Ilincuţa (Iurac), Dragoş Şfaiţer,
Luminiţa Huşman, Cristina Chelsiu, Simona Oboroceanu, Tatiana Brânzac, Marta
Monica Cotiaţă, Anca Maria Fediucel;
- contabili: Gheorghe Pânzaru, Veronica Pânzaru (Olariu), Mihai
Mărgineanu, Aurelia Cojocaru, Lucia Oniciuc, Elena Lupu (Rotaru), Elena Babii
(Moldovan), Verginica Baltaru (Roman), Vlad Iuraşog, Marieta Belciug, Miea
Fediuc.
- subofiţeri şi maiştri militari: Gheorghe Anghelache, Ilie Fediuc, Mihai Daniliuc,
Aurel Miţosu, Savel Iurieţ, Lucel Enăchescu, Sandu Iraşog, Mircea Iraşog,
Gheorghiţă Iuraşog, Toader Melintioi, Cristian Lupu, Emil Şfaiţer, Ioan
Câniparu, Ioan Hănţescu, Petrică Oniciuc, Constantin Mărgineanu, Călin
Oboroceanu, Eusebiu Martiniuc, Marius Ştefan, Mihai Tudor, Liviu Bejinariu;
- şefi de tren şi impiegaţi de mişcare: Lucel
Murariu, Lorică Paveliuc, Radu Chelaru, Ştefan Chelaru, Petru Saucă,
Mitică Martiniuc;
- coregrafi: Mihai Fediuc, Ioan Leonte;
- pictori (cu studii medii): Ştefan Bilibău.
În cea de a doua parte a comunicării vom sublinia şi detalia contribuţia unor personalităţi de marcă la ridicarea
prestigiului acestei comunităţi rurale din cadrul judeţului Botoşani, prin
consemnarea celor mai importante date ale vieţii şi activităţii lor. Vom începe
cu personalităţile marcante, pe care le vom prezenta în ordine cronologică,
după data naşterii.
NICOLAE IRIMICIUC (1921-2012,
Lisaura – Suceava), după care familia s-a mutat la Plopeni, comuna Salcea)
- prof. univ. dr.
docent, ing..scriitor. A
urmat şcoala primară la Cernăuţi (1928-1932), Liceul A.T.Laurian din Botoşani (1932-1939) şi Facultatea de
Electromecanică din cadrul Institutului Politehnic Gheorghe Asachi din Iaşi. După 1930, Alexandru Irimiciuc – tata lui
Nicolae este încadrat maistru şcolar la Şcoala Corni, judeţul Botoşani.
Calităţile deosebite şi rigoarea ştiinţifică îl configurează în onorantele
funcţii în cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe
Asachi ca asistent al ilustrului său
profesor D. I. Mangeron (1949-1950), şef de lucrări (1950-1952), conferenţiar
universitar (1952-1968), profesor universitar (1968- 1973), profesor-şef de
catedră (1973-1978), şi profesor consultant (1978-2002).
Titlul ştiinţific Doctor inginer,
dobândit în 1968, în urma susţinerii tezei de doctorat O nouă prezentare a mecanicii analitice, ca metodă curentă a
mecanicii tehnice şi titlul de Doctor
docent în ştiinţe obţinut în 1971, sunt ca o răsplată binemeritată pentru
elaborarea a 150 de lucrări ştiinţifice originale, publicate în reviste de
specialitate din ţară şi străinătate, a scrierii a 24 de cărţi (înglobând 34 de
volume), încheierii a 30 contracte de cercetare şi coordonarea, în calitate de
conducător ştiinţific, a 17 teze de doctor inginer.
Dintre cărţile scrise de eminentul profesor Nicolae Irimiciuc se detaşează D. I. Mangeron. Un profesor între profesori,
Editura GlasulBucovinei, Iaşi, 1995.
Pe coperta nr. 4 a
acestei lucrări, autorul a consemnat următoarele: Cartea de faţă evocă personalitatea complexă a profesorului ieşean D.
I. MANGERON, una din cele mai luminoase figuri din galeria marilor dascăli pe
care i-a zămislit cu dărnicie poporul român, dascăli care au făcut cinste
acestui popor şi au contribuit în cea mai mare măsură la afirmarea prestigiului
lui cultural în lume. Cartea de faţă a fost scrisă, cu mintea dar şi cu
sufletul, de un discipol – devenit ulterior colaborator – care îşi exprimă şi
pe această cale profunda recunoştinţă pe care i-a purtat-o profesorului pentru
sprijinul primit în formarea sa profesională.
Este autorul unei vaste lucrări Învăţământul ingineresc ieşean de-a lungul
timpului, proiectată să apară în 5 volume, din care au fost publicate 3 şi
anume:
-
volumul III, Şcoala
Politehnică Gheorghe Asachi (1937-1948),
Editura Pan Europe, Iaşi, 2001;
-
volumul I, Formele
academice ale învăţământului ingineresc ieşean (1813-1859), Editura Gh. Asachi, Iaşi, 2002;
-
Trecut şi prezent în evoluţia învăţământului de inginerie mecanică la Iaşi, Iaşi, 2008.
. Deşi nu este cornean a iubit, respectat şi în multe situaţii i-a ajutat
pe corneni. Împreună cu familia şi-a petrecut concediile în localitate, a făcut
drumeţii şi a dat lecţii de pescuit împătimiţilor acestui sport.
Activitatea profesională:
- Garnizoana Cluj – medic militar (1950-1960). În această perioadă a primit
Medalia Muncii cl. III-a pentru
rezultatele obţinute: crearea şi dotarea unui dispensar medical, îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă din taberele de antrenamente ale soldaţilor etc. Din
păcate, din cauza unor probleme medicale care s-au agravat în timp, a fost
nevoit să treacă în rezervă;
- Ca medic civil, s-a specializat în boli infecţioase şi a lucrat la
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj. Ca medic infecţionist a
contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor
necesare, atât desfăşurării activităţii medicale, cât şi pentru bolnavi. De
asemenea, o contribuţie importantă şi-a adus şi la construirea actualului
Spital din Cluj-Napoca. S-a specializat în neuro-viroze (în special meningite,
poliomielite şi rabie), alături de prof. I. Gavrilă (mentorul său şi
conducătorul de mai târziu al tezei de doctorat), s-a dedicat cercetării
amănunţite, diagnosticării precoce şi tratării pacienţilor cu poliomielită (cu
atât mai mult că izbucnise şi epidemia
de poliomielită). Deoarece erau mulţi bolnavi de poliomielită, alături de prof.
I. Gavrilă şi-a creat un mini laborator
unde îşi lucra, la urgenţă, probele recoltate de la bolnavi. Tot în
această perioadă, profitând de câţiva bolnavi de rabie (prin muşcături de
viezure şi lup) a cercetat îndeaproape şi această boală, administrând diferite
scheme de tratament în speranţa că, poate … va reuşi salvarea lor.
În anul 1972 şi-a dat doctoratul, cu o temă din domeniul neuro-virozelor
(privind metode noi de diagnosticare şi tratare a poliomielitei). A inventat şi
un pat rabatabil, foarte util bolnavilor de poliomielită, a mers cu ei la
Centrul de Recuperare din Vatra Dornei, unde le urmărea programul de
recuperare, iar pentru unii bolnavi problemă chiar făcea program individualizat
de recuperare cu personalul de specialitate din centru.
Ca o recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea sistemului sanitar, a
fost recompensat cu Ordinul Muncii
cl. a III-a (1976).
Pentru a se perfecţiona, a participat la numeroase congrese şi simpozioane
pe teme de boli infecţioase, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa,
Germania). De asemenea, rezultatele cercetărilor sale le-a publicat în multe
reviste de specialitate din străinătate (Franţa, Germania) şi din ţară.
Împreună cu prof. I. Gavrilă şi cu soţia sa, a publicat două cărţi privind
diagnosticul precoce şi tratamentul meningitelor (1973-1976).
Absolvent al Şcolii Primare Corni(1936-1940), Liceelor din Cernăuţi şi Ştefan cel Mare din Suceava (1940-1948)
şi al Facultăţii de Fizică Al. I. Cuza din
Iaşi (1950-1954).
În perioada 1954-1957 a
urmat stagiu de 3 ani de aspirantură cu frecvenţă, organizat de către Academia Română în vederea obţinerii titlului
de doctor în ştiinţe, sub conducerea Acad. Prof. Eugen Bădărău, profesor la
catedra de Optică a Universităţii din Bucureşti. În anul 1961 obţine titlul de
Doctor în Fizică şi Matematică, elaborând lucrarea Studiul unor fenomene electro-optice în unele substanţe coloidale.
Lucrarea a contribuit la cunoaşterea
unor fenomene specifice stării coloidale
a materiei. După obţinerea titlului de Doctor, am fost angajat
cercetător la Institutul de Fizică Bucureşti, transformat ulterior în
Institutul de Fizică şi Tehnologia Materialelor în cadrul complexului
ştiinţific din Măgurele al Academiei Române, unde a parcurs toate etapele de
încadrare profesională până la pensionare în anul 1998, având funcţia de şef
laborator, cu excepţia perioadei 1970-1971, când a fost angajat ca asistent
principal la Universitatea din Groningen – Olanda.
A participat la conferinţe internaţionale: Roma –
Italia, 1969, organizată de Universitatea din Roma, consacrată studierii
centrilor de culoare; Izmir – Turcia, 1980, Conferinţa Balcanică de Fizică; Kas
– Turcia - 1981, Conferinţa Balcanică de Fizică; Halle – R.D.G -1982,
Conferinţa Internaţională cu tema Cristale
lichide.
Deplasări/specializări şi schimburi
de experienţă pentru diferite perioade de timp: Budapesta – Ungaria, Beijing
şi Shanghai - R.P.Chineză, 1969, Berlin
– R.D.G., 1972,Varşovia – Polonia, 1973, Iaşi, Cluj şi Sibiu în cadrul
Conferinţelor Naţionale de Fizică.
O parte din cercetările efectuate, singur sau în cadrul unui colectiv, au
fost publicate în reviste internaţionale, în număr de peste 40 articole. Ele se
referă la studii cu caracter fundamental şi tehnologic în domeniul acusticii
arhitecturale, a stării condensate a materiei şi în domeniul cristalelor
lichide. A studiat astfel structuri noi fonoabsorbante cu posibilităţi de
aplicabilitate la optimizarea performanţelor acustice ale sălilor de spectacol
sau la diminuarea zgomotelor în hale industriale cu nivel ridicat de zgomot, materiale
cu proprietăţi noi electro-optice cu posibilităţi de aplicabilitate în tehnologii performante ca: laseri, senzori
optoelectronice, componente de automatizări, precum şi dispozitive de afişaj cu
cristale lichide.
A executat de asemenea documentaţii,
expertize, măsurători de specialitate privind reducerea nivelului de zgomot la
clădiri publice, nave fluviale de agrement, hoteluri şi hale industriale şi a
contribuit la realizarea unor componente de afişaj cu cristale lichide,
componente integrate, la construcţia Acceleratorului de Particule din Geneva -
Elveţia (CERN).
Activitatea
profesională înscrie următoarele trasee: inspector şcolar la raionul Darabani,
regiunea Suceava (1957-1959), director
al Şcolii Pedagogice A.S. Makarenko
din Suceava (1959-1965), Vice-Preşedinte
(Cultură şi Învăţământ) la Regiunea Suceava (care includea şi raionul
Botoşani), precum şi deputat de Darabani în Marea Adunare Naţională, Pro-Rector
al Institutului Pedagogic din Suceava (actuala Universitate Ştefan cel Mare) şi a coordonat construcţia
localului din Parcul Areni.
În anul 1972 era ales Primar al Municipiului Suceava. Printre realizările edilitare din cele doua mandate:
Parcul Cetăţii, statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, noi cartiere de
locuinţe. Între anii 1980 şi 1988,
a gospodărit judeţul, în calitate de
Prim-Vice-Preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. În final, în anii 1988-1990,
a îndeplinit funcţia de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar al R.S. România la Havana.
De menţionat că în perioada mandatului de Vice-Preşedinte al Regiunii
Suceava a sprijinit proiectul de construcţie a şcolii din Corni, inaugurată în
anul 1967.
ANGELA OLARIU (30 martie 1938, Alexandreni – România, domiciliul actual
– municipiul Iaşi) - prof. de istorie, dr. în etnologie şi etnografie,
director muzeu, referent ştiinţific, scriitor. Absolventă
a Facultăţii de Filologie, secţia
istorie-română, Universitatea Al. I. Cuza
Iaşi (1960); Doctorat în Istoria artei populare – Institutul de
Istoria Artei, Bucureşti (1977); Cursuri post-universitare de limba engleză –
Univ. Al. I. Cuza Iaşi (1985).
Activitatea profesională cuprinde: profesor la Şcolile Generale Dorneşti, judeţul Suceava
şi Corni, judeţul Botoşani (1960-1964), director al Muzeului Etnografic din
Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava (1964-1968), director al Muzeului
Judeţean Botoşani (1968-1979), director al Muzeului Etnografic al Moldovei –
Iaşi (1979-1995), referent ştiinţific cu probleme de artă populară tradiţională
în cadrul Centrului de Creaţie Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Botoşani.
Activitatea ştiinţifică şi managerială înscrie: organizează Muzeul lemnului din Câmpulung Moldovenesc,
judeţul Suceava (1967), reorganizează Muzeul memorial George Enescu din Dorohoi 1969), reorganizează Casa Memorială Nicolae Iorga din Botoşani (1970), reorganizează
Casa Memorială George Enescu din Liveni,
judeţul Botoşani (1970), înfiinţează Muzeul 1907
din Flămânzi, judeţul Botoşani (1971), alcătuieşte colecţia de obiecte ce va
constitui fondul de la care se va porni în organizarea Muzeului de etnografic
al judeţului Botoşani, contribuie la organizarea Muzeului de etnografie şi artă
populară de la Negreşti – Oaş, contribuie
la organizarea Muzeului de etnografie de la Drobeta Turnu Severin, contribuie
la organizarea Muzeului etnografic din Râmnicu Vâlcea, organizează Interiorul tradiţional din zona etnografică
Iaşi în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi, organizează
sectorul Obiceiuri tradiţionale de iarnă
din Moldova în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi, organizează
şi reorganizează muzee săteşti (Dersca, Vârfu Câmpului, Lozna etc.), contribuie
la revigorarea meşteşugurilor tradiţionale din zona etnografică a Botoşanilor,
acordând îndrumări de specialitate meşterilor populari din zonă şi făcându-i
cunoscuţi prin organizarea de expoziţii în diferite centre (Iaşi, Botoşani,
Sibiu, Bucureşti), prin realizarea de filme documentare (Zestrea românilor), prin participarea acestora la târguri de profil
(Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Botoşani), (1973-2005).
Rezultatele cercetării
ştiinţifice efectuate de dr. Angela Olariu a fost valorificat într-o serie de
volume separate şi numeroase articole de specialitate. Amintim câteva: Arta populară a zonei Botoşanilor, Ceramica
populară din zona Botoşani, Portul popular din zona Botoşanilor, Cultul
busuiocului la români, Usturoiul – aliment, medicament, magie şi altele.
D-na dr. Angela Olariu a
fost mesagera civilizaţiei tradiţionale româneşti în multe alte ţări. A
organizat o expoziţie de ară populară în Seattle – SUA, a ţinut comunicări de
specialitate la Universitatea Washington (Seattle - SUA), a participat la
congrese de antropologie, etnografie şi istorie din : Canada, Portugalia,
Mexic, Iugoslavia, Turcia.
A
absolvit Şcoala elementară în satul natal (1944-1952), Liceul A.T. Laurian - (1952-1955) şi Facultatea de Filologie de la
Institutul Pedagogic de 3 ani (1965-1968).
Activitatea
profesională cuprinde: professor la Şcolile Poiana, comuna Vorona (1967-1968)
şi Şcoala Corni (1968-1989 şi 1992-2002) director şi primar (1989-2002).
Activitatea literară:
- Phöenix - revistă
şcolară, - fondată în 1970; Paradoxuri
- vol. I (Poezii) – Editura Princeps,
Iaşi, 2007; Joc perpetuum - vol. II
(Poezii) – Editura Princeps,
Iaşi, 2007; Demonul angelic - vol.
III (Poezii) - Editura Princeps, Iaşi, 2008; Cântece şi taine
- vol. IV (Poezii) - Editura Princeps,
Iaşi, 2008 (volum inclus în cartea Demonul
angelic); Întoarcerea în Nimic -
vol. V (Poezii) - Editura Princeps,
Iaşi, 2008; Pleacă cocorii - vol.
VI (poeme alese) - Editura Stef, Iaşi, 2011; Arc
de curcubeu – vol. VII (Poezii) - Editura Stef, Iaşi, 2012; Meteor – vol. VIII (poeme alese) -
Editura Stef, Iaşi, 2012; Carusel – vol.IX (Poezii) - Editura PIM, Iaşi,
2012; Pământul ca o
punte - vol. X – (Poezii) – Editura PIM, Iaşi, 2012; Materia
respiră – vol. XI - (poeme alese) – Editura PIM, Iaşi, 2013; Sfidează
Timpul! (în coautorat cu Maria Cozma, - doctorand în drept la Sorbona,
Paris), - Editura PIM, Iaşi, 2013; Solstiţiu
hiperborean -
vol. XII (poeme alese) - Editura PIM,
Iaşi, 2013; Vatră străbună – Culegere de folclor din Corni
– Botoşani, Editura Axa, Botoşani,
2013; Sete de albastru (poeme de dragoste) - premiul I la Concursul de creaţie literară
Chronos 2013 – secţiunea epigrame -
Editura VIF, Constanţa, 2013; Obsesia nonsensului – vol. XIII – (poeme alese), Editura PIM, Iaşi,
2014; Între Esenţă şi Nimic – vol. XIV – (poeme
alese), Editura PIM, Iaşi, 2014; Iluminarea iluminării - eseuri - (în coautoratcu Maria Crocy, Paris,
Franţa; Blestemul conştiinţei – vol. XV (poeme alese), Editura
PIM, Iaşi, 2015.
Volume pregătite pentru tipar: Paradoxuri –vol. I
- (Poezii) - Ediţia a II-a,
refăcută şi revizuită; Joc perpetuum– vol. II,Poezii, Ediţia a II-a, refăcută şi revizuită;
Remember – reflecţiile unui neoplaz;
Apariţii în publicaţii:Ţara de Sus, Moldova Literară, Dor de Basarabia, Absolut, Falezele de piatră, Sămănătorul,
Singur, Ecouri Literare, Constelaţii
diamantine, Regatul Cuvântului, Sfera
Eonică, Confluenţe lirice, Armonii culturale, Revista Familiei (Israel), Familia, Zeit, Boema, Nomen Artis, Onyx
(Dublin/Irlanda), Luceafărul (Botoşani), Curierul de Vâlcea, Chronos, Climate literare, Observatorul
(Toronto/Canada), Bogdania, Omniscop, Radio Metafora (Montreal/Canada),
Cervantes, Basarabia Literară (Chişinău - Republica Moldova), Slova creştină,
Slova copiilor (supliment al Revistei Slova Creştină), Oglinda literară, Dor de
dor, Vatra veche, Lumină lină (New-York), Agora literară, Apollon, Surâsul Bucovinei.
Premii
şi distincţii:
Premiul Astra – obţinut la Festivalul naţional de
poezie ,Nicolae Drăgan- Galda de Jos
– Alba, 2010; Premiul special - la Festivalul Internaţional de Creaţie
Literară Titel Constantinescu, ediţia
a IV–a , 2011, organizat de Editura Rafet
din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău; Menţiune
la Concursul internaţional de poezie pentru românii din întreaga lume Starpress 2012 ; Menţiune specială la Concursul internaţional de proză pentru
românii din întreaga lume Starpress
2012; Premiul I la Concursul
naţional de poezie, proză…Pe aripi de dor
domnesc, Domneşti, Argeş, ediţia a V-a, 2012; Menţiune la Concursul internaţional de creaţie literară Visul, Ediţia a VII-a, 2012, secţiunea volume publicate, Poezie („Arc de
curcubeu”, Editura Stef,
Iaşi, 2012). Diplomă de excelenţă atribuită de LSR -
Filiala Iaşi – Moldova pentru merite în creaţia literar-artistică şi
publicistică, 4 martie 2013; Premiul I – diplomă de onoare şi publicarea unui
volum de autor – tiraj 50 de bucăţi – la Concursul de poezie, proză, epigramă,
eseu - reportaj, „Chronos 2013” , secţiunea „epigramă”. Premiul I la Concursul Literar Internaţional Visul, Ediţia
a VIII-a, 2013, la secţiunea vulume publicate, Eseu (Maria Cozma şi Vasile
Popovici – Sfidează Timpul!, Editura PIM,
Iaşi, 2013). Premiul III la Concursul Internaţional Visul, Ediţia a VIII-a,
2013, la secţiunea volume publicate, Poezie (Materia respiră, Editura PIM,
Iaşi, 2013). Premiul
„Tiberiu Crudu” pe anul 2013 pentru culegerea de folclor Vatră
străbună. Medalia
Virtutea literară
atribuită de LSR
(Decizia nr 1(26)/14 ianuarie 2014); Laureat
al Festivalului Internaţional de Poezie– „Renata Verejanu”, Ediţia I,
Chişinău, 2014; Premiul I la
Concursul internaţional
de creaţie literară Vis de toamnă,
Ediţia a
II-a, noiembrie, 2014; Diplomă de excelenţă atribuită de LSR - Filiala Iaşi –
Moldova pentru merite în creaţia literar-artistică şi publicistică, 14 martie
2015; Premiul I (Trofeu),
secţiunea
eseu, la Festivalul Internaţional
de Poezie – Renata Verejanu, Ediţia a II-a, Chişinău, 2015; Menţiune, la Concursul naţional de poezie
şi epigramă Steaua Nordului,
ediţia I, Botoşani,
2015; Premiul special Horia Vintilă, la Concursul Internaţional de creaţie literară Vis
de toamnă, ediţia
a III-a, 2015, poezie şi proză scurtă, secţiunea proză.
Prezent în: Antologia Între râmnice, Editura Rafet, 2011, antolog – Constantin
Marafet – Râmnicu Sărat; Antologia de poezie „Artă sfâşiată”, Editura. Arhip
Art, Sibiu, 2011, antolog – Valentina Becart; Antologie de poezie şi proză Confluenţe lirice, Editura PIM, Iaşi, 2012; Antologia Căutări prin vara arsă de cuvinte –
antolog Stancu Nicolae, 2012; Antologia „Romeo
şi Julieta la Mizil”, 2012; Antologia
universală a poeziei româneşti contemporane „Meridiane lirice”, Armonii culturale, 2012; Antologia Dincolo de cuvânt, Editura Arhip Art, Sibiu, 2012, antolog –
Valentina Becart; Antologia „Suflet
românesc”, poezie patriotică, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2013, editor
Elisabeta Gîlcescu; Scriitori şi publicişti botoşăneni (Dicţionar biobibliografic) – Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoşani, 2013; Toamna la Apollon – ediţia a III-a,
Antologie concurs Festivalul Internaţional
poezie şi proză scurtă Vis de toamnă, 2015; Antologie de Poezie şi Proză „Dor
Românesc”, STARPRESS 2015.
Membru al Ligii
Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.
Acivitatea didactică
cuprinde: asistent stagiar la Catedra Tehnologia Substanţelor
Anorganice (TSA), lector şi conferenţiar universitar. Paralel cu activitatea
didactică, am lucrat la teza de doctorat în domeniul Inginerie chimică, sub conducerea profesorului Constantin Calistru,
şeful catedrei TSA, pe care am susţinut-o în martie 1980. Teza cu titlul Modelarea şi optimizarea procesului de
oxidare catalitică a metanului cu vapori de apă a rezolvat mai multe
probleme teoretice şi practice. Procesul s-a aplicat în instalaţiile de
fabricare a amoniacului din gaz metan, instalaţii care funcţionează şi astăzi
la Bacău, Roznov, Făgăraş, Slobozia, Turnu Măgurele, Târgu Mureş, Craiova,
Victoria.. În perioada 1970-1990 am lucrat împreună cu alţi colegi la analiza
şi optimizarea instalaţiilor de îngrăşăminte, pentru reducerea consumului de
materiale şi energie. Studiile au fost expuse în tratatul (3 volume) de Tehnologia îngrăşămintelorminerale,
Editura tehnică, Bucuresti, 1984/1985 care a fost apreciat cu Premiul Nicolae
Teclu al Academiei R.S. România.
În anul 1990 am fost
promovat Profesor universitar titular şi conducător de doctorat în Inginerie
chimică. Noile condiţii au permis dezvoltarea colaborării cu universităţi
străine, în special la nivelul formării tinerilor prin masterat şi doctorat.
Ajutat şi de cunoaşterea limbilor de circulaţie largă (engleza, franceza, rusa,
germana), profesorul Ilie Siminiceanu a dezvoltat proiecte Tempus, Erasmus,
Leonardo da Vinci, cu implicarea studenţilor de la masterat şi doctorat, în
colaborare cu: Universitatea Tehnică din Viena, Universitatea Tehnică din
München, Universitatea din Barcelona, I.N.P. Toulouse, Universitatea din
Poitiers, Ecole des Mines de Paris, Universitatea din Newcastle, Universităţile
din Oslo, Salamanca, Coimbra, Richmond, Universitatea de Stat din Republica
Moldova, ş.a.
După anul 1996 a fost şef de catedră şi membru al Senatului Universităţii
Tehnice din Iaşi (noul nume al Institutului Politehnic Gheorghe Asachi). Am conceput şi aplicat programul de master Ingineria Procedeelor Nepoluante (2 ani,
după Licenţă), care are deja 16 promoţii. La acest program am introdus două
discipline noi: Absorbţia reactivă -
procedeu de tratare a gazelor şi Procese
fotochimice de tratare a apei. Pentru lucrările în domeniul procedeelor
fotochimice, care imită fenomenele naturale de auto epurare a mediului, am
primit Golden Scroll of Excellence de
la Cambridge. De asemenea, am primit Medalia Petru Poni si Medalia Emilian Bratu din
partea Societăţii de Chimie din România (SChR).
Are o activitate ştiinţifică bogată, concretizată în 27 cărţi (monografii,
cursuri), 188 articole în reviste şi 134 contribuţii în volume ale
conferinţelor ştiinţifice. De remarcat că lucrările sale au 730 citări
menţionate în baza de date Scopus. A
devenit cunoscut în România şi prin organizarea Simpozionului Naţional de
Ingineria Proceselor Chimice de la Piatra Neamţ (ediţiile 1973, 1978, 1983,
1988, 1993, 1998) în colaborare cu platformele industriale de la Săvineşti şi
Roznov. De asemenea, a colaborat la organizarea colocviului CoFrRoCA (Colloque
Franco - Roumain de Chimie Appliquee) organizat odată la 2 ani în Franţa şi
România (ediţia 2010 la Orleans, în 2012 la Bacău), Conferinţa Internaţională
de Ingineria şi Managementul Mediului/ICEEM (Iaşi, Tulcea, Balaton, Viena),
Conferinţa Internaţională de Ştiinţe Aplicate/CISA - Bacău, Congresul
Internaţional de Chimia Mediului - Chişinău, Conferinţa Facultăţii de Inginerie
Chimică şi Protecţia Mediului din Iaşi (anuală, iar în 2012 cu ocazia
centenarului).
Este membru al Federaţiei Europene de Inginerie Chimică (EFCE), grupul de
lucru Ingineria Proceselor Chimice (Working Party of Chemical Reaction
Engineering) şi a participat ca invitat la Congresul CHISA de la Praga unde a propus o nouă
secţiune, cea de Photochemical Process
Engineering. De asemenea, este membru al Societăţii Americane de Chimie
(ACS), al Societăţii de Chimie din România (SChR), al Societăţii de Inginerie
Chimică. Este membru în Comitetul de redacţie la 5 reviste, printre care:
Revista de Chimie (Bucureşti), E.E.M. Journal.
Pe lângă Premiul Nicolae Teclu al
Academiei Române, a primit Golden Scroll
of Excelence (Cambridge, Medalia Emilian
Bratu şi Medalia Petru Poni de la
S.Ch.R.
In anul 2012 a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
şi a primit titlul onorific de Professor
Emeritus al Universităţii Tehnice Gheorghe
Asachi din Iaşi.
MIHAI PALAGHIA (19 septembrie 1949, Corni, judeţul Botoşani, domiciliul actual Bucureşti) - general locotenent, conf. univ. dr.,
scriitor. A absolvit Şcoala Generală Corni, cl. I-VII (1956-1963), Liceul A.T.Laurian Botoşani (1963-1965) şi
Liceul Ştefan cel Mare din Câmpulung
Moldovenesc (1965-1967) şi a
Şcolii Militare
Superioare de Ofiţeri de Tancuri şi Auto Mihai
Viteazul din Piteşti.
La data de 28 decembrie 1970 a fost avansat la gradul de
locotenent şi repartizat în funcţia de comandant de pluton la Regimentul 63 din
Bacău. După şapte ani la comanda subunităţilor de tancuri (pluton, companie)
susţine examenul şi este admis în Academia Militară (1977-1979). Este înaintat
la gradul de căpitan şi încadrat în funcţia de lector şef la catedra de tancuri
a Şcolii militare de Ofiţeri de rezervă - Detaşamentul Pauliş.
În august 1981 devine comandant de batalion la regimentul 267 Tancuri Galaţi. În
scurt timp i se încredinţează funcţia de şef de stat major, iar din 1983 deşi
avea gradul de căpitan devine comandant al Regimentului 267 Tancuri .
Ca urmare a rezultatelor remarcabile obţinute la comanda
regimentului, după absolvirea unui stagiu de pregătire postacademică, este avansat
la gradul de maior şi mutat pentru a înfiinţa comandamentul Brigazii 7 Tancuri
Slatina. Din 25 septembrie 1990 până în februarie 1992 este comandant al Bg.7
Tc.
La 14 februarie 1992 este avansat la gradul de colonel şi
numit Inspector general al blindatelor. În perioada 1993-1994 devine succesiv
comandant al Diviziei 57 Tancuri şi al Corpului 1 Armată. S-a implicat direct
în organizarea, încadrarea şi pregătirea primului batalion românesc participant
la o misiune în afara ţării sub egida O.N.U. (în Angola).
La 15 martie 1994 este avansat la gradul de general de
brigadă, iar în septembrie 1997 este mutat la Armata a 2-a Buzău în funcţia de
şef de stat major şi prim locţiitor al comandantului. Urmează cursurile Colegiului
Naţional de Apărare, este promovat în funcţia de comandant al Armatei a 2-a şi
avansat la gradul de general maior în anul 2000.
A condus procesul de restructurare al Armatei a 2-a şi a
înfiinţat la Buzău Comandamentul Operaţional Întrunit, structură cerută pentru
admiterea în NATO. Pentru rezultatele obţinute în activitate, a fost decorat de
Preşedintele României, cu Ordinul Naţional Serviciu
credincios în rang de mare ofiţer.
Din 15 ianuarie 2001 şi până la pensionare a comandat
Corpul 1 Armată Tetritorial Bucureşti având în subordine forţele terestre din
Muntenia, Banat, Dobrogea şi sudul Moldovei. În această perioadă a condus
procesul de reorganizare şi coordonat pregătirea misiunilor din Afganistan.
Preocupările ştiinţifice s-au concretizat în pregătirea
şi obţinerea titlului de Doctor în ştiinţe militare în anul 2002. În urma
examenelor susţinute devine lector şi din 2005 conferenţiar universitar la
Universitatea Naţională de Aparare .
Ultima sa carte intitulată Tendinţe în transformarea forţelor terestre a apărut în Editura Militară, anul 2006, odată cu avansarea
la gradul de general locotenent şi trecerea în rezervă, ca urmare a
îndeplinirii vârstei de pensionare.
Activitatea profesională cuprinde: stagiu medic medicină
generală la Coţofăneşti – Urecheşti, judeţul Bacău (1976-1979), chirurgie plastică şi Microchirurgie reconstructivă
(1979-1982). Aici a avut şansa de a face specialitatea sub îndrumarea
profesorului Agrippa Ionescu, termină ca şef de promoţie şi este angajat la
Spitalul Judeţean Bacău.
În perioada 1988-1991, ca angajat al Spitalului Judeţean Bacău face a
doua specialitate – Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Foişor Bucureşti sub îndrumarea marilor profesori: Oleg Medrea şi Dinu
Antonescu.
În anul 1991 promovează examenul de medic primar -
chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă. Imbinarea celor 2
specialităţi îi oferă o bună rezolvare a cazurilor complexe de la replantarea
de membre, la traumatisme complexe, fasciite necrozante, artroplastii şi
operaţii de chirurgie estetică.
În anul 1999 obţine titlul de doctor în medicină, sub
îndrumarea prof. univ. dr. Gheorghe Chipail şi prof. univ. dr. Cristian
Dragomir, cu tema Fasciita necrozanta (boala determinată de bacteria mânctoare de
carne).
Lucrarea prezintă cele mai mari statistici
personale din lume de 126 cazuri cu această patologie, cu cea mai mică rată a
mortalităţii 8–9 %, faţă de statistică
de 20–40 %, consemnată în literatura de specialitate.
Lucrarea este pregătită pentru publicare în 3
mari părţi în revista de specialitate.
A urmat
următoarele cursuri de perfecţionare: Chirurgia
şoldului (1991); Artroscopie; (1992);
Curs avansat de chirurgia mâinii – Lillafured,, Ungaria(2001); Chirurgia estetică a sânului, Timişoara (2003); Curs de filere cutanate + botulinum toxin -
Dr. Lascar Medical Center (2005); Chirurgia estetică a sânului, Timişoara (2010); Curs terapie Laser – Cutera,
Bucuresti (2012); Chirurgia estetică a nasului, Bucureşti – Sinaia, prof. W.
Gubisch, prof. R Fischer (2013); ISPAS
Course - ROAPS Conference – Sinaia; Curs Aerocriotrapia şi RF Terapia Regen; Chirurgia estetică a feţei, Timişoara
(2014).
A susţinut 17
comunicări ştiinţifice în ţară şi străinătate, este membru de onoare al
Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România şi membru al Societăţii de
Ortopedie - Traumatologie.
În prezent lucrează
în cadrul Clinicii Dr. Chelariu, deschisă în 2005, profil de activitate:
chirurgie plastică, chirurgie estetică, ortopedie-traumatologie, clinica având
şi imagistică medicală, rezonanţă magnetică, radiologie, osteodensitometrie.
După terminarea studiilor
a urmat cursurile: de perfecţionare pentru utilizarea, exploatarea şi
programarea în limbaj FORTRAN a minicalculatoarelor - ICCI Bucureşti, 1982; de
limbi străine (limba rusă), Academia Militară, 1985; de perfecţionare –
utilizarea microcalculatoarelor în limbaj BASIC, ICCI Bucureşti, 1987; postuniversitare
de geodezie şi topografie militară, Academia Tehnică Militară, 1988.
Titluri ştiinţifice: Doctor inginer, specialitatea
geodezie, cartografie, fotogrammetrie şi teledetecţie cu teza Contribuţii
privind aplicarea metodelor numerice la determinarea geoidului,
Academia Tehnică Militară, 1996. Contribuția sa constă în aplicarea metodei
elementului finit la obținerea înălțimii geoidului din date gravimetrice
măsurate pe suprafața fizică a Pământului.
Titluri didactice:
conferenţiar în Academia Tehnică Militară, după susţinerea concursului organizat în
1990; conferenţiar universitar în
Academia Tehnică Militară, disciplina geodezie, conform Ordinului Ministrului Învăţământului nr. 3956/1997; profesor universitar în Academia
Tehnică Militară, disciplina geodezie fizică, conform Ordinului
Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4128/22.07.1999.
Cursuri predate: Teoria erorilor de măsurare; Bazele prelucrării matematice a datelor geodezice; Modelarea numerică a terenului; Geodezie fizică; Modelarea 3D a reliefului în Sistemul Informaţional Geografic Militar;
Topografie Militară etc.
Altele: expert evaluator pentru competenţă şi ţinută
ştiinţifică în activitatea de evaluare a cercetării ştiinţifice, CNCSIS, certificat nr. 927/2001.
Activitatea profesională cuprinde: inginer topogeodez în cadrul
Laboratorului de control şi cercetare într-o unitate militară subordonată Direcţiei Topografice Militare(1978-1981),
analist programator la Oficiul de calcul al Direcţiei Topografice Militare1981-1990,
conferenţiar şi profesor
universitar la Facultatea de Geniu, Geodezie şi Construcţii şi la Facultatea de
Armament, Muniţii, Rachete şi Geniu din Academia Tehnică Militară (1990-2000),
îndeplinind funcţiile de: şef de catedră Geodezie şi Construcţii
(octombrie1995-ianuarie1998), şef Comisie didactică topogeodezie (1998-2000),
membru al Consiliului Facultăţii şi Senatului ATM, referent de specialitate în
Comisii de doctorat, membru al Societatii de fotogrammmetrie etc.
În perioada martie 2000-aprilie 2002, comandant al Institutului de
Proiectare-Producţie în Domeniul Topogeodeziei Militare din subordinea
Direcţiei Topografice Militare unde am condus activitatea de realizare a produselor topogeodezice militare sub
formă analogică, analitică şi numerică (digitală). În urma reformei Direcţiei
Topografice Militare (aprilie 2002) am fost numit locţiitor al şefului
Direcţiei Topografice Militare şi împuternicit şef al Direcţiei Topografice
Militare.
După pensionare în 2002, a fost numit director general al Institutului de
Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie, funcţie pe care a ocupat-o până în martie 2003. În perioada
martie 2002-octombrie 2004 a fost funcţionar public (consilier superior) în
cadrul Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. Din octombrie
2004 şi până în 04.12.2006 a fost profesor
universitar asociat la Academia Tehnică Militară şi Universitatea Petrol şi
Gaze Ploieşti.
În perioada 2006-2009 a funcţionat ca auditor superior în Agenţia de Plăţi
şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Din 2010 şi în prezent pensionar și profesor universitar asociat la Academia Tehnică Militară.
A realizat un manual universitar de specialitate, 17
lucrări de cercetare ştiinţifică şi 35 comunicări ştiinţifice apărute în
reviste de specialitate şi în volumele lucrărilor Sesiunilor de comunicări
ştiinţifice naţionale şi internaţionale, referate ştiinţifice, alte lucrări.
Studiile universitare le-a urmat în cadrul Facultății de Filosofie, secţia Filosofie, a Universității Al.I. Cuza din Iaşi, promoţia 2001, cu teza
de licență intitulată Discursul filosofic postmodern – Jean Baudrillard. Fantoma unei metanaraţiuni: seducţia (coordonator ştiinţific: prof. univ. dr. Constantin
Sălăvăstru).
În iunie 2003 a absolvit studiile masterale în filosofie – secţia Teorii şi practici ale interpretării,
Facultatea de Filosofie, Universitatea Al.
I. Cuza din Iaşi cu o disertaţia intitulată Scriitură şi strategii
discursive în postmodernismul filosofic (coordonator ştiinţific: prof.
univ. dr. Petru Bejan).
Este doctor în Filosofie din 2008, cu lucrarea intitulată Discursul filosofic
postmodern. Jean Baudrillard (coordonator ştiinţific: prof. univ. dr.
Constantin Sălăvăstru).
Între 2010 și 2013 a fost cercetător postdoctoral al
Universității Al. I. Cuza din Iași,
în cadrul proiectului Dezvoltarea
capacităţii de inovare şi creşterea impactului cercetării prin programe
post-doctorale, POSDRU/89/1.5/S/49944. Titlul proiectului personal: Paradigma sociotehnică în New Media – între
teoriile influenței sociale asupra tehnologiei și teoriile difuzării
inovațiilor.
Activitatea profesională cuprinde funcţia de redactor de carte (2004-2010),
Editura Institutul European Iași, lector asociat al Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, Facultatea de
Filosofie și Științe Social-Politice (2005-2007, 2011 - în prezent), susţinând
seminarii de Logică, Teoria şi practica argumentării, Retorică, Branding,
New Media.
Din 2012 este titularul cursului Mijloace noi
de comunicare în masă, master Relații Publice și Publicitate, anul I, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, precum și coordonator al lucrărilor de
disertație.
Din 2013 este cercetător științific doctor, gradul III,
în cadrul Departamentului de Cercetare Interdisciplinar – Domeniul Socio-Uman,
Universitatea Al. I. Cuza din Iași.
Este
membru al Communalis – Communication and Natural Logic
International Society (Canada), al Seminarului de Logică discursivă, Teoria
argumentării şi Retorică din cadrul Facultăţii de Filosofie și Științe
Social - Politice, Universitatea Al. I.
Cuza Iaşi, al colegiului redacţional al Revistei de cultură, artă şi
ştiinţă PostMODERNISME, al colegiului
redacţional al revistei Argumentum, Journal of the Seminar of Discursive Logic,
Argumentation Theory and Rhetoric, al colegiului redacțional al revistei Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al. I.
Cuza Iaşi – Ştiinţe ale Comunicării (serie nouă).
A participat la peste 40 de conferințe naționale și
internaționale (Portugalia, Franța, Lituania, Republica Moldova, Belgia).
A publicat lucrarea Discursul
filosofic postmodern. Cazul Baudrillard (Prefaţă de Maria Carpov), Editura Institutul European, Iaşi, 2010 (402
pagini, ISBN 978-973-611-685-8). A editat și coordonat următoarele volume: Suplimentul Philologica Jassyensia, Editori: Camelia Grădinaru, Roxana
Patraș și Andreea Mironescu, An X, Nr. 1
(19), Editura Tracus Arte, București,
2014, 754 pagini; Perspectives in
Humanities. Keys for Interdisciplinarity, Editori: Camelia Gradinaru, Andreea Mironescu, Roxana Patras, Editura
Universității Al. I. Cuza Iași, 2015,
170 pagini; From Manuscript to E-Book,
Editori: Camelia Grădinaru, Roxana Patraș, Andreea Mironescu, Anca-Diana Bibiri
și Emanuel Grosu, Editura Universității Al.
I. Cuza din Iași, 2015, 422 pagini.
A scris capitole de cărți publicate în țară (Editura
Academiei Române, Editura Universității Al.
I. Cuza Iași, Editura Institutul
European, Editura Universitaria,
Editura Eikon, Editura ProUniversitaria etc.) și în străinătate
(Editions
Universitaires de Lorraine, Nancy, Franța și Polish Institute of World Art Studies &
Tako Publishing House, Warsaw–Torun, Polonia). A
publicat studii în dicționare de specialitate, studii introductive și prefațe,
precum și articole și recenzii în reviste de specialitate din țară și
străinătate.
A tradus din limba
franceză în limba română Gilles Ferréol, Memorie şi uitare a comunismului la
intelectualii francezi. Interpretări contemporane, Adrian Neculau
(coord.) ; Viaţa cotidiană în comunism, Editura Polirom, Iaşi, 2004 (pp. 78-84); Yves
Cattin, Marile noţiuni filosofice; Metafizică şi religie, Editura Institutul European, Iaşi, 2006; Jean
Piaget, Formele elementare ale dialecticii, Editura Institutul European, Iaşi, 2007; Marc Augé, Jean-Paul Colleyn, Antropologia, Editura Institutul European, Iași, 2013.
Distincția Women’s Annual Science and Technology Distinction for Young Researchers
2015, Center for Gender Equality in Science,
Universitatea Al. I. Cuza din Iași.
MARICICA MOSCALU (16 august 1981, Corni, judeţul Botoşani, domiciliul actual Bucureşti) – lector univ. dr., scriitor. A
absolvit: Şcoala Generală nr. 1 Corni
(1987-1996)
, Colegiul Economic Octav
Onicescu Botoşani, la profilul finanţe-contabilitate
(1996-2000). Principalele performanţe din perioada liceului includ: premiul I –
Concursul de Matematică Adolf Haimovici,
Iaşi (mai 2000); premiul I – Olimpiada Interdisciplinară Finanţe-contabilitate
– faza naţională, Călimăneşti (aprilie 2000).
Studiile superioare le-a urmat în cadrul Facultăţii de Finanţe, Asigurări,
Bănci şi Burse de Valori (FABBV), ASE Bucureşti, în perioada 2000-2004,
obţinând titlul de economist licenţiat
în profilul economic, specializarea Finanţe şi bănci. Printre distincţiile
acordate în această perioadă se numără premiul I oferit de facultatea FABBV
pentru rezultate deosebite în anul universitar 2002-2003.
În perioada 2004-2006 a continuat studiile în cadrul aceleaşi facultăţi
prin frecventarea cursurilor programului de masterat cu specializarea Management financiar şi pieţe de capital.
A continuat studiile postuniversitare cu studii de doctorat (2006-2012), de
asemenea în cadrul ASE Bucureşti, obţinând titlul de doctor în domeniul Finanţe, ulterior susţinerii publice a
tezei cu titlul Evaluarea şi predicţia
riscului de faliment la întreprinderile mici şi mijlocii din România. În
perioada iunie 2014-septembrie 2015 a beneficiat de o bursă de cercetare
postdoctorală, obţinută prin competiţie, pentru proiectul de cercetare
intitulat Finanţarea şi creşterea
întreprinderilor în contextul integrării pieţelor financiare europene.
Activitatea profesională a desfăşurat-o în cadrul ASE Bucureşti, ocupând,
succesiv, următoarele poziţii în cadrul Departamentului (Catedrei) de Finanţe:
preparator universitar (2004–2007), asistent universitar (2007–2013), lector
universitar (2013–prezent).
Ca parte a activităţii desfăşurate în cadrul Departamentului de Finanţe,
precum şi pe parcursul studiilor doctorale şi postdoctorale, a participat la o
serie de conferinţe ştiinţifice internaţionale, desfăşurate atât în ţară cât şi
în străinătate. Printre cele mai recente, se numără: 15th EBES
Conference, organizată de Eurasia Business and Economics Society, Lisabona,
Portugalia, 2015; 16th International Scientific Conference on
Finance and Risk, organizată de University of Economics, Bratislava, Slovacia,
2014; Annual International Scientific Conference Financial and Monetary
Economics – FME 2014, organizată de Centrul de Cercetări Financiare şi Monetare
Victor Slăvescu, Academia Română,
Bucureşti, România, 2014; 19th International Economic Conference (IECS),
organizată de Universitatea Lucian Blaga
din Sibiu, 2012; 11th International Conference
– Financial and Monetary Stability in Emerging Countries, organizată de
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (în colaborare), ASE
Bucureşti, 2010.
De asemenea, a efectuat stagii la
universităţi din străinătate şi anume: Universitatea din Geneva, stagiu de
documentare/schimb de experienţă (noiembrie 2014), Universitatea din Essex,
stagiu de cercetare (mai-iunie 2015).
Rezultatele activităţii de cercetare s-au concretizat prin publicarea unei
cărţi, ca unic autor, şi a unor articole ştiinţifice publicate în reviste de
specialitate (unic autor/în colaborare).
Cartea, intitulată Finanţarea şi
creşterea întreprinderilor în contextul integrării pieţelor financiare europene,
este rezultatul cercetării postdoctorale şi este publicată de Editura ASE, ISBN 978-606-505-940-5.
Dintre articolele recent publicate, ca unic autor, menţionez: Integration between the Romanian and the
euro area financial markets and its impact on the growth rate of Romanian
listed companies, Acta Universitatis Danubius, Œconomica, vol. 11, nr. 4,
pp. 138-149, 2015, ISSN 2065-0175 (print), 2067-340X (online); Financial integration in the euro area and
SMEs’ access to finance: evidence based on aggregate survey data, Financial
Studies, vol. 19, nr. 2, pp. 51-66, 2015, ISSN 2066-6071, ISSN-L
2066-6071; Integration between the
Romanian and the euro area banking markets: an application of the Johansen
Cointegration test to interest rates on loans to non-financial corporations,
Journal of Applied Quantitative Methods, vol. 10, nr. 2, pp. 37-52, 2015, ISSN
1842-4562.
În loc de încheiere,
asigurăm pe cititori că în luna ianuarie vom publica partea a doua a acestei
lucrări, care va cuprinde încă 20 personalităţi din această localitate.
Profesor,
Constantin Cojocariu, Corni, Botoşani decembrie,
2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu