PROF. ÎNV. PREŞCOLAR, CONSTANTIN ALINA,
GRĂDINIŢA
NR. 138, BUCUREŞTI
În cultura populară tradiţională, obiceiurile
formează un capitol important, fiindcă întreaga viaţă a omului, munca lui din timpul
anului şi diferitele lui ocupaţii, relaţiile cu semenii şi cu întruchipările
mitologice erau întreţesute cu obiceiuri. În folclorul nostru, unele obiceiuri
au păstrat până astazi forme ample de desfăşurare, în care vechile rituri se
îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase.
Obiceiurile înrădăcinate în
viaţa oamenilor, comunică o poezie netăgăduit de frumoasă. Obiceiul este o
deprindere câştigată prin repetarea deasă a aceleiaşi acţiuni. Obiceiurile,
datinile, cântecele, însoţesc viaţa omului de la naştere până la moarte.
Judeţul Teleorman este foarte
bogat în obiceiuri şi tradiţii.
Folcloriştii împart obiceiurile după anotimpuri, concentrându-le în jurul
sărbătorilor importante.
Obiceiurile Anului Nou,
practicate în perioada 24 decembrie-7 ianuarie, sunt legate de sărbătorile
Crăciunului şi ale Anului Nou şi au o mare bogăţie folclorică. De Anul Nou sunt
colinde şi urări.
Colindele religioase au ca subiect naşterea,
botezul şi patimile lui Isus Hristos. Colindele au text şi melodie: Steaua,
Domn,Domn să-nălţăm, Astăzi s-a născut Hristos, Florile dalbe etc.
De Crăciun se taie porcul, iar copii merg cu
„bolindeţii”, o tradiţie prin care copii colindă pe la casele oamenilor
strigând: „Bună seara la Ajun,
Că e mâine Moş Crăciun,
Cu bucata pe tăciun.”
În scimb copii primesc covrigei, biscuiţi, nuci
sau alte dulciuri.
Obiceiurile înrădăcinate în
viaţa oamenilor, comunică o poezie netăgăduit de frumoasă. Obiceiul este o
deprindere câştigată prin repetarea deasă a aceleiaşi acţiuni. Obiceiurile,
datinile, cântecele, însoţesc viaţa omului de la naştere până la moarte.
Ca şi în întreaga ţară,
locuitorii di judeţul Teleorman au obiceiuri legate de anumite zile ale anului,
păstrate prin tradiţie de la strămşii
nostri şi în care palpită înţelepciunea poporului român, între care colindele
şi obiceiurile legate de Anul Nou ocupă un loc însemnat. Cele mai frecvente
colinde, care au rezistat timpului sunt: „Astă noapte-ntunecoasă”, „Sub umbrar
de rosmarin”, „Sorcova” şi „Pluguşorul”.
Primul colind, pe lângă urarea tradiţională de Anul Nou, elogiază
prin versurile sale elementele mediului rustic, care influenţează şi susţin
existenţa omului. Acestea sunt, mai ales, plantele agricole, grâul şi
floarea-soarelui:” Astă noapte-ntunecoasă,/ Noi venim să colindăm,/ La
fereastră să strigăm/ Şi vouă să vă urăm./Porumbeii satului/Uruiră şi zburară/
Din cuibul pătulului,/ Cu norii s-amestecară./ Câte flori sunt pe pământ,/
Toate merg la jurământ,/Numai floarea soarelui/ Şi cu spicul grâului/Şăd în
poarta raiului/ Şi-mi judecă florili,/Ce-au făcut miroasili.”
Cel de-al doilea colind, este un vechi ceremonial, care exprimă
metaforic o scenă erotică, după cum o consemnează versurile: „-Fir-ai, fată or
nevastă/ Or zână din cer picată!/ - Nu sunt fată, nici nevastă,/Nici zână din
cer picată/ Şi sunt Floarea Soarelui,/Şăd în poarta raiului,/ Ca să judec
florili,/ ce-au făcut miroasili./A dat o ploaie cu vânt/ Şi le-a culcat la
pământ,/A bătut un vânt turbat/Şi miroasele le-a luat,/ A bătut un vânt cu
soare/ Şi le-a sculat în picioare.”
Aceste cântece se cântau
în seara de Anul Nou, când colindătorii obişnuiau să poarte cu ei o strachină
cu grâu verde, legat cu fir roşu, precum şi boabe de grâu, cu care loveau în
geam, cei din casă răspunzându-le:”Ca mine, ca mine!”, adică noul an care vine
să facă grâul să crească mare şi să dea producţii bune. În timp ce se cântau
colindele, colindătorii trosneau din bice şi sunau clopotele, strigând: „Ura,
ura, ura!”
Dacă în seara Anului Nou nu colindă decât băieţii
între 10-16 ani, a doua zi dimineaţa, umblă cu soarcova, atât băieţii, cât şi
fetele ce nu depăşesc vârsta de 10 ani.
Înainte vreme, sorcova nu era făcută din flori de
hârtie colorată, ca astăzi, ci din crenguţe cu flori de măr, păr, vişin şi
trandafir. Aceste crenguţe, de obicei câte una pentru fiecare membru al
familiei, se puneau, în seara de 30 noiembrie, seara de Sf. Andrei, într-o cană
cu apă, la fereastră în casă, gospodina având grijă să schimbe apa în fiecare
zi. Îngrijite astfel, şi fiind la căldură şi lumină, crenguţele înmugureau şi
chiar înfloreau. Din aceste crenguţe înflorite se împodobeau sorcovele
copiilor, care atunci când sorcoveau, spuneau: „Sorcova, vesela,/Să
trăiţi,/Să-mbătrâniţi,/Ca un măr,/Ca un păr,/Ca un fir de trandafir!/Să
fiţi:/Tare ca fieru,/Iute ca oţelu,/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata,/La anu
şi la mulţi ani!”
În ziua
Anului Nou se umblă cu Pluguşorul. Câţiva flăcăi, îmbrăcaţi în costume populare
tradiţionale, cu un plug tras de patru boi, albi şi frumoşi, veneau în
gospodăriile oamenilor şi recitau „Pluguşorul” din colecţia lui Vasile
Alecsandri, neuitând să strige de fiecare dată: „Mânaţi, măi flăcăi, hăi, hăi!”
Se trosnea cu bicele şi se băteau tălăngile şi clopotele, se trăgea de buhai şi
se brăzda cu plugul prin zăpadă.
De Anul Nou se colindă cu Steaua, Sorcova,
Pluguşorul. Se colindă în grupuri organizate de cadrele didactice.
Pluguşorul este un obicei foarte vechi şi se
urează fiecărui gospodar. Pluguşorul este poezia care a cuprins cele mai multe
transformări.
În Teleorman, copii care merg cu sorcova poartă în
mână o crenguţă împodobită cu flori din
hârtie colorată, trec pe a rude unde le urează fericire, sănătate, tăria
fierului, frumuseţea trandafirului.
Steaua este de asemenea purtată de un copil, în
spatele ei fiind o lanternă aprinsă, vestind astfel naşterea Domnului.
Capra este de asemenea un obicei străvechi. Este costumată şi jucată de un flăcău. Acesta
ascuns sub un cojoc sau un cearşaf, ritmează jocul, acţionând botul de lemn
clămpănitor. Jocul caprei este însoţit de diverse instrumente şi de alte
personaje travestite care cântă, scandează numele caprei.
Irodul se practică în diverse sate din judeţ.
Irozii sunt costumaţi specific, cu şepci (chipie din carton), peste
îmbrăcăminte sunt puse foarte multe panglicuţe din hârtie frumos colorată.
Un obicei, întâlnit mai rar, este „vasâlca”:
„Ce-mi-n
cer şi pe pământ,
Îmi
este o dalbă mănăstire.
Cine
şade-n uşa ei?
Şade
bătrânul Crăciun
Lângă
bătrânul Crăciun
Şade Maica Precesta
Cu busuiocu-n dreapta
Şi judecă pe Lina.
Şi voleo Vasâlco,
Ce-ai mâncat şi ce-ai băut
De eşti groasă şi frumoasă,
Şi la ochi cam drăgăstoasă?
Jar şi ghindă mi-am păscut,
Şi-n vale am coborât,
Apă rece mi-am băut.
Românii cum mă văzură,
Săriră mă doborâră,
Românii cu securile
Ţiganii cu baroasele.
După ce mă doborâră
Şi frumos că mă-mpărţiră.
Luară românii slănina,
Şi ţiganii căpăţâna.
Văzură că se-nşelară
Ei frumos mă-nzorzonară,
Cu cercei, cu ghiocei,
Cu salbă de nouă lei,
Şi au plecat din casă-n casă,
La boieri ca dumneavoastră,
Care cu-n franc, care cu doi,
Să ne cinstiţi şi pe noi.
La anul şi la mulţi ani.”
Judeţul Teleorman este
plin de astfel de obiceiuri. Din păcate astăzi, tinerii ocupaţi fiind de
problemele cotidiene, uită să se mai bucure de aceste minunate obiceiuri, şi
astfel ele sunt ameninţate cu dispariţia. Noi, cadrele didactice încercăm, prin
serbările pe care le facem, să le reamintim că au moştenit o tradiţie şi sunt
obligaţi să o ducă mai departe.
BIBLIOGRAFIE:
CRISTEA, STAN V., 2002, Introducere
în istoria culturală a judeţului Teleorman, Editura ,,Roccris”, Alexandria
CRISTEA,
STAN V,1998, Monografia judeţului
Teleorman, Editura Teleormanul Liber, Alexandria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu