ProfesorînvățământulpreșcolarPănescuAndreea
Grădinița cu P.P
nr 15/ ȘcoalaGimnazială nr 12 BOTOȘANI
S-ar putea spune că sărbătoarea Crăciunului este veche de
când lumea. La începuturi, cu această ocazie se celebra Anul Nou, iar mai apoi,
o dată cu nașterea lui Iisus, acesta a căpătat valențe noi, de sorginte
creștină. Se cunosc câteva fapte ce ne obligă să plasăm începuturile acestei
respectabile tradiții în vremea creștinismului primar, adică undeva prin
secolele I-III .
Aceste fapte pot fi transmise prin Vechiul Testament care
spune ”Cât de frumoase sunt pe munți
picioarele trimisului care vestește pacea, a solului de veste bună care dă de
știre mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat” și iar ”Cât de frumoase sunt picioarele celor ce
vestesc pacea și ale celor ce vestesc cele bune” si iar ” Vestiți, faceți cunoscută știrea, duceți-o până
la marginile pământului și ziceți: Domnul răscumpără sluga Sa Iacov”. În
Noul Testament se arată lumii răscumpărarea prin Iisus Hristos, vestirea fiind
o temă centrală. Cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu este o binecuvântare fără
margini iar vestirea lui sub o formă sau alta este o misiune sfântă pentru toți
cei care L-au primit.
Dacă sărbătoarea Crăciunului este o îmbinare de elemente
arhaice și noi, același lucru se poate afirma și despre colinde. Pe de altă
parte, colindele sunt ritualuri esențiale pentru păstrarea echilibrului și a
ordinii în lume.
Colindele sunt cele mai importante obiceiuri care se
practică și in ziua de azi, începând cu Ajunul Crăciunului și până în ziua de
Anul Nou. Din categoria acestora amintim: colindele de Moș Ajun, colindele de
Crăciun, Steaua, Irozii, Brezaia, Plugușorul, Sorcova, Seara Sfântului Vasile.
Colindele amintite sunt specifice întregului areal românesc. Colindele însoțesc
unele jocuri mimice : căprița, căluțul, brezaia sau sunt comunicate direct de
către colindători. Tematica acestor colinde îmbină aspectele laice cu cele
religioase și abordează principalele domenii ale vieții satului.
Din punct de vedere al modului de desfășurare, obiceiul
de a colinda înseamnă de a merge din casă în casă cu diferite urări. La
colindat participă tot satul tradițional, deși efectiv colindau doar copiii și
flăcăii în cete, bărbații până la o anumită vârstă, mai nou și fetele, rar de
tot femeile, și uneori și fete și flăcăi împreună. Gazda casei colindată era
întrebată întotdeauna dacă primește
colinde. Se cânta mai întâi colinda la ușă, la fereastră iar apoi la cererea
gosodarului se intra în casă unde se cânta colinda cea mare.
Colindatul este un obicei străvechi, primii colindători
fiind păstorii care au venit în locul luminat, unde s-a născut pruncul Iisus,
și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul blând al îngerilor, au vestit
degrabă în cetatea Bethleemului, minunea la care au fost martori.Lipsa
colindelor poate duce la sfârșitul lumii. Explicația provine de la o credință
populară care ne spune că Dumnezeu a lăsat pe pământ colindele pentru a le
aminti credincioșilor că nu trebuie să se lase ispitiți de duhurile cele rele.
Printre martorii marii minuni este și Crăciun despre care
se povestește că era un bătrân cu părul nins, care călătorea pe un cal alb și
apărea la casele oamenilor numai după ce cânta cocoșul de trei ori. Interesant
este că, în credința populară, el a încercat cu orice chip să zădărnicească
nașterea lui Hristos. Atunci când a aflat că nevasta lui, Crăciuneasa, a
moșit-o pe Maica Domnului, s-a supărat atât de tare, încât i-a tăiat mâinile.
Crăciuneasa s-a dus la Maica Precista și a povestit ce a pățit. Se mai spune că
aceasta a suflat peste mâinile Crăciunesei și s-au făcut mult mai frumoase
decât înainte. După nașterea lui Iisus, Crăciun s-a căit pentru faptele sale,
devenind primul creștin. Și așa cum cei trei magi au dăruit aur, smirnă și
tămâie pruncului Iisus, Moș Crăciun poposește pe la casele tuturor încărcat cu
multe daruri.
Adevăratul colindat se desfășoară in seara și în noaptea
de Crăciun. Colindătorii se adună în cete bine rânduite. Fiecare grup își alege
un conducător, numit de obicei vătav sau jude. Colindătorilor propriu-ziși li
se alătură câțiva flăcăi, cu sarcina să poarte în saci și traiste darurile
primite.
Odată intrați in curtea casei, colindătorii își deapănă
repertoriul înaintea membrilor casei
adunați în prag. Aceștia erau răsplătiți cu daruri tradiționale, în special cu
colaci. De Crăciun se plămădesc colaci, în formă de mână cu degete întinse,
unși cu gălbenuș, pentru a fi la fel de frumoși ca mâinile Crăciunesei.
Firimiturile primului colac se dau la vite și la păsări, iar în copaia în care
s-a frământat aluatul se pune fânul care se dă la vite, pentru a fi ferite de
boli.
Colindul este o neprețuită zestre spirituală pe care o
moștenim din moși strămoși. El este sfânt pentru că transmite un mesaj ceresc,
o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este și bun, pentru că această veste are
menirea să slujească vieții, să aducă bine în lume și între oameni. Din vremuri
vechi, colindele, datinile și obiceiurile noastre de Crăciun au fost o
adevărată școală de virtuți morale, întărind simțămintele de frațietate și de
bună înțelegere. Colindătorii le cântă cu încredințarea că sunt solii unei lumi
mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi să se nască și să
crească, să ne mântuiască.
Încercând a
cercetabinecunoscutulcolind popular Treicrai de la Răsărit ne aflămînadânculuneisintezeteologiceortodoxe
de o uluitoarecomplexitateşipoezie.
Pentru a vorbi
deprimulvers – devenitşititlu – trebuiesăobservămcănumărulmagilor care au
căutatşigăsitÎmpăratulindicat de stea nu estearătatînBiblie. Poporula ales însă
o cifrăperfectă, cifratrei. Este o cifră de maxim echilibru, întreminimulsărăcăcios
al luidoi – căci „unul” nu aveau cum să fie magii, desigur! –
şioricealtăcifrămai mare, care cuprinde nu
doarprimejdiaunuisimbolismnepotrivit, câtmai ales al uneirisipiri. Trei magi
estefirescsă fi fost – de faptesteceamairăspândităcifră din Tradiţie – pentrucă
au fosttreifeluri de daruri: aur, smirnăşitămâie.
ObiceiulRomânilor,
atuncicândmergmaimulţiînospeţie, este de a nuaduceaceleaşidarurifiecare. Deci,
pelângăpoziţiasa de echilibru, firească, numărul de trei magi estelegatşi de
cel al darurilor care sunt enumerate ca atare de SfinteleScripturi.
Deşinumărulmagilor nu estearătat explicit, el poate fi înţeles implicit din cel
al darurilor. Pentrugândireafirească a unuiRomân din vechime, era maimultdecât
de înţelescădacăar fi fost un al patrulea mag acestaar fi trebuitsăvină cu un
alt fel de dar – fie căeraumărgăritare (se ştiecăperlelesuntsimbol al
lacrimilor, deci al suferinţei, darşi al pocăinţei), fie căeraunestemate
(înPsalmicuvinteledumnezeieştisuntpusemaipresus de acestea, decieraupotrivite ca
ofrandăpentruCuvântulîntrupat), fie mir (pentrucel care era Unsul,
darşipentrucel care aveasămoarăpentruomenire).
Colindele ne înalță sufletește, ne înnoiesc făptura
interioară, ne apropie unii de alții, ne fac mai buni, mai iubitori, mai
iertători, mai credincioși, într-un cuvânt, ne picură în suflete acea liniște
și echilibru moral ce ne este necesar în călătoria vieții. Datoria noastră de
buni creștini este de a duce mai departe aceasta sfantă tradiție pentru ca și
urmașii noștri să se bucure debucuriaadusă de COLINDE.
1.Revista
”Chemareacredinței”- Revistăpentrucopiișipărinți, edițiaoct-dec 2002
2.
Jurnalulnațional, nr 62, 21 decembrie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu