Aşezare geografică
Aşezată
în partea de sud a judeţului, în plină formă de podiş a Moldovei, Suliţa a
oferit locuitorilor ei câmp larg de muncă, de la agricultură la pescuit, de la
meşteşuguri târgoveţe la meşteşuguri săteşti, de la comerţ la artizanat, dând
astfel posibilitatea a tot felul de tradiţii care au influenţat fără îndoială
folclorul zonal. Acest aspect a determinat cercetarea subzonei Suliţa, în ceea
ce înseamnă conservarea tradiţiilor folclorice poetice şi epice, tradiţii
legate de datini şi obiceiuri, jocuri laice, tot ceea ce a făcut ca folclorul
acestei subzone să se diferenţieze oarecum de cel din subzonele vestice şi
nordice ale judeţului.
Obiceiurile
calendaristice legate de Crăciun şi Anul Nou au avut o continuitate evidentă în
această zonă, ca de altfel peste tot în judeţul Botoşani.
Desigur,
de-a lungul anilor, obiceiurile calendaristice din satul Suliţa au suferit şi
ele importante metamorfoze, de la conţinut, până la mesajele transmise.
Obiceiurile
de Anul Nou-generalităţi
În
satul Suliţa se practică următoarele obiceiuri calendaristice: Pluguşorul,
Banda lui Bujor, Capra, Căluţul, Ursul şi Semănatul.
În
ziua de 31 decembrie, pe la ora 14 toate obiceiurile se adună pe strada
principală, într-un loc fixat de autorităţi. În faţa unei mari mulţimi de
locuitori fiecare obicei dă „un spectacol de gală”, după care pleacă prin sat,
unde se produc toată noaptea şi a doua zi până către seară.
Căluţul
Căluţul
este unul din jocurile dramatice cu măşti animale răspândite în satele comunei
Suliţa. Cel practicat la noi se deosebeşte de „confraţii” săi din alte
localităţi, unde accentul se pune mai mult pe dansul plin de virtuozitate şi
unde aceştia evoluează intr-un alai de căluţi.
Jocul
căluţului din Suliţa este simplu, fără figuri prea complicate, accentul
punându-se pe textul dramatic al acestuia, care se apropie în bună măsură de
cel al caprei.
O
notă aparte este faptul că acest obicei este practicat numai de copii intre
10-15 ani. Nu a fost şi nici nu este răspândit în rândurile tineretului.
Personajele
– în afară de căluţ – sunt trei: moşneagul, turcul şi fata. Primele două se
găsesc şi la capră, unde ca şi la căluţ, susţin dialogul.
Descrierea
personajelor:
Căluţul
se confecţionează din lemn de plop sau tei, avându-se în vedere nevoia ca el să
fie uşor la purtat. Cântăreşte intre 200 şi 400 grame. Urechile se fac din
postav, ochii se pun din doi nasturi de alamă bine lustruiţi, coama se face din
păr de căluţ tăiat scurt. Pe coamă atârnă şi cordele multicolore, lungi de
aproximativ 15 cm. Căpăstrul şi ochelarii se desenează direct pe lemn cu
culoare închisă (maro sau negru).
Capul
şi gâtul căluţului se fixează intr-un lăcaş format din două site aşezate în
cruce, formând partea din faţă. Alte două se aşează în spate şi de ele se
fixează coada, făcută din păr de căluţ. Copilul care joacă căluţul, leagă
aceste două părţi bine, de obicei cu un brâu. Fusta se face dintr-un cearşaf de
culoare albă, de obicei cu dantelă la poale.
Pe
cap, copilul poartă un chipiu de culoare roşie, cu cozoroc şi cu pompon negru
de mătase. Corpul se acoperă cu o flanelă de culoare roşie.
În
mâini, jucătorul ţine frâul pe care-l trece pe după gât, iar în gură
fluierătoarea folosită în timpul jocului pentru realizarea ritmului. Nu poartă
mască, nu se machiază.
Moşneagul,fata
şi turcul se îmbracă corespunzator.
Desfăşurare:
Turcul
intră în ograda gospodarului şi întreabă dacă primeşte căluţul, în timp ce
ceilalţi aşteaptă la poartă. Dacă sunt primiţi, începe în ogradă sau în casă,
desfăşurarea următorului spectacol:
În
timp ce copilul muzicant cântă o melodie veselă, căluţul joacă, împreună cu
moşneagul ce ţine ciomagul pe spinare şi cu turcul cu sabia în sus.
Turcul:
Tot
de brâu, de brâu, de brâu,
Ca
la secerat de grâu;
Tot
de baiere şi de curele
Şi de bata fustei mele!
Moşneagul:
Foaie verde de mătasă
Intră calul nostru-n casă.
Calul
nostru-i potcovit,
Cu
potcoave de argint
Şi
caiele de chibrit!
Tot urcând la mândra dealul
Mi
s-a despotcovit calul;
Nu
e vina calului,
Nici
a potcovarului
Ci
e vina mândrei mele
C-a
pus casa-n dealuri grele.
Turcul:
De unde vii, măi moşule?
Moşneagul:
De la munte, măi Roşule!
Turcul:
Turcul:
Şi câţi cai ai, măi moşule?
Moşneagul:
Mai mulţi, măi Roşule!
Dar au pierit în humărie
Că erau toţi plini de râie,
Carnea ţi-oi da-o ţie s-o mănânci
Şi pielea să-mi rămână mie de
opinci!
Turcul:
Pentru că n-ai spus drept,
Îţi tai calul la piept!
(Se repede la căluţ
şi-l atinge cu sabia la gât. Căluţul se opreşte din joc, pleacă capul în jos şi
simulează durerea. Muzicantul cântă o melodie de jale din fluier.)
Fata:
Turcule, tare te-aş bate!
Eu te socoteam de frate,
Dar tu-mi eşti duşman de moarte!
Moşneagul:
Ia fă calul ca să-nvie
Că dau cu măciuca-n tine!
Turcul (se apropie
de căluţ):
Frunzuliţă şi-o lalea
Eu din asta oi scăpa
Oi da orz, oi da secară
Şi căluţul o să sară!
Ţa, murgule!
(Ridică cu sabia
capul căluţului care începe să joace pe o melodie veselă)
Leliţă tu te mândreşti
Ca o mândră din poveşti,
Dar vorbeşti din colţul gurii
Parca-i fi muma pădurii!
Fata:
Eu aş fi muma pădurii
Că vorbesc din colţul gurii,
Dar o fată aşa ca mine
Nu se uită la un câine ca tine!
Turcul şi moşneagul:
Tru, tru, tru, căluţ bălan
Că te joacă un moldovan,
Tru, tru, tru, căluţ voios
Şi călare şi pe jos!
(În timpul jocului,
copilul care joacă căluţul ţine în gură o şuierătoare cu care şuieră în ritmul
muzicii)
Turcul(Duce mâna la
chipiu salutând milităreşte şi zice către gazdă):
Întru mulţi ani să trăiţi,
Mulţi
ani fericiţi!
Gazda
mulţumeşte pentru spectacolul oferit şi dă bani unuia din cei patru care este
casier.
Bibliografie
1.***, Suliţa, file de cronică, monografie
dactilografiată în 5 exemplare, Suliţa, 1970
2.Ciubotaru,
Ştefan, Monografia comunei Suliţa,
Ed. AXA, Botoşani, 2001
3.Jula, Nicolae,
Mănăstireanu, Vasile, Tradiţii şi
obiceiuri româneşti. Anul Nou în Moldova şi.Bucovina, ED. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1968
4.Nădejde, V. C.,
Tiţu, Ioan, Dicţionar geografic al
judeţului Botoşani la anul 1891, Botoşani, 1985
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu