CĂLUȚUL - obicei de Anul Nou în satele din com. Sulița

Prof. înv. prim. Bejinariu Raluca – Elena

Școala Gimnazială „O.Băncilă” Corni/Botoșani

Căluțul este unul din jocurile dramatice cu măști - animale, răspândit în satele comunei Sulița. Cel practicat aici se deosebește de „confrații” săi din alte localități, unde accentul se pune mai mult pe dansul plin de virtuozitate și unde aceștia evoluează într-un alai de căluți.

     Jocul căluțului din Sulița este simplu, fără figuri prea complicate, accentul punându-se pe textul dramatic al acestuia care se apropie în bună măsură de cel al caprei.

     O notă aparte este faptul că acest obicei este practicat numai de copii între 10-15 ani. Nu a fost și nici nu este răspândit în rândurile tineretului.

     Personajele – în afară de căluț – sunt trei: moșneagul, turcul și fata. Primele două se găsesc și la capră, unde ca și la căluț, susțin tot dialogul.

     Descrierea personajelor:

     Căluțul (unul singur) se confecționează din lemn de plop sau tei, avându-se în vedere nevoia ca el să fie ușor la purtat. Cântărește între 200 - 400 grame. Urechile se fac din postav, ochii se pun din doi nasturi de alamă bine lustruiți (din acei ce poartă ciobanii la brâu), coama se face din păr de cal tăiat scurt. Pe coamă atârnă și coardele multicolore, lungi de aproximativ 15 cm. Căpăstrul și ochelarii se desenează direct pe lemn cu o culoare închisă.

     Capul și gâtul căluțului se fixează într-un lăcaș format din două site așezate în cruce, formând partea din față. Altele două se așază în spate și de ele se fixeaza coada, făcută din păr din coadă de cal. Copilul care joacă căluțul leagă aceste două părți bine, de obicei cu un brâu. Fusta se face dintr-un cearșaf de culoare albă, cu dantelă la poale.

     Pe cap, copilul poartă un chipiu de culoare roșie, cu cozoroc și cu pampon negru de mătase. Corpul se acoperă cu o flanelă de culoare roșie.

     În mâini, jucătorul ține frâul pe care-l trece pe după gât, iar în gură fluierătoarea folosită în timpul jocului pentru realizarea ritmului. Nu poartă mască, nu se machiază.

    Moșneagul este îmbrăcat cu un cojoc mare, întors pe dos. Pe cap poartă o căciulă țuguiată, veche, iar pe față o mască mobilă din piele de oaie tunsă scurt, în care s-au făcut ochii, nasul și gura. Se adaugă mustăți mari și blegi. Pe spinare, în tot timpul jocului, poartă un ciomag. În picioare, opinci.

    Fata este un băiat îmbrăcat în fată. Costumația este un amestec de vechi și modern, mai bine spus de „poluare” a folclorului. Astfel, femeia poartă pe cap o căciuliță, peste care așază un batic de mătase viu colorat, legat sub bărbie. Fața este puternic fardată, exagerat chiar și poartă ochelari de soare. Mai adăugă poșetă, umbrelă și mănuși de piele.

     Desfășurarea:

     Copiii ce practică acest obicei se adună în ziua de 31 decembrie la casa unuia dintre ei și acolo are loc pregătirea. Pe la ora 14 se duc pe strada principală, într-un loc fixat de autoritați, unde se strâng caprele, benzile și urșii. În fața unei mari mulțimi adunate, fiecare obicei dă un „spectacol de gală”, după care pleacă prin sat, unde dansează toată noaptea și a doua zi până către seară.

     Turcul intră în ograda locuitorului și întreabă dacă primește căluțul, în timp ce ceilalți așteaptă la poartă. Dacă sunt primiți începe, în ogradă sau în casă, desfășurarea următorului spectacol:

     În timp ce copilul muzicant cântă o melodie veselă, căluțul joacă         împreună cu moșneagul ce ține ciomagul pe spinare și turcul cu sabia în sus.

Turcul:

              Tot de brâu, de brâu, de brâu,

              Ca la secerat de grâu;

               Tot de baiere și de curele

               Și de bata fustei mele!

Moșneagul:

                Foaie verde de mătasă

                Intră calul nostru-n casă.

               Calul nostru-i potcovit,

               Cu potcoave de argint

               Și caiele de chibrit!

    

                 Tot urcând la mândra dealul

                 Mi s-a despotcovit calul;

                 Nu e vina calului,

                 Nici a potcovarului,

                 Ci e vina mândrei mele

                 C-a pus casa-n dealuri grele.

    

     Turcul:

                 De unde vii, măi, moșule?

     Moșneagul:

                 De la munte, măi, Roșule!

     Turcul:

                 Și câți cai ai, măi, moșule?

     Moșneagul:

                 Mai mulți, măi, Roșule!

                 Dar au pierit în humărie

                 Că erau toți plini de râie.

                 Și carnea ți-oi da-o ție s-o mănânci

                 Și pielea să-mi rămâie mie, de opinci!

     Turcul:

                

                 Pentru că n-ai spus drept

                 Îți tai calul la piept!

     (Se repede la căluț și-l atinge cu sabia la gât. Căluțul se oprește din joc, pleacă capul în jos și simulează durerea. Muzicantul cântă o melodie de jale).

    

    Fata:

                 Turcule, tare te-aș bate!

                 Eu te socoteam ca frate,

                 Dar tu-mi ești dușman de moarte!

    

     Moșneagul:

                 Ia, fă calul să-nvie

                 Că dau cu măciuca-n tine!

     Turcul:

     (Se apropie de căluț)

                 Frunzuliță și-o lalea

                 Eu din asta oi scăpa

                 Oi da orz, oi da secară

                 Și căluțul o să sară!

                 Ța, murgule!

     (Ridică cu sabia capul căluțului care începe să joace pe o melodie veselă.)

                 Leliță, tu te mândrești

                 Ca o mândră din povești,

                 Dar vorbești din colțul gurii

                 Parca-i fi muma pădurii!

    

     Fata:

    

                 Eu aș fi muma pădurii

                 Că vorbesc din colțul gurii;

                 Dar o fată așa ca mine

                 Nu se uită la un câine ca tine!

    

     Turcul și Moșneagul:

                

                 Tru, tru, tru, căluț bălan

                 Că te joac- un moldovan;

                 Tru, tru, tru, căluț voios

                 Și călare și pe jos!

(În tot timpul jocului,copilui care joacă căluțul ține în gură o șuierătoare cu care șuieră în ritmul muzicii.)

     Turcul (Duce mâna la chipiu, salutând militărește și zice către gazdă):

                 Întru mulți ani să trăiți,

Mulți ani, fericiți!

       

           Gazda mulțumește pentru spectacolul oferit și dă bani unuia din cei patru, care este casier.

    

                  Bibliografie :

          Ștefan Ciubotaru, ,,Folclor din satele Sulița și Dracșani ” , Ed. Axa Botoșani 1998