COLINDELE ÎN VIAŢA ROMÂNILOR

COLINDELE ÎN VIAŢA ROMÂNILOR

Cărbunaru Mariana Iulia

Şcoala Gimnazială ,,Petre Tudose” Mălureni, judeţul Argeş

Colindatul este un obicei străvechi.Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.

Colindul este o nepretuită zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este şi bun, pentru că această veste are menirea să slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume şi între oameni.

Sărbătorile creştine ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei au în viaţa credincioşilor o semnificaţie aparte. Ele trezesc rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creând o atmosferă de bucurie şi un farmec cu totul specifice în trăirea religioasă. La aceasta contribuie, în cea mai mare măsură tradiţia veche a colindelor, care înfăţişează evenimentul de extraordinară importanţă al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, într-un nimb de deosebită frumuseţe şi duioşie.

Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuita prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Prezenţa în colindele  noastre a numelui lui "Bădica Traian" ne aminteşte de timpul formării poporului român şi de strămoşii neamului nostru. După părerea unora, cele mai vechi colinde ar fi acelea care au refrenul "Lerui Doamne" sau "Alilerui Doamne", care ar fi forma arhaică a cuvântului bisericesc "Aliluia".

Colindele s-au păstrat din generaţie în generaţie şi au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creştinilor, în noaptea sfântă a Naşterii Domnului, sub luceafărul de argint al păcii, în seara de Anul Nou şi la alte sărbători, îndatinându-se, răspândindu-se şi fiind nelipsite din manifestările religioase ale credincioşilor noştri.

Sub raportul măiestriei artistice a versului şi a melodiei, colindele ocupă un loc de seamă în creaţia poporului nostru. Ele formează un tot unitar cu doinele, baladele populare şi cântecele de vitejie, cu basmele, ghicitorile, proverbele şi zicătorile. Venind din lumea obştilor săteşti, colindele păstrează unele din cele mai vechi realizări poetice româneşti. Ele exprimă, sub forma poeziei populare, florile alese ale simţămintelor noastre creştineşti şi binefacerile ce s-au revărsat asupra omenirii prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. În colinde, simplitatea, uşurinţa şi cursivitatea versului popular, exprimă o mare bogăţie de idei, într-o formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se întrec una pe alta, iar epitetele şi, mai ales, diminutivele nu lipsesc aproape din niciun vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie colindelor.

Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales întruparea şi naşterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, fără speculaţii teologice subtile, ci cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credinţă.

Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia şi în cultul ortodox, este prezentă la tot pasul în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Mântuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului "Curata", "Preanevinovata", "Fecioara Maria", "Lumina preasfântă", "Precista blagoslovita". Colindele noastre religioase înfăţişează pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru crednicioşi şi rugătoare pentru neamul omenesc.

Păstrând şi mărturisind aceleaşi adevăruri de credinţă, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficace de apărare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufletească a credincioşilor noştri ortodocşi de pe tot întinsul patrie. Documente vrednice de încredere mărturisesc că românii transilvăneni preferau să cânte de Crăciun colindele învăţate din străbuni, în locul cântecelor care li se impuneau de cei străini de legea lor.

Colindele româneşti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă. Pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoală de îmbărbătare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esenţiale ale sufletului poporului nostru.

În opoziţie cu lauda virtuţilor, colindele condamnă păcatele şi patimile omeneşti sau viciile, pentru urmările lor nefaste. Astfel, minciuna este înfierată in colinde, îndemnând pe cei care o practică să se lepede de ea. Patima înelătoriei, opusă cinstei şi corectitudinii, este biciuită în colindele cu caracter social, ca şi patima beţiei, ca izvor al altor patimi şi păcate.

Dintre ideile sociale cea mai des întâlnită în colinde este aceea de pace, poporul român fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveşte cu firea lui bună şi blajină, cu dragostea şi cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile războiului, şi-a dorit sieşi şi la toată lumea pacea.

Munca se reflectă şi ea din plin în colindele noastre. Versurile lor amintesc de toate categoriile de vârstă şi de ocupaţii cintind însuşiriile care trebuie să împodobească sufletul unui creştin: destoinicia în muncă, harnicia, îndemânarea şi curăţenia. Munca pământului, grija pentru unelte şi animale, creşterea vitelor, pescuitul, albinăritul, morăritul şi, mai ales, vânătoarea, sunt descrise măiestrit în colinde. Prin acestea ele scot în evidenţă doua din caracteristicile esenţiale ale neamului nostru: munca şi hărnicia.

Alături de pace şi de muncă, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele înfierează pe cei care o calcă în picioare păgubind pe semenii lor prin furt, înşelăciune sau în alt chip. Prin colinde, poporul preţuind la justa ei valoare funcţia socială a dreptăţii, a luptat continuu împotriva abuzurilor şi nedreptăţii.

Colindele noastre sunt valoroase şi pentru ideile patriotice pe care le exprimă. Originea, viaţa, graiul şi obiceiurile poporului român, dragostea pentru ţară şi jertfirea pentru ea, frumuseţile patriei, vitejia şi eroismul poporului rămân doar câteva din aceste idei care se oglindesc în colinde. Astfel, în unul din ele, ţara noastră este numită "moşie dumnezeiască" şi "aşezare strămoşească".

Colindele au avut şi un rol de manifestare şi de întărire a unităţii şi solidarităţii dintre toti fiii neamului nostru, de pe ambele versante ale Carpatilor. Ele dovedeau continuitatea populaţiei româneşti pe meleagurile patriei noastre şi unitatea de neam şi limba între Moldova şi Banat, între Transilvania şi Dobrogea, între Ţara Românească şi Maramureş. Pentru românii transilvăneni, colindele trezeau rezonanţe deosebite, vestindu-le unitatea lor cu moldovenii şi muntenii.

Colindele au şi marele rol de a uni generaţiile între ele şi de a întări sentimentul comuniunii cu strămoşii noştri.

Pentru toate acestea, colindele sunt păstrate cu sfinţenie, ca nişte adevărate rituri ale unui cult moştenit de la strămoşi, purtând suflet din sufletul străbunilor şi seva din glia noastră strămoşească.

Prin frumuseţea lor stilistică, prin farmecul arhaic, prin simplitatea exprimării, prin duhovniceasca legătură a omului cu Dumnezeu, colindele rămân icoane vechi în altarul spiritual al fiilor Bisericii noastre Ortodoxe Române, la care ne închinăm şi îngenunchem şi noi cu evlavie, legându-ne astfel cu duhul creştin ortodox, cu credinţa strămoşilor, cu credinţa primelor veacuri creştine.

Bibliografie:

Emilia Comișel, Ovidiu Bîrlea, Obiceiul colindatului și colindele, Electrecord, EPD 1257 și EPD 1258