TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN DIN ZONA HĂDĂRENIULUI

Prof. învăţ.primar Şuteu Simona-Cristina

Şcoala Gimnazială Cheţani, judeţul Mureş

            Situat pe Valea Arieşului, aproape de confluenţa cu Mureşul, Hădăreni este un sat din judeţul Mureş în care se mai păstrează unele din obiceiurile de Crăciun, obiceiuri de mult uitate în zonele urbane.

            Ca în fiecare sat transilvănean, şi în satul nostru se păstrează obiceiul de a merge cu colindul.

            În ziua de Ajun, copiii cu vârsta de până la 15 ani merg la colindat cu straiţa. Acest lucru presupune ca ei să se organizeze, încă cu mult timp, înainte în cete de colindători care nu au un anumit număr de persoane şi pot fi formate din cete de fete, cete de băieţi sau cete mixte.

            Ceata îşi stabileşte colinda pe care o va zice la fiecare casă, iar la ora amiezii, când bat clopotele la biserica din sat, copiii pornesc la colindat.

            Ceata intră în fiecare gospodărie, se aşează la intrarea principală a casei şi întreabă:

„Bună sara, sara lui Crăciun, colindăm?”, iar gazda, după ce le răspunde : „Colindaţi, colindaţi!”, copiii încep colindul.

            Unele din cele mai vechi colinde care se cântă pe la noi sunt „Rătăceam printr-o grădină”:

Rătăceam printr-o grădină

Florile dalbe, flori

Mă-întâlni cu o albină.

Albina strângea din flori

Florile dalbe, flori

Ceară pentru sărbători.

Din ceară făcea lumini(lumânări)

Florile dalbe, flori

Să le dea Sfintei Marii.

Când luminile ardeau

Florile dalbe, flori

Îngerii din cer râdeau.

Când luminile s-au stins

Florile dalbe, flori

Îngerii din cer au plâns.

şi „Cine umblă prin grădină”:

                                                Cine umblă prin grădină

                                                Flori dalbe

                                                Dumnezo cu crucea-n mână.

                                                Şi pe cruce ce-ni aduce

                                                Flori dalbe

                                                Şi pe cruce ce-ni aduce

                                                Un colac de grâu frumos

                                                Flori dalbe

                                                Ca şi faţa lui Hristos.

, iar la sfârşit, colindătorii încheie cu urarea:

                                                „Rămâi gazdă sănătoasă

                                                Cu colinda veseloasă

                                                Cu naşterea lui Hristos

                                                Să vă fie de folos!

                                                La anul si la mulţi ani!”.

            Copiii primesc dulciuri pe care şi le pun în straiţă, apoi pleacă la următoarea casă şi tot aşa, până colindă întreg satul. Unele dintre femeile mai în vârstă păstrează încă obiceiul de a le oferi nepoţilor „pupăză”, care este un fel de colac făcut în casă şi copt pe vatra cuptorului, ornat cu boabe de fasole. Aceste pupeze sunt o încântare pentru copii.

            Cetele de copii răsună în întregul sat până pe înserate, fiind primii care vestesc Naşterea Mântuitorului.

            Odată cu venirea serii, merg în sat din casă în casă, să vestească venirea pe lume a pruncului Iisus, băieţii cu steaua. Şi aceştia se pot organiza în cete mai mici, de 2-3 băieţi, sau merg singuri.

            Pe o sită veche, ei îşi confecţionează o stea de lemn pe care apoi o îmbracă în staniol sau hârtie creponată, iar în mijloc au o iconiţă cu Fecioara Maria şi pruncul Iisus. La spate, steaua are un resort, care atunci când este mişcat, steaua înaintează, apoi revine, ea fiind mişcată în timpul în care copiii spun steaua. Copiii intră în casă şi spun: „Primiţi cu steaua?”, iar gazda răspunde : „Primim, primim!”, iar băieţii încep:

                                                „Steaua sus răsare

 Ca o taină mare

                                                Steaua străluceşte

Şi lumii vesteşte.

                                                Că astăzi Curata,

Preanevinovata,

                                                Fecioara Maria

Naşte pe Mesia.

În ţara vestită,

Betleem numită,

                                                Magii cum zăriră

Steaua şi porniră.

                                                Mergând după rază,

                                                Pe Hristos să-l vază.

                                                Şi dăcă porniră

                                                Îndată-l găsiră,

                                                La dânsul intrară

                                                Şi se închinară.

                                                Cu daruri gătite,

                                                Lui Hristos menite,

                                                Ducând fiecare

                                                Bucurie mare.

                                                Care bucurie

                                                Şi aici să fie

                                                De la tinereţe

                                                Pân’ la bătrâneţe.”

            La sfârşit, aceştia sunt răsplătiţi cu bani.

            După steauă urmează tinerii necăsătoriţi care merg la colindat în cete la rude şi prieteni. Iar după ce au colindat, sunt poftiţi în casă şi sunt răsplătiţi cu bucate alese şi băutură.

            Specific zonei este faptul că în seara de Ajun merg la colindat doar cei necăsătoriţi, tineretul, cum spunem noi, iar cei însuraţi colindă în celelalte zile.

            Tot specific zonei este faptul că indiferent ce colindă zice fiecare ceată, la sfârşit se cântă troparul „Naşterea Ta, Hristoase”:

                                                Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeule,

                                                Răsărit-ai lumii, lumina cunoştinţei

                                                Că-ntru dânsa ceea ce

                                                Slujeau stelelor

                                                De la stea s-au învăţat

                                                Să se-nchine Ţie

                                                Soarelui dreptăţii

                                                Şi să Te cunoască pe tine

                                                Răsăritul cel de Sus

                                                Doamne, Mărire Ţie!

            Frumuseţea sărbătorilor de Crăciun este dată de aceste obiceiuri care s-au păstrat din străbuni, care îţi fac inima să vibreze de bucurie, iar asemenea lui Blaga care spunea că „Veşnicia  s-a născut la ţară”, spun şi eu că nu sunt sărbători mai frumoase decât la sat şi de aceea, tot românul, în preajma sărbătorilor, se întoarce acasă. 

,, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ”

                                         

                                                                                       Prof.înv.preşc.Frunză Mariana

                                                Şcoala Gimnazială Siminicea, G.P.N.Siminicea,Jud.Suceava

     Cine nu a fost copil şi nu a ,,călărit” porcul de Ignat înseamnă că nu a crescut la sat.Aşa încep sărbătorile de iarnă la Siminicea. Obiceiul sacrificării porcului de Ignat, pe 20 decembrie ,încă se mai practică  aici unde gospodarii cresc porci în propriile curţi, pentru ca la sărbătorile de iarnă să aibă carne proaspată . Din  aceasta pot  să-şi prepare tradiţionalele mâncăruri româneşti: toba, răcitura, tochitura, cârnaţi.caltaboşi . După  tranşarea şi sortarea cărnii, gazda pregăteşte, afară, aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mâncare, tradiţional numit  ,,pomana  porcului", este obţinut prin prăjirea   într-un ceaun mare, de tuci, a bucăţilor de carne tăiate din toate părţile porcului sacrificat: bucăţi de muşchi, ficat, rinichi,inimă,slănină, coastă,falcă.
     Înainte de Crăciun, preotul umblă   cu icoana din casă în casă, pentru a vesti Naşterea Domnului. Aceasta este o practica extrem de veche, de fapt, o vizită pe care preotul o face credincioşilor săi. Preotul poartă cu el o icoană care înfăţişează scena naşterii Mântuitorului şi  în  fiecare casă cântă  troparul sărbătorii, dând icoana credincioşilor ca să fie sărutată.               

      Tradiţia împodobirii bradului şi a casei cu crenguţe de brad este un obicei relativ nou, preluat pe la jumătatea secolului al XIX-lea de la ţările germanice. Prin forma sa  triunghiulară, bradul simbolizează  Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică  bogăţia şi cunoaşterea, ca şi pomul sacru din Grădina Edenului.

      În ajunul Crăciunului  există obiceiul de a merge cu colindul. Colindele sunt cântece tradiţionale formate din urări de bine şi belşug pentru toţi cei ce le ascultă. În ziua de Crăciun, copiii cântă colindul  ,,Steaua”.  Prin acest colind, ei anunţă venirea  pe lume a pruncului Iisus Hristos. La Siminicea   oamenii au obiceiuri specifice de la care nu se abat.

       Ajunul Anului Nou îi adună pe toţi sătenii în faţa Primăriei la un spectacol inedit :urături,sorcove ,capre, urşi si căiuţi ,toate încheiate cu un frumos foc de artificii.Urătorii îşi continuă noaptea pe la casele fetelor de măritat unde merg însoţiţi de alaiul de muzicanţi.Ziua de Anul Nou nu poate fi trecută cu vederea dacă nu ai primit o ,,sorcovă” să-ţi umple casa de grâu sau de orez,sau dacă nu ai  văzut o ,,capră”cu fel de fel de mascaţi. ,,Ursul” de abia aşteaptă şi el să intre în joc şi astfel se încheie parada mascaţilor.Seara de Anul Nou le vine rândul celor căsătoriţi să umble cu uratul,apoi să participe la ,,Balul  Gospodarilor” ,prilej cu care distractia continuă.Până la  Boboteză  cete de urători şi mascaţi umplu uliţele satului.Aşa e viaţa de sărbători într-un sat din Bucovina.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA COŞBUC

Iarnă. Frigul muşcă cu colţii lui pământul. Zăpada moale, aşternută proaspăt, te îmbie
să îţi scalzi privirile în strălucirea ei diamantină. ,,Ȋn case arde focul ” şi fumul se ridică
rotocoale spre cer. Lumea parcă doarme la adăpost dar nu e aşa. Se fac pregătiri intese pentru
sărbătorile de iarnă. Bradul frumos aşezat în ,,casa de dinainte” (camera de la stradă ) e
înconjurat de mari şi mici care, cu mişcări grăbite , încearcă să îl umple de lucruri deosebite :
mere, care de care mai colorate , nuci, lumânări sau betele din mătase, frumos colorate. Ȋn
vârful lui tronează o stea mare şi strălucitoare.
Casele frumos aranjate, cu cuverturi şi pături înflorate, cu perne şi ştergare la fel, cu
farfurii, căni sau ulcioare strălucitoare agăţate pe pereţi, cu preşuri , feţe de mese unde toate
florile câmpului şi-au găsit locul, cu perdele şi draperii, la fel, sunt pregătite de oaspeţi. Până
atunci însă, copiii se adună grupuri , grupuri şi hotărăsc ce vor face în nopţile de sărbătoare,
doar, nu se vor face de ruşine. Ȋşi pregătesc turcile (caprele) împodobindu-le cu petele
colorate şi strălucitoare (panglici ) , din mătase, prinse de o învelitoare făcută dintr-o faţă de
masă sau o cuvertură ţesută. I se lustruiesc apoi coarnele , i se verifică gura dacă mai scoate
sunete din cele două bucăţi de lemn cioplit, dacă aţa s-a uzat sau nu, dacă clopoţelul din
ureche mai stă la locul lui. Alţii îşi aranjează masca de urs, îl împodobesc cu ciucuri la ureche,
verifică doba (toba ) dacă nu s-a spart, dacă fluierul mai scoate sunete clare .
Micii colindători au colindele pregătite, hainele aşezate pe paturi , să nu se
şifoneze, totul e gata. Doar femeile mai robotesc, cu mânecile suflecate prin case. Mai şterg
pe ici pe colo, mai aşează ce cred că nu stă bine , apoi pornesc la bucătărie. Mirosurile
îmbietoare şi parfumate încep să gâdile nările şi să umple gura de apă. Cuptoarele pregătite,
încălzite, înghit rând pe rând lopeţi încărcate cu pâine şi cozonaci. Când se scot din cuptor,
calde şi aburinde te îmbie să te înfrupţi din ele dar nu e voie încă .Trebuie întâi să sosească
Crăciunul , să le sfinţească , apoi pot fi mâncate împreună cu cei ce vor trece pragul.
Cu casa bine pregătită, cu masa încărcată aşteptăm noaptea de Ajun. Primii care
apar sunt copiii care vestesc naşterea Mântuitorului prin colinde. Se intersectează din când în
când cu câte o turcă sau un urs care abia aşteaptă să îşi facă numărul. Irozii apar şi ei ,
îmbrăcaţi cu costume specifice vremurilor pe care le reprezintă şi îşi etalează talentul de actori
reprezentând scene de la Naşterea Domnului.
Râsetele, bucuria, luminile strălucitoare, colindele şi mirosul de cetină şi mâncăruri
bine mirositoare umplu noaptea.
,,Deschide, uşa creştine, .
C-am venit şi noi la tine.
Noi la Viflaim am fost
Unde s-o născut Hristos.
........................................
Noi umblăm a colinda
Da mă tem că s-a -nsăra
Noi umblăm din casă-n casă
Da nimeni de mas nu lasă.”
Urmează tinerii care în grupuri colindă şi ei din casă în casă, apoi, după miez de noapte apar
,,mutele ” (mascaţii ). Când intrau în case îşi făceau numărul care consta în tot felul de
strâmbături, strigături, mârâituri sau alte giumbuşluguri care provocau râsete. Cu greu ghiceai
uneori cine se ascunde sub mască. Dacă era ghicit, cel mascat era dator să îşi arate faţa. Spre
dimineaţă apăreau adulţii cu colindul şi stăteau de vorbă prin case până ziua îşi

revărsa lumina. După slujba de la biserică şi servirea mesei cu familia , urma Balul la care se
adunau cu mic cu mare, căsătoriţi sau nu şi jucau în horă pe toată perioada celor trei zile de
sărbătoare.
Ȋn Ajunul de Anul Nou se luau toate de la capăt, doar că se cântau alte colinde iar
urăturile şi Pluguşorul îşi făceau şi ele loc.
Dimineaţa , până la amiază băieţii ieşeau să vestească din casă în casă venirea noului
an şi să ureze mulţi ani şi sănătate gazdelor. Se spune că primul străin care îţi intră în casă de
ajun trebuie să fie bărbat sau băiat pentru că va aduce noroc casei, iar dacă era fată sau femeie
aducea sărăcie şi de aceea era interzis acestora să iasă prin vecini sau neamuri în această zi.
Odată cu căderea serii începeau colindătorii , urătorii cu pluguşoarele , turcile şi urşii
să îşi arate măiestria în transmiterea de urări către gazde.
,,S-o pornit colindători Să fi gazdă sănătoasă
Măruţ, mărgăritar Măruţ , mărgăritar
Noaptea pe la cântători Să plăteşti colinda noastră
Ş-au ajuns la d-voastră C-o bucată de cârnaţ
Măruţ, mărgăritar Măruţ, mărgăritar
Anul Nou să îl vestească. C-am colindat din târnaţ
........................................ C-o bucată de călbaş
Măruţ, mărgăritar
Că noi sântem copilaşi.”
Cu puţin înainte de miezul nopţii se curăţa o ceapă care se tăia în două , apoi se
desfăcea feliuţă de feliuţă, în număr de douăsprezece, şi în fiecare bucăţică se punea o
linguriţă de sare. Se aşeza apoi într-o tavă şi la fiecare se dădea, în ordine , numele unei luni a
anului. Dimineaţa se ,,citea ” cum va fi vremea în noul an , în funcţie de cantitatea de sare
topită din fiecare. Dacă era netopită , luna reprezentată era secetoasă. Dacă era multă, ploile
vor fi tot multe în luna respectivă.
Dar, continuând cu ce se întâmpla în Ajunul de Anul Nou se mai poate spune că la
miezul noptii se ieşea în faţa bisericii sau a caselor unde, din loc în loc se aprindea câte un foc
mare în jurul căruia se colinda. După miezul nopţii apăreau din nou mascaţii care îşi făceau
rolul şi petrecerea continua până dimineaţa.
După slujba de la biserică se ţineau iar hore sau baluri unde era joc şi voie bună.
Sărbătorile se încheiau cu Boboteaza şi Sf. Ioan când veselia era mai puţină. Preotul era cel
care călca pragul caselor , imediat după Anul Nou şi vestea Botezul Domnului iar aghiazma
adusă în casă se folosea la stropirea casei, animalelor , oamenilor, se stropea prin grădină si o
parte se păstra să fie peste an. A doua zi după Bobotează se sărbătorea Sf Ioan şi se ura şi
petrecea doar la casele unde se aflau persoane care purtau acest nume.
Interesant este că cei care vroiau să colinde un Ion sau o Ioană , treceau de la slujba de la
biserică pe la casele acestora şi îi lega de mână sau picior cu o batistă ca semn că,,trebuie să
dea de băut ” fiind sărbătoriţi. Noaptea , după ce i se colindau cântece specifice de Sf.Ioan,
erau poftiţi în casă şi se petrecea cu voie bună până dimineaţa.
Realizat : Ȋnv. Parasca Mihaela
Şcoala Gimnazială,,G.Coşbuc ”
Loc . Coşbuc, Str.Principală, nr.243
Jud. B-N,
Cod 427070
Bibliografie............................(Sunt amintirile copilăriei mele )

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ

PROF. DĂDULESCU SORINA MANUELA

                                                                           GRĂDINIŢA NR 178, BUCUREŞTI

           

           Folclorul reprezintă creaţia populară literară plastică muzicală, coregrafică şi intregul ansamblu de obiceiuri si tradiţii moştenite de la înaintaşi. Aceste creaţii sunt zestrea culturală a strămosilor unui popor.

             Cultura este un fenomen social iar valorile culturale prin formele lor de realizare si manifestare ca şi prin conţinutul lor îmbracă chipul societăţii care le elaborează.

             Pentru cunoaşterea tradiţiilor populare trebuie mai întai cunoscut locul de unde provin ele şi modul de păstrare a lor. Satul românesc a fost acela care de-a lungul timpului a reuşit să păstreze cea mai mare parte a bogaţiei spirituale a poporului român.

             Românul ancorat în cursul tumultuos al vieţii trece uneori nepăsător pe lânga comorile neamului său.

             Sărbatorile de iarnă sunt prilejul cel mai potrivit ce-i incarcă sufletul de frumuseţe portului şi autenticitatea colindelor şi obiceiurile de odinioara.

             Ajunul Crăciunului (24 decembrie) oferă posibilitatea unirii locuitorilor în ţinuturile natale odată cu obiceiul umblatului în colindeţi (piţărăi). Piţărăii pornesc dupa tradiţie dintr-un capăt al satului, curat imbrăcaţi, cu săcuie după gât şi în mînă cu colinde, sub comanda vătafilor, din poartă în poartă, primind colaci, nuci, mere şi dulciuri. Anunţarea gospodarilor de venirea  piţărăilor este realizată fie prin diferite onomatopee dar mai ales prin strigături care diferă, dau noi semnificaţii, de la zonă la zonă sau de la sat la  sat in aceeaşi zonă.

            În credinţa populară Moş Crăciun este personajul zeitaţii care murea ca să renască la intervalul 365 zile, începand şi sfarşind în ziua de 25 decembrie.

            Crăciun, frate cu Moş Ajun s-a născut înainte tuturor sfinţilor si are puteri de zeu dar şi trăsături de ţaran şi s-a  împotrivit naşterii lui Iisus Hristos fiindcă ştia că aceasta implică moartea sa.

            Crăciunul este prima mare sărbătoare a anului când în prima parte a zilei familiile merg la biserică iar în a doua parte a zilei participă la horele satului. Ultimile zile ale Crăciunului sunt rezervate primirii finilor de către naşi şi a nepoşilor de catre moşi. Acest obicei străvechi a dăinui peste ani şi presupune ducerea ploconului ce cuprindea pâine, zahăr, orez, ulei, curcan, spetie în funcţie de posibilitaţi.

            Pomul de Crăciun împodobit în preseara sărbătorii aminteşte de zeul care moare şi renaşte în perioada solstiţiului de iarna iar în jurul lui se cântă minunatele colinde româneşti.

            Colindatul cu măsti încă nu se ştie cu precizie dacă a fost preluat prin intermediul romanilor, tracilor balcanici sau este autohton şi este răspândit pe întreg teritoriu românesc „Animalul reprezentat prin mască este o fiinţă numerală cu însuşiri sacre şi mai cu seamă cu eficienţă  deosebită în promovarea vegetaţiei, a sănătăţii, şi, în genere, a bunei stări”(O. Bârlea).

            Colindatul cu „Capra” are ca protagonist un flăcău care ştie să joace şi care îşi pune o mască împodobită  cu o oglinda în frunte cu mărgele cu flori. Împreuna cu alţi colindători merge din casă în casă şi urează gospodarilor împliniri în anul ce va veni.

            Textele colindelor cu sau fără măsti sunt fie religioase, fie sociale care asa cum susţin folcloriştii sunt mai numeroase  şi mai vechi.

            Universul colindelor cuprinde vaste teme şi motive. Unele de factură agrară, descriind gesturi magice de fertilitate a ogoarelor(pliguşorul), altele atrbuite animalelor etc. Sunt întâlnite de asemenea colinde care vorbesc despre boală (moarte) sau colinde în care se evocă viaţa pastorală unde se pot recunoaşte obiceiuri şi credinţe ale păstorilor.

            În varianta sa tradiţionala colindul, ca practică rituală cade în seama cetei de colindători care sunt îmbrăcaţi specific zonei unde se colindă şi au în recuzită lor diferite accesorii:pene, iederă, salcie sau nuiele de alun, zurgălăi, băte ornamentale.

            Revelionul are semnificaţia de înnoire a timpului calendaristic, moartea unui an(31 decembrie) si  renaşterea acestuia(1 ianuarie).

            În noaptea trecerii dintre ani se practicau şi în Gorj obiceiuri de aflatarea ursitei. Obiceiurile practicate cu acest prilej erau: vergelul, sânvăsâiul, număratul parilor, uitatul îin oglindă prin inel.

 În Gorj, venirea unui nou an era un prilej de urare prin colindarea cu pluguşoru, sorcova, buhaiul, irozii şi capra.

Pluguşorul este un obicei agrar şi se practică în după-amiaza ultimei zile a anului şi chiar in dimineaţa Sfântului Vasile de către copiii din sat. Ei umblau cu un plug, frumos ornamentat si recitau o oraţie cuprinzând aspectele esenţiale ale muncii in agricultură şi urmarind drumul pâinii: aratul, semanatul, seceratul, treieratul, măcinatul, coacerea pâinii iar la încheiere urau de sănătate.

Pocnitul din bice, clinchetul clopoţelului ,bătutul din tobe aveau menirea de a îndepărta spiritele malefice.

Cei care urau cu pluguşorul erau răsplatiţi cu colaci şi bani.

În prima zi a anului  copiii (semnul purităţii)umblau cu sorcova.La început copiii sorcoveau cu rămurele de pomi fructiferi sau trandafir puse la înmugurit în seara de Sfântul Andrei. Era în prima zi a anului un semn al vegetaţiei reînviate, iar prin analogie se face şi urarea „ Să trăiţi,/Să înfloriţi ca un măr/ca un păr/ca un fir de trandafir”. Sorcova este pastrată la loc de cinste, la icoană sau la oglindă până în anul următor.Copiii care sorcovesc primesc drept răsplată bani.

În întervalul dintre Crăciun şi Anul Nou se practica umblatul cu Steaua. Textul cuprindea o narare a naşterii Domnului Iisus. Urătorii purtau cu ei o stea confecţionată din lemn şi împodobită cu hârtie colorată lucitoare iar în mijlocul ei era icoana naşterii Domnului

Prima zi a anului, de Sf Vasile oamenii urmează exemplul Sfântului Vasile care era un Sfănt tănăr iubitor şi distractiv. În această zi are loc ridicatul la grindă al copiilor care au împlinit vărsta de un an, de către moaşă Acesta e ridicat la grindă de trei ori urăndu-i-se ani mulţi, sănătate , şi fericire. Evenimentul era urmat de petrecerea data în familie la care participau familiile moşilor şi nepoţilor. La masa de  Sfăntul Vasile sunt prezente măncaruri alese sarmale, piftii, cărnaţi,şi carne de porc, cozonac şi ţuică fiartă

Ajunul Bobotezei este ziua premergătoare unei alte sărbători de iarnă , pe care o aşteaptă românii , Boboteaza . În această zi de Ajun al Bobotezei  se ţine post, iar fetele pentru a afla ursitul ţineau  post negru . Ca şi în noaptea de Anului Nou se practicau diferite obiceiuri pentru aflarea ursitei Fetele puneau sare în opinca sau gheata din piciorul drept şi apoi o aşezau sub pernă .

Tot în Ajunul Bobbotezei preotul satului trecea pe la fiecare casa şi  o stropeau cu apă sfinţită.

Pe 6 ianuarie este sărbătorită Boboteaza ce are semnificaţia purificării apelo de forţele răului, prin  sfinţire Stropite cu apa sfintită fiinţele şi lucrurile sunt ferite de forţele malefice

La Bobotează oamenii se duceau la biserică să ia agheazmă(apă sfinţită)şi mergeau acasă unde îi aşteptau cei care n-au putut să meargă la biserică. Pe nemăncate aceştia gustau de trei ori din apa sfintită.

Agheazma rămasă era pusă într-o sticlă legată la icoană cu un buchet de busuioc. Cu această apă erau stropiti cei bolnavi dar şi aceeia care aveau nevoie de reuşită în viaţă

Pe 7 ianuarie ,gorjenii ţineau pe Sfăntul Ioan ca pe o mare sărbătoare În majoritatea satelor gorjene se făceau hore la care aveau prioritate să conducă hora aceia care purtau numele de Ion. Cu aceste hore care durau pănă noaptea tărziu se încheiau şi sărbătorile de iarnă.

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din zona Braşovului

                              

                                                                                                Matyas Iulia Gabriela Prof.inv.primar

                                                                                                Scoala Gimnaziala Nr. 1 Brasov

La braşoveni, credinţele şi riturile legate de solstiţiul de iarnă şi, implicit, de Crăciun sunt foarte importante, acestea păstrându-se mai bine pe la sate. În Ajunul Crăciunului, gospodarii strâng de la vecini tot ce au dat cu împrumut, ca să îi găsească sărbătorile cu toata averea în casa. Tot în această zi, pe 24 Decembrie, se iese din post, până la Postul Paştilor. Dacă între cele două posturi perioada este mai lungă, se crede că anul care urmează va fi unul bun, mănos. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile pun un ban de metal şi o nucă în apă în care se spală. În Ajun, gospodarii pun mâna pe toate uneltele din curte, ca în anii următori să le poată folosi cu spor. Nu este bine să se aducă în casa bradul de Crăciun înainte de 24 decembrie şi să se decoreze după 12.00 noaptea. Cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, care apoi o va da vitelor, astfel ca ele să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sită, ca în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşază sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la 'Alesul oilor', care are loc în fiecare an, în luna aprilie. Atunci ei îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru ca turma să sporească. Hornurile se curăţă, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, care vor avea un rod mai bogat. În noaptea dintre Ajun şi Crăciun se priveghează. În timpul priveghiului, pe masă se pune un colăcel cu un cuţit înfipt în el. Masa, aşezată la ora 17.00, în Ajun, trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin va lăsa focul aprins în tot acest timp. De Crăciun, pâinea se aşază sub masă, ca să atragă norocul, iar sub faţa de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug. Până la Crăciun, toată lumea trebuie să se împace cu duşmanii. Tot pe la sate există credinţa conform căreia, în Ajun, mâncarea de căpetenie este grâul. Când sătenii se aşază la masă, mai întâi gusta din grâu şi îl arunca cu lingura în sus, pentru 'a se prinde de grindă, că se prinde rodul'. Pentru a respecta scena 'Cinei cea de taină', la care au participat 12 apostoli şi Domnul Christos, în Ajun este bine să se gătească 12 feluri de bucate. Turtele de Crăciun se mai numesc în unele părţi ale ţării şi 'pelincele Domnului'. La masă, sătenii stau cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul peste an.

Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la comunităţile maghiare şi ceangăieşti din judeţul Braşov

Şezători, cete de feciori şi colinde. Decembrie, ultima lună a anului, era perioada când muncile agricole se încheiaseră, viaţa economică a satului era mai puţin intensă, iar manifestările spirituale se amplificau, purtându-i pe toţi cei ai satului într-un timp al sărbătorii.
Iarna, era perioada şezătorilor. Şezătorile erau specifice atât familiilor sărace, cât şi familiilor bogate. La început, era un obicei care antrena doar partea feminină, însă pe parcurs şi-au făcut apariţia şi bărbaţii, şezătorile devenind un prilej de întâlnire între fete şi băieţi, întâlniri care adesea se terminau cu căsătorii .                                         
              În Apaţa, fiecare fată aducea câte două, trei lemne pentru a încălzi casa gazdei; fetele adunau bani pentru a cumpăra petrol pentru lămpi sau o căruţă de lemne pentru stăpânul casei.                 În Satu Nou, exista obiceiul ca fiecare participant la şezătoare să meargă o zi la munca câmpului. Tot aici, se organizau mai multe şezători în funcţie de categoria de vârstă a fetelor sau în funcţie de zona locuită. Munca pentru o seară era cuantificată într-un fus de fire toarse. Pentru a fi incluşi în rândul feciorilor, băieţii erau supuşi unor teste de iniţiere; în Crizbav, ei trebuiau să bea o anumită cantitate de apă, în timp ce în Ormeniş erau supuşi testului „caprei” – banca pe care se spălau rufele. Dacă nu treceau testul, erau supuşi batjocorii, în special de către cei care terminaseră armata. Pe 24 decembrie, exista obiceiul ca fetele să trimită feciorilor, prin intermediul unei femei mai în vârstă, bucheţele de flori, care urmau a fi folosite la împodobirea căciulilor. Rolurile în ceata băieţilor erau bine definite; astfel, exista un legénybirót (un vătaf mare), albirót (un vătaf mic), kulcsárt (un responsabil cu darurile primite), botost (responsabilul cu bâta).               

 Colindatul începea din seara zilei de 25 decembrie şi ţinea până noaptea târziu; darurile oferite colindătorilor constau de obicei, într-un cozonac împletit şi un litru de pălincă. La Teliu, a doua zi, exista obiceiul să se organizeze dansul în aer liber, undeva la marginea satului. Băieţii erau obligaţi să danseze cu fetele de la care primeau bucheţele.
Boriţa (Borica). Dans al băieţilor, se joacă în noaptea de Crăciun în toate casele din sat, iar a doua zi de Crăciun se juca în mijlocul satului, în faţa mulţimii adunate. Pregătirea ceremonialului se face dinainte de Crăciun, când se alege conducătorul, „vătaful”, cei doi dansatori principali numiţi „rudas”, casierul şi personajul mascat numit „kuka”. Apoi se întocmesc muzicanţii şi se alege locul repetiţiei. Dansul în cerc semnifica ciclicitatea anotimpurilor şi a vieţii.
Boriţa este un joc lung şi spectaculos, care foloseşte spaţiul liber pentru a se flutura larg toate basmalele, pentru a suna din toţi clopoţeii şi pentru a continua jocul într-o parte a cercului viu format din spectatori. Jocul Boriţa îndeplineşte o funcţie augurală, reprezintă un rit de fertilitate adresat familiei, gospodăriei, pământului, animalelor şi, totodată, un obicei de iniţiere a flăcăilor, de trecere de la o categorie a vârstei la alta. Dans tradiţional al comunităţii ceangăilor, Boriţa datează de pe vremea împăratului Jozef. Boriţa reprezintă masca zoomorfă care însoţeşte cetele de colindători în Ajunul Crăciunului, ea fiind totodată o mască ritualică omoloagă Turcii.
            Ziua „Sfinţilor mărunţi”. Pe data de 28 decembrie, comunităţile maghiare sărbătoresc Ziua „Sfinţilor mărunţi” (în maghiară, Aprószentek). Băieţii şi bărbaţii pornesc încă din zori colindatul din casă în casă, cu câte o creangă împodobită cu panglici colorate şi „biciuiesc” copiii, dar şi adulţii, în amintirea pruncilor ucişi de către soldaţii lui Irod. În timpul ritualului, se rostesc urări în versuri: „Sfinţi mărunţi,/Sfinte David,/Să aveţi o viaţă lungă,/Iar banii să vă ajungă/Până la gleznă”.

Obiceiuri săsești din judetul Brasov

Sărbătorile de iarnă sunt prilej de tradiții vechi, prin care oamenii celebrează nașterea lui Isus și întâmpină cu speranță noul an. O serie de superstiții și ritualuri sunt menite să alunge răul și să asigure un an viitor cu sănătate și belșug. Ca în orice comunitate, și sașii au obiceiuri diverse și frumoase de sărbătorile de iarnă, unele mai răspândite, altele cu specific local. 

            Sfânta Lucia 

            După Moș Nicolae, în 12 decembrie este Sfânta Lucia (Lucia din Syracuza), o sărbătoare de origine catolică, din țările nordice. În această zi, în unele localități locuite și de sași exista obiceiul bărbatul casei să afume toate colțurile gospodăriei cu o tavă pe care erau așezați cărbuni încinși. Era un ritual apotropaic, de alungare a spiritelor rele și pregătire înainte de Crăciun.    Deasupra cărbunilor era așezată și o crenguță din pom tânăr, simbolizând regenerarea recoltei. În Transilvania nu este foarte răspândită celebrarea Sfintei, dar ritualurile legate de foc și purificare specifice acestei sărbători care se practicau odinioară aveau legătură cu semnificația zilei.

În Ajunul Crăciunului

În seara de Ajun, bisericile evanghelice deveneau neîncăpătoare pentru întreaga comunitate care se strângea la biserică în veșminte de sărbătoare. Acum este seara pentru care copiii au repetat tot Adventul. Are loc sceneta Nașterii Domnului – Krippenspiel, corul cântă cântecele tradiționale de Crăciun, copiii își primesc darurile și turtele dulci de sub pomul împodobit. Tot în seara de Ajun se puneau în biserică niște coronițe tradiționale, special împodobite, numite Lichtert (Christleuchter), ce se păstrează aici până în ziua Celor trei magi, Dreikönigstag, pe 6 ianuarie.

Tot în noaptea de Ajun, după terminarea slujbei, în unele comunități există tradiția ca fanfara să aștepte oamenii pe treptele bisericii sau, și mai frumos, în turnul bisericii evanghelice, de unde cântă cântece tradiționale de Crăciun. În noaptea feerică de sărbătoare, glasurile oamenilor și sunetele instrumentelor străbat văzduhul într-o atmosferă divină.

A doua zi de Crăciun este Sf. Ștefan, Stoifesdach, când copiii au petrecere cu dansuri. Părinții participă cu sucuri și prăjituri, în jurul locului unde cei mici dansează pe ritmurile fanfarei. Tot în a doua și a treia zi de Crăciun aveau loc baluri ale tinerilor din frății (Bruderschaft, Schwesterschaft).

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ “ SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”

                                                                            Inv. Luca Andreea Mihaela

                                                         Scoala Gimnaziala Sodomeni - Pascani

                                                                

               La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet. Amintirea copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire.                     Decembrie este luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite de cu seară.

             De la Sfântul Nicolae până la  Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel mai important este Crăciunul considerat ca sărbătoarea  naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii au adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.

            Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populară, aceasta este prima zi de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La romani, Sfantul Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea scuturandu-şi bărbia. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici. În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii care nu s-au purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii .

              Acum la vremea maturitatii ne amintim cu bucurie de acele seri nimunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfantul Nicolae mosteneşte la moartea ambilor părinti, toată averea familiei pe care se hotaraşte să o folosească în scopuri umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi mireselor.

                Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea marita din cauza situaţiei financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis să-l ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei

în nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.

          În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine, şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

           În Ajunul Crăciunului nu e bine sa te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

           Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, brebenoc. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.

Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

La cele trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei fi bănos.

            Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele.

Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.

          În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat. Pomul Crăciunului imbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraş.

Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole albă.

          În alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza "curăţirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.

În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.

           Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umbla cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului. Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.

            În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cânta la fereastră un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se "zori", spunându-se că atunci "cânta zorile".

Prin Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta colinde de către feciori şi oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de Crăciun.

           Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.

        "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei" că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.

Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia, iar dupa alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.

          Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.

          Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

          Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.

          Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.

          Vinul era în unele regiuni ale ţării şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii. "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez , la cununie, şi care reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din generaţie în generaţie. La origine are un înţeles magic, proprietăţi curative, unele dintre astfel de pahare poartă inscripţii cu caracter misterios.

La miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte işi va găsi ursitul.

          În Ţara Oaşului, în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroşesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile "stricate", care nu dau lapte, se vindecă datorită funcţiei magice a fierului.

          În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la păsări şi la animale, "să fie cu spor ca şi colindătorii".

          În Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de către dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.

          În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.

           În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi arunci norocul!"

           În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile. În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndeparta demonii nopţii.

          În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.

BIBLIOGRAFIE

  1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.

  2.Narcisa  Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura Cartea de buzunar,2005