DIN AN ÎN AN…

                                                                                        Inv. Onofrei Carmen

“Iisus Hristos, Împăratul

Iată-L a venit la noi

Născându-se din Fecioara

Într-o iesle lângă boi.”

         An de an, odată cu începerea postului Crăciunului, parcă încet – încet totul capătă o alta valoare. Oamenii sunt mai binevoitori, mai veseli, pe măsură ce ne apropiem de Ajunul Crăciunului. Luna decembrie este magică! Magia este dată de colindele ce răsună în aproape orice difuzor în această perioadă.

Colindele reprezintă una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios.

Specialiștii sunt de părere că sunt atât de vechi, încât datează încă de pe vremea formării poporului român. Ceea ce nu ar fi foarte greu de crezut dacă ne gândim la “bădica Traian” prezent în multe dintre colindele și plugușoarele noastre.

An de an de atâtea secole, colindele au fost și sunt cântate, au fost și sunt lăsate moștenire noilor generații.

Versurile melodioase, simple dar expresive, transmit pe lângă bucuria Nașterii Mântuitorului, mesaje prin care se încurajează “dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea și bunătatea, cinstea, dragostea de țară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorința de prosperitate, belșug și pace, ca idealuri nepieritoare și caracteristici esențiale ale sufletului poporului nostru.”

Deși le găsim sub diferite denumiri: colindișul, neatalașul în Muntenia, Oltenia, Transilvania și pitarai în Banat și Crișana, vechile datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă.

Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.

Sunt inspirate din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, din slujbele divine și din iconografie. În versurile lor duioase și pline de credință se descifrează sensurile adânci ale unei trăiri religioase autentice, bazate pe mărturia de nezdruncinat a dreptei credințe, dezvăluind ascultătorilor dogma ortodoxă. Niciuna din învățăturile de baza ale credinței creștine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre românești. În ele se răsfrânge învățătura creștină despre păcatul strămoșesc, întruparea și nașterea Mântuitorului, răscumpărarea oamenilor prin moarte și Învierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfinților, Sfintele Taine, învățătura despre rai și iad și judecata viitoare.

        Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales întruparea și nașterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, fără speculații teologice subtile, ci cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credința.                        

        Colindul este o nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-strămoşi.

 El este sfânt pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este şi bun pentru că această veste are menirea să slujească vieţii, să aducă bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de virtuţi morale, întărind simţămintele de bună întelegere. În colinde, simplitatea, uşurinţa şi cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăţie de idei, într-o formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se întrec una pe alta şi diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie colindelor.

 Colindătorii sunt chipul îngerilor care au vestit Naşterea Domnului. La colindat se pleacă în ordinea inversă vârstei: cei mai mici mai întâi, cu Moş-Ajunul: “Bună dimineaţa la Moş-Ajun ...”, mai apoi cei mai în vârstă, de după-amiaza până pe înserate, până în puterea nopţii sau chiar “noaptea pe la cântători”.

          Colindele, însoțesc unele jocuri mimice (brezaie, capra, calutul) sau sunt comunicate direct de grupurile de colindători. Tematica acestor colinde îmbină aspectele laice cu cele religioase și abordează principalele domenii ale vieții satului.  
Din punct de vedere al modului de desfășurare, obiceiul de "a colinda" înseamnă de fapt a merge din casă în casă cu diferite urări. La colindat participă tot satul tradițional, deși efectiv colindă doar copiii și flăcăii în cete, bărbații, până la o anumită vârstă, mai nou și fetele, rar de tot femeile și uneori și fete și flăcăi  împreună. Gazda casei colindate este întrebată întodeauna dacă primește colindători. Pe vremuri, celor care nu primeau colindători  li se strigau strigături batjocoritoare.

      Datinile şi obiceiurile par să realizeze o misterioasă legătură între cer şi pământ. Iarna cu albul ei imaculat ne aduce pe un tărâm de basm, iar tradiţiile şi obiceiurile lăsate moştenire de la străbuni , ni se înfăţişează într-o frumuseţe aparte ce simţi că ,,te inspiră”.

     Este  de datoria noastră, a celor responsabili de viitorul  generaţiilor care vin, să insuflăm copiilor  noştri încă din copilarie dragostea şi respectul pentru obiceiuri, pentru artă, orice formă  ar  îmbrăca  ea.

Peisajul magnific al iernii, vraja sărbătorilor acestui anotimp, magia colindelor, reunirea familiilor și bucuria Nașterii Domnului ne oferă acea stare de bine, de împlinire după care tânjim tot restul anului.

Bibliografie:

Colindele in viata si spiritualitatea credinciosilor romani - Nicolae Necula

Istoria credinţelor şi ideilor religioase – M. Eliade

Traditii si obiceiuri specifice sarbatorilor de iarna - Lazar Mihaiela