CREAŢIILE POPULARE DE RITUAL ŞI CEREMONIAL PENTRU COPII

Mihaela Pancu - Liceul Pedagogic N. Iorga Botoşani

             Creaţiile populare dezvăluie copiilor aspectele fundamentale ale vieţii omului, bucuriile, necazurile, idealurile, tradiţiile şi înţelepciunea lui seculară, frumuseţile limbii etc., oferindu-le norme de viaţă demnă, modele desăvârşite prin eroi ideali. Imaginile poetice sunt uneori greu egalate de literatura cultă; Arghezi spunea, în acest sens, că ,,Mioriţa” este egalată poate doar prin ,,Luceafărul” marelui Eminescu.

             Folclorul copiilor cuprinde specii în versuri sau proză, ca şi literatura cultă. Folclorul literar în versuri cuprinde texte ritualice şi de ceremonial, aforistice şi enigmistice, balade sau cântece bătrâneşti, cântece de leagăn, recitative şi numărători onomatopeice care însoţesc jocurile de copii.

          În cadrul literaturii de ritual şi ceremonial se află şi câteva texte destinate copiilor, precum, Pluguşorul, poezia de incantaţie: Paparude, Scaloianul, poezia de urare, Sorcova, poezia colindelor şi a cântecelor de stea.

         Poezia ritualică a Pluguşorului, recitată în cadrul unor ample spectacole folclorice de Anul Nou, enumeră etapele succesive ale lucrărilor agricole  şi elogiază înfrăţirea omului cu natura înconjurătoare.

         Repertoriul literaturii de ceremonial pentru sărbătorile de Crăciun cuprinde şi colinde inspirate din legenda naşterii lui Iisus, precum: Cântecele de stea şi Florile dalbe. Colinda este o specie folclorică de poezie cântată, uneori recitată, inspirată de obiceiurile calendaristice de iarnă. Ea aparţine celor trei genuri literare: genului liric prin caracterul de urare, celui epic prin naraţiune şi celui dramatic, prin faptul că se concretizează în adevărate spectacole. Funcţiile principale ale colindei aparţin atât vremilor străvechi (magico-ritualice), cât şi timpurilor actuale (cele de urare şi felicitare). Textul colindei cuprinde elemente creştine, incantaţii magice similare descântecului şi imagini sonore ritualice. Din punctul de vedere al compoziţiei, epicul se desfăşoară în colindă în două planuri, alternând între real şi fantastic. Colinda apelează în introducere şi încheiere la formule stereotipe aducând în prim-plan personaje fabuloase: ,,Sculaţi, sculaţi, boieri mari,/ Florile dalbe,/ Sculaţi voi Români plugari, / Florile dalbe, / Că vă vin colindători, / Noaptea pe la cântători,/…/ Şi v-aduc pe Dumnezeu…”.

             Literatura aforistică şi  paremiologică este alcătuită din proverbe şi ghicitori. Ele constau în mesaje de dimensiuni reduse, cu o informaţie morală concentrată.

         Proverbul, numit şi „paremie”, „pildă”, „vorba ăluia”, „vorbe din bătrâni”, are o expresie impersonală, de mare vechime, înzestrată cu autoritate şi înţelepciune. Mici opere literare încadrate în orizontul vieţii umane, ele descoperă defectele morale ale omului: minciuna, prostia, îngâmfarea, lenea etc. Proverbul poate fi metaforic ori nemetaforic, din punctul de vedere al expresiei artistice. În orice formă,  enunţ propriu-zis  metaforă sau expresivă, proverbul oferă o lecţie de înţelepciune aplicată unor contexte particulare: „După faptă şi răsplată”, „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, „Cum îţi aşterni aşa dormi”, „Treci râul până nu vine unda”, „Laptele, până nu-l baţi, smântână nu faci” ş.a.

Ghicitorile (cimiliturile) identifică obiectele prin asocieri logice, neobişnuite. Ele au izvorât din tipare primitive de gândire, specifice formulărilor tabuistice şi se realizează cu ajutorul unui limbaj închis, inaccesibil neiniţiaţilor. Soarele şi luna se recunosc în versurile „Două merg, două stau/ Două duşmănie au”. Scrisoarea corespunde şi unui fapt de viaţă consemnat astfel: „Limbă dulce şi amară/ Grăieşte la răsărit şi s-aude la apus”. Ochii sunt şi „două pietre nestemate/ Încotro le arunc, acolo se duc”.

În afara acestor specii, folclorul în versuri cuprinde şi balade, cântece de leagăn, numărători recitative, onomatopeice ce însoţesc jocurile de copii. Între acestea, numărătoarea ocupă un loc important, pentru că impune copiilor o altă faţă a lumii de basm. Numărători precum ,,Ala-bala, portocala,/ Ieşi, Gheorghiţă, la portiţă/ Că te-aşteaptă Talion, / Talion, fecior de domn…” sau ,,Fluture, fluture, / Flutură pe buture / Flutură pe floare / Flutură sub floare…” încântă prin mozaicul de imagini reale sau fantastice, cu sau fără înţeles, prin nota uneori hazlie, prin efectul debordant al rimelor, aliteraţiilor, al jocurilor de cuvinte, al frământărilor de limbă.

Asemenea poezii pot fi folosite ca excelente exerciţii de cultivare a auzului fonematic, a pronunţiei copiilor, în vederea însuşirii citit-scrisului, pe baza analizei fonetice. Treptat, pe măsura dezvoltării lor, copiii devin apţi pentru asimilarea unor opere literare mai ample, ca balada, legenda sau basmul.

       Limbajul creaţiilor folclorice pentru copii se caracterizează prin energia şi simplitatea expunerii, prin bogăţia metaforelor, alegoriilor şi simbolurilor. Stilul este expresiv, datorită oralităţii, iar fraza se remarcă prin simplitate, precizie şi concizie.

         Creaţiile artistice populare pentru copii, încărcate de un viguros mesaj optimist instructiv şi etic, sunt comori artistice nepreţuite, care dezvăluie copiilor aspecte capitale ale vieţii omului, oferindu-le modele desăvârşite prin eroi ideali.

          

Bibliografie:

• Bârlea, Ovidiu, Folclorul românesc, Editura Minerva, Bucureşti, 1981;
• Marian, Simion Florea, Legendele Maicii Domnului, Colecţia Ethnologia, Editura Ecco, seria Restituiri, Cluj-Napoca, 2003;
• Niculiţă Voronca, Elena, Studii în folclor, Editura Polirom, Iaşi, 1998;