TRADIŢIILE ROMÂNILOR DIN BANAT

Prof.inv.prescolar:Donoiu Camelia Daniela

Liceul Teoretic ,,David Voniga” Giroc

Gradinita P.P. Chisoda, Timis

Sărbătoarea Naşterii Domnului este celebrată de creştinii din întreaga lume, fiecare ţară având însă propriile datini şi obiceiuri. Semnificaţia sau originea multora dintre ele s-au pierdut în negura vremilor, dar frumuseţea lor dau un plus de mister Sărbătorilor de iarnă.

            Spaţiu prin excelenţă multicultural, Banatul ne surprinde prin multitudinea de tradiţii şi obiceiuri înrădăcinate în zonă. Excepţie nu face nici Sărbătoarea Crăciunului, de care sunt legate credinţe populare vechi specifice fiecărei etnii ce coabitează aici. Unul dintre obiceiurile de Crăciun ale românilor este legat de torsul si ţesutul lânii, obicei de care femeile erau tare mândre, ţesând pentru familie atât hainele pe care le purtau cât şi obiecte de împodobit casa cum ar fi ştergarele, păturile. Se adunau în şezători, câte mai multe familii la o casă pentru a avea mai mult spor şi pentru atmosfera prietenească şi caldă care exista. Femeile mai vârstnice le dădeau sfaturi celor mai tinere, iniţiindu-le în această meserie de tors şi ţesut lână şi cânepă. Pe lângă faptul că în şezători se muncea, în acelaşi timp era şi un bun prilej pentru a afla veştile care circulau în comunitate, de a se spune ghicitori, proverbe, de a se cânta balade, de a se învăţa colinde, adică de a se păstra viu folclorul românesc.

    Colindatul, obicei străvechi pentru bănăţeni

Una dintre cele mai importante festivităţi ale Crăciunului românesc o reprezintă colindul. În unele sate din Banat, tradiţiile vechi de secole se mai păstrează şi astăzi, aşa că la colindat, din casă în casă, merg atât copiii, cât şi cetele de tineri, numiţi “piţărăi”. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg cu „Steaua”, amintind de astrul pe care l-au urmat Cei Trei Magi pentru a ajunge la locul unde s-a născut Pruncul Iisus. Un alt obicei este cel al „Viflaimului” sau „Irozii”, reprezentând o scenetă prin care copiii refac, în casa sau în curtea gazdei, povestea naşterii lui Isus. Tradiţia spune că cel care primeşte colindul va fi binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care vine, un semn de bunăstare fiind şi dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea o recoltă foarte bună în anul următor.

Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se vor aşeza bucatele sărbătoreşti, să se pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se dau apoi la vite, ca să aibă casa linişte şi bogăţie.

La un bănăţean adevărat nu se poate să nu se taie porcul, din care provin toate prospăturile
De pe masă nu lipseşte zupa de tăiţei, sarmalele şi friptura de toate felurile şi prăjiturile asortate
Obiceiuri de Advent

Pentru comunităţile de maghiari şi germani din Banat, sărbătorile religioase de iarnă încep cu Adventul sau „Venirea (Domnului)”, perioadă caracterizată printr-o aşteptare bucuroasă a lui Iisus. În prima duminică de Advent, pentru catolici începe postul Crăciunului, care durează patru săptămâni (în tradiţia ortodoxă, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie, perioada premergătoare marii sărbători fiind de şase săptămâni).

Simbolul specific acestei sărbători este cununa de Advent, formată din crenguţe de brad împletite cu panglici şi decorată cu nuci şi conuri poleite, pe care se aşează patru lumânări, care se aprind pe rând, duminică de duminică, până în Noaptea de Ajun. Lumânările simbolizează lumina adusă pe pământ de Iisus Mântuitorul, fiind un simbol al speranţei.

Pentru a îndulci aşteptarea Crăciunului, în comunităţile de germani se mai obişnuieşte să se facă un calendar de Advent – „Adventskalender”. Calendarul conţine câte o ferestruică pentru fiecare zi care a mai rămas până la Crăciun, în spatele căreia copiii vor găsi câte o jucărie, dulciuri sau imagini din istoria Naşterii.

Tot în prima zi a Adventului, în unele sate din Banat, se rupe o crenguţă dintr-un pom fructifer – cireş, vişin, prun – şi se pune într-un vas cu apă, la căldură. Creanga, care va înflori până la Crăciun, e ţinută în casă până la Bobotează, când e sfinţită de preot, apoi e prinsă de un perete din grajd, pentru a proteja animalele din gospodărie.

La maghiarii din Banat, pe masa de Crăciun se obişnuieşte servirea ciorbei de peşte gătită după o reţetă specială. Nu doar românii servesc sarmale, ci şi ungurii. Pe lângă acestea, fripturile de raţă, de gâscă sau de curcan sunt printre specialităţile tradiţionale. Masa nemţilor este asemănătoare cu cea a celorlalţi bănăţeni, însă la ei se pune un accent special pe prăjituri, în sortimente cât mai variate.

Crăciunul pe rit vechi la sârbi

Deosebit de frumoase sunt şi obiceiurile sârbilor legate de sărbătorile de iarnă. Aceştia sărbătoresc ajunul Crăciunului după calendarul gregorian, pe 6 ianuarie. Una dintre tradiţii este aprinderea Badnjakului – un trunchi de stejar tânăr – în cuptorul casei sau, mai nou, în curtea bisericii. Acest lemn tânăr îl simbolizează pe Mântuitor şi intrarea lui în lume, iar arderea Badnjakului reprezintă căldura iubirii lui Hristos. Se spune că numărul mare al scânteilor provocate de arderea lemnului semnifică şi bogăţia din casa respectivă, pentru anul care vine.

Un alt obicei al sârbilor de Crăciun este ca gospodinele să aducă în casă paie, care semnifică ieslea Pruncului Iisus. Primul musafir de Crăciun trebuie să fie bărbat. Asupra acestuia se aruncă grâu, iar el trebuie să adune nucile pe care gazda le aruncă în cameră, prin paie. Chiar dacă tradiţiile nu se mai păstrează ca în alte părţi, la sate, localnicii se mai chinuie să îşi mai aducă aminte de vechile obiceiuri. În Banat, cu colinda merg copiii şi feciorii, din poartă în poartă. Tradiţia spune că cel care primeşte colindul va fi binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care vine. Pe vremuri, cei mici se îmbrăcau în hainele de duminică, costume populare tradiţionale, îşi puneau o straiţă pe umăr şi ieşeau în ceaţă, la colindat.

Sârbii din Banat obişnuiesc să sărbătorească Crăciunul de două ori: o dată alături de toţi ceilalţi, iar a doua după calendarul vechi, în prima săptămână după anul nou. De Ajun, după vecernie, la ei este se face focul pentru arderea badniacului. Apoi, se serveşte enoriaşilor mâncare de post, care constă în varză, fasole şi salată orientală. La toate acestea se adăugă şi tradiţionala ţuică fiartă cu puţin piper şi miere.

Astăzi însă, peisajul este complet schimbat, mai ales în oraş. Cei mici sună la apartamentul de la bloc sau la interfon. Niciodată nu mai sunt îmbrăcaţi în straie tradiţionale iar acum cântă mai mult despre Moş Crăciun decât despre naşterea lui Isus şi preferă bani, în loc de fructe sau dulciuri. Şi merele şi nucile au fost de mult uitate, mai ales la oraş, acum se primesc eventual portocale şi saloane.

„Colindătorii simbolizează spiritele strămoşilor care vizitează casa sau spiritul naturii – capra, ursul, cerbul. De aceea, colindătorii sunt un fel de personaje, ei joacă un rol”, spunea directorul Muzeului Satului din Timişoara în timpul unei vizite a copiilor din grădiniţa noastră. El mai spune că la sate, copiii mai mici erau „piţărăii” care cântau între case tot soiul de strigături hazlii, adresate de cele mai multe ori celor care nu îi primeau înăuntru. „Există totuşi o înţelegere faţă de persoanele singure care nu primeau cu colinda sau faţă de familiile în doliu”, mai spune directorul muzeului.

Din ajunul Crăciunului şi până în ziua de Anul Nou, colindătorii pornesc în alai, oprindu-se

 la casele oamenilor pentru a le vesti Naşterea Domnului şi a le face urări de sănătate şi belşug. Copii şi tineri de la sate şi de la oraş, toţi se dedică în această perioadă obiceiului popular străvechi, colindul. Având semnificaţii diferite de la o regiune la alta, colindele ca tradiţii româneşti de Crăciun fac parte din magia noptilor de iarnă şi a sărbătorilor mult aşteptate şi de adulţi dar mai ales de copii.

Bibliografie:

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, M.Mitroi, Ed. Autorul,2004

Ion Apostol Popescu : “Studiu de folclor şi artă populară”