Prof. HRIȚUC CAMELIA
Școala Gimnazială Nr. 12 / Grădinița P.P
Nr. 15 Botoșani
Crăciunul în tradiția românească
Crăciunul
este o sărbătoare a luminii, a compasiunii față de semeni, o vreme de voioșie,
bucate alese și clipe de neuitat
petrecute cu familia.
În România,
Crăciunul este în primul rând momentul în care se strâng toți membrii familiei,
chiar dacă unii sunt plecați departe. Membrii familiei încep sa se strângă pe
lângă gospodina casei. Aceasta împarte sarcinile: ”tu alegi orezul”, ”tu toci
carnea”, ”tu cerni făina”, etc. Oricum
se creează o zarvă și o agitație plăcută. Una sau două zile sunt dedicate coptului
colacilor, cozonacilor și prăjiturilor.
Ignatul
porcilor
În zilele
noastre, tăierea porcului se face de către bărbații casei. Aceasta este treaba
cea mai urâtă, deoarece implică înjunghierea animalului și pârjolitul acestuia
cu paiele de peste an. Se obișnuiește, ca după ce este bine pârlit, sa se așeze
un țol peste porc și să se suie peste el copiii, să se veselească ca să fie
mâncat porcul cu poftă. Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunțe în
ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă veselie va face bășica,
atâta bucurie în casă va fi. Femeia de obicei se ocupă de împărțirea cărnii pe
categorii, după ce bărbatul face semnul crucii pe fruntea animalului, zice
”Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși!” și
termină de tranșat porcul. Se zice că
românul știe să folosească fiecare componentă a porcului mai mult decât orice națiune.
Începând de la delicioasele urechi și șorici mâncate de obicei de către copii,
la macra curată și slănina pusă la afumat, la picioarele pentru răcitură, până
la intestinele umplute cu carne proaspătă, totul este folosit de gospodina
casei pentru bucatele pe care le va pune pe masă în ziua Nașterii Domnului.
Dacă la
Ignat s-au făcut preparatele din porc, în ajun se pregătesc mâncărurile:
sarmale, friptură, ciorbă, piftia sau răciturile de porc. Miroase a mirodenii,
mâncărurile sunt gustate doar de gospodină dacă ceilalți postesc sau se fac pe
negustate, existând convingerea că acestea ies mai bune decât atunci când sunt
gustate.
Împodobirea
bradului de Crăciun
Tradiția
împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat pe
la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând
prin forma sa triunghiulară Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este
împodobit semnifică cunoașterea și bogăția, asemenea pomului sacru din Grădina
Edenului, în care se găseau merele – fructele cunoașterii.
Bradul împodobit în vechime cu
fructe, flori, nuci poleite, lumânărele și panglici, simboliza pomul vieții,
arborele fertilizator, de bun augur.
În zilele noastre, împodobirea
bradului a devenit una din cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât și
în urban, odată cu așteptarea în Seara de Ajun a lui Moș Crăciun. În
povestirile părinților noștri, bradul era adus chiar de Moș Crăciun, atunci
când copiii dormeau.
Din plastic sau natural, mai
mic sau mai mare, bradul nu lipsește din casele oamenilor în Sfânta Seară de Crăciun, momentul
împodobirii acestuia fiind așteptat cu nerăbdare atât de cei mici, cât și de
cei mari. Beteala, globulețele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor și
luminițelor colorate ce dau parcă viață bradului, steaua vestitoare a Nașterii
Domnului Iisus, cocoțată în vârful
bradului, îngerașii care ne îndeamnă să trăim emoțiile Nașterii Pruncului
Sfânt, toate ne anunță Seara cea Mare. După zilele de Crăciun, bradul rămâne ca
decorațiune de sezon.
Colindele
Colindatul
este obiceiul cel ,mai bine păstrat. Cu colindatul umblau copiii, flăcăii, iar
în unele sate chiar și bărbații însurați astfel: copiii merg ziua cu colindul,
până la apusul soarelui merg flăcăii, iar noaptea bărbații.
Bucuria colindului este nemărginită.
De cum se lasă seara, copiii se adună și pornesc cu colinda. Chiar dacă ninge
sau este ger de crapă pietrele, micuții se adună și pornesc în cete pe ulițele
satului ca să vestească Nașterea Mântuitorului. Așa se obișnuiește de mii de
ani, ca la Crăciun să se meargă cu colindul după un anumit ritual. Astfel,
bunicii își poartă nepoții în cârcă și nu iută să ia cu ei și un băț să-și facă
drum prin zăpadă și să se apere de câini. Înainte de a pleca de acasă, copiii
primesc trăistuțe cusute de mână din
pânză, în care adună nucile, covrigii și merele.
Gazdele își primesc
colindătorii, deschizându-și atât porțile sufletului cât și porțile caselor din
care ne îmbie un miros dulce de mere, colaci calzi și bomboane, precum și
mirosul bradului proaspăt împodobit.
Colinda a reușit a reușit să se
păstreze până în zilele noastre marcând din Ajun și până în a treia zi de
Crăciun, viața spirituală a comunității.
Se spune că la Crăciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu
aude rugăciunea omului corect, aude sufletul curat care este purificat în
timpul postului. Colindatul atât la țară cât și la oraș a rămas o sărbătoare a
comunității, a copiilor și tinerilor care colindă, ca și a celor care primesc
colindătorii, răsplătindu-i cu daruri și contribuind astfel la păstrarea
datinilor străvechi.
În dimineața
de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii pentru a vedea ce daruri le-a
adus Moșul, apoi glasurile lor vesele trezesc toată casa. Urmează micul dejun
la care participă toată familia, apoi merg la biserică pentru a asista la
Sfânta Slujbă. Se întorc voioși spre casele lor și urmează să ducă o farfurie
cu friptură de porc celor care nu au avut ce să sacrifice la Ignat. Gospodinele
pun pe masa frumos împodobită bucatele. Odată pusă familia la masă, se face
rugăciunea și toți se bucură de bucatele alese după un post lung. Voioșia
trebuie să fie peste tot , în toate inimile. După ce familia s-a săturat, masa
nu se strânge, se lasă chiar și peste noapte, pentru ca familia să aibă un an
îmbelșugat.
Chiar dacă
Crăciunul a devenit comercial, trebuie să-i recunoaștem meritele: reunește
familia de peste tot și pentru o zi toți uită de griji, toți au aceeași culoare
și cred în aceleași valori, zâmbim de fiecare dată când îl vedem pe moșul cel
cu burtă și cu barbă albă care este îmbrăcat în roșu, chiar dacă nu îl vedem
într-o sanie trasă de reni.
Toate aceste
datini ne ajută ca în fiecare an să simțim și să trăim atmosfera plină de
căldură și veselie a sărbătorilor de iarnă. Să sperăm că va exista și pe viitor
interes pentru aceste obiceiuri străvechi și tradiția nu va muri așa cum mor sub ochii noștri multe obiceiuri,
”datorită” civilizației plasticului, televiziunii și internetului.
Bibliografie:
1.
Ghinoiu Ion, 2008 „Mică enciclopedie de tradiţii româneşti”,
Editura Agora, Bucureşti,
2.
Ghinoiu Ion, 2002 „Sărbători şi obiceiuri româneşti”,
Editura Elion, Bucureşti,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu