Prof. înv. primar Gabriela MELINCIANU
Școala Gimnazială ”Mihai Drăgan” Bacău
Fie că ne situăm la nivel
individual, la cel al grupurilor ori al statelor, strâns legată de demnitatea
umană, diversitatea culturală reprezintă condiţia de bază a
dialogului dintre culturi, având o dublă dimensiune: a) mai întâi, face
trimitere la diferitele expresii culturale, fie trecute (patrimoniul), fie
prezente (creaţia); b) în paralel, crează punţi între culturi favorizând
înţelegerea mutuală a acestora şi creativitatea, garanţii ale îmbogăţirii
comune.
Departe de a fi sinonime,
binomul de concepte multicultural/intercultural prezintă unele diferenţe
esenţiale. Astfel, „multicultural” este un termen descriptiv, referitor la o
stare de fapt, la convieţuirea mai multor grupuri în aceeaşi societate.
Conceptul tinde să evidenţieze diferenţa sau chiar separarea netă dintre
culturi şi grupuri percepute ca fiind diferite, şi este folosit cu precădere în
societăţi post-coloniale (Marea Britanie, Ţările de Jos), unde nu de puţine ori
este vorba de convieţuirea paralelă a grupurilor etnice, fără o adevărată
relaţionare unele faţă de celelalte. În schimb, conceptul de „intercultural”
pune accentul pe interacţiunea dintre grupurile percepute ca distincte din
societate, referindu-se mai degrabă la un proces dinamic de schimburi, de
dialog, de negociere între grupuri, precum şi de identificare a unui limbaj
comun şi a unui spaţiu comun în care să se desfăşoare comunicarea. Caracterul
intercultural al unui fapt este tocmai accentul pe relaţia reciprocă dintre
elementele constitutive ale schimburilor. Acceptarea diversităţii culturilor
conduce la acceptarea ideii de coexistenţă a mai multor culturi, la adoptarea,
ca politică de gestionare a diversităţii, a multiculturalismului.
Diversitatea culturală acoperă
dreptul statelor de a sprijini în acelaşi timp creaţia naţională şi accesul
publicului la pluralitatea culturală din lume. „Multiculturalismul înseamnă a
oferi posibilitatea tuturor de a învăţa despre, a se pregăti pentru şi a
celebra diversitatea culturală” - de rasă, limbă, etnie, clasă socială,
religie, cultură, obiceiuri, tradiţii ale grupurilor etnice, precum şi
folosirea unei varietăţi de metode şi diferite zone de educaţie. Ignorarea sau aplicarea
improprie a multiculturalismului atrage după sine aspecte negative: orientare
monoculturală, marginalizarea, insultele etnice şi rasiale, absenţa unor
dialoguri semnificative între persoane diferite din punct de vedere social,
etnic, cultural, stereotipii, etnocentrism, prejudecăţi, favoritism,
discriminare.
Se ştie că globalizarea
economică şi că progresul tehnologiilor informaţiei şi comunicării, înlesnind
circulaţia bunurilor şi serviciilor culturale, favorizează contactele şi
schimburile dintre culturi. Însă, evoluţiile actuale nu sunt neapărat în
favoarea unor relaţii culturale echilibrate. Astăzi, libertatea statelor de a defini şi de a
pune în aplicare acţiunile de ocrotire şi de promovare a diversităţii culturale
nu este compatibilă cu aplicarea regulilor proprii liberalizării comerţului.
Adoptată în unanimitate la
data de 2 noiembrie 2001, în cadrul celei de-a 31-a sesiuni a Conferinţei
Generale, Declaraţia Universală a UNESCO asupra diversităţii culturale a
reprezentat un pas important în recunoaşterea de către comunitatea
internaţională a importanţei ocrotirii şi promovării diversităţii culturale.
Şcoala
este cea care poate contribui la conştientizarea publicului asupra
diversităţii etnoculturale din România şi la o mai bună înţelegere a valorilor
multiculturale. Educaţia multiculturală vizează acţiuni de conştientizare adresate
publicului larg şi o componentă de educare adresată copiilor.
Ea facilitează cunoaşterea aspectelor diversităţii etnoculturale prin
conştientizarea publicului asupra existenţei minorităţilor etnice, precum şi
asupra valorilor cu care acestea contribuie la cultura naţională
pentru a încuraja toleranţa şi dialogul interetnic. Şcoala este cea care îi
ajută pe elevi să cunoască şi să respecte diversitatea etnoculturală din
România, prin conştientizarea existenţei minorităţilor etnice pe teritoriul ţării noastre, precum şi a
valorilor cu care acestea îmbogăţesc cultura din spaţiul românesc.
Pentru a aprecia diversitatea
se porneşte în primul rând de la a conştientiza existenţa acesteia şi se
continuă cu demersul de înţelegere a semnificaţiilor şi valorilor existenţei
diversităţii. Dintre criteriile care diferenţiază indivizii unei societăţi se
ia în calcul, în primul rând, criteriul apartenenţei etnice ca atribut de
variaţie. O persoană care trăieşte în România, indiferent de grupul etnic
căruia îi aparţine, poate aprecia diversitatea etnică demonstrând respect faţă
de fiecare dintre aceste grupuri.
Aprecierea diversităţii
înseamnă şi realizarea sistematică şi conştientă a educaţiei multiculturale în
şcoală. Educaţia multiculturală este, în primul rând un proces de transformare
a sinelui, a şcolii şi a societăţii, şi are câteva trăsături de bază:
- fiecare elev are dreptul la şanse egale pentru
a-şi atinge pe deplin potenţialul;
- fiecare elev are dreptul să fie pregătit pentru
a participa competent la o societate în
care gradul de interculturalitate este în creştere;
- fiecare profesor are dreptul să fie pregătit să
faciliteze eficient învăţarea fiecărui elev în parte, indiferent – de cât de
asemănător sau diferit din punct de vedere cultural este elevul faţă de
profesor;
-
şcolile trebuie să fie agenţi activi în încetarea opresiunii de orice tip, în
primul rând prin încetarea opresiunii din cadrul şcolii şi în al doilea rând
prin producerea de elevi activi din punct de vedere social şi al gândirii
critice;
- educaţia
trebuie să fie deplin centrată pe elev şi deplin incluzivă pentru toate vocile
şi experienţele elevilor;
- educatorii şi alte persoane trebuie să-şi asume
un rol mai activ în reexaminarea tuturor practicilor educaţionale şi a modului în care acestea influenţează învăţarea tuturor
elevilor: testările, metodele de predare, evaluarea progresului în învăţarea
şcolară, psihologia şi consilierea şcolară, materialele de învăţare şi
manualele etc.
Un al doilea argument pentru promovarea diversităţii prin
educaţie este cel al inter-legăturii dintre sistemul de învăţământ şi
societate. Educaţia, procesul prin care o comunitate are ocazia de a transmite
valorile şi cunoştinţele de la o generaţie la alta, se realizează în manieră
formală, informală şi nonformală. Educaţia formală, cea care se realizează în
cadrul instituţiilor de învăţământ, este în primul rând locul în care respectul
faţă de diversitatea etnică din România trebuie să fie vizibil şi încurajat
pentru că educaţia formală este cea sistematică, organizată, legală,
reprezentativă pentru spaţiul cultural în care trăim. Educaţia formală se
adresează tuturor locuitorilor ţării cu aceeaşi ofertă de experienţe de
învăţare, cu toate că există şi o zonă de diferenţiere a experienţelor de
învăţare după profilul studiilor sau după localizarea instituţiei de
învăţământ.
Ansamblul experienţelor de învăţare pe care le parcurge
un copil de-a lungul formării sale în sistemul de educaţie - curriculumul şcolar
- permite includerea de componente care să aibă ca rezultat o mai bună
reprezentare a diversităţii etnice în educaţia formală. La nivel de curriculum
şcolar sunt două zone în care respectul pentru diversitatea etnică poate fi
educat:
a) curriculumul nucleu:
- prin
abordări metodologice interactive (metode de predare care lasă vocea copilului
să se facă auzită);
- prin infuzie curriculară (integrare de competenţe şi conţinuturi, care
vizează explicit diversitatea etnică - la curriculumul deja existent);
b) curriculumul la decizia şcolii:
- prin
infuzie curriculară (integrare de competenţe şi conţinuturi care vizează
explicit diversitatea etnică - în curriculumul aprofundat şi de extensie);
- prin
creare de curriculum nou (activităţi opţionale dedicate integral educării
pentru aprecierea diversităţii).
La formarea personalităţii
unui individ contribuie în mare măsură familia, comunitatea în care trăieşte
persoana şi educaţia pe care o primeşte în şcoală sau alte instituţii cu profil
educativ.
Chiar dacă ponderea cea mai
mare în dezvoltarea personalităţii nu o are educaţia formală, este scopul
acestei forme de educaţie să prevină excluziunea socială şi să pregătească acel
tip de persoană de care societatea are nevoie întro anumită perioadă istorică.
De aceea considerăm că educaţia în cadrul şcolii este prima în care putem
introduce schimbări în mod sistematic, care pot fi sprijinite, monitorizate şi
evaluate cu uşurinţă. Toate modalităţile de dezvoltare curriculară amintite mai
sus sunt accesibile fiecărui profesor.
Exemple de activităţi în care
poate fi abordată multiculturalitatea în şcoală:
Prin parcurgerea de activităţi
care au ca scop aprecierea diversităţii elevii vor fi capabili:
a) să
exploreze asemănări şi diferenţe de idei, practici şi valori între grupurile
etnice existente pe teritoriul României; b) să analizeze consecinţele acceptării diferenţelor culturale
între oameni asupra comportamentelor manifestate - în mod cotidian la şcoală, pe stradă, acasă; c) să exploreze modul în care
fiecare disciplină şcolară (de la ştiinţe până la arte) reflectă şi exprimă
diferenţele culturale; d) să reflecteze asupra identităţii personale cu scopul
de a-şi defini preferinţele personale în raport cu - apartenenţa lor la o comunitate; e) să explice barierele culturale şi
sociale care limitează atingerea potenţialului propriu la nivel maximal; f) să analizeze critic credinţele pe care îşi
fundamentează opiniile despre propria lor persoană şi despre ceilalţi; g) să
dezvolte sentimentul de respect pentru valorile şi credinţele celorlalţi membri
ai comunităţii din care fac parte.
Pentru a se realiza aceste obiective
educaţionale, climatul şcolar în care se desfăşoară activităţi care au ca scop
aprecierea diversităţii ar trebui să fie unul de încurajare şi asumare
conştientă a acestor obiective. Indicatori care demonstrează că există un
climat de învăţare potrivit în şcoală sunt: a) discuţii explicite despre
influenţele culturale existente în societate; b) prezentarea de conţinuturi
relevante cultural în lecţie; c) comunicare interculturală eficientă între
membrii comunităţii şcolare.
Pentru realizarea unui mediu precum cel descris, membrii
comunităţii şcolare (elevii, profesorii şi alţi angajaţi ai şcolii) îşi vor
dezvolta competenţele multiculturale. Nu este suficient ca aceste competenţe
multiculturale să le fie dezvoltate elevilor, ci este necesar ca ele să fie
învăţate şi practicate şi de către profesorii care le predau elevilor din
şcoală. Concret, în cadrul
diferitelor arii curriculare abordate în şcoală se pot desfăşura activităţi cu
temele următoare:
Eu şi ceilalţi - raportarea
identităţii noastre culturale la identitatea culturală a altora. (Consiliere şi orientare)
Lumea noastră prin ochii celuilalt - identificarea de perspective diverse asupra unor probleme din societatea
românească, documentare, transpunerea elevilor în rolul altor grupuri etnice
decât al lor în ceea ce priveşte situaţiile alese pentru discuţii în clasă.
(Consiliere şi orientare)
Dacă în cadrul unei discipline nu se găsesc suficiente
conţinuturi pentru a fi studiate de-a lungul unui an şcolar se pot proiecta
extinderi de activităţi pe teme interculturale.
Proiectarea unui oraş în care diversitatea culturală este
vizibilă – realizarea de machete pe bază de documentare,
discuţii, proiectare în pereche.
Mâncăruri din România -
colectarea de reţete ale tuturor grupurilor etnice din România şi testarea
unora.
Oameni din satul/oraşul/cartierul nostru – analiza asemănărilor şi deosebirilor dintre oameni, identificarea de
mecanisme de luptă împotriva stereotipiilor, prejudecăţilor şi discriminării.
În concluzie, dimensiunea
interculturală a unui proces educativ de calitate joacă un rol deosebit de
important în societatea modernă prin capacitatea sa de a îmbogăţi creativ
sistemul general de valori, dar şi prin abilitatea da a împărtăşi în mod
efectiv aceste valori cu cei din jurul nostru. Acest fenomen va avea o
consecinţă logică şi necesară: dezvoltarea inevitabilă a unor relaţii bazate pe
toleranţă, înţelegere şi flexibilitate între cetăţenii lumii de azi.
Bibliografie:
1) Constantin Cucoş, Educaţia. Dimensiuni
culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
2) Teodor Cozma (coord.), O
nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, Editura Polirom, Iaşi.
2001.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu