Prof.înv.preşc.CIOBANU
CAMELIA
Şcoala
Gimnazială Nr.1 Săveni/
Grădiniţa cu P.P.Nr.4 Săveni,Botoşani
Liceul Tehnologic Special “Sf. Stelian”
Botoşani
Pentru noi toţi, iarna nu este numai
anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de
atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.
Amintirea copilăriei
ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare
de rod îmbelşugat,colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad
dar şi de cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate
crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire.
Obiceiurile legate de
sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare
bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini.
Păstrarea acestora este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a
neamului din care facem parte.
Cele mai răspândite şi mai
fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de
sărbătorirea Anului Nou.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este
sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi copiii,bunici,nepoţi, îşi fac
daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă că prin
cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vor avea un am mai bun şi mai bogat.La
sate sunt păstrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei
sărbători.
Se spune că în seara de Ajun se
deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor.
Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma
solstiţiului de iarnă (20 decembrie - 7 ianuarie), poartă numele generic de
sărbători de iarnă. Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de
ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea
Anului Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou,
Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire
a timpului şi de început de an.
Un obicei foarte cunoscut este „tăierea
porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20
decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai
îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost
înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii
ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
În acea zi se pregătesc bucatele
tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, jumări, sângerete, slănină sau
suncă, etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpele se
tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii,
slănina, pieptul ardelenesc, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face
“pomana porcului”: oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor)
şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă în anumite
zone). În puţinele zile rămase până la Crăciun,
gospodinele fac piftie (răcitură), sarmale, cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau
brânză şi stafide), plăcintă şi prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe
curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor
pentru Sărbători.
Un obicei foarte cunoscut este
împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde
simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o
dată cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca
noi să dobândim viaţa veşnică. Datina împodobirii bradului de Craciun pare a fi
de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!".
Împodobirea bradului şi
aşteptarea de către copii a "Moşului", numit, în sud-estul Europei,
Crăciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a pătruns de
la oraş la sat, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Primele
semne ale Sărbătorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care
pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura
gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii
populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase sau
satirice la adresa celor uraţi). Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează
gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele,
covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă
tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Diferind doar destul de puţin,
colindele religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai
cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”,
“La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.
Colinda a dobândit o destinaţie precisă
ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor
domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea si
tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
În unele locuri în noaptea Cracinului
putem întâlni şi cântarea religiosă cunoscută sub numele de Vicleimul sau
Irozii, la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfăţisează
misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod
şi ceata sa de Vicleim, un ofiţer şi soldaţi îmbrăcăţi în portul ostaşilor
români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi Gaspar, un cioban, un prunc
şi în unele părţi o paiaţă.
Vicleimul apare la noi pe la
sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană şi se leagă de
misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania si
Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania. Din prima formă a
Vicleimului, prezentarea magilor şi dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin
activitatea micilor cărturari, trei tipuri principale, în cele trei mari
ţinuturi: Muntenia, Moldova şi Ardeal.
În ziua de Crăciun nu se scoate
gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi arunci
norocul!"
În părţile Muscelului se crede că
primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru
anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a
patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.
În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la
coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu
ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate
şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndeparta demonii
nopţii.
În
dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor
sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi
ca argintul şi feriţi de boli.
,,Steaua" este
un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează.
De la
Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se
întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua
care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele
despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă,
altele din literatura latină medievala a Bisericii Catolice, câteva din
literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale.
Micul
cor al stelarilor, care intră în imobil în zilele Crăciunului, cântă versuri
religiose despre naşterea lui Isus: "Steaua sus răsare"; "În
oraşul Vitleem"; "Trei crai de la est".
Obiceiul Plugu;orului este legat de
speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile agricole şi urări
de holde bogate. În schimbul acestor urări, copiii primesc daruri simbolice,
colaci, fructe sau bani. Legat de jocul caprei, cel al ursului, caluţii şi
jocul cerbului, aceste obiceiuri şi-au pierdut astăzi din semnificaţiile
iniţiale (capra - personificarea productivităţii/înmulţirii uşoare şi rapide în
lumea animală şi a fertilităţii pământului; ursul - animal sacru la geto-daci,
căluţii/căiuţii - care simbolizează protejarea gospodăriilor de spiritele rele;
cerbul - simbolul soarelui, întruchiparea purităţii şi a dreptăţii) şi sunt
practicate mai mult în scop de diverstisment.
Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat
poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile
agricole. Obiceiul de a merge cu plugusorul contribuie la veselia generală a
Sărbătorilor de Anul Nou . În ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din casă
în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, buhaie (un
instrument specific), clopoţei, tălăngi etc
Sorcova este obiceiul conform căruia în
dimineata zilei de 1 ianuarie copiii, dar şi cei mari, merg şi seamană,
simbolic, cu boabe de grâu şi orez, pe care le aruncă în casă şi asupra celor
din casă. Versurile însoţite de urări specifice diferă de la o zonă la alta
„Sorcova, vesela/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr, ca un fir de
trandafir/ Tare ca piatra, iute ca săgeata/ Tare ca fierul, iute ca oţelul/ La
anul şi la mulţi
Dar dincolo de acestea, cântecele şi jocurile din repertoriul
sărbătorilor de iarnă sunt realităţi ale folclorului nostru. Din vechile
cântece şi jocuri de Anul Nou, poporul a selecţionat în cursul secolelor şi a
adus în vremea noastră, pe cele ce au exprimat pe plan general uman dorinţa
unui an fericit şi îmbelşugat, bucuria cu care oamenii întâmpină de veacuri
Anul Nou.
BIBLIOGRAFIE:
1. Constantin Eretescu –“Folclorul
literar al românilor”,Ed.Compania Bucureşti 2007.
2. T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977.
2. T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977.
3. I. Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1998.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu