Profesor : Linca Florin- Gabriel- Liceul de Arte „ Sabin Păuţa” Reşiţa
Spre deosebire de Crăciun,
care este sărbătorit pretutindeni în România, Anul Nou are un statut aparte, cum observa în 1948 Tancred Bănăţeanu,
spaţiul daco- românesc este despărţit printr-o linie de demarcaţie netă, care
îl taie în două de la nord la sud. În partea răsăriteană a acestei linii,
obiceiurile de Anul Nou sunt foarte
ample şi chiar mai importante decât cele de Crăciun, în vreme ce în partea
vestică, localnicii numesc Anul Nou-
Crăciunul Mic-, ceea ce dovedeşte că în raport cu sărbătoarea
anterioară, Anul Nou este un moment
festiv mai puţin important( chiar în ultimul deceniu, investigaţiile de teren
din Vest au relevat că Anul Nou nu
are în sistemul tradiţiilor un loc prea important; pentru multe comunităţi, Anul Nou continuă să fie „ o sărbătoare
mică”, care se suprapune peste o altă sărbătoare importantă- Sfântul Vasile-,
ce ţine de stratul creştin al sărbătorii şi Revelionul, care ţine de
sistemul sărbătorilor umane).
În
spaţiul în care Anul Nou este o
sărbătoare cardinală, cu această ocazie, întâlnim trei categorii de practici:
a)
Pluguşorul;
b)
Mascaţii(
Urşii şi Căluţii);
c)
Sorcova.
Pluguşorul
se desfăşoară în seara de 31 decembrie
sau, cel mult, în noaptea de 31
decembrie şi 1 ianuarie; este un text de urare, menit să stimuleze rodnicia
câmpurilor în anul ce urmează, care, deşi, debutează prin versuri despre
momentul performanţei sale: „Iarna-i grea,/ Omătu’-i mare”, se dovedeşte ca
substanţă lingvistică, un text legat de primăvară, mai exact de muncile
agricole. Mihai Pop avansează ideea că: „ Pluguşorul este de fapt
ceremonialul primei brazde, practicat de căpetenia obştii patriarhale.”
Ca ritual, Pluguşorul este actualizat de o ceată
de urători, neapărat băieţi, formată din 2- 20 de băieţi sau bărbaţi însuraţi
de curând, care merg din casă în casă pentru a ura. În anumite, localităţi, în
care este important obiceiul, spre deosebire de colindat, există mai multe
tipuri de texte considerate „ pluguşoare”, diferite, în funcţie de vârsta celor
ce îl actualizează. Drept exemplu, poate fi menţionat Plugurelul, în
zona Vrancei, actualizat de copii de 10 ani, text de 6- 7 versuri, în locul
urării propriu- zise, unde copiii presară seminţe de grâu şi de porumb,
simboluri ale fertilităţii.
În ceea ce priveşte recuzita, Pluguşorul presupune
existenţa unor obiecte simbolice: un
buhai (= un vas de lemn, de forma unei putini; cu fundul acoperit cu piele
de capră sau de oaie, bine întinsă, legată la mijloc cu o frânghie sau un cerc;
prin mijlocul acestei piei, trece o şuviţă de păr de cal fixată de un nod sau
cu un băţ trecut prin laţ); buhaiul scoate sunetul unui animal folosit la
muncile agricole; bice; zurgălăi sau tălăngi- obiecte ce evocă
sunetele muncilor agricole şi care au funcţie magică de a ţine la distanţă
orice fel de spirit malefic.
Textul Pluguşorului se construieşte pe baza
succesiunii muncilor agricole. Rând pe rând, sunt prezentate: aratul semănatul,
secerişul, treieratul, măcinatul, făcutul şi coacerea pâinii. Altfel spus, Pluguşorul
se dovedeşte un text ce conţine pe larg Povestea
Facerii Pâinii.
Îa afară de Pluguşor ce are valoare protectoare,
în folclorul românesc există şi o variantă pentru copii, intitulată Turtiţa.
Deşi Pluguşorul nu caracteriza decât partea
răsăriteană a spaţiului tradiţional românesc, începând cu anii 1950, el a
început să se insinueze şi în restul teritoriului, mai întâi ca un text învăţat
din manual, perceput ca text „laic”, sper deosebire de colinde, ce erau
considerate religioase, fiind introdus în şcoală ca un text obligatoriu vorbind
despre importanţa muncii.
Bibliografie:
- Hedeşan, Otilia, Curs de folclor,
Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara, 1998;
- Hedeşan, Otilia, Lecţii despre calendar,
Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara, 2005;
- Marian, Simion- Florea, Sărbătorile
la români, Editura Grai şi suflet- Cultura Naţională, Bucureşti, 2001.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu