Înv. Constantin Oboroceanu
Școala Gimnazială „Octav Băncilă” Corni
Neamul
moldovenesc este bogat în tradițiile pe
care le posedă. Cu ajutorul lor devenim deosebiți și unici.
Unele
dintre cele mai importante tradiții și
obiceiuri sunt cele legate de sărbătorile pascale cu tot ceea ce aduc
ele.
Postul
Paștelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. În această
perioadă postul continuă chiar cu o mai mare intensitate. Se obişnuiește ca
zilele acestei săptămâni să fie petrecute în post și rugăciune (bătrânii chiar post negru)
mâncând câte puțin , seara, doar pâine
şi fructe uscate şi nu beau decât apă de izvor.
In
Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodarii. Curțile sunt măturate,
șurile sunt curățate de gunoaie, gardurile sunt reparate, șanțurile sunt
curățate de nămol și adâncite. Casele trebuie sa strălucească de curățenie
pentru ca ele "te blestema dacă Paștile le prind necurățate".
Fiecare zi
a săptămânii mari are o mare încărcătură
și semnificație liturgică precum și obiceiuri specifice:
Duminica Floriilor:
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa
pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat. Duminica Floriilor
este precedată de sâmbăta lui Lazăr, zi în care Biserica pomeneşte minunea
învierii din morţi a lui Lazăr săvârşită de către Domnul Iisus Hristos.
Primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, Care a intrat în Ierusalim
ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost
determinată de această minune premergătoare.
În această
zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire
cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creştinilor, iar
slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al
biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de
finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce
au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele. Salcia este mereu înflorită în
această perioadă a anului, o expresie a fertilităţii şi a reînvierii naturii.
De asemenea, se spune că e bine să te încingi cu aceste ramuri de salcie ca să
nu te doară mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi
vegetaţiei de primăvară, apicultorii înconjoară în ziua de Florii stupii, iar
ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngroapă sub
brazdă. în tradiţia populară exista credinţa că însăşi Maica Domnului a
binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe
Fecioara Măria să treacă apa unui râu.
Deniile
Unele
dintre cele mai profunde, frumoase şi înălţătoare slujbe creştine sunt Deniile.
Ele se ţin în Postul Mare al Paştilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din
Săptămâna Mare, care atrag o mulţime de credincioşi.
Deniile
sunt slujbe de seară. Ele se ţin după orele 18-19 (în limba slavă cuvântul
denii înseamnă zilnic). Şirul emoţional, triumfal, al Deniilor din Săptămâna
Mare începe în seara din Duminica Floriilor. Apoi, de luni până vineri, în ziua
cumplită a răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni rituale, cântări, citesc
fragmente liturgice din Vechiul Testament.
In lunea Săptămânii Mari se scoate totul
la aerisit, se lipesc si se văruiesc casele iar mobilierul este spălat și
reparat. În această zi e pomenit Iosif
cel prea frumos, care a fost vândut de fraţii săi pe 30 de arginţi unor
neguţători Ismailiteni, după cum 1-a vândut Iuda pe Mântuitorul tot pe 30 de
arginţi, evreilor. E pomenit şi smochinul cel neroditor, la care Mântuitorul
venind flămând şi negăsind roade, 1-a blestemat, iar smochinul s-a uscat pe
loc.
La slujba de marți e pomenită
pilda celor 10 fecioare, dintre care cinci fiind înţelepte, au avut untdelemn
de ajuns pentru candelele lor - adică fapte de milostenie - cu care au ieşit
întru întâmpinarea mirelui; iar cinci fiind nebune n-au avut untdelemn şi s-au
stins candelele lor, iar Domnul nu le-a mai primit.
Până
miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După aceasta zi bărbații
trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile gospodărești.
În cadrul Deniilor de miercuri este pomenită
femeia păcătoasă, care aflând că Mântuitorul se afla în casa lui Simon Leprosul,
a luat un vas cu mir înmiresmat, al cărui preţ era 300 de dinari, ca să-i
toarne pe capul Lui şi cu părul capului ei ştergea lacrimile ce-i picau din
ochi pe picioarele Domnului. Faptă pentru care a fost dojenită de Iuda
Iscarioteanul spunându-i că « mai bine s-ar fi vândut şi banii dobândiţi s-ar
fi împărţit săracilor », iar Mântuitorul i-a răspuns: « Las-o pre dânsa că spre
îngroparea Mea a făcut aceasta ! Pre săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pre
Mine, nu mă aveţi pururea. »
Joia Mare, numită şi Joia
Patimilor sau Joia Neagră, este ultima joi din Postul Paştelui. Bătrânii povestesc despre această zi că în
credinţa populară reprezenta termenul final când femeile trebuie să termine de
tors cânepa.
Există
credinţa că în cursul zilei de Joia Mare nu este bine să dormi, căci cine
doarme în această zi va rămâne leneş un an întreg
Joia Mare
este considerată o zi binefăcătoare şi apărătoare a morţilor. Toate slujbele,
pomenirile şi parastasele care au început în prima sâmbătă a Postului Mare,
durează numai până în Joia Mare. În unele locuri se duc la biserică băuturi şi
mâncăruri, care se sfinţesc şi se dau de pomană, pentru sufletul morţilor. În
alte părţi se împart la biserică colivă şi colaci. Joia Mare este ultima zi din
Postul Mare, zi în care se pomenesc morţii. Din această cauză, în unele zone se
numeşte şi Ziua Morţilor.
Este ziua
in care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: cozonacii
cu nucă și pasca cea mai importanta coptură rituala a Paștelui. Tot în această
zi se face și înroşirea ouălor de Paşti, afirmându-se ca ouăle roşite şi fierte
în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor
strica niciodată.
În
decursul Săptămânii Mari sunt trei privegheri. Cea mai însemnată e în noaptea
de Joia Mare, când se citesc cele 12 evanghelii, care alcătuiesc un tablou
complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa
pe Cruce.
În unele părţi fetele care merg la slujba
religioasă iau o sfoară şi fac câte un nod după citirea fiecărei evanghelii.
Când se duc acasă şi se culcă, pun această sfoară sub pernă, fiind încredinţate
că îl vor visa pe cel care le este predestinat.
Din Joia
Mare până în ziua de Paşti, nu se mai trag clopotele la biserici, ci numai se
toacă.
Vinerea Mare (Prohodul) se
mai numeşte şi Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă.
Conotaţiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această
zi: se numeşte Vinerea Paștilor pentru că este ultima vineri dinaintea
Paştelui; Vinerea Patimilor deoarece în această zi a pătimit şi a fost
răstignit Iisus; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulţi români au obiceiul de a
posti Postul negru (nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua); Vinerea Mare,
pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare. Postul Negru este ţinut în
credinţa că Dumnezeu îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile, îl va
face să fie sănătos şi să-i meargă bine tot restul anului şi-1 va ajuta la
necazuri şi nevoi. Legenda spune că pe cel care posteşte nu-1 va durea
niciodată capul şi acesta va şti cu trei zile înainte când va muri. Femeile ţin
în mod special la respectarea vinerilor în general, în credinţa că Sf.Vineri
le-ar aduce un mare necaz dacă ar coase, ar ţese, ar toarce sau ar albi cămăşi
în cursul acestei zile.
Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii:
atunci a fost răstignit Mântuitorul. De aceea, în această zi, în orice biserică
şi rit creştin din lume nu se oficiază slujba Liturghiei. Liturghia însăşi
înseamnă jertfă şi se consideră că nu se pot aduce două jertfe în aceeaşi zi.
De aceea, Vinerea Mare este zi
aliturgică. În schimb, vineri seara se oficiază Denia Prohodului, una dintre
cele mai spiritualizate, dar şi "spectaculoase" denii. Mai întâi,
tineri şi bătrâni, în lanţ neîntrerupt, trec pe sub masa plină de flori, masă
ce simbolizează catafalcul Domnului. Pe ea este aşternut Sf. Epitaf precum şi
Evanghelia împreună cu Crucea. Apoi, preoţii şi credincioşii cântă împreună
Prohodul.
Sâmbăta e prăznuită
pogorârea Domnului în Iad, scoţând neamul omenesc din stricăciune şi trecându-1
în viaţa cea veşnică. Sâmbătă seara, în ținuta de sărbătoare, îmbrăcați cu
haine noi, așa cum cere tradiția, oamenii merg la slujba de Înviere, unii din
credință, alții din obișnuință.
Lumânarea,
poate cel mai important simbol al Învierii, reprezintă biruința vieții asupra
morții și a binelui asupra răului.
După ce iau Lumina Sfântă, unii credincioși
se îndreaptă spre cimitir, singurul moment cu adevărat
sacru al începutului de Paște petrecut la țară. Cimitirul se transformă într-un
spectacol de lumini plăpânde, invers proporționale, uneori, cu credința
mâinilor care le-au așezat pe mormintele rudelor.
Tradiția
spune ca, după slujbă, lumânarea trebuie adusa acasă aprinsă. Lumânarea de la
Înviere nu se aruncă, ci este păstrată cu sfințenie pentru a fi aprinsă la
necazuri. Conform credinței populare, lumânarea de Înviere se aprinde in fata
unei icoane în caz de primejdie sau necazuri mari, la cutremure și vreme rea.
Duminica Învierii,
învierea Domnului din morţi, care e praznicul praznicelor şi sărbătoarea
sărbătorilor.
Dimineața, in ziua de Paște, toți ai casei,
ca sa fie sănătoși și să aibă spor în tot ceea ce fac, trebuie să se spele pe
față cu apa dintr-o cană în care s-au pus un ou roșu și un ban de argint. De
regulă, cel mai mic al casei sau cel care se spală ultimul ia banul și oul după
ce se spală.
Întorşi de la biserică, membrii familiei se aşează
la masă, gustând mai întâi din ouăle şi pasca sfinţite. După ce îşi potolesc
foamea ciocnesc câte un pahar de băutură. Ouăle se ciocnesc după un anumit
ritual: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de
capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă
« Hristos a înviat!», la care se răspunde cu: «Adevărat a înviat !». După
credinţa populară, e bine de ţinut minte cu cine ai ciocnit întâi pentru că,
dacă din întâmplare te rătăceşti în vreo pădure, n-ai decât să-ţi aminteşti cu
cine ai ciocnit întâi de Paşti, şi imediat găseşti drumul pe unde ai venit.
Masa din prima zi de Paşti este un prilej de reunire a familiei, decurgând după
un adevărat ritual. De pe masa de Paşti nu pot lipsi: ouăle roşii, caşul de
oaie, salata cu ceapă verde şi ridichi, drobul şi friptura de miel, pasca
umplută cu brânză sau smântână ,fiecare dintre felurile de mâncare având o
semnificație aparte, cu conotații biblice și în același timp aducătoare de
bucurie și îndestulare celor care le consumă.
Timp de 40
de zile până la Înălţarea Domnului în
orice împrejurare, creștinii se salută cu « Hristos a înviat! », răspunsul
fiind «Adevărat a înviat!». Bucuria se citește în sufletele și pe fețele
tuturor.
Bibliografie:
Ghinoiu I. -1997, Obiceiuri populare de peste an-
Editura Fundației Culturale Române, București,
George Brăiescu - Panorama teatrului folcloric-
