Prof. înv.
preşc. Smaranda Alina
În cadrul procesului complex şi îndelungat
de formare a personalităţii copilului, cunoaşterea producţiilor şi
manifestărilor folclorului are o importanţă deosebită datorită conţinutului de
idei şi sentimente, a faptelor care
oglindesc trecutul bogat şi plin de speranţă al poporului nostru.
Aceste creaţii ale folclorului nostru
trezesc în sufletul şi în mintea copiilor dragostea pentru folclor şi tradiţii
dar şi respectul pentru cei ce le-au creat, înaintaşii noştri.
De asemenea, ele formează la copii
dragostea şi preţuirea pentru folclorul autentic, mai ales în condiţiile în
care acesta tinde a fi uitat şi chiar înlocuit cu producţii noi fără substanţă sau
valoare artistică.
Experienţa dobândită până acum în realizarea activităţilor programate cu
copiii preşcolari, atestă în modul cel mai convingător că valorile estetice şi
etice cuprinse în producţiile folclorice constituie o sursă inepuizabilă pentru
formarea umanistă şi morală a copiilor.
În acelaşi timp, folclorul, precum bine se
ştie, reflectă o anumită viziune despre lume şi viaţă, exprimă noianul de idei
şi sentimente, convingeri pe care poporul român le-a trăit şi pentru a căror
înfăptuire a luptat de-a lungul istoriei.
La vârsta preşcolară sunt greu de
înţeles evenimentele petrecute de Crăciun, Boboteaza, Paşte.
Noi, educatoarele încercăm să transmitem din generatie în generatie,
portul, graiul, obiceiurile şi datinile asa cum le-am moştenit de la străbuni.
O ocazie eficientă
de valorificare a tradiţiilor populare şi a obiceiurilor româneşti o constituie
serbările
Prin interpretarea rolurilor şi
pregătirea decorurilor pentru diversele "spectacole" urmărim atât un
efect artistic cât şi pedagogic, cautând un imbold pentru a trezi la copii
dorinţa de a cunoaşte şi păstra tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.
Pentru a avea o influenţă pozitivă
asupra copilului, serbările trebuie să fie înţelese de acesta şi să-l afecteze
psihologic.Sensul unui spectacol va depinde de:calitatea lui, de folosirea
adecvată a costumaţiilor şi decorurilor,de participare
afectivă a copilului.
Costumele populare, ia şi catrinţa,
brâiele şi opincile, camaşa şi iţarii sunt primenite si pregătite pentru
spectacolul mult aşteptat.Atmosfera de sărbatoare din sala de festivităţi prin
ornarea şi decorarea cu elemente specifice sărbătorilor constituie un alt
prilej de bucurie pentru copii ,ei descoperind
tradiţiile şi obiceiurile practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, simt şi
preţuiesc frumuseţea obiceiurilor şi traditiilor de Crăciun.
Pentru cea mai asteptata sarbatoare din decembrie,
Craciunul, românii au apelat in egala masura la traditie, stiind sa accepte si
obiceiuri mai recente. Intâmpinata cu bucurie, Nasterea Mântuitorului aduce cu
ea si o suma de practici foarte vechi prin care se celebra Echinoctiul de
Iarna, momentul in care natura da sperante ca va renaste.
Obiceiul colindatului a inglobat
in el nu numai cântec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale
unei stravechi spiritualitati românesti. El s-a pastrat asociindu-se cu
celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos.
In ajunul Craciunului, pe inserat, in toate satele din tara, incepe colindatul.
Copiii cu steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de
gazdele care ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.
Pentru cel
mai important moment, trecerea in noul an, pregatirile se reiau. In saptamâna
dintre Craciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flacai se prepara pentru
"urat", sistem complex de datini si obiceiuri. Pe inserat, in ajunul
anului sunt asteptati sa apara "Ursul", "Capra",
"Bunghierii", "Caiutii", "Malanca",
"Jienii", "Mascatii" etc.
Concretizarea spectaculoasa a unor
mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta
o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre
animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Exista si un cuvânt generic
pentru aceste obiceiuri: "mascatii". Recuzita, mastile, costumele
sunt pregatite din vreme. Mai ales mastile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre
imaginatia si umorul sateanului român. Anume mesteri s-au specializat in
confectionarea lor, ele devenind cu timpul adevarate podoabe de arta populara.
În atmosfera spirituală a
Crăciunului, interpretarea unor dansuri populare ( Haţegana,
Sârba) dă posibilitatea de a cunoaşte sufletul ţăranului român, frumuseţea
portului şi cântecului popular.
Dansurile populare prin frumuseţea
costumelor, a melodiilor sunt îndrăgite de copii şi interpretate cu multă
pasiune aproape la toate serbările.
Cântecele populare întâlnite la
toate serbările antrenează, tonifică şi energizează
gândirea, memoria, atenţia, imaginaţia, creativitatea, spiritul de disciplină,
prietenia. Daca jocul şi cântecul nu este trăit, nu poate pune în rezonanţă
corzile sufleteşti ale fiinţei umane.
Datorită forţei inegalabile de penetraţie
artistică a patrimoniului folcloric, copilului, de pe acum, i se “luminează mintea şi i se “încălzeşte”
inima, participând afectiv la năzuinţele şi aspiraţiile strămoşilor noştri.
Prin această
comuniune “cu” şi adeziune “la” ceea ce a făurit “ geniul” creaţiei populare,
copiii învaţă să înţeleagă trecutul nostru istoric şi să-l apropie de prezent,
prin aceea că încep “să descifreze’’ faptul istoric în dinamica sa, pe temeiul
viu al existenţei populare româneşti: ce am fost, ce suntem, ce vom fi în
viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.
Cultura noastră asimileaza, în mod
creator, tot ceea ce este valoros în cadrul moştenirii culturale. Imensul
tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a
acestei moşteniri.
Folosirea folclorului şi artei populare în
procesul instructiv-educativ din grădiniţa de copii, contribuie la îmbogăţirea
şi extinderea orizontului cultural artistic al copiilor, la educarea
sentimentelor de dragoste şi admiraţie, de mândrie şi de respect faţă de
comorile creaţiilor populare, la formarea personalităţii copilului preşcolar.
O educatoare pasionată de munca sa, dar şi
de folclor, trebuie şi poate, în limitele timpului afectat activităţilor obligatorii,
activităţilor alese si activitatile extracurriculare să-i educe pe copii prin
producţii folclorice autentice, demonstrând astfel, în mod practic că şi prin
folclor pot fi realizate scopurile şi sarcinile educării şi formării copilului
preşcolar.
Bibliografie :
Andrei, Mariana, “Introducere în literatura pentru
copii”, Editura Paralela 45, Piteşti 2005
.Mitu, Florica ; Antonovici,
Ştefania „Metodica
activităţilor de educaţie a limbajului în învăţământul preşcolar”,Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2005
.*** Revista “ Catedra”, nr. 28/
2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu