PROFESOR:
IVANCOV ELENA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „OCTAV BĂNCILĂ” CORNI
Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul,
sunt sărbători de suflet pentru locuitorii acestei comune.Amintirea copilăriei
ce revine puternic în suflet și în minte în aceste zile, zăpezile bogate și
prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul
proaspăt de brad dar și de cozonaci, nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul
de iarnă, toate crează în sânul familiei
o atmosferă de liniște și iubire.
Datinile
și obiceiurile țin de conștiința poporului român pentru că exprimă conștiința
populară a acestui neam, sunt esențe ale bogăției noastre spirituale.
Sărbătorile de iarnă sunt grupate în
perioada 20 decembrie – 7 ianuarie.Principalele sărbători ale acestui ciclu de
iarnă sunt Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza.
Pe 20 decembrie este Ignatul. În zorii zilei de Ignat se
taie porcul. Copiii sunt foarte bucuroși pentru că vor umfla „bășica porcului”.
Tot în această zi se pregătesc bucatele tradiționale pentru Crăciun: cârnați,
caltaboși, sângerete, slănină afumată etc. Imediat după sacrificare ,
gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care
l-au ajutat la tăiat șorici, carne proaspăt prăjită și un pahar de vin sau
țuică.
Crăciunul se sărbătorește în zilele de 25 -27 decembrie
și este una dintre cele mai iubite sărbători creștine. Încep sărbătorile de
iarnă…..bradul umple orice casă cu miros de rășină, de tămâie și de
spiritualitate divină. Bradul verde simbolizează viața, făcându-se astfel
analogie cu viața care intră în lume o dată cu nașterea Fiului lui Dumnezeu.
Se spune că
în seara de ajun se deschid porțile cerului și cei evlavioși pot auzi glasurile
îngerilor. Vocea îngerilor o regăsim, pe aceste plaiuri moldave, în glasurile cristaline ale colindătorilor ce cutreieră ulițele satului
vestind Nașterea Domnului. Colindatul este aici o datină străveche, fiind
conservat cu mare grijă de generațiile care nu i-au afectat nici forma, nici
fondul. Colindele din Corni sunt atât laice, cât și religioase, sociale etc.
Umblă cu colinda și copii, și adolescenți și bătrâni, începând de pe 24 decembrie
când colindă toată lumea, iar pe 25 decembrie – „jocul”, adică cei ce
organizează jocul: calfa împreună cu cei ce se vor „îmbrăca” turci, urși,
mascați, capra etc. La „joc” se plătește. Unul dintre colindători se apropie de
geam și întreabă cu glas tare pe gospodar dacă primește jocul. Dacă răspunsul
este afirmativ, se adună toți la geam, colindând acompaniați, de regulă, de
fanfară. Fetele le dau iubiților lor, dacă se regăsesc în ceată, colaci mari,
împletiți în mai multe vițe.
Din dimineața
de 25 decembrie începe colindatul cu steaua. Mersul cu steaua presupune
asocierea copiilor în grupuri de câte trei. Ei au ca recuzită o stea cu raze
din spice de lemn, fiind îmbrăcată toată în hârtie colorată. Acest obicei evocă
momentul în care, la nașterea lui Isus, pe cer a apărut steaua călăuzitoare a
magului. Textul este de factură religioasă și a fost transmis pe cale scrisă
prin numeroase culegeri.
Un alt obicei
este jocul măștilor (“Alinierea”)
în ajun de Anul Nou. Cu această ocazie unul dintre membrii alaiului prezintă o
urătură cu realizările semnificative la nivelul satului din cursul anului, dar
și cu aspecte satirice din toate domeniile de activitate. Apoi se traversează
toate ulițele satului până în seara zilei de 1 ianuarie când, în una din
intersecțiile principale ale satului, se organizează ceremonialul de închidere,
pe care localnicii îl numesc “tăierea spinului”.
În
întreg ceremonialul desfășurat pe ulițele satului, mascații sunt cei mai
îndrăgiți. Ziua, în ajun de Anul Nou, vezi grupuri de oameni de toate vârstele
care ies să admire sau însoțesc alaiul multicolor al mascaților(babe, mirese,
turci, medici, artiste, personaje malefice, cucoane etc).
Timp
de câteva ore, în seara de ajun, copiii trec de la casă la casă prezentând
tradiționalul plugușor și urările cuvenite pentru noul an care se apropie. După
copii, intră în scenă tinerii și unii dintre gospodari, în grupuri mai mari,
care continuă uratul și în seara de Anul Nou.
Un obicei foarte îndrăgit și practicat
de localnici în timpul sărbătorilor de iarnă este și “Jocul caprei”. Capra strânge
în jurul ei o ceată destul de mare de mascați ce colindă ulițele satului pentru
a aduce belșug și bucurie. “Capra” este, de fapt, un om mascat, ascuns sub un
costum larg, care ține deasupra capului un băț în vârful căruia este cioplit un
fel de cap de capră. Falca de jos a caprei este mobilă, astfel încât gura
acesteia se poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând
un zgomot specific.
Asemănător cu “Capra” este obiceiul de a
umbla cu “Ursul”. Acest obicei este, poate,
cel care dă cel mai mult farmec acestor tradiții ce ne-au fost lăsate
nouă pentru păstrare. „Ursul” este însoțit, de asemenea, de alți mascați. Sub
măștile lor se ascund tineri spirituali, parcă înzestrați cu anumite abilități,
spontaneitate și umor. Ursul este întruchipat de un tânăr. “Capul”ursului
este o mască împodobită cu mărgele multicolore, panglici diferit colorate, cu
două orificii în dreptul ochilor pentru a putea vedea, iar în dreptul urechilor
niște ciucuri roșii. Cei mai iscusiți încearcă și confecționarea măștii,
făcând-o să pară cât mai asemănătoare botului de urs, pe care poate chiar să-l
deschidă ca și cum ar vorbi asemănător “clămpănitului” caprei. Poartă un ciomag
gros, zdravăn, de care se sprijină când joacă, -la cântecul ursarului-, îl
aruncă, se preface mort, doctorul (o altă mască) îl vindecă, după care se
scoală și joacă iar.
Ursarul
poartă un coif înzorzonat cu mărgele, oglinzi, panglici colorate iar pe față se
dă cu cremă neagră.
“Jocul căiuților” este un alt obicei
practicat de locuitorii acestei comune, mai exact locuitorii din Sarafinești,
sat aparținător comunei Corni. Jocul include elemente etnofolclorice cu
specific zonal care încântă prin spectaculozitate, varietatea și suplețea
mișcărilor.
Căiuții, în număr de 6-8-10(chiar mai mulți), sunt
costumați în cămăși albe înflorate, fuste lungi, peste care curg franjurile de
la brâul cu care sunt încinși pe la mijloc, brâu cu modele populare și confecționat
din lână de către fete ori neveste.
Pe cap poartă o căciulă neagră, împodobită cu mărgele
multicolore și hurmuz, pe care se aplică în partea din față o oglindă.
Împrejmuită cu panglică tricoloră, pe partea dreaptă, se prinde o pană de păun
sau de struț. Pe cele două diagonale sunt prinse rozete, nasturi, la fel și pe
chimirul lat. Tot pe diagonale sunt prinși zurgălăi ori clopoței, care, în
timpul jocului, completează muzica fanfarei sau a orchestrei ce acompaniază
căiuții.
„Căiuțul” propriu-zis(nu interpretul), este făcut din
lemn de esență slabă, pentru a fi mai ușor de confecționat. Căluțul are la
brâu, și în față, și în spate, două vești(cercuri de lemn) care dau o anume
lungime corpului, dând impresia unui corp de animal. Din veșca din spate iese
coada „căluțului”, care este de fapt un fuior de cânepă iar pe veșca din față
se montează masca.
Interpreții poartă în picioare cizme care sunt trase
peste ițarii albi, confecționați din in ori pânză de bumbac. Jocul căiuților
este însoțit de strigături, într-un ritm sacadat.
De
„Bobotează”(Sfântul
Ioan Botezătorul) e obiceiul, ca peste tot de altfel, să se facă din gheață o
cruce mare și frumoasă ce va fi dusă la biserică.
Astfel,
câțiva localnici merg la râul Siret ori la un iaz și taie o placă de gheață pe care o dislocă, trăgând-o deasupra, din
care fac o cruce pe care o transportă cu mare grijă în curtea bisericii. Se
adună la biserică tot satul, preotul sfințește apa adunată în niște butoaie
mari, iar la sfârșitul slujbei oamenii vor lua din această apă sfințită și își
vor stropi cu ea gospodăria.
Mascații, jocul căiuților, capra, ursul sunt
doar câteva obiceiuri care te fac să spui că anul acesta a fost mai frumos
decât celălalt, ori invers.
Obiceiurile
legate de sărbători fac parte din cultura tradițională a poporului român. Este
o mare bucurie că încă se mai păstrează aceste datini, care ne ajută să
înțelegem sărbătoarea respectivă și să ne bucurăm de ea. Păstrarea acestor
datini este o mărturie vie că avem o conștiință a neamului din care facem
parte.De aceea sunt de admirat persoanele care ajută la păstrarea acestor
datini și obiceiuri prin colindele de Crăciun ce răsună din glasurile minunate
ale copiilor, prin formațiile de căiuți, dansuri populare, măștile, dansul
caprei, al ursului și participarea acestora la diferite festivaluri și
concursuri de gen unde obțin distincții importante ce fac mare cinste comunei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu