Autori: prof. Lungeanu Cătălin, Școala gimnazială Sadova, județul Suceava
prof. Înv. Primar
Lungeanu Ioana Mihaela, Școala gimnazială ”Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei,
județul Suceava
Originalitatea şi bogăţia
patrimoniului etnografic şi folcloric românesc, indiferent de specificul şi
locul unde se află şi se afirmă, contribuie în mare măsură la cunoaşterea
rădăcinilor multimilenare ale civilizaţiei şi culturii populare româneşti, a
originii şi continuităţii poporului român, a spiritului de ingeniozitate şi
inventivitate, a conştiinţei de făuritor al istoriei sale, al aportului său la
cultura europeană şi universală
Ceea ce caracterizează zona Câmpulungului Moldovenesc (care cuprinde
orașul propriu-zis și comunele învecinate Vama, Vatra Moldoviței, Moldovița,
Argel, Sadova, Pojorâta, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova Sulița și Izvoarele
Sucevei) este bogăția obiceiurilor tradiționale legate de spiritualitatea
oamenilor locului. Având origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au
păstrat, cu succesive schimbări de funcție și cu necontenită accentuare a
părții spectaculoase, până în vremurile noastre. Printre obiceiurile tradiționale,
cele ale sărbătorilor de iarnă ocupă, datorită amplorii lor, un loc deosebit. Desfăşurându-se
între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi având ca puncte centrale zilele
Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica
lor cea mai importantă este repertoriul bogat în datini şi credinţe, în
realizări artistice literare, muzicale, coregrafice etc.
Tradițiile și obiceiurile caracteristice sărbătorilor de iarnă sunt menținute aproape cu strictețe,
începând cu cele din postul Crăciunului și până la urăturile din ajunul Anului
Nou şi sorcova din prima zi a anului.
Şi în trecut, dar şi în prezent, ritualul sacrificării porcului are loc
în 20 decembrie, oamenii pregătind preparatele din carne (cârnaţi afumaţi,
tobă, chişcă) pentru a fi apoi afumate, urmând a fi servite la mesele festive.
În ajunul Naşterii Domnului
gospodinele împodobesc casele, prind de grindă sau de streaşină crenguţe de
busuioc să aducă noroc, dar şi să emane mirosul frumos specific. Sărbătoarea Crăciunului este anunțată
de copii ce merg prin sat cu colinda
şi cu steaua, pentru a anunţa
Nașterea Mântuitorului. În aceeaşi zi, preoţii merg cu icoana pentru a binecuvânta
fiecare casă şi locuitorii ei.
Poate cel mai important moment în derularea
sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregătește o masă
specială, numită "masa de ajun", și încep colindele. Printre mâncărurile gătite de Crăciun se
numără zeama de carne, sarmale, răciturile, carne cu hrean şi smântână şi
cozonacii cu nucă şi mac, precum şi preparate din carne de porc: cârnaţi
afumaţi, tobă sau chişcă.
Numită colindă în zona Câmpulungului
Moldovenesc – ca de altfel al întregii Bucovine –, aceast obicei reprezintă o
inegalabilă zestre spirituală, pe care o moștenim din moși-strămoși. Colinda
transmite un mesaj ceresc simbolic, o veste de la Dumnezeu de întrupare a
domnului Isus Hristos. De altfel, dintre
cele mai auzite colinde sunt: ”O, ce
veste minunată”, ”Steaua sus răsare”, ”La Vitleem”, „Domn, domn să-nălțăm”, ”Astăzi
s-a născut Hristos„,Trei păstori„.
Începând cu seara de 23 decembrie şi
până la revărsatul zorilor din ziua următoare, uliţele și străzile localităților răsună de glasul micilor
colindători, interpretând cântece cu tentă religioasă, gazdele răsplătindu-i cu
bani și dulciuri. Copiii se asociază, din timp, în grupuri
de câte 2 până la 8 persoane, selecția făcându-se în funcție de categoria
socială, afinitățile personale, calitățile morale sau gradele de rudenie.
Datinile de Crăciun sunt pregătite înainte, odată cu Postul Crăciunului (care începe la 15 noiembrie). Repetițiile
pentru însușirea colindelor se fac fie la casele copiilor din ceată, fie la
Biserică sau la căminul cultural.
Colindătorii pornesc de
obicei de la casa șefului de ceată, trec pe la primar, preot, profesori, după
care pe la locuințele vecinilor, rudelor și cunoscuților.
Există însă și colindători din cadrul corurilor
bisericești, de obicei între 10 și 30 de persoane adulte căsătorite, care
adună, cu această ocazie, fonduri bănești pentru biserică.
Obicei care face parte din sfera urărilor augurale şi
care se petrece în zilele Crăciunului
este Steaua.
De obicei, cei care merg cu ”steaua” sunt copii în vârstă de 7-14 ani. Acest
obicei are conotaţii religioase referitoare la naşterea Domnului.
„Cântecele de stea” provin din surse diferite: unele
din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a
Bisericii Catolice şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Obiceiul are
o semnificație religioasă fiind legată de steaua care s-a arătat celor trei
magi de la răsărit. Copiii merg câte trei la colindat cu o stea mare, din lemn,
gatită cu hartie colorată și crenguțe de brad. Micul cor
al copiilor cântă versuri religioase despre naşterea lui Isus, precum: „Steaua sus răsare”, „În oraşul Vitleem”,
„Trei crai de la răsărit”, etc.
Cel mai întâlnit obicei de iarnă din zona Câmpulungului Moldovenesc, cât
şi în toată Bucovina, este pluguşorul (uratul). Apoi caută prin
pod clopotele, precum şi o traistă pentru încasarea câştigului comun. Grupurile de urători merg la gospodăriile
oamenilor pentru a face urări de sănătate, bunăstare şi rodnicie a pământului,
urări însoţite de sunete de bice,“buhai” şi clopoţei. Ca dată calendaristică, pluguşorul este legat de sărbătorea Anului Nou,
dar ca moment fix de desfăşurare poate să varieze: atât în dimineaţa ajunului,
cât şi în seara ajunului Anului Nou, sporadic chiar în ziua de Anul Nou.
Urătorii
sunt diferenţiaţi pe categorii de vârstă: copii şi flăcăi, care formează
grupuri de 3 până la 7/8 inși. Pregătirile se fac însă cu mai multe zile
înainte de manifestarea plugușorului,
când participanții se adună şi se îngrijesc de confecţionarea bicelor din fuior
de cânepă şi a buhaiului făcut dintr-o putină pe care o leagă la gură cu o
piele bătucită de oaie şi în care fixează o şuviţă de păr de cal. Prin frecarea
parul cu mana umezita, buhaiul scoate un sunet cu care se acompaniaza urarea. Adesea,
cozile biciului si harapnicului sunt ornamentate cu crestături, iar împletitura
este împodobitaă cu ciucuri și panglicuțe. Ajungând sub fereastra casei unui
gospodar, copiii încep a ura. De obicei unul ură (adică verbalizează repertoriul), ceilalți agitând clopotele și
plesnind din bici. Uneori buhaiul este impodobit, i se pun coarne invelite în
hârtie colorată și ciucuri. Copiii umbă
cu plugușorul numai seara. Noaptea uratul cu plugul se face de catre flacăi și
oameni maturi. Se umblă de la casă la casă cu uratul de belșug în noul an.
Versurile cuprind descrierea muncii agrare.
În
afară de plugușor, de Anul Nou se practică nenumarate alte obiceiuri de către
cete de feciori sau chiar maturi. O manifestare spectaculoasă a sărbătorilor
de iarnă este malanca (banda),
întâlnit în zona Câmpulungului Moldovenesc. Personajele ”malăncii”: bunghierii,
baba şi moşneagul, ofițerul, doctorul, popa, țiganul, capra şi ciobanul,
căiuţii, ursul, cerbul sunt satirizate, având menirea de a lua în derâdere toanele societăţii. Această numeroasă
grupare de personaje mascate cuprinde zeci de persoane. Conducatorul tuturor
este „Căpitanul”, un băiat demn de încrederea întregului sat. Acesta nu poartă
mască. El este îmbrăcat în costum de ofițer, iar ca insemn al rangului
ceremonial ce-l deține, poartă pe cap o căciulă neagră din blană de oaie,
împodobită cu panglici, pene și margele, iar în mână are un baltag din lemn
ferecat cu alamă și cositor. În cadrul cetelor complexe de tip Malanca, scenariul specific fiecarui
obicei – capra, urs, căiuți etc – se desfășoară pe rând, Căpitanul comandând
ordinea intrării lor în scenă. Membrii bandei
au rolul de a întreține o atmosferă de veselie, făcând cele mai năstrușnice
fapte: se dau peste cap, fugăresc fetele și le mânjesc cu funingine, se bagă pe
sub paturi, se urcă prin copaci, caută prin cămări și în oalele cu mâncare etc.
Spectacolul
oferit este grandios: un alai de persoane îmbrăcate în tinută impecabilă,
populară, sau din contră costumații extravagante– însoțiți de muzicanți
cutreieră pe la gospodăriile oamenilor sau pensiunile turistice spre deliciul
turiștilor. Atrag atenția măștile ce acoperă figurile principalilor ”actori„. În
mod ingenios sunt evidențiate defectele fiecăruia pentru a ridiculiza unele
defecte ale caracterului uman, totul pentru a capta asistența si a crea bună
dispoziție.
„Bunghierii” şi „urâţii” sunt elemente specifice
Câmpulungului Moldovenesc, în cadrul manifestărilor complexe ale Anului Nou. Bunghierii sunt îmbrăcaţi în uniformă albastră sau kaki, cu foarte mulţi nasturi, cu
epoleţi, parodiind uniforma austriacă. Căciulile sunt împodobite, îmbrăcate în
pene diferit colorate în funcţie de rangul pe care îl are mascatul în ceată.
În antiteză cu bunghierii se află „urâţii”.Aceştia
evidenţiază, prin intermediul măştilor, cele mai respingătoare elemente ale
caracterului uman. Prin intermediul acestor măşti se ironizează prostia, se ia
în batjocura bătrâneţea (ca fenomen) şi moartea.
Tot
procesul urării de Anul Nou are un aspect complex de teatru popular, în care
fiecare personaj își are rolul, textul, costumul, masca și recuzita sa proprie,
pe baza unei regii tradiționale, care mereu se îmbogățește chiar până în
actualitate. Semnificația malăncii este profundă: convingerea că respectând
„legea pământului” (obiceiul moștenit) oamenii vor putea dobândi, în anul care vine,
belșugul și rodnicia holdelor, a turmelor și livezilor, dar și sănătatea și
puterea mult dorite.
În prima zi a noului an, de Sf. Vasile, copii merg la vecini şi rude cu sorcova
(sau semănatul). Însemnul ritual este alcătuit dintr-un băţ sau o ramură verde,
împodobită, sau, aruncarea unui pumn de orez la ușa casei, adresându-se
gazdelor urări de bun augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea.
Boboteaza ca și Crăciunul, este precedată de un ajun mai
deosebit, ajun ce concentrează o multitudine de practici și credințe ce decurg,
în special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” sau Chiralesa.
Chiraleisa se
practică în ajunul Bobotezei, când grupurile de fete şi băieţi merg înaintea
preotului la gospodării și-i anunță sosirea. Urmând oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de
purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat. Acest cuvânt provine din
greaca veche și înseamnă “Doamne miluiește!”. Exista credința că, strigând
Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la
Sfântul Andrei.
De obicei, în întâmpinarea preotului iese gospodarul casei, având în
mâini o lumânare aprinsă. Preotul stropește cu agheasmă toată gospodăria şi
masa încărcată cu alimente simbolistice (grâu pisat și fiert, îndulcit cu miere de albine,
prune afumate și fierte, sarmale cu crupe etc.), credința generală fiind
că agheasma alungă necuratul și duhurile rele. Apoi, preotul era invitat să se
așeze și să guste din bucatele de pe masă,
primea bani, colacul popii și un fuior de cânepă pe care gospodina îl aranjează
în formă de cruce.
Tot din tradiţia locală face parte şi obiceiul sculptării unei cruci din
gheaţă. Această cruce este dusă în curtea bisericii şi aşezate pe o masă,
alcătuind astfel unui altar de gheaţă care să străjuiască lăcaşul de cult. După
sfințire, crucea este așezată la malul râului. O explicație a
crucii de gheață este aceea că în vechime credincioșii mergeau la un iaz, la un
râu, sau un izvor unde se săvârșea sfințirea apei. Crucile de gheață ridicate
sunt folosite la slujba de Bobotează, iar oamenii primesc apă sfințită de la
preot. Crucile vor rămâne în picioare până se vor topi. Pregătirea acestui
moment se face cu multă atenție, în fiecare comunitate. După slujba de sfințire a apei, transformată
în agheasmă, fiecare persoană își ia apa sfințită în vase. Apa sfințită este
considerată tămăduitoare și protectoare. Odată ajunși acasă, oamenii sfințesc
cu agheasmă șura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa și
interiorul casei.
Prin urmare, evoluţia obiceiurilor de iarnă a fost marcată atât de
supravieţuirea unor forme vechi, ancestrale, cât şi de fenomenul îmbogăţirii
repertoriului cu forme noi, apărute în lumea satului suprapusă tradiţiei
străvechi. Chiar obiceiurile de influenţă străină, adoptate la noi, au fost
împământenite şi prelucrate după spiritul românesc, pentru că de-a lungul
timpului s-a inovat mereu în cultura populară.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Balan, T. (1960), Din istoricul
Câmpulungului Moldovenesc, Editura Științifică, București.
Jucan, G.
(1975), Câmpulung Moldovenesc. Vatră
folclorică, Editura Litera, București.
Jucan, G. (1991), Câmpulungul Moldovenesc. Repere spirituale, Editura Muzeul
Bucovinei, Câmpulung Moldovenesc.
Jucan, G. (1971), De sub muntele Rarău. Folclor
din ținutul Câmpulungului Moldovenesc, Suceava.
Marian S., Fl. (reed.1994), Sărbătoarea la români. Studiu etnografic, vol. I, Editura Fundației
Culturale Române sub îngrijirea lui Datcu I., București.
Rusan, D., Zahaniciuc M. (1996), Zona etnografică Câmpulung Moldovenesc,
Muzeul ”Arta Lemnului”, Câmpulung Moldovenesc.
Rusu, Gh. coordonator (1999), Sadova ”satul cu oameni frumoși”, Editura Biblioteca ”Miorița”,
Câmpulung Moldovenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu