Prof.Stefan
Elena
Scoala
Gimnaziala Nr.1 Baluseni
Zona Botoşanilor, situatăînparteanordică a ţării, între
Siret şi Prut, poate fi considerată, pe drept
cuvânt, una dintre zonele un deşi astăzi sunt păstrate tradiţiile
şi obiceiurile populare.
În viaţa comunităţii săteşti, obiceiurile de peste an ca şi obiceiurile referitoare
la viaţa de familie, ocupă şi în zilele noastre un loc distinct.
Inca de la
inceputul incursiunii mele
despre traditiile si
obiceiurile din preajma
sarbatorilor de iarna
vreau sa precizez ca
am ales aceasta
tema deoarece aceste
sarbatori s-au transformat
de-a lungul timpului
in celebrari necrestine, pierzandu-si
magia si semnificatia adanca a
simbolurilor si riturilor
in urma influentelor
tarilor vecine.
Prima sarbatoare
importanta din luna
decembrie este Sfantul Ierarh
Nicolae (6 decembrie). Poporul
nu are prea
multe informatii despre
identitatea si biografia
acestuia. Traditia populara
zice ca ar
fi fost corabier
si pescar insatraditiacrestina afirma
ca a fost
episcop in provincia
Licia din sud-vestul
Asiei Mici. Se
povesteste ca, odata,
episcopul Nicolae l-a
ajutat, pe un
om care nu
avea bani, sa-si
marite cele trei
fete si care
in disperare le-a
indemnat sa urmeze
si ele exemplul
persoanelor usuratice. Afland
despre acest lucru
episcopul a pregatit
o punga mare
cu bani si
in timpul noptii
a aruncat-o pe
fereastra in casa
saracului. Peste cateva
zile fata cea
mare se pregatea
de nunta. La
fel s-a intamplat
si cu celelate
doua fete. Numai
ca, dupa nunta
celei de-a doua fete, tatal
acestora a stat
la panda in
noapte si l-a
descoperit pe binefacatorul
lui atat de
marinimos. In zilele
noastre Mos Nicolae
ofera dulciuri pentru
cei cuminti, nuieluse
pentru cei neastamparati, prefiguranddarnicia mai
substantiala a lui
MosCraciun.
Ignatul se trage
de la Sfantul Mucenic
Ignatie Teoforul (20 decembrie). Traditiataierii porcului
in ziua de
Ignat se trage
din povestea vietii
acestui sfant mucenic. Povestea suna
astfel : Sf. Mc. Ignat
a fost un
simplu om necajit
care, vrand sa-si
taie porcul l-a
omorat pe tatal
sau, scapandu-i securea
in cap. El s-a
cait toata viata
primind in cele
din urma mila
lui Duimnezeu si
a Sf. Petru.
Traditia populara spune
ca porcul nu
e luat prin
surprindere pentru ca
in noaptea de
dinaintea taierii el
isiviseazacutitul. Cand se taie porcul (care
mai nou ar
trebui adormit dupa
normele europene!!!) zici
: Ignat, Ignat
Porc umflat!
Cu sangele
porcului se face
semnul crucii pe
fruntea copiilor, ca
sa fie sanatosi
peste an. Dupa taiere
si transare, urmeaza
„pomana porcului”, la
care iau parte
casnicii si ajutoarele.
O vorba spune
ca „ cine
nu are porc
gras de Craciun
si cutit la
vremea pepenilor acela
n-a cunoscut fericirea”.
Ajunul Craciunului (24 decembrie) apare personificat
in chipul unui
mos cumsecade care
se crede ca
fost pastor si
care se numesteMos
Ajunul. Romanii chefuiesc
inca din seara
de Ajun. In
unele zone se
crede ca in
aceasta seara vin
si sufletele mortilor
sa peteaca cu
ei, prin urmare
se pun pe
masa colaci, cozonaci,
turte deoarece se
crede ca mortii
nu prea trag
la carne. In
aceasta seara copiii
umbla cu Mos
Ajunul : Buna dimineata
la mos Ajun si cu
colinda.
Ne dati, ori
nu ne dati?...
Conform traditieicrestine cu
colindul nu se
umbla seara ci
in dimineata zilei
de 24 decembrie
si pana spre
miezul zilei. Seara,
dupaiesirea de la
Biserica, cete de copii merg
cu „Steaua”, textul fiind
de factura religioasa.
Ca obiect de
recuzita ceata poarta
o stea luminata
din spate cu
o lumanare (lanterna) iar
in centru are
o icoana (sau o
reproducere) a Nasterii
Domnului.
Traditional, la colindat
participa tot satul
desi efectiv colindau
doar copiii si
flacaiiconstituiti in cete,
ceata fiind alcatuitadupa
o oranduiala bine
stabilita, avand o
ierarhie proprie, un
conducator si un loc
de intalnire. Darul oferit
de gazde colindatorilor , in
forma traditionala a
obiceiului, este colacul – semn al
belsugului si al
roadelor bogate.
In noaptea
Ajunului isi face
aparitia un personaj
care nu este
autohton - MosCraciun. Acest
Mos in schimb
este pentru noi
personajul misterios care
aduce daruri in
seara de Craciun. MosCraciun este
inspirat din Mos
Nicolae. Candemigrantii germani
si olandezi au
mers in America
au dus cu
ei si amintirea
Sfantului Episcop Nicolae.
In America numele
Episcopului s-a modificat
in Santa Claus,
personaj care era
imbracat in haine
rosii ca si
hainele episcopului, impodobit
cu blana si
legat la mijloc
cu o centura
de piele.
Traditiacrestina, insa, spune
ca MosCraciun ar
fi fost proprietarul
sau paznicul binevoitor
al staulului in
care a nascut
Fecioara. Dupa o
alta legenda, el
a fost, dimpotriva,
un om bogat
si rau, care
ar fi refuzat
sa dea ajutor
Mariei, de n-ar
fi intervenit nevasta
lui Craciuneasa. Ba mai
mult, de furie ca
femeia i-a ajutat
pe straini, el
i-ar fi taiatmainile
de la coate,
dar acestea s-au
refacut la atingerea
pruncului. In fata unei asemenea minuni,
Craciun se spaseste
si se crestineaza
devenind primul dintre
sfinti. Drept pedeapsa
Fecioara i-a spus
ca va trebui,
ca in fiecare
noapte de 24
decembrie din an, sa
imparta cadouri tuturor
copiilor.
Unul din
simbolurile preferate pentru
a reprezenta Nasterea
Domnului este bradul
care nu are
nici o legatura
cu aceasta sarbatoare. Pomul
de Craciun indica
viata care continua
si
sperantareintoarceriiprimaverii.
Ajunul Anului
Nou (31 decembrie) este cel
mai bogat in
obiceiuri.
Uratura este structurata
in trei parti
distincte care se
inlantuie firesc. Partea introductiva
este mai susceptibila
la primirea incarcaturii
umoristice intrucatvariaza in
functie de gazda
la care se
adreseaza. Tratarea temei
agrare se face
in modul cel
mai serios. Momentul
cel mai spectaculos
in uraturaramane finalul. Apar
uneori sugetii pentru
o eventuala scuza
in ceea ce
privesterasplatauratorilor. Uraturile
copiilor sunt mai
simple si mai lineare.
Jocul caprei
si a cerbului
este un alt
obicei raspandit in
toaste zonele tarii.
Capul caprei este
confectionat din lemn
de mesteacan, cioplit
in forma cat
mai apropiata de
reprezentarea naturala a
acesteia, partea de
jos a botului
fiind lucrata dintr-un
lemn aparte prins
cu un cui
in asa fel
incattragandu-se de sfoara
cu care este
prins, botul caprei
sa clampaneasca. In
partea de sus
a capului se
fixeaza coarnele, de
obicei cornite de
tap, alteori simple
imitatii de lemn,
capul fiind apoi
completat cu urechi,
ochi de margele,
tinte de alama.
Capul astfel construit
se fixeazaintr-un suport
alcatuit dintr-un bat
a carui lungime
variaza in functie
de interpret. Corpul
caprei este format
dintr-un laicer fixat
pe partea posterioara
a capului caprei,
lasandu-se loc liber
prin care interpretul
sa poataurmariactiunea pentru a
se putea integra
jocului celorlati parteneri.
Impodobirea propriu-zisa a caprei nu
cunoasteingradiri, ea facandu-se
in functie de
imaginatia si personalitatea fiecarui
interpret. Laicerul va fi impodobit
cu naframi si
fragmente de oglinzi,
coarnele cu canafi
de panza colorata,
berteala, clopotei, zurgalai. Cerbul
ridica aceleasi probleme
de constructie, cu singura
deosebire ca in
loc de coarne
de tap se
vor folosi coarne
de cerb, iar
spatiul de impodobit
fiind mai mare,
elementele folosite in
decorare vor avea
dimensiuni corespunzatoare, fiind
folosite uneori chiar
panglici colorate. Fuierasiiinterpreteaza jocul
caprei iar ciobanul
avand in mana
o bota dirijeaza jocul
acestora prin strigaturi.
Semanatulare loc in
dimineata zilei de Anul
Nou; copiii umbla
cu semanatul pe
la casele gospodarilor.
Daca primii care
vin sunt baieti
acesta e semn
bun pentru gospodaria
respectiva.
Un lucru insa
e cert :
din toate sarbatorilecrestine din
decembrie,
sarbatoareaCraciunului pare a
fi cea mai
aproape de sufletul
nostru care in
fiecare an ne
umple sufletul cu
bucuria revederii zapezilorimbelsugate, cu
clinchetele de clopotei
pierdute in taina
serii de Craciun, cu
franturi de colinde,
cu mirosul de
brad din casa.
Abia incepe sa
miroasa a iarna
ca toate aceste
amintiri se intorc
la noi din
strafundurilecopilariei. Si parca
ne incearca un
sentiment de nostalgie...
Magia lunii decembrie este un prilej de bucurie şi
încântare pentru şcolarii de la toate nivelele de vârstă.
Fiecare zi petrecută în scoala în această perioadă este
aşteptată cu plăcere şi curiozitate sorbind cu nesaţ din povestirile, colindele
şi minunatele jocuri în care îi imită pe adulţi cu gingăşiaşi puritatea
sufletului de copil.
Misiunea noastră, a cadrelor didactice, este de a păstra
cu sfinţenie aceste obiceiuri şi a le transmite generaţiilor viitoare, pentru o
dreaptă înţelegere a ceea ce suntem, a ceea ce am fost şi mai ales pentru o
bună cunoaştere a moştenirii noastre tradiţionale, aceea pe care nu ne-o poate
lua nimeni, oricât de săraci am fi, pentru că ea este, de fapt, expresia
bogăţiei noastre spirituale.
BIBLIOGRAFIE:
”Traditii si obiceiuri populare”,Simpozion International Lugoj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu