Prof.Gliz
Dorina ,Grădinița nr.19, Botoșani
A vorbi despre
tradiții poate însemna un lucru perimat dacă acestea nu sunt exersate în
adevăratul sens al cuvântului . Tradiția însemnează o sumă de valori ,o
experiență comunitară în mijlocul căreia ne naștem și de la care plecăm ,chiar
atunci când inovăm. Atunci când tradiția este înțeleasă ca o sumă de valori
adică totalitatea valorilor acumulate de societate la un moment dat tradiția
poate fi legată de cultură ,de educație ,de credință ,de tehnică adică de toate
domeniile vieții ,de noi înșine care ar trebui să fim responsabili pentru valorile pe care le creăm și pe care
le transmitem celor care ne vor urma .Dar păstrarea valorilor identitare
întâmpină dificultăți atunci când se simte tot mai mult mișcarea către lumea
tehnologică și pierderea cu timpul a patrimoniu –lui viu. Tradiția este acel
principiu de continuitate care leagă trecutul ,prezentul și viitorul unei
societăți care-i conferă consistență în timp. Este purtătoarea valorilor de
organizare ce orientează evoluția societății – norme și legi scrise , obiceiuri
– cu care membrii ei se familiarizează încă din primele clipe și la care
trebuie să se conformeze de-a lungul vieții.Transmiterea
traditiei presupune circulația valorilor și ideilor fundamentale ,obiceiurilor
, portului ,creației orale ,sentimentelor majore , judecăților de valoare
printr-un fir de continuitate ce unește generațiile. Această legătură peste
timp este asigurată într-o măsură mai mare sau mai mică de fiecare membru al
societății în parte și în mod excepțional de personalități marcante.Circulația
valorilor în timp asigură legătura și dependența viitorului societății de
trecutul acesteia. Tradiția este procesul de creare ,promovare și propagare în
spațiu și timp a acelor produse culturale pe care conștiința colectivă le
consideră valoroase.Tradiția românilor este reprezentativă printr-o diversitate de valori și domenii ,ca
o adevărată purtătoare a identității neamului nostru de la port la meșteșuguri
,arhitectură până la cele mai subtile laturi spirituale cum ar fi literatura,
mentalitatea ,practicile și riturile,care coboară tradiția din sfera
teoreticului în viața de zi cu zi .
În contextul
globalizării actuale este ușor să preluăm obiceiuri și moduri de viață noi ,dar
protejarea culturii proprii rămâne primordială pentru identitatea culturală a
popoarelor. Grădinița este prima școală din viața unui copil . Având calitatea
educațională grădinița poate reprezenta una dintre locurile de păstrare și
transmitere a valorilor identitare. Cadrele didactice din grădiniță au un rol
fundamental ca prin tactul și dăruirea
cu care transmit aceste tradiții și obiceiuri șă nască în inima și sufletul
copiilor dorința ardentă de a învăța dansurile noastre populare precum și
colindele specifice sărbătorilor de iarnă datinile și obiceiurile de Crăciun și
cele de Anul nou. Aceste modalități de exprimare a tradițiilor și obiceiuri-lor
de iarnă se desfășoară în cadrul serbărilor școlare.
Pentru a înțelege și
a trăi emoția acestor sărbători am organizat cu preșcolarii serbări complexe
unde am îmbinat elemente de iarnă cu versuri și dans dar și teatru și scenete
având ca subiect – Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Copiii au fost plăcut
impresionați de tematica și de personajele din aceste manifestări artistice
astfel încât chiar și după trecerea evenimentelor ei mai fredonau versuri sau
cântece din programele efectuate cu acele prilejuri. Semnificative au fost
pentru ei costumațiile tradiționale toți fiind dornici de a le îmbrăca și de
a-și spune rolurile atribuite cu mai multă simțire și dăruire.
Perioada preșcolară
este cea mai nimerită vârstă pentru a sădi în sufletul copilului sentimente și
emoții legate de tradiții și obiceiuri specifice unui popor. Pentru crearea unui cadru adecvat momentului foarte importante sunt elementele de
recuzită care reîntregesc spațiul artistic și dau
o notă de autenticitate și firesc.
Venirea lui Moș Crăciun la serbările de iarnă au motivat și mai mult copiii să
învețe și mai bine rolurile pentru a primi daruri de la el .Lecturile și
povestirile educatoarei cele legate de Nașterea pruncului Iisus precum și
povestea lui Moș Crăciun au stimulat gândirea copiilor precum și creativitatea
acestora făcându-i să realizeze lucrări foarte originale cu multe elemente noi
care au întregit atmosfera de sărbătoare și au dat o notă cu totul deosebită.
Evenimentele
populare tradiționale constituie cele mai bogate și colorate prilejuri de
manifestări folclorice,cele mai multe
axându-se pe uratul de viață lungă și noroc , colindatul al cărui mobil principal este uratul – Plugușorul din ajun ,
Semănatul , Sorcova și Vasilca din dimineața Anului Nou .În zona Moldovei
jocurile cu măști au loc cu prilejul Anului Nou ,acestea fiind obiceiuri
arhaice cu origini traco-getice rituri care au evoluat și s-au dezvoltat
permanent. Constituite în alaiuri de cai,capre,cerbi,urși ,boi în sunetul
tălăngilor ,al zurgălăilor ,al fluierului și tobelor măștile străbat și acum
satele în Ajunul și în ziua de Anul Nou ,amintind de toate sărbătorile
străvechi de pretutindeni legate de cultul fertilității și fecundității .Măștile
de teatru tradițional din Moldova atestă nu numai existența pe aceste meleaguri a unor milenare obiceiuri ,dar și
continuitatea lor. Măștile constituie dovezi ale istoriei nescrise a unor
obiceiuri străvechi. Referitor la aceste măști și obiceiuri străvechi , Mircea
Eliade spunea : „ Asemenea ceremonii sunt încă populare în Balcani , în România
mai ales , în timpul celor 12 zile din Ajunul Crăciunului până la Bobotează. „
În Moldova pregătirea jocurilor tradiționale cu măști începe de la lăsata
secului ,la începutul postului , când tinerii tocmesc lăutari să le cânte de
sărbători și în seara de Sfântul Andrei ,când are loc conform tradiției ,
„păzitul usturoiului “. În Moldova , la
Botoșani împodobirea măștilor de Anul
Nou se face cu diferite podoabe , panglici colorate , hurmuz, zgărdițe de
mărgele , flori de lămâiță , năframe , brâie ca și alte piese de port
tradițional care se păstrează în lăzi pentru astfel de ocazii. Cu acest prilej
ies la iveală tălăngile,clopoțeii , zurgălăii și curele de piele cu nasturi
metalici , pe care le poartă mascații. Jocul cu măști începe cu urătura sau
plugușorul în Ajunul Anului Nou , și cu semănatul în ziua de Anul Nou . Urătura
este un obicei străvechi . Aruncatul boabelor de grâu este un simbol al
belșugului , al străvechiului cult al
grâului ,al vegetației folosindu-se și în alte obiceiuri legate de ciclul
vieții. Primul colac pe care-l face gospodina de Anul Nou se păstrează la icoană până la primăvară. Măștile animate
,ca și cele umane ,constituie un important capitol al culturii noastre
populare. Masca este un obiect ritual ,
dar încă din antichitate ea devine și un obiect de recuzită , un element al
spectacolului , așa cum afirmă folcloristul
Mihai POP. În jocurile cu măști de animale , la români predomină figurarea
caprei , ursului, cerbului, calului,țapului etc. Pentru a –și forma o imagine
corectă despre aceste măști , am invitat o personalitate recunoscută în zona
Botoșaniului , în persoana d-nului GHEORGHE
ȚUGUI din Vorona care a venit cu
măști de probă și cu materiale pentru a confecționa în fața copiilor diferite
măști , astfel încât la final copiii erau foarte dornici de a le proba. Întreaga grupă de copii și-au
exprimat dorința de a-l mai invita pe păstrătorul tradiției să mai vină în
mijlocul nostru. D-nul Țugui le-a povestit copiilor istoricul și legenda
măștilor prezentate. Jocurile cu măști
sunt dovezi sigure ale continuității poporului nostru în spațiul carpato- danubiano- pontic.
Bibliografie :
1.
Nicolae Iorga – Istoria românilor prin călătorii –vol I ,
București , 1928.
2.
Istoria teatrului în România – editura Academiei R.S.R , VOL
I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu