REFERAT ,, „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă din zona Botoşanilor”

                                                                                                                            Prof. Boboc Simona

 Prof. Sandu Adriana

Grădiniţa cu p.p. nr.3, Brăila

Motto: ,,Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unii altora în ajutor oamenii au nevoie de religie”.(M. EMINESCU, OPERE,VOL.12/1985)

                      O educaţie temeinică şi durabilă este cea începută în familie, încă din frageda copilărie, determinând transmiterea valorilor credinţei şi formarea conduitei exemplare continuată în şcoală şi consolidată prin diferite activităţi ce se derulează în Biserică şi societate.
                      Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun, ascultător, harnic, răbdător, iubitor de dreptate şi adevăr. 

                       Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii. 
                      Despre sensul şi importanta păstrării tradiţiiilor, vorbeşte şi filosoful culturii şi esteticianul Tudor Vianu care, scriind despre interacţiunea valorilor preciza că, dacă toate celelalte domenii au o valoare integrativă, păstrarea valorilor şi a tradiţiilor se constituie ca o valoare ce dă sens integrator celorlalte direcţii ale cunoaşterii, ajutându-ne să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi şi materializarea în comportamente integratoare în viaţa comunităţii din care facem parte şi a societăţii în ansamblu. 

                      Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor din generaţie în generaţie este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preşcolarii cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare sunt receptivi la influenţele exercitate asupra lor.
                      Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa socială şi adaptarea la viaţa comunităţii,  trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă în familie.

                     Apoi se continuă potrivit nivelului de înţelegere a copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comuniunii şi cu semenii.

                     Cunoaşterea simbolurilor religioase şi a personajelor biblice, a vieţii şi activităţii acestora şi mai cu seamă cunoaşterea lui Iisus Hristos şi a importanţei Acestuia în viaţa creştinului sunt obiective ale educaţiei religioase ce pot fi atinse în activităţile din grădiniţă.

                      Influenţa religiei asupra copilului şi a omului matur este benefică, îi face mai buni, mai toleranţi cu ceilalţi, mai apropiaţi ,mai dornici de a-i ajuta şi nu are niciun efect dăunator ci dimpotrivă.

                     Preşcolarii dispun de o bogată viaţă afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i fac foarte receptivi la tot ce este adresat sferei sentimentelor. Educaţia religioasă la vârsta preşcolară pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor. Este importantă intensitatea trăirilor afective simţite de copii în acele momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul lor moral de zi cu zi.

                      Cunoaşterea unor sărbători creştine de mare însemnătate (Craciun, Paşti, Sfantul Nicolae, Bobotează ), cultivarea dorinţei de a face fapte bune, activităţi  umanitare (donarea de jucării copiilor nevoiaşi), sărbătorile de iarnă (tradiţii şi obiceiuri) sunt obiective principale pe care le urmărim în dezvoltarea copiilor.

                     Şi totuşi, din nefericire, de multe ori întâlnim şi la copii o formă sau alta de egoism, dispreţuirea copiilor mai săraci şi simpli , ca urmare a poziţiei sociale şi situaţiei financiare a părinţilor, lăudăroşenia în faţa celorlalţi, cu virtuţile lor reale sau închipuite,  al unei educaţii greşite.

                     Dar noi educatoarele  trebuie să ne asemănăm grădinarului, care în perioada potrivită a anului, tunde ramurile rebele şi nefolositoare ale copacilor. Acelaşi lucru trebuie să îl facem cu copiii noştri. Inima copilului poate fi comparată cu o grădină, iar cadrele didactice cu nişte grădinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori să cureţe la vreme grădina de buruienile păcatelor şi de neghina obişnuinţelor rele.

          Dar, dacă în grădina frumoasă se poate vedea un copac sălbatic şi neîngrijit, nimeni nu se va gândi să condamne copacul în sine. Cu toţii se vor gândi că responsabilitatea aparţine grădinarului, care l-a lăsat să crească şi să se dezvolte în acest fel. În acelaşi mod suntem şi noi  responsabili, pentru neghina semănată în inimile copiilor .

                      Fiecare trebuie să se gândească la această responsabilitate şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a- i conduce pe copii pe calea păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor de peste an.

                     Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare.

                      Ce înseamnă Crăciunul pentru un copil? Va răspunde simplu! De Crăciun vine Moşul cu cadouri.   Mai întâi vine Moş Nicolae, care e mai sărac decât Moş Crăciun, aşezând dulciuri şi câte o nuieluşă copiilor mai obraznicuţi. Moş Crăciun e cel mai îndrăgit de copii, aşa cum se ştie din bătrâni, el aduce tuturor copiilor cadouri, reuşind să ajungă la fiecare în parte. Acesta este şi astăzi un argument foarte serios şi este o motivaţie puternică pentru copii, care se străduiesc să devină mai cuminţi, mai harnici şi mai ascultători pentru că anul viitor să primească mai multe daruri.

 Însă mai puţine ştiu copiii despre obiceiurile pe care le transmitem din generaţiei în generaţie legat de această sărbătoare.

                      Tradiţia împodobirii bradului şi a casei cu crenguţe de brad este un obicei relativ nou, prin forma sa triunghiulară, bradul simbolizează Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică bogăţia şi cunoaşterea, ca şi pomul sacru din Grădina Edenului.
                     In zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât şi urban, odată cu aşteptarea în seara de Ajun a lui Moş Crăciun.           Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu băţul în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate:
"Bună dimineaţa la Moş Ajun / Ne daţi ori nu ne daţi" şi dacă cei din casă le deschid uşa, încep să cânte mai departe: "Am venit şi noi odată / La un an cu sănătate / Şi la anul să venim/ Sănătoşi să vă găsim/ Ne daţi, ne daţi / Ori nu ne daţi". Cu acest prilej gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământaţi şi copţi chiar în acea seara a Ajunului.
                      În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou, în toate provinciile româneşti, copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Din an în an", "Ziurel de ziuă", ,,Domn Domn să-nălţăm”.
 În afară de seara mare a colindelor se mai colindă şi în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau Uratul.

                     La serbările organizate în grădiniţă cu ocazia Sărbătorii Crăciunui, educatoarele de cele mai multe ori pun accent pe aceste colinde de Crăciun.

                     Este important să mergem împreună cu copiii la colindat, să îi învăţăm colindele specifice Crăciunului ,,O ce veste minunată”, ,,Deschide uşa creştine” sau ,,Astăzi s-a născut Hristos”. Poveştile despre tradiţiile specifice se pot viziona împreună cu copiii, se pot realiza schimburi de experienţă, de exemplu copiii din oraş pot merge la sate să ia contact direct cu anumite obiceiuri ce se păstrază  în anumite zone.

                      De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblau cu steaua, un obicei vechi ce se întalneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea sa amintească steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.

                      Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii să umble cu ţurca, capra sau brezaia. Ca şi la celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul, butucarul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.

                     Jocul " ursului ":Masca este confecționată din blană(un cojoc pus pe dos),un cap de urs. Banda este compusă din ursar,,un urător,un toboșar și câțiva mascați care au rolul de a produce haz în gospodăriile vizitate, prin îmbrăcămintea deosebită și machiajul de pe fată, a fost la origine, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează.

      În prima zi din noul an copii care au dormit noaptea merg cu semănatul, obicei vechi la românii din toate colțurile țarii. Mai târziu merg și adulții cu semănatul și cu urări de început de an pe la rude și prieteni. Bucuria sărbătorilor de iarnă se încheie după Botezul Domnului, sărbatoare când se face slujba în curtea bisericii, la o cruce de gheaţă si  când ,,se împrăștie chiralesa.’’. Tradiţia face parte din cultura noastră, a românilor şi constituie actul nostru de identitate. A ne pierde tradiţia înseamnă a ,,şterge cu buretele vremii/ Tradiţii de neam şi destin’’.

                     Obiceiul sacrificării porcului de Ignat, pe 20 decembrie, încă se mai practică prin satele noastre românesti, pe acolo unde gospodarii cresc porci în propriile curţi, pentru că la Sărbătorile de iarnă să aibă carne proaspătă din care să-şi prepare tradiţionalele mâncăruri româneşti: tobă, răcitură, tochitură, cârnaţi. Dupa tranşarea şi sortarea cărnii, gazda pregăteşte, afară, aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mâncare, tradiţional numit "pomana porcului", este obţinut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de tuci, a bucăţilor de carne tăiate din toate părtile porcului sacrificat: bucăţi de muşchi, ficat, slănină, coastă, etc.

                      Sunt zone în ţară unde tradiţia Crăciunului încă se păstrează cu sfinţenie şi se transmite nealterată, din generaţie în generaţie. Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiţii şi superstiţii de care mulţi dintre noi n-au auzit niciodată.Tot la sate încă se mai păstrează obiceiul ca în ajunul Crăciunului cetele de colindători să meargă din poartă în poartă ca să vestească venirea pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că tinerii mascaţi care însoţesc aceste cete au darul de a alunga spiritele rele şi că cei care nu ii primesc vor avea un an sărac, cu ghinion. Tot de Sărbători ne facem şi cadouri. Acest obicei are două surse: pe de o parte provine din dărnicia lui Moş Crăciun, pe de alta, reprezintă o imitare a gestului celor trei magi de a se închina Mântuitorului, prin aducere de daruri.

                     Toate aceste obiceiuri trebuie păstrate din generaţie în generaţie şi sădite în sufletele copiilor cu scopul păstrării  pentru urmaşii noştri şi pentru a aprecia familia şi rolul acesteia în viaţa fiecărui om. Sărbătorile au ca scop unirea tuturor membrilor la masa de Crăciun aşa cum spune şi tradiţia, să fim iubitori, să ne iertăm, să ne deschidem sufletele pentru a fi mai buni şi înţelepţi.

BIBLIOGRAFIE :

• ,,Îndrumator pentru elemente de educaţie religioasă în învăţământul preşcolar”Bucureşti ,1999,Ed.,,Grafika Print,,
• Revista Învăţământului Preşcolar , nr. 3-4/2005 , Bucureşti , Ed. ,,Coresi ” , 2005 , pag. 152-157 ;
• P.S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „ Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor ” , Bucureşti , Biblioteca Teologică Digitală , 2005
• http://www.fluxbotosani.ro/2013/01/draguseni-intre-traditii-si.html