Profesor Țifui Daniela,Școala
Gimnazială ELENA CUZA,Iași
Minunea de la Betleem –prin nașterea
Mântuitorului,acum peste două mii de ani ,devine pentru omenire început şi
temei al urcuşului duhovnicesc de la omenesc la dumnezeiesc şi de pe pământ la cer. Apropierea Sa de noi devine
prezenţă reală şi în noi, în sufletele noastre tot mai însetate de roua
cerească a binecuvântării şi de binefacerile nemărginite de harul Duhului
Sfânt. Urcând ca pe o scară cerească de la înţelesurile noastre omeneşti,
Dumnezeu ne descoperă lumina cunoaşterii vieţii veşnice şi ne umple de bucuria
unei prezenţe atât de calde şi întăritoare în ceea ce este folositor şi
mântuitor.
Deci, sărbătoarea mare şi sfântă a Naşterii
Mântuitorului este invitarea Pruncului Divin “Mititel şi înfăşăţel/ În scutec
de bumbăcel” să intre în “peştera” sufletelor noastre, cum ne învaţă Sfântul
Apostol Pavel: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”
Scopul Naşterii Mântuitorului este chemarea
noastră adevărată vieţuire, nu neapărat după legăturile noastre doar cu
pământul, ci mai ales după aspiraţiile noastre cereşti. În primele veacuri,
creştinii simţeau, trăiau şi mărturiseau
aceste tainice realităţi pe care le redescoperim şi noi în măsura în care Îl
primim pe Dumnezeu în “Betleemul” sufletelor, al inimilor, al caselor noastre
şi, împreună cu El, zidim tot atâtea “peşteri” şi în viaţa semenilor noştri tot
mai suferinzi şi ,,atinşi nu numai criza economică, ci şi de cea spirituală,
care este chiar cauza deschiderii omeneşti în lumea noastră,,(1).
Noua condiţie oferită de Dumnezeul lumii este
iubirea frăţească şi întrajutoarea creştinească. Astfel, Betleemul – “Casa
pâinii” – devine “altarul”, “steaua” călăuzitoare pentru toată umanitatea, prin
darul sfânt al apropierii lui Dumnezeu cel “milostiv şi iubitor de oameni” de
fiecare dintre noi. Dar această apropierenu nu este doar declarativă, festivă
ori emoţională, ea devine faptă: “Cuvântul (Dumnezeu Fiul) S-a făcut trup!” ( 2).
Şi iubirea, darul Preasfintei Treimi pentru lume, ne-a fost împărtăşită prin
Întruparea Mântuitorului Hristos! De aceea, iubirea Lui nu este doar invitaţie,
ci este împărtăşire, făcându-i pe toţi parte a Întregului, iar El pătrunde în
toţi, rămânând mereu Acelaşi!
În Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului
participăm cu adevărat la împărtăşirea din darurile cereşti ale Mântuitorului,
Filantropul prin excelenţă. El uneşte iubirea Tatălui în fapta concretă
adresată omului spre ajutor şi astfel ne deschide şi nouă minţile şi inimile, să
ne apropiem de cei neadăpostiţi, săraci, bolnavi ori înstrăinaţi, invitându-i
în casa primitoare, “Betleemul” nostru – candelă aprinsă a filantropiei!
Această atitudine betleemică se transmite
neîncetat prin Biserică şi devine lucrare sacră, asemenea unei liturghii, pe ”altarul”
suferinţelor aproapelui nostru. Aceasta este viaţa creştinească adevărată.
Aceasta este filantropia – “uleiul” care luminează viaţa noastră de la
“candela” Betleemului, la viaţa concretă a semenilor noştri. “Dumnezeu nu vrea
ca un creştin să se mulţumească numai cu mântuirea lui, ci să zidească şi pe
alţii, nu numai prin învăţătură, ci şi prin viaţa şi purtarea sa (...)
Învăţătura cu fapta este mai bună şi cu mult mai vrednică decât învăţătura cu
cuvântul. Un om ca acesta poate să înveţe chiar când tace, chiar când nu este
văzut de nimeni. Un om ca acesta va înălţa mulţumiri şi laude Dumnezeului
Universului, prin mii de limbi şi prin mii de guri (...) Vor respecta
covârşitoarea lui virtute nu numai prietenii lui, ci şi duşmanii lui.”(1)
Fără bunătate şi milostenie, chiar la
sărbătoarea Naşterii Domnului ne întristăm, mai ales când ne preocupăm doar de
noi înşine! Dar cu cât ne-am înălţar inimile la Domnul, cu atât au slăbit
durerile, necazurile şi suferinţele. Cu cât am înălţat mâinile spre cer, cu
atât ele s-au deschis spre semeni şi, iată, astfel, o imensă ”biserică” vie,
constituită din slujitori şi creştini mărinimoşi, smeriţi şi milostivi, atât în
sfintele lăcaşuri, cât şi în centrele filantropice, adevăratele “peşteri” ale
Betleemului în viaţa noastră, unde ne alinăm durerea pricinuită de lipsuri şi
necazuri.
Astfel suferinţa este diminuată chiar în
plină criză economică, prin binefacerile filantropiei, a atâtor inimi şi braţe
ale aproapelui deschise în semn de iubire vindecătoare.
Hristos Domnul luminează din “sărăcăcioasa”
peşteră a Betleemului în sufletele şi în viaţa noastră pentru ca noi să-i
luminăm cu dragostea noastră pe ei, pe cei lipsiţi de orice mijloace materiale,
pe ei, cei ce fac parte din familia noastră spirituală.
Cine ajunge lângă ieslea din “Betleem” nu se
poate să nu-şi schimbe Calea; poate deveni mai bun şi milos, ochii i se vor
deschide şi vor vedea ce până atunci nu puteau vedea şi auzi.
Sfântul Apostol Pavel ne atenţionează, că dacă
L-am întâlnit pe Hristos, trebuie să ne schimbăm Calea: “Dacă într-adevăr L-aţi
ascultat şi aţi fost învăţaţî întru El, aşa cum este adevărul întru Hristos, şi
vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de Omul cel vechi, care se
strică prin poftele amăgitoare, şi vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi vă
îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în
sfinţenia adevărului” (3).
Cel ce merge pe calea luminii face bune.
Învăluiţi de dalbele datini ale Crăciunului, vom păşi pe o altă cale: CALEA
LUMINII.
Crăciunul nu trebuie să rămână doar o
frumoasă sărbătoare, ci un prilej de reînnoire duhovnicească după ce în
prealabil ne-am pregătit “ieslea sufletului” prin post şi spovedanie pentru a-l
primi pe Hristos. “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între
oameni bună voire” (4). Acest este cel mai frumos imn al păcii, al împăcării
noastre cu Dumnezeu. Este cel dintâi colind cântat pe pământ.
“Betleem, Crăciun, colinde, Naşterea
Domnului, magi, păstori, îngeri care cântă şi Fecioara Maria cu Pruncul Iisus
culcat în iesle, sunt cele dintâi cuvinte din Sfânta Evanghelie pe care ni
le-au rostit mamele noastre. Sunt cele mai sfinte cuvinte care s-au întipărit
adânc în memoria şi în inimile noastre” (5).
La Naşterea Domnului, inimile şi vocile noastre
să se unească într-o cântare, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, întocmai ca
păstorii de lângă peştera cea sfântă din Betleem.
“Cerul şi pământul (bis)
În cântări răsună
Îngeri şi oameni (bis)
Cântă împreună.”
Refren
Hristos se naște
Domnul coboară
Îngerii cântă
Magii Îl adoră
Păstorii aleargă
Ieslea o înconjoară
Mari minuni se-ntâmplară
Din răsărit vin(bis)
Magi cu bucurie
Cu dar și smirnă(bis)
Aur și tămâie
Refren
Din Cer Cuvântul(bis)
În trup se arată
Noaptea din lume(bis)
Zi se face îndată.
Refren
Hristos se naște(bis)
Veniți la închinare
Cu suflet vesel(bis)
Veselă cântare(bis)
Refren
Bibliografie:
1-Călăuză ortodoxă,2012
2-Ioan 1,14
3-Efeseni 4-21,24
4-Luca2,14
5-Arhimandrit Ioanichie Bălan-Pelerinaj la Mormântul Domnului,1994,Editura Episcopiei Romanului Hușilor
Iarna cea bogată
Fotache Ioana,clasa aVIaB,Școala Gimnazială ELENA CUZA,Iași,profesor
coordonator Țifui Daniela
Cerul îmbrăţişează norii ca într-o horă
împăcându-i şi pregătindu-i într-o oaste care vine în ajutorul iernii. Negocierile
dintre furia norilor negri nu are loc din cauza vântului care îi împinge uşor,
uşor la grămadă. Vestea iernii se aude şoptită de toate făpturile naturii şi
transmisă cu discreţie tăinuită.
Printre dealuri şi văi se aude cu o gălăgie
discretă, crivăţul. Copacii cu ochi plăpânzi şi somnoroşi, îşi mai şoptesc
cuvinte dulci înainte de somnul adânc al iernii. Cojocelul lor vechi şi peticit
ani la rând, acum e scos din nou la datorie şi purtat cu mândrie. Doar cuiburile
părăsite ale păsărilor le mai încarcă crengile învelite cu scoarţa uscată şi
bătrână. Frunzele aşezate ordonat învelesc pământul într-un covor
galben-ruginiu care păstrează legătura pe perioada zilelor şi a nopţilor
friguroase de iarnă între plapuma iernii şi a solului. Casele cu clipirea mică
a becurilor ,respiră fumul lemnelor care trosnesc în sobele gospodarilor
anuntând pe doamna iarnă care împreună cu oastea ei înaintează uşor, uşor
cucerind teritoriu cu teritoriu. Noaptea de vreme anunţată, devine părtaşă
fulgilor de nea. Liniştea satului împreună cu animalele din grajduri anunţă
victoria anotimpului rece care îşi anunţă victoria cu o convingere din ce în ce
mai mare. Cămările adăpotesc în rafturile lor încovoiate borcane multicolore
pline cu zarzavaturi, compoturi şi murături, frumos ordonate. Ordinea şi
disciplina gospodarilor de pe lângă case aduc în casele lor culoarea şi
splendoarea sărbătorilor de iarnă. Glasul năgâţilor auzindu-se de la o casă la
alta vestesc mirosul cârnaţilor, a tobei şi a răciturilor, mâncăruri
tradiţionale care domesticesc prin mirosul lor pe doamna iarnă abia poposită.
Beculeţele multicolore aşezate în brăduţ pe la case ornează haina iernii în
nuanţe cromatice care bucură pe copii. Zurgălăii cailor marchează drumurile pentru
a veni în ajutorul moşului care îşi face apariţia în toiul nopţii pe la uşile copiilor
cuminţi. Glasurile pline de veselie ale copiilor auzite de pe uliţele satului, îmblânzesc
pe doamna iarnă care cu o negociere neclintită, făcând loc bătrânului soare
care mai încălzeşte aerul îngheţat al zilei. Plapuma iernii devine conformabilă
pe întreg teritoriu dând o singură nuanţă întreg peisajului de iarnă.
Figurinele iernii construite din neaua argintie şi deasă se adaugă farmecului iernii umplută de veselie.
Victoria iernii e momentan anunţată conturând
o stare confortabilă acesteia, dar zilele trec, lunile vin, în văi şi dealuri
se va şopti din nou discret despre o nouă luptă, a surorei sale, primăvara.
Brăduțul de Crăciun
Dărîngă
Catinca,clasa a VI a B,Școala Gimnazială ELENA CUZA,Iași,profesor coordonator
Țifui Daniela
Era o seară de iarnă. Afară ningea uşor şi
străzile erau luminate de becurile colorate. În casă stăteam la gura sobei
sorbind din ciocolata caldă.
A doua zi, când m-am trezit, mirosea a
mirodenii.
Imediat cum m-am trezit şi m-am sculat din
pat, am zbughit-o spre bucătărie. Doamne! Pe masă erau cozonaci abia făcuţi!
Îmi lăsaseră gura apă. Am vrut să fur din ciocolată, dar, mama veni repede la
mine şi îmi spuse să o ajut să facă turta cu julfă. Eram atât de fericită că
pot să înfulec din ciocolată pe ascuns! După ce am terminat de făcut turta de
julfă m-am dus şi am făcut curat în camere.
Am întrebat-o pe mama de ce nu mâncăm odată din
cozonac. Mama mi-a zis că încă nu.
Apoi am împodobit bradul! Bradul meu era cel mai frumos din lume! În acea seară,
luminiţele de la becurile bradului jucau pe pereţi ca într-un bar. Când m-am
dus în cameră, m-am băgat în pat şi am încercat să nu dorm. Dar nu am putut să
stau trează nici 5 minute. Dimineaţă m-am trezit cel mai târziu. Era 10:00
ceasul şi încă mai eram somnoroasă. Când am vrut să merg la baie, m-am
împiedicat de ceva! Oauuuu! Erau multe cadouri! Credeam că am băut “supa”
scârboasă care mi-o făcea vara mea (că,
aşa zicea ea ,că e doctoriţă şi ştie ce-mi dă). Totuşi, în acea zi m-am distrat
mult.
Şi, în sfârşit am putut să mă îndop din
cozonac şi din turta cu julfă! Dar... asta s-a întâmplat numai după ce am băut ”medicamentul”
meu, prescris de doctoriţa mea! A fost un Crăciun minunat!
O poveste de Crăciun
Teodor Andreea Iuliana,clasa aVIa B,Școala
Gimnazială ELENA CUZA,Iași,profesor coordonator Țifui Daniela
Eram la jumătatea lunii decembrie şi de joi
afară viscolea şi ningea cu fulgii mari încă de la începutul lunii. De când a
început să ningă, s-a depus un strat mare şi gros de lapte, sau mai bine zis
alb ca zăpada. Mai erau doar două zile până la Ajun şi noi trebuia să împodobim
bradul. Stăteam la ţară ,la curte, în zona Sucevei şi în fiecare iarnă
obişnuiam ca bunicul să îmi spună
poveşti sau legende despre Crăciun la gura sobei ,aşa ca în seara de 21
decembrie , ne-am adunat cu toţii şi am împodobit bradul,am cântat colinde în
jurul lui. După ce l-am terminat de împodobit mi-am făcut o ciocolată caldă şi
m-am dus la fereastră să privesc cum ningea în continuare. Ningea cu fulgi
mari, mari, încât păreau nişte steluţe argintii ,desprinse din cerul albastru
transparent. După două zile, în sfârşit venise Ajunul Crăciunului, mult
aşteptat ,sărbătoarea în care vine vine “Moşul cel tinerel/E cel care ne-aduce
iarna cadouri multe/ Se apropie de brad şi apoi el fuge iute”. Evident că
despre Moş Crăciun este vorba aceasta.
Acesta vine cu sania trasă de reni şi
îmbrăcat în haine roşii, duce un sac imens în spate plin cu cadouri pentru
copii cuminţi. Eu obişnuiam când eram mică să mă uit pe geam şi să văd pe cerul
înstelat dacă , cu adevărat există acel moş cu sania trasă de reni dar astăzi
nu vroiam să fac asta. Astăzi voiam să mă sui în brațele bunicului la gura
sobei şi să-l aud cum îmi povesteşte legende despre Crăciun cu vocea lui blândă
şi calmă. Zis şi făcut: m-am îmbrăcat în pijamaua mea moale , pufoasă şi roz,apoi
m-am dus la bunicul care stătea pe un fotoliu de piele la gura sobei. Şi acum
stând la el în brațe, îmi mângâia uşor
părul meu moale şi începu să-mi povestească:
- Draga mea nepoată prima poveste pe care ţi-o voi spune va fi despre
Iisus Hristos care începe în felul următor: se spune că fecioara Maria când
trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu umbla însoţită de dreptul Iosif, din casă
în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa
unor bătrâni Crăciun şi Crăcinoaie însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le
spurca locul prin naşterea pruncului zămislit,, din greşeală,,.
Nemaidorind merge Maria ,a intrat în ieslea vitelor
unde au apucat-o durerile naşterii.
Crăciunoaia, auzind-o şi ştiind ce înseamnă o
naştere de copil ,i s-a făcut milă de dânsa şi a ajutat-o,oferindu-I adăpost.
Crăciun când a aflat s-a supărat,apoi i-a tăiat mâinile babei.Înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăcinuaia a
umplut cum a putut un ceaun cu apă, l-a încăzit şi l-a dus să scalde copilul.
Maria i-a zis să încerce apa şi a băgat cioturile mâinilor în lighean.Acestea
au crescut la loc mai frumoase decât erau înainte- mâini binecuvântate. Cum îl auzeam, povestind,
sufletu-mi se înmuia şi încălzea şi îmi doream să adorm în poala lui mereu ,pe
veci. Vocea lui era atât de blândă de caldă, de frumoasă de-ţi încălzea
sufletul.Apoi începu o altă poveste:
- Sper că ţi-a plăcut prima poveste, iubita mea nepoată .Acum îţi voi
povesti despre legenda lui Moş Crăciun
ca să ştii povestea lui adevărată: (în engleză: Santa claus) el şi-a făcut
apariţia în secolul1. Pe atunci el apărea îmbrăcat în verde.
El împarte cadouri tuturor copiilor în
noaptea de Crăciun ( 24 spre 25 decembrie). Santa Claus este simbolizarea lui
Sinteklan care înseamnă Sfântul Nicolae în olandeză. Se pare că termenul Santa
Claus a apărut în SUA ,prima dată.
Cu
ultima poveste am adormit , înţelegănd
multe taine . Bunicii sunt cele mai importante personae din viața mea!
A fost cel mai frumos Crăciun cu bunicul meu
şi cu părinţii!
În Ajunul Crăciunului
Antohe Simona Elena,clasa a VIa B,Școala
Gimnazială ELENA CUZA,Iași,profesor coordonator Țifui Daniela
A venit Baba Iarna. Suntem în ajunul
Crăciunului.
Peste tot, pământul este acoperit cu un cojoc
gros de zăpadă. Casele stau sub clăbucii albi de fum sub mustaţa albă. Pădurile,
în depărtare cu tulpini fumurii,
cucerite de ninsoare par ca nişte flori de zarzăr şi corcoduşi.
Norii încă mai varsă lacrimi îngheţate. Eu mă
uit pe fereastră atrasă de jocul fulgilor care se roteau. Mama face cozonaci
pufoşi şi rumeni. Sunt atrasă de mirosul de scorţişoară şi vanilie. Pe lângă
asta ,văd un munte de colaci şi doi saci de nuci poleite. Friptura se frige în
cuptor în sosuri gustoase.
După ce mâncărurile sunt gata ,mergem să
împodobim bradul de Crăciun care veşnic stă verde şi drept ca o lumânare.
Prima dată am aranjat beteala aurie şi frumos
strălucitoare. Au urmat globurile în fel de fel de culori. Unele roşii, altele
galbene ca soarele, altele verzi ca bradul şi unele albastre ca cerul, fiecare
în felul şi forma lor.
Am mai pus câteva bomboane, caramele şi
ciocolate. Când totul a fost aproape gata, am montat instalaţia cu beculeţe
multe.
Partea de jos a bradului era împodobită. Mai
rămâne să pun o steluţă în vârf. Gata!
Am terminat! Mă duc la culcare să-l aştept pe
Moş Crăciun. Patul mă aştepta cu blândeţe şi căldură. Peste puţin, Moş Ene va
veni pe la gene. Lumea viselor mă cuprindeau.
Mergeam pe o cărare poleită cu aur. Eram
înconjurată numai de zăpadă. Înaintea mea era un palat de cristal care era
păzit de doi oameni de zăpadă. I-am întrebat unde mă aflu mi-au răspuns:
-
Te afli
în lumea lui Şom Nuicărc la Lulop Dron.
-
Ce-nseamnă
asta? am întrebat eu.
-
Trebuie
să dezlegi tainele!
-
Mă
lăsaţi să intru?
-
Da.
-
Vă
mulţumesc!
Când am intrat am văzut peste un milion
despiriduşi care făceau jucării pentru toţi copiii. I-am întrebat pe câţiva
dintre ei:
-
Ce
faceţi voi aici? am zis eu.
-
N-avem
timp de discuţii.
-
Atunci
spuneţi-mi, vă rog, ce-nseamnă Şom Nuicărc?
-
Uffff...
Ce mă fac?
Privind pe fereastră am văzut doi reni
înhămaţi la o sanie mare.
-
Urrraaaa!
Am dezlegat taina!
M-am dus la oamenii de zăpadă şi le-am zis ce
aflasem. Am stat mult de vorbă cu ei.
-
Scoală-te
Simona!
Auzisem glasul blând al mamei.
-
Moş
Crăciun? am mormăit eu.
-
Da! A
venit Moşul cu multe daruri pentru voi. Hai trezeşte-te că Ştefan şi Ioana te
aşteaptă să vă duceţi să colindaţi.
Eu i-am mulţumit lui Moş Crăciun în gând.
Când am ieşit din casă,împreună cu fraţii mei, am cotrobăit prin buzunare şi am
găsit multe bomboane!A fost cel mai frumos vis şi Crăciun al meu.
Brăduţul
Rusu Alexandru Gabriel,clasa
aVIa B,Școala Gimnazială ELENA CUZA,Iași,profesor coordonator Țifui Daniela
Odată, demult, în urmă cu sute de ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, Moş Crăciun cutreiera
pădurea culegând brăduţi pentru copii. El alegea brazi înalţi şi frumoşi,
zburând deasupra pădurilor cu
sania sa fermecată care înconjoară
lumea.
Un braduţ mic
era mâhnit pentru că Moş Crăciun nu-l
alesese şi pe el ca să fie adus în casele
oamenilor şi împodobil.
Moş Crăciun se opri în faţa lui şi îl întrebă:
- De ce eşti
supărat brăduţul meu?
Moş Crăciun,crezi
că nu sunt potrivit ca să fiu şi eu în casele oamenilor? Cum este în casele lor
de sărbători? Văd de aici, de sus, casele din vale pline de străluciri şi
împodobite cu brazi.
- Braduţul meu, în
casele lor e veselie, e cald şi răsună glasuri drăgălaşe de copii. Brazii sunt
împodobiţi cu ghirlande strălucitoare, iar în vârful lor luminează steaua
Mântuitorului. Să ştii, dragul meu brăduţ, că, după Naşterea Mântuitorului,
Dumnezeu mi-a dăruit mii şi mii de steluţe sclipitoare pe care să le aşez în
vârful tuturor brazilor care vor lumina casele.
- Moş
Crăciun, dacă voi fi şi eu brad de Crăciun, voi fi şi eu onorat în acest mod?
-
Bineînţeles.
- Moşule, te
rog ia-mă şi pe mine ca să îi înveselesc pe oameni!
- Bine,
brăduţul meu, dar să ştii că în spatele acestor frumuseţi se află pierzania ta.
Bucuria Crăciunului şi bucuria ta vor dura doar câteva zile.
- Te rog,
Moşule, du-mă în casele oamenilor.
- Brăduţule,
să ştii că vei regreta acest lucru.
Moşul îl duse pe brăduţ în casa unor oameni harnici şi gospodari şi
credincioşi lui Dumnezeu care aveau doi copii. Aceştia începură să împodobească
bradul cu ghirlande, globuri strălucitoare şi cu lumânări roşii. Toată familia
era bucuroasă de frumuseţea bradului şi cânta colinde. Brăduţul s-a bucurat
nespus de acele zile minunate. Noaptea, după ce toţi ai casei s-au culcat, a
sosit Moş Crăciun. A aşezat sub brad cadourile şi l-a întrebat pe brăduţ:
-
Ţi-a
plăcut această seară minunată?
-
Mi-a
plăcut, dragă Moşule, şi aş dori ca şi în anul viitor să pot fi atât de
fericit, dar acest lucru nu cred că poate fi posibil deoarece un alt brăduţ
asemenea mie îmi va lua locul.
După câteva
zile, bradul şi-a schimbat culoarea, s-a uscat şi cetina i-a căzut. Atunci,
copiii, cu regret, l-au aruncat în foc. Priveau flăcările, iar bradul gemea,
gândindu-se la zilele minunate în care sălăşluia în împărăţia pădurii. Deodată,
un glas stins îi făcu pe copii să tresară:
- De ce mă ardeţi dacă eu v-am dăruit frumuseţe? Miraţi şi speriaţi în
acelaşi timp, ei răspunseră vinovat:
- Iartă-ne!
Atunci, copiii, trişti, se gândiră la toţi
brazii din lume care mor pentru bucuriile lor trecătoare.
- Ce să facem? s-au întrebat ei.
- Nimic, le răspunse glasul. Bucuraţi-vă pentru că acum e timpul vostru
să vă bucuraţi. Pădurea mea e veşnică chiar dacă eu pier. Dar voi... Bucuraţi-vă
de clipele trecătoare. Trebuie să ne jertfim unii pentru fericirea altora...
Copiii se gândiră că la primăvară vor aduce un brăduţ din pădure, îl
vor planta la poartă pentru ca de Crăciun să-l împodobească. Dar au uitat... Unele
bucurii au rădăcini pline de amărăciune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu