Prof.
Laura Mariana Barbu
Gr.
Nr. 37,, Dumbrava Minunata"
Din cele mai
vechi timpuri, arta noastră
populară, manifestată sub toate
aspectele ei, prezintă o bogăţie, nepreţuită de
comori, poporul român având darul de
a-şi tălmăci experienţa, bucuria şi
durerea prin obiceiuri, costume
populare, cântece şi daruri.
Dintotdeauna, oamenii de la tara au fost strâns legati de elementele
naturii, pe care au incercat sa si le apropie, sa le descifreze sensurile. Din intelesuri
simple, credinte pagâne, iar mai apoi crestine, si-au plamadit adevarate
reguli, definitii de viata de nezdruncinat. In functie de ele traiesc si
astazi, cu toate incercarile societatii moderne de a le inlatura.
Multe dintre obiceiurile populare se pastreaza în multe locuri din aproape toată ţara. Dintre acestea ,
eu m-am oprit acum la obiceiul Colindatului, care se păstrează ca și alte
obiceiuri străbune, şi astazi. In
functie de grupul care colinda, colindele sunt de copii si de ceata. Colindatorii
sunt purtatorii si transmitatorii unui mesaj catre gazde. Fie el magic, de
urare, de legitimare a cetei sau crestin (de vestire a Nasterii lui Hristos),
mesajul colindatorilor doreste sa aiba efect asupra gazdei, sa-i aduca bogatie,
prosperitate, in noul an, sa o schimbe in mai buna, mai credincioasa, mai
fericita, mai sanatoasa. Colindatorii poarta diferite denumiri: ceata de
colindatori, ceata de feciori (in Transilvania), ceata de juni (in tinutul
Sibiu-Fagaras), bute, butea feciorilor (junilor) (in tinutul dintre Olt si
Tarnave), beze (in Campia Transilvaniei si Nasaud), dubasi (in Hunedoara
vestica si tinutul Halmagiu-Beius), preuca (in Tara Lovistei), zoritori (in
Tara Barsei), caluseri (in zona dintre Sibiu si Strei, intrucat colindatorii
ureaza si joaca jocul cu acest nume), etc.
Se
disting, in mare, cateva tipuri de cete. Una dintre acestea e cea mai
numeroasa, in care trebuia sa intre cate un fecior sau barbat din fiecare casa.
Aceasta se intalnea in Estul Transilvaniei si avea chiar mai mult de 30-40 de
membri, a caror varsta putea trece de 40 de ani, cu conditia sa cunoasca
repertoriul. Ceata de juni era compusa din adolescenti si tineri necasatoriti,
patronata, in general, de biserica sau autoritatea administrativa a satului.
Rolul ei se extindea pe parcursul intregului an, fiind organizatoarea jocului
duminical si cea care ii initia pe membrii cetei si tineretul feminin. In
Nordul Transilvaniei, Moldova si Muntenia se intalneste ceata de flacai, cu
atributii doar de urare. Exista si cete de barbati sau mixte, barbati si femei,
iar in Muntenia Subcarpatica (Muscel) se intalnesc cete de fete care ii colinda
cu precadere pe flacai (10). Actuale sunt cetele mixte, formate din copii si
tineri, sau amestecati cu barbati si femei. Craciunul fiind sarbatoare care se
tine in familie, am remarcat marea raspandire a "cetelor" formate din
toti membrii unei familii, care colinda la rude, vecini sau prieteni.
Constituirea
si "repetitiile" sunt in legatura cu intinderea repertoriului de
colinde si cu atributiile cetei. Ca functii, ceata are un conducator (vataf,
primar, jude, birau, primar, marcoton si, mai nou, sef). El indeplineste si
rolul de casier; este si cel care introduce fetele in joc. Cel (cei) ce duc(e)
darurile sunt numiti iapa, cal, desagar, purcica, goaga, sacari, mihoi. Mai
exista, uneori, un casier (somes, camaras, pargos, pristac) si un supraveghetor
al proviziilor cetei (crasmar, caprar, colacar, chelar, fagadas, borbirau).
In
general, colindatorii poarta costumul popular de sarbatoare, adaugand palarii,
caciuli. Uneori poarta o bata sau maciuca, special ornamentata, traista,
clopotei, dube sau alte instrumente muzicale (cel mai adesea fluier), in
anumite zone, o panglica rosie sau tricolora pe piept, peste mijloc sau la
bata. Frecvente sunt acum si ornamentele din beteala, hartie creponata, globuri
sparte, paiete, etc.
Repetitiile
se fac de la inceputul Postului pana la Sfantul Nicolae, ori chiar cu cateva
zile inainte de Craciun. Traditia era ca o ceata sa-si aleaga o gazda, la care
organiza si petrecerea de Craciun; un om mai bogat din sat. Ca daruri,
colindatorii primeau colaci (in care etnologii vad simboluri solare), mere,
nuci (in care se vede apropierea de saturnalii) dulciuri, carnati si produse
din carne de porc. Mai recent, primesc exclusiv bani. La casele unde nu erau
primiti sau gaseau poarta incuiata, rosteau "descolindari", formule
de urari negativ-umoristice adresate gazdei, ori luau poarta si o mutau din
loc.
In
prezent, se poate vorbi de un caracter in general crestin al colindatului.
Colindatorii ii simbolizeaza pe ingerii care cantau deasupra ieslei din
Betleem, slavind nasterea Pruncului Iisus. Pe langa aceasta "veste minunata",
care se afla in centrul celor mai multe colinde contemporane, colindele
religioase mai vorbesc despre Patimile Domnului, despre sfinti, despre Maica Domnului,
despre batranul
Craciun,
despre tradarea lui Iuda, etc. Uneori filonul popular si cel crestin coexista;
exista chiar variante crestine ale unor colinde consacrate. Influenta crestina
se manifesta si sub forma de refrene, corective crestine aduse colindei
populare, personaje, solutii dramatice (11).
Colinda
populara, in mare parte inlocuita de cea crestina, se distinge prin faptul ca
isi precizeaza destinatarul (exista colinde "de fata", "de
flacau", "de copil", "de cioban", "de
preot", "de pescar", etc.) si prin functia predominanta de
urare. Exista, de asemenea, colinde ce au ca tema lupta cu leul, ciuta, colinde
de instrainare (mai ales adresate feciorilor care pleaca la oaste).
In
ziua de azi, colinda are functie de urare si o functie de vestire a Nasterii
Domnului. Ei ii sunt asociate tendintele tot mai marcate de trecere de la
ritual la spectacol. Acum au fost uitate vechile simboluri si functia lor
originara, accentul deplasandu-se pe valoarea estetica, pe frumos. Aceste
caracteristici fac posibila valorificarea lor scenica, sub forma de spectacole
si festivaluri de folclor si in cadrul repertoriului interpretilor consacrati,
de muzica populara sau usoara. Treptat, acest gen de manifestari tind sa devina
traditii locale, cu rol de a conserva (macar sub aceasta forma) obiceiul, dar
si cu "dezavantajele" pe care le presupune noul context al
desfasurarii, publicul, etc. Dincolo de acestea, este un fenomen al evolutiei
unui vechi si foarte practicat obicei, in conditiile societatii moderne.
In
zilele Craciunului, pana la Sfantul
Vasile,
sau chiar pana la Boboteaza, copiii umbla cu Steaua. Ei se numesc stelari,
crai, colindari sau colindatori.
Umbla in cete mici, cu o stea facuta dintr-o sita veche, cu sase, opt sau
douasprezece coarne triunghiulare, invelite in hartie colorata. In centru, au
icoana Nasterii Domnului. Miezul cantarii lor se refera la cautarea si aflarea
pruncului Iisus de catre magi sau crai. Dar cantarea cuprinde si o parte a
troparului Nasterii Domnului si o oratie catre gazde. Prin zona Muscelului e
obiceiul ca stelarii sa-si inchine steaua, la intalnirea a doua cete.
Uneori,
ei colinda impreuna cu Vicleimul (Irozii, Viflaemul), teatru popular care
prezinta scene de la Nasterea
Domnului:
a gasirii de catre Iosif si Maria a unui loc pentru a-L naste pe Iisus, a
magilor, a pastorilor, a uciderii pruncilor de catre Irod, a cautarilor
acestuia pe la carturarii vremii, a chinuirii lui Irod de catre draci.
Considerat a fi venit la noi pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, din Galia,
teatrul de irozi este putin jucat in zilele noastre, mai ales in Transilvania
si sporadic, in variante muntenesti sau moldovenesti. Acolo unde exista, este
un adevarat spectacol, care se incheie cu o suita de colinde, in vazul intregii
comunitati adunate.
Aceste
obiceiuri de iarnă, sunt desigur printre cele mai cunoscute. Dar nu lipsesc
nici alte datini, cum ar fi cele de primavara si vara, de nastere sau de botez.
Obiceiurile de primavara si vara debuteaza spre sfârsitul lunii februarie,
prin punerea ramurilor verzi la portile caselor si adapostul animalelor,
acestea semnificând trezirea la viata a vegetatiei. Dragobetele, numit si
Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, este obiceiul care, desi in mediul urban a
fost inlocuit neintemeiat cu americanul Sf. Valentin, la tara inca semnifica, la
inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, dragostea de viata. Pe
1 martie, la Bralostita, flacaii si fetele merg in padure si culeg flori,
cânta, iar fetele stau sa fie sarutate de baieti. Unul dintre cele mai
cunoscute obiceiuri de primavara este reprezentat de jocul Calusului, care
evoca activitatile practice ale comunitatii.
În majoritatea localitatilor rurale,
nu mai exista azi obiceiul mositului. Femeile nu mai nasc acasa, ci
prefera sa se lase pe mâna medicilor, in spitalele apropiate. Astfel a disparut
moasa, care altadata era foarte apreciata. Exista insa aici obiceiul de a
„brodi“, adica a ghici sexul viitorului nascut: se pune femeii gravide sare pe
cap. Daca aceasta isi pune mâna la nas, se spune ca o sa nasca baiat, iar daca
duce mâna la gura, sigur se va naste o fata! La trei zile dupa nastere, se
spala tot in casa, se face curat, iar moasa pune masa de ursitori. Pe masa se
pun „carte, pix, furculita, lingura, cutit (poate se face bucatar!), lucruri
care se considera ca determina viitorul copilului“. Pentru ursitori se pune un
pahar cu apa, unul cu vin, pâinea pentru ursitori (azima), se spoieste cu nuca
si miere, se fac trei cruci pe ea si se pune sare pe pâine. De asemenea, se pun
trei bani pe pâine. Crucile sunt destinate celor trei ursitori: Ursitoarea
Mare, Ursitoarea Mijlocie si Ursitoarea Mica, iar alimentele de pe pâine sunt
menite sa le binedispuna - mierea le face sa fie dulci, apa - sa fie line,
vinul - sa fie vesele. Hainele copilului nu se lasa afara, pâna la botez,
pentru ca „plânge, il bântuie si nu poate sa-l descânte“. De asemenea, spun
oamenii din Bralostita, daca pruncul se naste cu caita (tichie) pe cap, se
spune ca-i nascut cu „tichie de drac“, iar „tichia e buna la judecati, la
procese, sa le câstige. De-aia e bine sa o ia mama la spital, s-o pastreze si
când o fi copilul mare, sa i-o dea la el, s-o ia la judecata“.
La botez, moasa aduce hainele copilului si-l duce la biserica. Este asteptata
aici de nasa, care trebuie „sa-i plateasca“ moasei pentru copil. Acesta este
lasat pe iarba, iar moasa il ia si-l duce in biserica, unde este botezat de
preot. La intoarcerea acasa, copilul este imbracat in hainele aduse de nasa,
iar lumânarea de botez trebuie tinuta aprinsa pentru a fi stinsa de tocul usii.
Ajunsa acasa, nasa pune copilul pe pragul usii si trece peste el „ca sa nu se
mai deoache“. Datorita mirului, hainele cu care copilul a fost imbracat la
botez sunt considerate sfinte. Ele sunt spalate a doua zi dupa botez, atunci
când moasa face si prima baie a copilului.
Inainte ca baiatul sau fata sa implineasca un an, are loc taierea motului,
la nasi acasa. Se prinde parul copilului cu o sfoara rosie. Nasul pune sub mot
o bancnota pe care sa cada parul taiat, iar acesta se pastreaza pâna la doi -
trei ani, uneori chiar mai mult, când i se arata copilului si este intrebat
carui animal ii apartine. In functie de raspuns, se prezice astfel bogatia animalului de
care va avea belsug familia.
Sfntii 40 de Mucenicii- Ziua de 9 martie
este ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste cei 40 de Mucenici (cei 40 de
martiri crestini ucisi in cetatea Sevastiei la inceputul crestinismului).
Acestia erau soldati crestini, aflati in slujba imparatului roman Licinius.
Afland despre credinta lor, guvernatorul Armeniei, pe numele sau Agricolae, i-a
obligat sa se inchine idolilor. Acestia refuzand, au fost aruncati in
inchisoare si timp de 8 zile au fost batuti. In cele din urma, guvernatorul i-a
condamnat la moarte prin inghetare in lacul Sevastiei. In aceea noapte se spune
ca s-au petrecut mari minuni, apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40
de cununi stralucitoare s-au coborat deasupra capetelor mucenicilor. Vazand
aceasta, guvernatorul a poruncit ca sa fie scosi din lac si lasati pe camp sa
moara, dupa ce le-a zdrobit fluierele picioarelor.
Astfel,
ziua de 9 martie a ramas ziua cand se prazmuiesc cei 40 de Mucenici care si-au
dat sufletul pentru daruirea totala fata de Isus.
Iata
care era numele celor 40 de martiri: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie,
Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan,
Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah,
Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril,
Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.In
aceasta zi, in vremuri vechi in toate comunitatile rurale erau mai multe
obiceiuri, printre care si obiceiul de a se scoate plugul la arat. Toate
plugurile din sat se adunau pe islazul satesc unde, in fata multimii adunate,
era chemat preotul care facea o slujba de sfintire a apei si de stropire a
fiecarui plug in parte. Dupa acest ritual, plugarii mergeau pe campul ce
trebuia arat si trageau doar o brazda simbolica, dupa care se ospatau pe brazda
si eliberau si hraneau si animalele de la car.Din pacate aceast obicei al
plugului a disparut in zilele noastre, in special datorita faptului ca tractorul
a luat locul carelor cu boi sau cai.Se considera ca daca ploua in aceasta zi,
va ploua si de Pasti; daca tuna, vara va fi prielnica tuturor culturilor; daca
ingheata in noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lunga.In ziua
de astazi, singurul obicei care mai persista este acela ca femeile sa coaca sau
sa fiarba in ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite “sfintisori” sau
“mucenici. Mucenicii sunt facuti din aluat dospit si au forma cifrei opt, care
este considerata cifra echilibrului cosmic. Dupa ce sunt scosi din cuptor, ei
se ung cu miere de albine si se presara din belsug cu nuca pisata, dupa care se
impart, pentru sufletul mortilor. Numarul lor trebuie sa fie de 40 sau 44.
Acest obicei este specific zonei Moldovei de aceea mucenicii se numesc mucenici
moldovenest. In Oltenia se obisnuieste sa se faca mici colacei in forma de 8
care sa fie fierti in zeama dulce (mucenici oltenesti). In zona Ardealului nu
exista acest obicei al mancatului de mucenici in aceasta zi.
O alta
traditie din aceasta zi este ca barbatii sa bea 40 de pahare de vin sau de
tuica pentru ca sa fii sanatosi si sa nu se lipeasca bolile de ei tot
anul. Acestea se spune ca reprezinta sangele varsat de cei 40 de sfinti
mucenici din cetatea Sevastei. Cei care nu pot sa bea cele 40 de pahare cu vin,
e bine ca macar sa guste vin in aceasta zi de 9 Martie, sau sa fie stropit cu
vin, acesta insemnand sange si putere de munca peste an.
Daca in
ziua de 8 martie, femeile au o zi a lor, ziua de 9 Martie, ziua Mucenicilor,
poate fi considerata in traditia romaneasca ca ziua barbatilor.
Bibliografie:
-
O.
Barlea, Folclor literar romanesc, Vol I, Ed. Minerva, Buc., 1981,
-
M.
Bratulescu, Colinda romaneasca, Ed. Minerva, Buc., 1981,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu