Ciprian Manolache -
Numele acestui curent vine din
italianul “future” (“viitor”). În cotidianul parizian “Le Figaro” apărea, la 20
februarie 1909, “Manifestul futurismului”, publicat puțin după aceea de revista
milaneză “Poesia” și în fine declamat de autorul său, poetul italian Filippo
Tommaso Marinetti, pe scena teatrului Alfieri la Torino.
Tonul este agresiv, conținutul
“scandalos”, toate valorile consacrate, ideile acceptate pînă atunci sînt
sistematic atacate ori luate ăn derîdere, însă manifestul devine mai cu seamă
un imn întru viața modernă, întru civilizația mașinistă. S-a proclamat aici că
trebuie “distruse muzeele, bibliotecile și academiile, oricare ar fi ele”, că
“un automobil de curse este mai frumos decît Victoria din Samotrake”, că
“războiul este singura igienă a lumii”, că literatura trebuie “să exalte
pălmuirea și loviturile cu pumnul” și că arta “nu poate însemna decît violență,
cruzime și nedreptate”.
Ceva mai tîrziu, după publicarea
acestui manifest, Marinetti face cunoștință cu pictorii Boccioni, Carra și
Russolo care viețuiau la Milano; împreună cu mai mulți alți artiști, între care
Severini, ei publică la 11 februarie 1920 “Manifestul pictorilor futuriști”;
apoi, la 11 aprilie, Balla, Boccioni, Carra și Russolo semnează “Manifestul
tehnic al picturii futuriste”. Un număr de alte manifestări, însoțite de
“reprezentații futuriste”, conferințe, expoziții, concerte de muzică futuristă,
serate, editări de opere polemice, pamfletare, foi de propagandă, etc. vor
jalona tumultoasa viață a grupului pînă în 1915, cînd Italia intră în război.
Toate domeniile de activitate intelectuală și artistică, și chiar existența de
zi cu zi, sînt raporate la muzica, fotografie, literatură, sculptură,
arhitectură, teatru, la disprețuirea femeii și la desfrîu. Două reviste îi
susțin – nu fără discuții intestine și polemice – pe futuriști: “Voce” și
“Lacerba”.
Apariția la Paris a Manifestului,
urmată de trei ani mai tîrziu de prima expoziție futuristă – galeria “Bernheim
Tinăr” – era o operațiune tactică, ea a avut un impact slab asupra artiștilor
și intelectualilor parizieni, ce nu-i luau în serios pe futuriști, dar i-a
insuflețit pe italieni. Italia era la acea vreme întoarsă aproape complet spre
trecut, nu luase parte cîtuși de puțin la revoluțiile artistice recente, deci
somnolența ei provincială nu fusese nicicum tulburată. Diverse acțiuni ale
futuriștilor, de regulă fierbinți și agresive, aveau să o trezească și să o
facă să intre, din 1910 pînă în 1914, în rîndul marilor curente internaționale.
Pentru futuriști, viața modernă este
noul resort al artei stimulate prin dezvoltarea mașinismului și prin cuceririle
științei. Odată ce trecutul e mort, temele ce trebuie să- insprie pe artiști
vor experimenta “învolburata noastră viață de oțel, de orgoliu, de febră și de
viteză”, orașul (Milano, capitala industrială a Italiei, în plină dezvoltare),
spectacolele străzii, vuietul sau aglomerația, violența șocantă a reclamelor
luminoase, gările, răsufletul și fumul greu al trenurilor, mașinăriile,
automobilul și viteza.
Începând din 1914, futuriștii ferm
intervenționiști proslăvesc războiul, uriașa-i eliberare de forțe, dinanismul
lui....
“Noi îl așezăm pe spectator în
centrul tabloului”, declară Boccioni. Procedeele futuriștilor sînt din păcate
departe de intențiile lor; dacă prietenii lui Marinetti se dovedesc, cel puțin
prin atitudini sau declarații, cu mult avansați față de epoca lor, punînd în
discuție, cu luciditate, structurile artistice și politice, operele lor rămîn
destul de convenționale. Pe deasupra, ele există adesea în formă de ciornă ori
de schiță.
Noua mișcare se dorește aptă de
a crea în artă o nouă dimensiune, prin reprezentarea simultană a mai multor momente
ale aceleiași acțiuni. Pentru Boccioni, “sculptura futuristă poate astăzi în
sfîrșit să modeleze atmosfera ce înconjoară lucrurile”.
Un curent futurist rus se
semnalează în 1912, prin publicarea unui manifest de o rară violență – “Palma
pe gustul publicului” – lansat de Malakovski și de David Burliuk, dar semnat
bunăoară și de reprezentanții poeziei ZAUM (literal : “dincolo de intelect”).
“Futuriștii ruși, scria Elsa Triolet, erau VIITORIENI nu doar pentru că ei
căutau o artă nouă, ci pentru că imaginau omul așa cum va fi în viitor, unde se
vor fi uitat pînă și chemările tarelor și mizeriilor noastre”. În 1914, F.T.
Marinetti va întreprinde o călătorie triumfală în Rusia.
Mesajul autentic al grupării
se sprijinea pe formula : arta este acțiune. Și acțiunea coroborată cu viața
prezentă însemna deja o idee novatoare. Operele futuriste exprimă, adesea prin
mijloace împrumutate de la diferite mișcări ( a se vedea cubismul ), “stări de
suflet plastice”, însă încărcate de un potențial de modernitate, viteză
mașinism, violență a maselor, exaltare a războiului.
Ca mișcare de avangardă ( G.
Călinescu stabilea chiar înrudiri cu dadaismul ), futurismul a introdus noi
termeni lingvistici : “passatismo” – desemnînd legătura ce trebuia ruptă cu
trecutul conservator și “modernolatria” – ca mitologie a modernității
dinamizate. Eroul preconizat de futuriști se revendică din Supraomul de care
vorbea Nietzsche, un fel de stăpîn absolut al înălțimilor, nu neapărat spirituale
( aviator sau cosmonaut ). Îl va
“construi” Marinetti în romanul “Matafaka Futuristul”, scriere acuzată de
impudoare, pentru care autorul va fi trimis în judecată.
VIVERE PERICOLOSAMENTE (“A
trăi primejdios”) este un imperativ al mișcării, enunțat în incipitul
Manifestului, Sintagma anunța de fapt un prim obiectiv al poeticii futuriste
care chema la cultivarea în poezie a temerarității, a curajului și răzvrătirii.
“Nu mai există altă
frumusețe decît aceea a luptei”, se proclamă la punctul 7 al aceluiași
Manifest. Se solicită operei agresivitate, viteză, asalt violent împotriva
forțelor necunoscute, pentru a fi supuse de către om.
Ființa umană necesită
realmente, potrivit adepților curentului, cunoașterea propriei mecanizări,
tehnicizări. Trebuie utilizat versul liber, ca metodă de descătușare a
cuvintelor (“parole in liberta”).
Sintaxa va trebui nimicită, ordonarea substantivelor se va face la întîmplare, iar
adjectivul, adverbul – considerat balast - și punctuația vor fi abolite. Verbul trebuie folosit la infinitiv pentru a
elasticiza substantivul ce va fi urmat, în absența conjuncției, de un dublu (
de exemplu : “femie-golf”, “om-torpilor”,
“ușă-robinet” etc.).
“Poezia se constituie prin lanțuri de analogii, prin plase de imagini
enigmatice, de metafore abstruse. Orchestrarea acestora trebuie făcută
păstrîndu-se un maximum de dezordine posibilă”, spunea N. Balotă.
În
literatură, eul – adică logica, psihologia, va fi substituit de materie, de
intuiție esențială. Înțelepciunea și inteligența, prejudecăți obsesiv-umane
care conduc la rațiunea rece, vor trebui nemijlocit înlăturate. După Marinetti,
din solemnitate, frumos și sublim ( deci, din estetică ) nu se poate constitui
o literatură. Numai forța instituției se
dovedește o placă turnată între structura umană și metalul motoarelor. Omul nu
se va putea elibera de ideea morții decît depășindu-și regnul animal și trecînd
la regnul mecanic (“omul mecanic cu piese de schimb” din “Manifestul tehnic al
literaturii futuriste”).
Alte
inovații în stil tehniciat vor fi
resimțite în deplasta “cronică” de război ZANG TUMB TUMB din 1914, dar
Marinetti își va pierde pe rînd adepții atunci se va pune în slujba lui
Mussolini și a fascismului italian.
Deși a
condus la modificări fundamentale în artă, mișcarea futuristă a rămas totuși
irelevantă pe plan poetic, însă un mare merit i se cuvine: acela că “i-a
învățat pe poeți să se exprime mai liber” (G.Călinescu).
