Prof. înv. primar Mititelu Georgeana
Cristina
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Tg.
Frumos - Iaşi
Cel
mai puternic argument pentru integrarea
disciplinelor este însuși faptul
că viața nu
este împărțită pe discipline.
(J. Moffett)
Necesitatea abordării de tip
integrat
Schimbǎrile
produse în cadrul societǎţii la trecerea în noul mileniu au generat modificări
şi în domeniul educaţiei, care nu putea sǎ rǎmânǎ pasivǎ la provocǎrile lansate
în toate sferele existenţiale.
Având în vedere că problemele
concrete de viaţă pe care trebuie sǎ le rezolvǎm în fiecare zi au un caracter
integrat, soluţionarea lor, indiferent că acestea au un grad mai mic sau mai
mare de complexitate, implică apelul la cunoştinţe, deprinderi, competenţe care
nu pot fi încadrate în cadrul strict delimitat al unui obiect de studiu sau
altul.
Sistemele
educaţionale contemporane fac posibilǎ definirea unor noi paradigme
acordându-se o atenţie crescândǎ modelelor de abordare a instruirii. Astfel, se
realizeazǎ o trecere de la modelul
monodisciplinar ca generator al unei instruiri segmentate, pe compartimente
distincte, disjuncte, în care transferul este favorizat de operarea cu
structuri foarte clar delimitate situate în interiorul „teritoriilor”
disciplinare, la modele de tip
transdisciplinar/integrat a predǎrii-învǎţǎrii-evaluǎrii.
A face faţă solicitărilor şi
provocărilor lumii contemporane înseamnă a face transferuri rapide şi eficiente
între diversele „sertare” disciplinare, a colecta, a sintetiza şi a pune la
lucru împreună cunoştinţe, deprinderi şi competenţe dobândite prin studierea
diverselor discipline.
Abordarea de tip disciplinar pune
în prim-plan rigurozitatea şi caracterul academic al achiziţiilor educaţiei,
abordarea integrată a curriculum-ului pornește de la problemele semnificative
ale lumii reale şi de la nevoile de învăţare ale elevilor în contextul lumii de
azi.
Abordarea integrată a
curriculum-ului propune apropierea şcolii de viaţa reală, astfel încât copiii
să poată veni în şcoală „cu lumea lor cu tot”. Accentul se pune pe formarea
unor competenţe, atitudini şi valori transversale şi transferabile, utile
pentru dezvoltarea personală şi socială a elevilor.
O învăţare dincolo de
discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiţionale, poate fi mai
profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.
Din punct de vedere
curricular, integrarea înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor
şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională; integrarea mai
înseamnă şi „procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează
materia care îi este transmisă pornind de la experienţa sa de viaţă şi de la
cunoştinţele pe care deja şi le-a însuşit”.
Abordarea integrată se
referă la o anumită modalitate de tratare, de organizare şi planificare a
instruirii care produce o interrelaţionare a disciplinelor sau a obiectelor de
studiu, astfel încât vine în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale elevilor, ajută
la crearea de conexiuni între ceea ce învaţă elevii şi experienţele lor
prezente şi trecute.
Cu toate că integrarea
a adus la un oarecare consens specialiștii,mai ales în privința ideii că
integrarea reprezintă o alternativă viabilă de complementarizare a
disciplinarității,nu înseamnă că demersul integrator este lipsit de diferențe
și limite.
Limite ale abordării
integrate
·
pregătirea
profesorilor pentru a preda în acestă manieră:profesorii din România au o
pregătire inițială predominant disciplinară,în funcție de specializarea de pe
diploma de licență;un remediu în acest sens poate aduce noua Legea Educației
Naționale,care introduce masteratul didactic;
·
imposibilitatea
aprofundării de către elevi a cunoașterii științifice specializate;
·
lipsa
de tradiție pedagogică a integrării;
·
opoziția
latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendința integratoare.
