,,Drăgaica”-sărbătoarea luminii și a soarelui în Muntenia

prof.Gianina Mehedintu ,Sc. Gim. Nr 3 PALANCA,Giurgiu

Obicei vechi, astăzi aproape dispărut, Drăgaica este cea care protejează holdele, dă rod femeilor, dă semnul că e timpul secerişului. Fetele în prag de măritiş o aleg pe cea mai frumoasă şi pornesc spre câmp, cu voioşie, îndeplinind ritualul de leac. Drăgaica a fost, la origini, o divinitate agrară, spune etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş.

Cunoscută sub acest nume în Oltenia, Muntenia, Dobrogea , sudul şi centrul Moldovei, sau ca Sânziana în Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina, este cea care „se naşte la 9 martie, ziua morţii Babei Dochia, şi creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, Drăgaica sau Sânziana“, spune etnograful, amintind că este aceeaşi cu Diana şi Iuno la romani, sau Hera şi Artemis la greci. La români, astăzi, ca şi în cazul altor sărbători, se suprapune cu una religioasă, deosebit de importantă şi ea: Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.

„Fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani“ În vechime, de Drăgaică era mare sărbătoare-n sat. Fetele aflate în pragul măritişului o alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele, care avea s-o întruchipeze pe Drăgaică. Obiceiul este, pentru prima dată, descris de Dimitrie Cantemir, care nota:

,,În acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o alaeg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită cu spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica aceasta, împodobită în acest chip, se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse şi cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care-o numesc foarte des sora şi mai–marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani”.

Nu mult timp mai târziu, Anton Maria del Chiaro descrie la rândul său ce constatase, legat de aceeaşi zi de 24 iunie, în Muntenia: „Câteva fete se îmbracă bărbăteşte, iar una dintre ele, rămânând însă în haine de fată, ţine în mână o sabie goală şi colindă în felul acesta ca să strângă bani, pe la casele boierilor, jucând şi reprezentând pe Irodiada şi pe călăul Sf. Înainte Mergător. Acea fată care joacă cu sabia în mână e numită la români Drăgaică”. Numai că toate aceste obiceiuri se pierd în cea mai mare parte, în a doua jumătate a secolului XX, rămând, în schimb, în tradiţia populară interdicţiile care marchează această zi. Soarele se odihneşte pe cer, cucul încetează să mai cânte În această zi nici astăzi nu se lucrează, fie pentru că oamenii mai cred în puterile Drăgaicei, fie pentru că respectă, mai degrabă, sărbătorea religioasă asociată. Cert este că în vechime se credea că în această zi şi soarele se odihneşte, obosind pe cer, aşa că „încremeneşte“, strălucind cu putere. Cucul încetează să mai cânte, florile îşi pierd mirosul, ziua începe să se scurteze iar noaptea să crească. Cei care îndrăznesc să nesocotească această zi vor fi aspru pedepsiţi. Drăgaica va stârni vârtejuri şi vijelii, va duce grindina şi va lăsa florile fără miros. Foarte aproape de Sărbătoarea Rusaliilor, şi Drăgaica este dominată de amestecul dintre bine şi rău, dintre cele două lumi. Este perioada în care se fac şi se desfac vrăji, dar se şi vindecă. Femeile culeg, chiar şi astăzi, sânzienele, care acum înfloresc, folosindu-le ca leac în durerile de spate, purtându-le la cingătoare spre a rămâne gravide, pentru protejarea hainelor de molii, sau chiar pentru vrăji, pentru „descântece de întors inima“.

În vremea în care ritualul încă se mai păstra, fetele porneau cu Drăgaica în frunte purtând un steag împodobit cu panglici colorate şi bijuterii, dar şi cu o cruce, pelin, usturoi şi flori de sânziene spre a alunga spiritele rele.
„Totodată, obiceiul reprezenta un demers magic menit să ajute coacerea, maturizarea în bune condiţii a bobului, pregătind astfel începutul seceratului. Drăgaica reprezintă o tipică formă de magie prin analogie şi deopotrivă prin contact. Bobul trebuia să se împlinească, să se maturizeze asemenea fetelor aflate în pragul căsătoriei şi care, tocmai în acest scop, străbăteau holdele, cărora le transmiteau astfel condiţia, statutul lor“, spune etnograful. Drăgaicele „jucau“ hainele copiilor, iar aceştia erau trecuţi prin coroniţe de sânziene Fetelor care însoţeau Drăgaica, asemeni căluşarilor, li se atribuiau puteri extraordinare. Steagul purtat, ca şi cel din jocul bărbătesc, avea virtuţi vindecătoare. Tinerele femei le dădeau drăgaicelor hăinuţele celor mici să le poarte la steag şi astfel copiii să fie feriţi de rele sau vindecaţi de boli de care deja sufereau. „În anumite sate de la noi, din Olt, se împleteau coroniţe din sânziene, de dimensiuni ceva mai mari, prin care erau trecuţi copiii mici, cu acelaşi rost“, mai spune Claudia Balaş. De la seceratul holdelor, la dispariţia din viaţa efemeră În acelaşi ritual, în anumite zone Drăgaica sau Sânziana purta şi o secere sau o coasă, explicaţia specialiştilor fiind dublă: „Apariţia coasei nu poate avea altă semnificaţie în acest străvechi obicei decât secerarea (omorârea) plantelor care şi-au împlinit menirea parcurgând drumul de la sămânţa semănată la sămânţa recoltată. De aici până la reprezentarea morţii cu coasa în spate cu care seceră neincetat vieţile omeneşti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului în marele ritm al naturii: omul este o sămânţă care germinează, creşte, se înmulţeşte şi moare“, mai spune etnograful. Dacă astăzi fetele mai pornesc spre holde, cu braţele pline de spice, îmbrăcate în ii tradiţionale şi împodobite cu basmale colorate sau panglici doar în faţa reporterilor şi a cameramanilor, la sat încă se mai păstrează credinţa că ziua trebuie să rămână una de odihnă, că sânzienele (florile) au virtuţi curative, prin urmare se mai culeg şi astăzi, 24 iunie fiind de asemenea ziua în care se organizează bâlciuri tradiţionale.

How is grammar best taught?

 

 

Autor:prof.Grama Irina Cătălina,Școala Gimnazială Gâdinți ,județul Neamț,2018

 

            At the start of this new millennium, grammar was a broken subject. Grammar is often ignored, broken off altogether from the teaching of literature, rhetoric, drama, composition, and creative writing.

            The tensions between the traditional teaching of grammar and the goals of both confident writing and the culturally inclusive classroom entail complex issues and valid charges. We should propose answers to several questions:

• How can we teach grammar to support learning in all language skills?

• How can we teach grammar so that students discover its rules and principles on their own instead of hearing us impose those rules and principles on them?

• How can we teach grammar so that we strengthen rather than undermine our efforts to honor the voices and cultures of all students?

• How can we teach grammar so that the knowledge it provides can help students feel confident about their own language and appreciate the languages of others?

            We must answer these questions because, despite the rejection of traditional grammar teaching, grammar does not go away.

            The term grammar refers to two kinds of knowledge about language. One type of language is subconscious knowledge, the language ability that children develop at an early age without being taught. As children begin to talk, as they become able to form sentences, their brains are forming their grammar circuits automatically. The other kind of knowledge is the conscious understanding of sentences and texts that can help students improve their reading and writing abilities by building on that subconscious knowledge. This conscious understanding includes knowing the parts of sentences and how they work together, knowing how sentences connect with one another to build meaning, and understanding how and why we use language in different ways in different social situations.

            In teaching grammar in school, we are not really teaching grammar at all: children learn that automatically; rather, we are teaching students about grammar, and we are hoping to bring them the added clarity and confidence that go with any knowledge that strengthens skills and deepens understanding.

            According to the literature in the field, the three goals for teaching grammar are:

Goal A: Every student will complete school with the ability to communicate comfortably and effectively in both spoken and written English, with awareness of when use of English is appropriate.

Goal B: Every student will complete school with the ability to analyze the grammatical structure of sentences within English texts, using grammatical terminology correctly and demonstrating knowledge of how sentence-level grammatical structure contributes to the coherence of paragraphs and texts.

Goal C: Every student will complete school with an understanding of, and appreciation for, the natural variation that occurs in language across time, social situation, and social group. While recognizing the need for mastering Standard English, students will also demonstrate an understanding of the equality in the expressive capacity and linguistic structure among a range of language varieties both vernacular and standard, as well as an understanding of language-based prejudice, spoken and written English, with awareness of when use of English is appropriate.

            How well do the grammar lessons help students meet these three grammar goals? The teacher should ask himself the following questions about the grammar lesson plans:

v  Are students applying grammar to a real communication context?

v  Does the lesson take audience and purpose into consideration?

v  Will the lesson broaden the students’ understanding of and respect for different varieties of English? Different languages?

v  Are students using grammatical terminology correctly?

            A skill is treated as a self-acting part of awareness. Automatization of the action is the principal characteristic of skills.

            In order to form skills, it is necessary to know that:

v  just some definite elements of the action are automatic;

v  the automatization occurs under more difficult conditions, when the child can not concentrate his attention on one element of the action;

v  the whole structure of the action is improved and the automatization of its separate components is completed.

          Grammar is one of the most difficult aspects to teach.

Many people, inclusively some teachers, think of grammar as a fixed set of rules of usage and word forms. Teachers who adopt this definition focus on grammar as a set of rules and forms and they teach grammar by explaining the forms and rules, followed by training students on them. Other teachers tend not to teach grammar at all, influenced by recent theoretical work on the difference between language acquisition and language learning. Believing that students acquire their first language without overt grammar instruction, they expect them to learn their second language in the same way. They assume that students will absorb grammar rules as they hear, read, and use the language in communication activities. This approach does not permit students to use one of the major tools they have: their active understanding of how grammar works in the native language and what it is.

            The communicative competence model balances these extremes, recognizing that overt grammar instruction helps students acquire the language more efficiently, but it integrates grammar teaching and learning into the larger context of teaching students to use the language. Teachers using this model teach students the grammar they need to know to accomplish defined communication tasks.