DE CRĂCIUN FII MAI BUN

ȘCOALA GIMNAZIALA ,,MIHAIL KOGĂLNICEANU”

Dorohoi- Botoșani

DE CRĂCIUN FII MAI BUN

PROIECT  EDUCAȚIONAL

                         

Decembrie, 2016

INSTITUŢII PARTENERE:

Școala Gimnazială,, Mhail Kogălniceanu”

Biserica,, Sfinții Împărați Constantin .și Elena”

 

Proiectul Educativ Național „Sărbătorile românilor de pretutindeni”

ŞCOALA GIMNAZIALA “OCTAV BĂNCILĂ”

COM. CORNI – JUDEŢUL BOTOŞANI

TEL / FAX  0231588205 e-mail scoalacorni@yahoo.com

În parteneriat cu :

Casa Corpului Didactic Botoşani

Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani

Palatul Copiilor Botoşani

Primăria  comunei Corni, judeţul Botoşani

Parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” Corni

                                                             

Vă prezintă 

Proiectul Educativ Național

 „Sărbătorile românilor de pretutindeni”                                                                                                                                         

Ediţia a Va   CORNI – BOTOŞANI , 23  DECEMBRIE  2016

 „Sărbătorile românilor de pretutindeni”

Cuprins în CAERI 2016 la poz.344, avizat de MENCS cu Nr. 25981/28.01.2016

 „Tradiţiile culturale ale zonei s-au păstrat şi transmis de la o generaţie la alta prin grija şi dragostea  faţă de folclor a unor rapsozi populari, iar de la înfiinţarea şcolilor, a unor învăţători şi profesori.” Constantin Cojocariu – Comuna Corni. Elemente de geografie şi istorie locală, Botoşani, 2000.

OCUPAŢIE, MESERIE, CARIERĂ. FAMILIA-FACTOR ÎN ELABORAREA PLANULUI DE VIAŢĂ

prof. Mihaela Pînzaru

Școala Gimnazială „Octav Băncilă” Corni

Participanţi: 25 elevi de la clasa a VIII-a B

Scopul lecţiei: Identificarea abilităţilor/aptitudinilor personale necesare practicării unei meserii

Obiective:

O1: să explice termeni noi din domeniul profesional;

O2: să-şi conştientizeze aptitudinile şi să le canalizeze către alegerea unei profesii; 

O3: să prezinte cât mai multe meserii şi să le clasifice pe domenii de activitate;

O4: să evidenţieze rolul activ sau pasiv al părinţilor în opţiunea lor;

O5: să interpreteze un text dat;

Managementul – arta de a conduce

Prof. Blidar Mihaela-Georgeta, 

Director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Copălău

Școala, una dintre instituțiile componente ale societății cu rol fundamental, pregătește resursele umane capabile să pună și să mențină în funcție întregul sistem social (Păun, 1999). În sistemul social de educație și învățământ, profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care-i educă, să stabilească relații de cooperare cu elevii și părinții acestora și cu alți factori ai societății.

FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ

prof. Mihaela Pînzaru

                  Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.

“Rolul , locul si necesitatea jocului didactic in activitatile cercurilor de la Palatele si Cluburile Copiilor”

Prof. Gimbuta Marius

Clubul Copiilor « Spiru Haret » Barlad

„Copilul este o fiinţă pentru care principala trebuinţă este jocul; această trebuinţă spre

joc este ceva esenţial naturii sale. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm

şcoala cu viaţa, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de

clasă”

Tradiția înroșirii ouălor de Paște la români

  

Profesor: Gânju Alexandra

Școala Gimnazială Nr.1 Vlădeni-Deal, Botoșani

Cea mai mare sărbătoare creștină și totodată o importantă sărbătoare ebraică a fost și a rămas Paștele. Cea mai veche ipoteză privind etimologia cuvântului Paște, trimite la ebraicul Pesah. Termenul de Pesah,

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”

                                   

           

            Acestui îndemn, lăsat nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, i-au răspuns cu drag şi elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Rareş” din Botoşani, conduşi de profesorii lor. Ei şi-au însuşit acest îndemn testamentar şi au trecut concret la fapte, mai ales că Ortodoxia românească se află  în Postul Sfintelor Paşti, moment foarte potrivit pentru cultivarea virtuţilor creştine

Săptămâna Educaţiei Globale “Egalitatea trebuie să fie reală”

Ministerul Educației și Cercetării Științifice

Liceul Tehnologic Todireni

Localitatea Todireni, Judeţul Botoșani

Nr.înregistrare.....................

Director, Director adj.,

Prof.Gontineac M. Șcarlii P.

Mediator școlar,

Drughi C.

Săptămâna Educaţiei Globale

          TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN DIN ZONA HĂDĂRENIULUI

Prof. învăţ.primar Şuteu Simona-Cristina

Şcoala Gimnazială Cheţani, judeţul Mureş

            Situat pe Valea Arieşului, aproape de confluenţa cu Mureşul, Hădăreni este un sat din judeţul Mureş în care se mai păstrează unele din obiceiurile de Crăciun, obiceiuri de mult uitate în zonele urbane.

            Ca în fiecare sat transilvănean, şi în satul nostru se păstrează obiceiul de a merge cu colindul.

            În ziua de Ajun, copiii cu vârsta de până la 15 ani merg la colindat cu straiţa. Acest lucru presupune ca ei să se organizeze, încă cu mult timp, înainte în cete de colindători care nu au un anumit număr de persoane şi pot fi formate din cete de fete, cete de băieţi sau cete mixte.

            Ceata îşi stabileşte colinda pe care o va zice la fiecare casă, iar la ora amiezii, când bat clopotele la biserica din sat, copiii pornesc la colindat.

            Ceata intră în fiecare gospodărie, se aşează la intrarea principală a casei şi întreabă:

„Bună sara, sara lui Crăciun, colindăm?”, iar gazda, după ce le răspunde : „Colindaţi, colindaţi!”, copiii încep colindul.

            Unele din cele mai vechi colinde care se cântă pe la noi sunt „Rătăceam printr-o grădină”:

Rătăceam printr-o grădină

Florile dalbe, flori

Mă-întâlni cu o albină.

Albina strângea din flori

Florile dalbe, flori

Ceară pentru sărbători.

Din ceară făcea lumini(lumânări)

Florile dalbe, flori

Să le dea Sfintei Marii.

Când luminile ardeau

Florile dalbe, flori

Îngerii din cer râdeau.

Când luminile s-au stins

Florile dalbe, flori

Îngerii din cer au plâns.

şi „Cine umblă prin grădină”:

                                                Cine umblă prin grădină

                                                Flori dalbe

                                                Dumnezo cu crucea-n mână.

                                                Şi pe cruce ce-ni aduce

                                                Flori dalbe

                                                Şi pe cruce ce-ni aduce

                                                Un colac de grâu frumos

                                                Flori dalbe

                                                Ca şi faţa lui Hristos.

, iar la sfârşit, colindătorii încheie cu urarea:

                                                „Rămâi gazdă sănătoasă

                                                Cu colinda veseloasă

                                                Cu naşterea lui Hristos

                                                Să vă fie de folos!

                                                La anul si la mulţi ani!”.

            Copiii primesc dulciuri pe care şi le pun în straiţă, apoi pleacă la următoarea casă şi tot aşa, până colindă întreg satul. Unele dintre femeile mai în vârstă păstrează încă obiceiul de a le oferi nepoţilor „pupăză”, care este un fel de colac făcut în casă şi copt pe vatra cuptorului, ornat cu boabe de fasole. Aceste pupeze sunt o încântare pentru copii.

            Cetele de copii răsună în întregul sat până pe înserate, fiind primii care vestesc Naşterea Mântuitorului.

            Odată cu venirea serii, merg în sat din casă în casă, să vestească venirea pe lume a pruncului Iisus, băieţii cu steaua. Şi aceştia se pot organiza în cete mai mici, de 2-3 băieţi, sau merg singuri.

            Pe o sită veche, ei îşi confecţionează o stea de lemn pe care apoi o îmbracă în staniol sau hârtie creponată, iar în mijloc au o iconiţă cu Fecioara Maria şi pruncul Iisus. La spate, steaua are un resort, care atunci când este mişcat, steaua înaintează, apoi revine, ea fiind mişcată în timpul în care copiii spun steaua. Copiii intră în casă şi spun: „Primiţi cu steaua?”, iar gazda răspunde : „Primim, primim!”, iar băieţii încep:

                                                „Steaua sus răsare

 Ca o taină mare

                                                Steaua străluceşte

Şi lumii vesteşte.

                                                Că astăzi Curata,

Preanevinovata,

                                                Fecioara Maria

Naşte pe Mesia.

În ţara vestită,

Betleem numită,

                                                Magii cum zăriră

Steaua şi porniră.

                                                Mergând după rază,

                                                Pe Hristos să-l vază.

                                                Şi dăcă porniră

                                                Îndată-l găsiră,

                                                La dânsul intrară

                                                Şi se închinară.

                                                Cu daruri gătite,

                                                Lui Hristos menite,

                                                Ducând fiecare

                                                Bucurie mare.

                                                Care bucurie

                                                Şi aici să fie

                                                De la tinereţe

                                                Pân’ la bătrâneţe.”

            La sfârşit, aceştia sunt răsplătiţi cu bani.

            După steauă urmează tinerii necăsătoriţi care merg la colindat în cete la rude şi prieteni. Iar după ce au colindat, sunt poftiţi în casă şi sunt răsplătiţi cu bucate alese şi băutură.

            Specific zonei este faptul că în seara de Ajun merg la colindat doar cei necăsătoriţi, tineretul, cum spunem noi, iar cei însuraţi colindă în celelalte zile.

            Tot specific zonei este faptul că indiferent ce colindă zice fiecare ceată, la sfârşit se cântă troparul „Naşterea Ta, Hristoase”:

                                                Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeule,

                                                Răsărit-ai lumii, lumina cunoştinţei

                                                Că-ntru dânsa ceea ce

                                                Slujeau stelelor

                                                De la stea s-au învăţat

                                                Să se-nchine Ţie

                                                Soarelui dreptăţii

                                                Şi să Te cunoască pe tine

                                                Răsăritul cel de Sus

                                                Doamne, Mărire Ţie!

            Frumuseţea sărbătorilor de Crăciun este dată de aceste obiceiuri care s-au păstrat din străbuni, care îţi fac inima să vibreze de bucurie, iar asemenea lui Blaga care spunea că „Veşnicia  s-a născut la ţară”, spun şi eu că nu sunt sărbători mai frumoase decât la sat şi de aceea, tot românul, în preajma sărbătorilor, se întoarce acasă. 

,, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ”

                                         

                                                                                       Prof.înv.preşc.Frunză Mariana

                                                Şcoala Gimnazială Siminicea, G.P.N.Siminicea,Jud.Suceava

     Cine nu a fost copil şi nu a ,,călărit” porcul de Ignat înseamnă că nu a crescut la sat.Aşa încep sărbătorile de iarnă la Siminicea. Obiceiul sacrificării porcului de Ignat, pe 20 decembrie ,încă se mai practică  aici unde gospodarii cresc porci în propriile curţi, pentru ca la sărbătorile de iarnă să aibă carne proaspată . Din  aceasta pot  să-şi prepare tradiţionalele mâncăruri româneşti: toba, răcitura, tochitura, cârnaţi.caltaboşi . După  tranşarea şi sortarea cărnii, gazda pregăteşte, afară, aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mâncare, tradiţional numit  ,,pomana  porcului", este obţinut prin prăjirea   într-un ceaun mare, de tuci, a bucăţilor de carne tăiate din toate părţile porcului sacrificat: bucăţi de muşchi, ficat, rinichi,inimă,slănină, coastă,falcă.
     Înainte de Crăciun, preotul umblă   cu icoana din casă în casă, pentru a vesti Naşterea Domnului. Aceasta este o practica extrem de veche, de fapt, o vizită pe care preotul o face credincioşilor săi. Preotul poartă cu el o icoană care înfăţişează scena naşterii Mântuitorului şi  în  fiecare casă cântă  troparul sărbătorii, dând icoana credincioşilor ca să fie sărutată.               

      Tradiţia împodobirii bradului şi a casei cu crenguţe de brad este un obicei relativ nou, preluat pe la jumătatea secolului al XIX-lea de la ţările germanice. Prin forma sa  triunghiulară, bradul simbolizează  Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică  bogăţia şi cunoaşterea, ca şi pomul sacru din Grădina Edenului.

      În ajunul Crăciunului  există obiceiul de a merge cu colindul. Colindele sunt cântece tradiţionale formate din urări de bine şi belşug pentru toţi cei ce le ascultă. În ziua de Crăciun, copiii cântă colindul  ,,Steaua”.  Prin acest colind, ei anunţă venirea  pe lume a pruncului Iisus Hristos. La Siminicea   oamenii au obiceiuri specifice de la care nu se abat.

       Ajunul Anului Nou îi adună pe toţi sătenii în faţa Primăriei la un spectacol inedit :urături,sorcove ,capre, urşi si căiuţi ,toate încheiate cu un frumos foc de artificii.Urătorii îşi continuă noaptea pe la casele fetelor de măritat unde merg însoţiţi de alaiul de muzicanţi.Ziua de Anul Nou nu poate fi trecută cu vederea dacă nu ai primit o ,,sorcovă” să-ţi umple casa de grâu sau de orez,sau dacă nu ai  văzut o ,,capră”cu fel de fel de mascaţi. ,,Ursul” de abia aşteaptă şi el să intre în joc şi astfel se încheie parada mascaţilor.Seara de Anul Nou le vine rândul celor căsătoriţi să umble cu uratul,apoi să participe la ,,Balul  Gospodarilor” ,prilej cu care distractia continuă.Până la  Boboteză  cete de urători şi mascaţi umplu uliţele satului.Aşa e viaţa de sărbători într-un sat din Bucovina.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA COŞBUC

Iarnă. Frigul muşcă cu colţii lui pământul. Zăpada moale, aşternută proaspăt, te îmbie
să îţi scalzi privirile în strălucirea ei diamantină. ,,Ȋn case arde focul ” şi fumul se ridică
rotocoale spre cer. Lumea parcă doarme la adăpost dar nu e aşa. Se fac pregătiri intese pentru
sărbătorile de iarnă. Bradul frumos aşezat în ,,casa de dinainte” (camera de la stradă ) e
înconjurat de mari şi mici care, cu mişcări grăbite , încearcă să îl umple de lucruri deosebite :
mere, care de care mai colorate , nuci, lumânări sau betele din mătase, frumos colorate. Ȋn
vârful lui tronează o stea mare şi strălucitoare.
Casele frumos aranjate, cu cuverturi şi pături înflorate, cu perne şi ştergare la fel, cu
farfurii, căni sau ulcioare strălucitoare agăţate pe pereţi, cu preşuri , feţe de mese unde toate
florile câmpului şi-au găsit locul, cu perdele şi draperii, la fel, sunt pregătite de oaspeţi. Până
atunci însă, copiii se adună grupuri , grupuri şi hotărăsc ce vor face în nopţile de sărbătoare,
doar, nu se vor face de ruşine. Ȋşi pregătesc turcile (caprele) împodobindu-le cu petele
colorate şi strălucitoare (panglici ) , din mătase, prinse de o învelitoare făcută dintr-o faţă de
masă sau o cuvertură ţesută. I se lustruiesc apoi coarnele , i se verifică gura dacă mai scoate
sunete din cele două bucăţi de lemn cioplit, dacă aţa s-a uzat sau nu, dacă clopoţelul din
ureche mai stă la locul lui. Alţii îşi aranjează masca de urs, îl împodobesc cu ciucuri la ureche,
verifică doba (toba ) dacă nu s-a spart, dacă fluierul mai scoate sunete clare .
Micii colindători au colindele pregătite, hainele aşezate pe paturi , să nu se
şifoneze, totul e gata. Doar femeile mai robotesc, cu mânecile suflecate prin case. Mai şterg
pe ici pe colo, mai aşează ce cred că nu stă bine , apoi pornesc la bucătărie. Mirosurile
îmbietoare şi parfumate încep să gâdile nările şi să umple gura de apă. Cuptoarele pregătite,
încălzite, înghit rând pe rând lopeţi încărcate cu pâine şi cozonaci. Când se scot din cuptor,
calde şi aburinde te îmbie să te înfrupţi din ele dar nu e voie încă .Trebuie întâi să sosească
Crăciunul , să le sfinţească , apoi pot fi mâncate împreună cu cei ce vor trece pragul.
Cu casa bine pregătită, cu masa încărcată aşteptăm noaptea de Ajun. Primii care
apar sunt copiii care vestesc naşterea Mântuitorului prin colinde. Se intersectează din când în
când cu câte o turcă sau un urs care abia aşteaptă să îşi facă numărul. Irozii apar şi ei ,
îmbrăcaţi cu costume specifice vremurilor pe care le reprezintă şi îşi etalează talentul de actori
reprezentând scene de la Naşterea Domnului.
Râsetele, bucuria, luminile strălucitoare, colindele şi mirosul de cetină şi mâncăruri
bine mirositoare umplu noaptea.
,,Deschide, uşa creştine, .
C-am venit şi noi la tine.
Noi la Viflaim am fost
Unde s-o născut Hristos.
........................................
Noi umblăm a colinda
Da mă tem că s-a -nsăra
Noi umblăm din casă-n casă
Da nimeni de mas nu lasă.”
Urmează tinerii care în grupuri colindă şi ei din casă în casă, apoi, după miez de noapte apar
,,mutele ” (mascaţii ). Când intrau în case îşi făceau numărul care consta în tot felul de
strâmbături, strigături, mârâituri sau alte giumbuşluguri care provocau râsete. Cu greu ghiceai
uneori cine se ascunde sub mască. Dacă era ghicit, cel mascat era dator să îşi arate faţa. Spre
dimineaţă apăreau adulţii cu colindul şi stăteau de vorbă prin case până ziua îşi

revărsa lumina. După slujba de la biserică şi servirea mesei cu familia , urma Balul la care se
adunau cu mic cu mare, căsătoriţi sau nu şi jucau în horă pe toată perioada celor trei zile de
sărbătoare.
Ȋn Ajunul de Anul Nou se luau toate de la capăt, doar că se cântau alte colinde iar
urăturile şi Pluguşorul îşi făceau şi ele loc.
Dimineaţa , până la amiază băieţii ieşeau să vestească din casă în casă venirea noului
an şi să ureze mulţi ani şi sănătate gazdelor. Se spune că primul străin care îţi intră în casă de
ajun trebuie să fie bărbat sau băiat pentru că va aduce noroc casei, iar dacă era fată sau femeie
aducea sărăcie şi de aceea era interzis acestora să iasă prin vecini sau neamuri în această zi.
Odată cu căderea serii începeau colindătorii , urătorii cu pluguşoarele , turcile şi urşii
să îşi arate măiestria în transmiterea de urări către gazde.
,,S-o pornit colindători Să fi gazdă sănătoasă
Măruţ, mărgăritar Măruţ , mărgăritar
Noaptea pe la cântători Să plăteşti colinda noastră
Ş-au ajuns la d-voastră C-o bucată de cârnaţ
Măruţ, mărgăritar Măruţ, mărgăritar
Anul Nou să îl vestească. C-am colindat din târnaţ
........................................ C-o bucată de călbaş
Măruţ, mărgăritar
Că noi sântem copilaşi.”
Cu puţin înainte de miezul nopţii se curăţa o ceapă care se tăia în două , apoi se
desfăcea feliuţă de feliuţă, în număr de douăsprezece, şi în fiecare bucăţică se punea o
linguriţă de sare. Se aşeza apoi într-o tavă şi la fiecare se dădea, în ordine , numele unei luni a
anului. Dimineaţa se ,,citea ” cum va fi vremea în noul an , în funcţie de cantitatea de sare
topită din fiecare. Dacă era netopită , luna reprezentată era secetoasă. Dacă era multă, ploile
vor fi tot multe în luna respectivă.
Dar, continuând cu ce se întâmpla în Ajunul de Anul Nou se mai poate spune că la
miezul noptii se ieşea în faţa bisericii sau a caselor unde, din loc în loc se aprindea câte un foc
mare în jurul căruia se colinda. După miezul nopţii apăreau din nou mascaţii care îşi făceau
rolul şi petrecerea continua până dimineaţa.
După slujba de la biserică se ţineau iar hore sau baluri unde era joc şi voie bună.
Sărbătorile se încheiau cu Boboteaza şi Sf. Ioan când veselia era mai puţină. Preotul era cel
care călca pragul caselor , imediat după Anul Nou şi vestea Botezul Domnului iar aghiazma
adusă în casă se folosea la stropirea casei, animalelor , oamenilor, se stropea prin grădină si o
parte se păstra să fie peste an. A doua zi după Bobotează se sărbătorea Sf Ioan şi se ura şi
petrecea doar la casele unde se aflau persoane care purtau acest nume.
Interesant este că cei care vroiau să colinde un Ion sau o Ioană , treceau de la slujba de la
biserică pe la casele acestora şi îi lega de mână sau picior cu o batistă ca semn că,,trebuie să
dea de băut ” fiind sărbătoriţi. Noaptea , după ce i se colindau cântece specifice de Sf.Ioan,
erau poftiţi în casă şi se petrecea cu voie bună până dimineaţa.
Realizat : Ȋnv. Parasca Mihaela
Şcoala Gimnazială,,G.Coşbuc ”
Loc . Coşbuc, Str.Principală, nr.243
Jud. B-N,
Cod 427070
Bibliografie............................(Sunt amintirile copilăriei mele )

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ

PROF. DĂDULESCU SORINA MANUELA

                                                                           GRĂDINIŢA NR 178, BUCUREŞTI

           

           Folclorul reprezintă creaţia populară literară plastică muzicală, coregrafică şi intregul ansamblu de obiceiuri si tradiţii moştenite de la înaintaşi. Aceste creaţii sunt zestrea culturală a strămosilor unui popor.

             Cultura este un fenomen social iar valorile culturale prin formele lor de realizare si manifestare ca şi prin conţinutul lor îmbracă chipul societăţii care le elaborează.

             Pentru cunoaşterea tradiţiilor populare trebuie mai întai cunoscut locul de unde provin ele şi modul de păstrare a lor. Satul românesc a fost acela care de-a lungul timpului a reuşit să păstreze cea mai mare parte a bogaţiei spirituale a poporului român.

             Românul ancorat în cursul tumultuos al vieţii trece uneori nepăsător pe lânga comorile neamului său.

             Sărbatorile de iarnă sunt prilejul cel mai potrivit ce-i incarcă sufletul de frumuseţe portului şi autenticitatea colindelor şi obiceiurile de odinioara.

             Ajunul Crăciunului (24 decembrie) oferă posibilitatea unirii locuitorilor în ţinuturile natale odată cu obiceiul umblatului în colindeţi (piţărăi). Piţărăii pornesc dupa tradiţie dintr-un capăt al satului, curat imbrăcaţi, cu săcuie după gât şi în mînă cu colinde, sub comanda vătafilor, din poartă în poartă, primind colaci, nuci, mere şi dulciuri. Anunţarea gospodarilor de venirea  piţărăilor este realizată fie prin diferite onomatopee dar mai ales prin strigături care diferă, dau noi semnificaţii, de la zonă la zonă sau de la sat la  sat in aceeaşi zonă.

            În credinţa populară Moş Crăciun este personajul zeitaţii care murea ca să renască la intervalul 365 zile, începand şi sfarşind în ziua de 25 decembrie.

            Crăciun, frate cu Moş Ajun s-a născut înainte tuturor sfinţilor si are puteri de zeu dar şi trăsături de ţaran şi s-a  împotrivit naşterii lui Iisus Hristos fiindcă ştia că aceasta implică moartea sa.

            Crăciunul este prima mare sărbătoare a anului când în prima parte a zilei familiile merg la biserică iar în a doua parte a zilei participă la horele satului. Ultimile zile ale Crăciunului sunt rezervate primirii finilor de către naşi şi a nepoşilor de catre moşi. Acest obicei străvechi a dăinui peste ani şi presupune ducerea ploconului ce cuprindea pâine, zahăr, orez, ulei, curcan, spetie în funcţie de posibilitaţi.

            Pomul de Crăciun împodobit în preseara sărbătorii aminteşte de zeul care moare şi renaşte în perioada solstiţiului de iarna iar în jurul lui se cântă minunatele colinde româneşti.

            Colindatul cu măsti încă nu se ştie cu precizie dacă a fost preluat prin intermediul romanilor, tracilor balcanici sau este autohton şi este răspândit pe întreg teritoriu românesc „Animalul reprezentat prin mască este o fiinţă numerală cu însuşiri sacre şi mai cu seamă cu eficienţă  deosebită în promovarea vegetaţiei, a sănătăţii, şi, în genere, a bunei stări”(O. Bârlea).

            Colindatul cu „Capra” are ca protagonist un flăcău care ştie să joace şi care îşi pune o mască împodobită  cu o oglinda în frunte cu mărgele cu flori. Împreuna cu alţi colindători merge din casă în casă şi urează gospodarilor împliniri în anul ce va veni.

            Textele colindelor cu sau fără măsti sunt fie religioase, fie sociale care asa cum susţin folcloriştii sunt mai numeroase  şi mai vechi.

            Universul colindelor cuprinde vaste teme şi motive. Unele de factură agrară, descriind gesturi magice de fertilitate a ogoarelor(pliguşorul), altele atrbuite animalelor etc. Sunt întâlnite de asemenea colinde care vorbesc despre boală (moarte) sau colinde în care se evocă viaţa pastorală unde se pot recunoaşte obiceiuri şi credinţe ale păstorilor.

            În varianta sa tradiţionala colindul, ca practică rituală cade în seama cetei de colindători care sunt îmbrăcaţi specific zonei unde se colindă şi au în recuzită lor diferite accesorii:pene, iederă, salcie sau nuiele de alun, zurgălăi, băte ornamentale.

            Revelionul are semnificaţia de înnoire a timpului calendaristic, moartea unui an(31 decembrie) si  renaşterea acestuia(1 ianuarie).

            În noaptea trecerii dintre ani se practicau şi în Gorj obiceiuri de aflatarea ursitei. Obiceiurile practicate cu acest prilej erau: vergelul, sânvăsâiul, număratul parilor, uitatul îin oglindă prin inel.

 În Gorj, venirea unui nou an era un prilej de urare prin colindarea cu pluguşoru, sorcova, buhaiul, irozii şi capra.

Pluguşorul este un obicei agrar şi se practică în după-amiaza ultimei zile a anului şi chiar in dimineaţa Sfântului Vasile de către copiii din sat. Ei umblau cu un plug, frumos ornamentat si recitau o oraţie cuprinzând aspectele esenţiale ale muncii in agricultură şi urmarind drumul pâinii: aratul, semanatul, seceratul, treieratul, măcinatul, coacerea pâinii iar la încheiere urau de sănătate.

Pocnitul din bice, clinchetul clopoţelului ,bătutul din tobe aveau menirea de a îndepărta spiritele malefice.

Cei care urau cu pluguşorul erau răsplatiţi cu colaci şi bani.

În prima zi a anului  copiii (semnul purităţii)umblau cu sorcova.La început copiii sorcoveau cu rămurele de pomi fructiferi sau trandafir puse la înmugurit în seara de Sfântul Andrei. Era în prima zi a anului un semn al vegetaţiei reînviate, iar prin analogie se face şi urarea „ Să trăiţi,/Să înfloriţi ca un măr/ca un păr/ca un fir de trandafir”. Sorcova este pastrată la loc de cinste, la icoană sau la oglindă până în anul următor.Copiii care sorcovesc primesc drept răsplată bani.

În întervalul dintre Crăciun şi Anul Nou se practica umblatul cu Steaua. Textul cuprindea o narare a naşterii Domnului Iisus. Urătorii purtau cu ei o stea confecţionată din lemn şi împodobită cu hârtie colorată lucitoare iar în mijlocul ei era icoana naşterii Domnului

Prima zi a anului, de Sf Vasile oamenii urmează exemplul Sfântului Vasile care era un Sfănt tănăr iubitor şi distractiv. În această zi are loc ridicatul la grindă al copiilor care au împlinit vărsta de un an, de către moaşă Acesta e ridicat la grindă de trei ori urăndu-i-se ani mulţi, sănătate , şi fericire. Evenimentul era urmat de petrecerea data în familie la care participau familiile moşilor şi nepoţilor. La masa de  Sfăntul Vasile sunt prezente măncaruri alese sarmale, piftii, cărnaţi,şi carne de porc, cozonac şi ţuică fiartă

Ajunul Bobotezei este ziua premergătoare unei alte sărbători de iarnă , pe care o aşteaptă românii , Boboteaza . În această zi de Ajun al Bobotezei  se ţine post, iar fetele pentru a afla ursitul ţineau  post negru . Ca şi în noaptea de Anului Nou se practicau diferite obiceiuri pentru aflarea ursitei Fetele puneau sare în opinca sau gheata din piciorul drept şi apoi o aşezau sub pernă .

Tot în Ajunul Bobbotezei preotul satului trecea pe la fiecare casa şi  o stropeau cu apă sfinţită.

Pe 6 ianuarie este sărbătorită Boboteaza ce are semnificaţia purificării apelo de forţele răului, prin  sfinţire Stropite cu apa sfintită fiinţele şi lucrurile sunt ferite de forţele malefice

La Bobotează oamenii se duceau la biserică să ia agheazmă(apă sfinţită)şi mergeau acasă unde îi aşteptau cei care n-au putut să meargă la biserică. Pe nemăncate aceştia gustau de trei ori din apa sfintită.

Agheazma rămasă era pusă într-o sticlă legată la icoană cu un buchet de busuioc. Cu această apă erau stropiti cei bolnavi dar şi aceeia care aveau nevoie de reuşită în viaţă

Pe 7 ianuarie ,gorjenii ţineau pe Sfăntul Ioan ca pe o mare sărbătoare În majoritatea satelor gorjene se făceau hore la care aveau prioritate să conducă hora aceia care purtau numele de Ion. Cu aceste hore care durau pănă noaptea tărziu se încheiau şi sărbătorile de iarnă.

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din zona Braşovului

                              

                                                                                                Matyas Iulia Gabriela Prof.inv.primar

                                                                                                Scoala Gimnaziala Nr. 1 Brasov

La braşoveni, credinţele şi riturile legate de solstiţiul de iarnă şi, implicit, de Crăciun sunt foarte importante, acestea păstrându-se mai bine pe la sate. În Ajunul Crăciunului, gospodarii strâng de la vecini tot ce au dat cu împrumut, ca să îi găsească sărbătorile cu toata averea în casa. Tot în această zi, pe 24 Decembrie, se iese din post, până la Postul Paştilor. Dacă între cele două posturi perioada este mai lungă, se crede că anul care urmează va fi unul bun, mănos. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile pun un ban de metal şi o nucă în apă în care se spală. În Ajun, gospodarii pun mâna pe toate uneltele din curte, ca în anii următori să le poată folosi cu spor. Nu este bine să se aducă în casa bradul de Crăciun înainte de 24 decembrie şi să se decoreze după 12.00 noaptea. Cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, care apoi o va da vitelor, astfel ca ele să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sită, ca în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşază sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la 'Alesul oilor', care are loc în fiecare an, în luna aprilie. Atunci ei îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru ca turma să sporească. Hornurile se curăţă, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, care vor avea un rod mai bogat. În noaptea dintre Ajun şi Crăciun se priveghează. În timpul priveghiului, pe masă se pune un colăcel cu un cuţit înfipt în el. Masa, aşezată la ora 17.00, în Ajun, trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin va lăsa focul aprins în tot acest timp. De Crăciun, pâinea se aşază sub masă, ca să atragă norocul, iar sub faţa de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug. Până la Crăciun, toată lumea trebuie să se împace cu duşmanii. Tot pe la sate există credinţa conform căreia, în Ajun, mâncarea de căpetenie este grâul. Când sătenii se aşază la masă, mai întâi gusta din grâu şi îl arunca cu lingura în sus, pentru 'a se prinde de grindă, că se prinde rodul'. Pentru a respecta scena 'Cinei cea de taină', la care au participat 12 apostoli şi Domnul Christos, în Ajun este bine să se gătească 12 feluri de bucate. Turtele de Crăciun se mai numesc în unele părţi ale ţării şi 'pelincele Domnului'. La masă, sătenii stau cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul peste an.

Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la comunităţile maghiare şi ceangăieşti din judeţul Braşov

Şezători, cete de feciori şi colinde. Decembrie, ultima lună a anului, era perioada când muncile agricole se încheiaseră, viaţa economică a satului era mai puţin intensă, iar manifestările spirituale se amplificau, purtându-i pe toţi cei ai satului într-un timp al sărbătorii.
Iarna, era perioada şezătorilor. Şezătorile erau specifice atât familiilor sărace, cât şi familiilor bogate. La început, era un obicei care antrena doar partea feminină, însă pe parcurs şi-au făcut apariţia şi bărbaţii, şezătorile devenind un prilej de întâlnire între fete şi băieţi, întâlniri care adesea se terminau cu căsătorii .                                         
              În Apaţa, fiecare fată aducea câte două, trei lemne pentru a încălzi casa gazdei; fetele adunau bani pentru a cumpăra petrol pentru lămpi sau o căruţă de lemne pentru stăpânul casei.                 În Satu Nou, exista obiceiul ca fiecare participant la şezătoare să meargă o zi la munca câmpului. Tot aici, se organizau mai multe şezători în funcţie de categoria de vârstă a fetelor sau în funcţie de zona locuită. Munca pentru o seară era cuantificată într-un fus de fire toarse. Pentru a fi incluşi în rândul feciorilor, băieţii erau supuşi unor teste de iniţiere; în Crizbav, ei trebuiau să bea o anumită cantitate de apă, în timp ce în Ormeniş erau supuşi testului „caprei” – banca pe care se spălau rufele. Dacă nu treceau testul, erau supuşi batjocorii, în special de către cei care terminaseră armata. Pe 24 decembrie, exista obiceiul ca fetele să trimită feciorilor, prin intermediul unei femei mai în vârstă, bucheţele de flori, care urmau a fi folosite la împodobirea căciulilor. Rolurile în ceata băieţilor erau bine definite; astfel, exista un legénybirót (un vătaf mare), albirót (un vătaf mic), kulcsárt (un responsabil cu darurile primite), botost (responsabilul cu bâta).               

 Colindatul începea din seara zilei de 25 decembrie şi ţinea până noaptea târziu; darurile oferite colindătorilor constau de obicei, într-un cozonac împletit şi un litru de pălincă. La Teliu, a doua zi, exista obiceiul să se organizeze dansul în aer liber, undeva la marginea satului. Băieţii erau obligaţi să danseze cu fetele de la care primeau bucheţele.
Boriţa (Borica). Dans al băieţilor, se joacă în noaptea de Crăciun în toate casele din sat, iar a doua zi de Crăciun se juca în mijlocul satului, în faţa mulţimii adunate. Pregătirea ceremonialului se face dinainte de Crăciun, când se alege conducătorul, „vătaful”, cei doi dansatori principali numiţi „rudas”, casierul şi personajul mascat numit „kuka”. Apoi se întocmesc muzicanţii şi se alege locul repetiţiei. Dansul în cerc semnifica ciclicitatea anotimpurilor şi a vieţii.
Boriţa este un joc lung şi spectaculos, care foloseşte spaţiul liber pentru a se flutura larg toate basmalele, pentru a suna din toţi clopoţeii şi pentru a continua jocul într-o parte a cercului viu format din spectatori. Jocul Boriţa îndeplineşte o funcţie augurală, reprezintă un rit de fertilitate adresat familiei, gospodăriei, pământului, animalelor şi, totodată, un obicei de iniţiere a flăcăilor, de trecere de la o categorie a vârstei la alta. Dans tradiţional al comunităţii ceangăilor, Boriţa datează de pe vremea împăratului Jozef. Boriţa reprezintă masca zoomorfă care însoţeşte cetele de colindători în Ajunul Crăciunului, ea fiind totodată o mască ritualică omoloagă Turcii.
            Ziua „Sfinţilor mărunţi”. Pe data de 28 decembrie, comunităţile maghiare sărbătoresc Ziua „Sfinţilor mărunţi” (în maghiară, Aprószentek). Băieţii şi bărbaţii pornesc încă din zori colindatul din casă în casă, cu câte o creangă împodobită cu panglici colorate şi „biciuiesc” copiii, dar şi adulţii, în amintirea pruncilor ucişi de către soldaţii lui Irod. În timpul ritualului, se rostesc urări în versuri: „Sfinţi mărunţi,/Sfinte David,/Să aveţi o viaţă lungă,/Iar banii să vă ajungă/Până la gleznă”.

Obiceiuri săsești din judetul Brasov

Sărbătorile de iarnă sunt prilej de tradiții vechi, prin care oamenii celebrează nașterea lui Isus și întâmpină cu speranță noul an. O serie de superstiții și ritualuri sunt menite să alunge răul și să asigure un an viitor cu sănătate și belșug. Ca în orice comunitate, și sașii au obiceiuri diverse și frumoase de sărbătorile de iarnă, unele mai răspândite, altele cu specific local. 

            Sfânta Lucia 

            După Moș Nicolae, în 12 decembrie este Sfânta Lucia (Lucia din Syracuza), o sărbătoare de origine catolică, din țările nordice. În această zi, în unele localități locuite și de sași exista obiceiul bărbatul casei să afume toate colțurile gospodăriei cu o tavă pe care erau așezați cărbuni încinși. Era un ritual apotropaic, de alungare a spiritelor rele și pregătire înainte de Crăciun.    Deasupra cărbunilor era așezată și o crenguță din pom tânăr, simbolizând regenerarea recoltei. În Transilvania nu este foarte răspândită celebrarea Sfintei, dar ritualurile legate de foc și purificare specifice acestei sărbători care se practicau odinioară aveau legătură cu semnificația zilei.

În Ajunul Crăciunului

În seara de Ajun, bisericile evanghelice deveneau neîncăpătoare pentru întreaga comunitate care se strângea la biserică în veșminte de sărbătoare. Acum este seara pentru care copiii au repetat tot Adventul. Are loc sceneta Nașterii Domnului – Krippenspiel, corul cântă cântecele tradiționale de Crăciun, copiii își primesc darurile și turtele dulci de sub pomul împodobit. Tot în seara de Ajun se puneau în biserică niște coronițe tradiționale, special împodobite, numite Lichtert (Christleuchter), ce se păstrează aici până în ziua Celor trei magi, Dreikönigstag, pe 6 ianuarie.

Tot în noaptea de Ajun, după terminarea slujbei, în unele comunități există tradiția ca fanfara să aștepte oamenii pe treptele bisericii sau, și mai frumos, în turnul bisericii evanghelice, de unde cântă cântece tradiționale de Crăciun. În noaptea feerică de sărbătoare, glasurile oamenilor și sunetele instrumentelor străbat văzduhul într-o atmosferă divină.

A doua zi de Crăciun este Sf. Ștefan, Stoifesdach, când copiii au petrecere cu dansuri. Părinții participă cu sucuri și prăjituri, în jurul locului unde cei mici dansează pe ritmurile fanfarei. Tot în a doua și a treia zi de Crăciun aveau loc baluri ale tinerilor din frății (Bruderschaft, Schwesterschaft).