Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din zona Braşovului

                              

                                                                                                Matyas Iulia Gabriela Prof.inv.primar

                                                                                                Scoala Gimnaziala Nr. 1 Brasov

La braşoveni, credinţele şi riturile legate de solstiţiul de iarnă şi, implicit, de Crăciun sunt foarte importante, acestea păstrându-se mai bine pe la sate. În Ajunul Crăciunului, gospodarii strâng de la vecini tot ce au dat cu împrumut, ca să îi găsească sărbătorile cu toata averea în casa. Tot în această zi, pe 24 Decembrie, se iese din post, până la Postul Paştilor. Dacă între cele două posturi perioada este mai lungă, se crede că anul care urmează va fi unul bun, mănos. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile pun un ban de metal şi o nucă în apă în care se spală. În Ajun, gospodarii pun mâna pe toate uneltele din curte, ca în anii următori să le poată folosi cu spor. Nu este bine să se aducă în casa bradul de Crăciun înainte de 24 decembrie şi să se decoreze după 12.00 noaptea. Cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, care apoi o va da vitelor, astfel ca ele să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sită, ca în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşază sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la 'Alesul oilor', care are loc în fiecare an, în luna aprilie. Atunci ei îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru ca turma să sporească. Hornurile se curăţă, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, care vor avea un rod mai bogat. În noaptea dintre Ajun şi Crăciun se priveghează. În timpul priveghiului, pe masă se pune un colăcel cu un cuţit înfipt în el. Masa, aşezată la ora 17.00, în Ajun, trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin va lăsa focul aprins în tot acest timp. De Crăciun, pâinea se aşază sub masă, ca să atragă norocul, iar sub faţa de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug. Până la Crăciun, toată lumea trebuie să se împace cu duşmanii. Tot pe la sate există credinţa conform căreia, în Ajun, mâncarea de căpetenie este grâul. Când sătenii se aşază la masă, mai întâi gusta din grâu şi îl arunca cu lingura în sus, pentru 'a se prinde de grindă, că se prinde rodul'. Pentru a respecta scena 'Cinei cea de taină', la care au participat 12 apostoli şi Domnul Christos, în Ajun este bine să se gătească 12 feluri de bucate. Turtele de Crăciun se mai numesc în unele părţi ale ţării şi 'pelincele Domnului'. La masă, sătenii stau cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul peste an.

Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la comunităţile maghiare şi ceangăieşti din judeţul Braşov

Şezători, cete de feciori şi colinde. Decembrie, ultima lună a anului, era perioada când muncile agricole se încheiaseră, viaţa economică a satului era mai puţin intensă, iar manifestările spirituale se amplificau, purtându-i pe toţi cei ai satului într-un timp al sărbătorii.
Iarna, era perioada şezătorilor. Şezătorile erau specifice atât familiilor sărace, cât şi familiilor bogate. La început, era un obicei care antrena doar partea feminină, însă pe parcurs şi-au făcut apariţia şi bărbaţii, şezătorile devenind un prilej de întâlnire între fete şi băieţi, întâlniri care adesea se terminau cu căsătorii .                                         
              În Apaţa, fiecare fată aducea câte două, trei lemne pentru a încălzi casa gazdei; fetele adunau bani pentru a cumpăra petrol pentru lămpi sau o căruţă de lemne pentru stăpânul casei.                 În Satu Nou, exista obiceiul ca fiecare participant la şezătoare să meargă o zi la munca câmpului. Tot aici, se organizau mai multe şezători în funcţie de categoria de vârstă a fetelor sau în funcţie de zona locuită. Munca pentru o seară era cuantificată într-un fus de fire toarse. Pentru a fi incluşi în rândul feciorilor, băieţii erau supuşi unor teste de iniţiere; în Crizbav, ei trebuiau să bea o anumită cantitate de apă, în timp ce în Ormeniş erau supuşi testului „caprei” – banca pe care se spălau rufele. Dacă nu treceau testul, erau supuşi batjocorii, în special de către cei care terminaseră armata. Pe 24 decembrie, exista obiceiul ca fetele să trimită feciorilor, prin intermediul unei femei mai în vârstă, bucheţele de flori, care urmau a fi folosite la împodobirea căciulilor. Rolurile în ceata băieţilor erau bine definite; astfel, exista un legénybirót (un vătaf mare), albirót (un vătaf mic), kulcsárt (un responsabil cu darurile primite), botost (responsabilul cu bâta).               

 Colindatul începea din seara zilei de 25 decembrie şi ţinea până noaptea târziu; darurile oferite colindătorilor constau de obicei, într-un cozonac împletit şi un litru de pălincă. La Teliu, a doua zi, exista obiceiul să se organizeze dansul în aer liber, undeva la marginea satului. Băieţii erau obligaţi să danseze cu fetele de la care primeau bucheţele.
Boriţa (Borica). Dans al băieţilor, se joacă în noaptea de Crăciun în toate casele din sat, iar a doua zi de Crăciun se juca în mijlocul satului, în faţa mulţimii adunate. Pregătirea ceremonialului se face dinainte de Crăciun, când se alege conducătorul, „vătaful”, cei doi dansatori principali numiţi „rudas”, casierul şi personajul mascat numit „kuka”. Apoi se întocmesc muzicanţii şi se alege locul repetiţiei. Dansul în cerc semnifica ciclicitatea anotimpurilor şi a vieţii.
Boriţa este un joc lung şi spectaculos, care foloseşte spaţiul liber pentru a se flutura larg toate basmalele, pentru a suna din toţi clopoţeii şi pentru a continua jocul într-o parte a cercului viu format din spectatori. Jocul Boriţa îndeplineşte o funcţie augurală, reprezintă un rit de fertilitate adresat familiei, gospodăriei, pământului, animalelor şi, totodată, un obicei de iniţiere a flăcăilor, de trecere de la o categorie a vârstei la alta. Dans tradiţional al comunităţii ceangăilor, Boriţa datează de pe vremea împăratului Jozef. Boriţa reprezintă masca zoomorfă care însoţeşte cetele de colindători în Ajunul Crăciunului, ea fiind totodată o mască ritualică omoloagă Turcii.
            Ziua „Sfinţilor mărunţi”. Pe data de 28 decembrie, comunităţile maghiare sărbătoresc Ziua „Sfinţilor mărunţi” (în maghiară, Aprószentek). Băieţii şi bărbaţii pornesc încă din zori colindatul din casă în casă, cu câte o creangă împodobită cu panglici colorate şi „biciuiesc” copiii, dar şi adulţii, în amintirea pruncilor ucişi de către soldaţii lui Irod. În timpul ritualului, se rostesc urări în versuri: „Sfinţi mărunţi,/Sfinte David,/Să aveţi o viaţă lungă,/Iar banii să vă ajungă/Până la gleznă”.

Obiceiuri săsești din judetul Brasov

Sărbătorile de iarnă sunt prilej de tradiții vechi, prin care oamenii celebrează nașterea lui Isus și întâmpină cu speranță noul an. O serie de superstiții și ritualuri sunt menite să alunge răul și să asigure un an viitor cu sănătate și belșug. Ca în orice comunitate, și sașii au obiceiuri diverse și frumoase de sărbătorile de iarnă, unele mai răspândite, altele cu specific local. 

            Sfânta Lucia 

            După Moș Nicolae, în 12 decembrie este Sfânta Lucia (Lucia din Syracuza), o sărbătoare de origine catolică, din țările nordice. În această zi, în unele localități locuite și de sași exista obiceiul bărbatul casei să afume toate colțurile gospodăriei cu o tavă pe care erau așezați cărbuni încinși. Era un ritual apotropaic, de alungare a spiritelor rele și pregătire înainte de Crăciun.    Deasupra cărbunilor era așezată și o crenguță din pom tânăr, simbolizând regenerarea recoltei. În Transilvania nu este foarte răspândită celebrarea Sfintei, dar ritualurile legate de foc și purificare specifice acestei sărbători care se practicau odinioară aveau legătură cu semnificația zilei.

În Ajunul Crăciunului

În seara de Ajun, bisericile evanghelice deveneau neîncăpătoare pentru întreaga comunitate care se strângea la biserică în veșminte de sărbătoare. Acum este seara pentru care copiii au repetat tot Adventul. Are loc sceneta Nașterii Domnului – Krippenspiel, corul cântă cântecele tradiționale de Crăciun, copiii își primesc darurile și turtele dulci de sub pomul împodobit. Tot în seara de Ajun se puneau în biserică niște coronițe tradiționale, special împodobite, numite Lichtert (Christleuchter), ce se păstrează aici până în ziua Celor trei magi, Dreikönigstag, pe 6 ianuarie.

Tot în noaptea de Ajun, după terminarea slujbei, în unele comunități există tradiția ca fanfara să aștepte oamenii pe treptele bisericii sau, și mai frumos, în turnul bisericii evanghelice, de unde cântă cântece tradiționale de Crăciun. În noaptea feerică de sărbătoare, glasurile oamenilor și sunetele instrumentelor străbat văzduhul într-o atmosferă divină.

A doua zi de Crăciun este Sf. Ștefan, Stoifesdach, când copiii au petrecere cu dansuri. Părinții participă cu sucuri și prăjituri, în jurul locului unde cei mici dansează pe ritmurile fanfarei. Tot în a doua și a treia zi de Crăciun aveau loc baluri ale tinerilor din frății (Bruderschaft, Schwesterschaft).