CRĂCIUNUL ÎN SATUL NATAL

                                  

                                                                   

                                                                              Prof.înv.prim. Oniciuc Luminita Mirela                                                                               

                                                                          Şcoala Gimnazială ,,Octav Băncila¨ Corni/Botosani

                                                                          

             Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiţii şi obiceiuri. Decembrie este cea mai aşteptată şi mai îndrăgită lună a anului de toată lumea, dar în special   de copii. Marile bucurii pe care ni le aduce această ultimă lună a anului sunt Sărbătorile Crăciunului, cu toate credinţele şi datinele care le însoţesc. Frumuseţea obiceiurilor, a colindelor de Crăciun este preţuită de copii de la cea mai fragedă vârstă, ei implicându-se cu mult drag în învăţarea şi perpetuarea acestor obiceiuri şi datini. Aceste obiceiuri sunt transmise prin viu grai, din timpuri îndepărtate şi încep cu Sf. Nicolae, continuă cu Ajunul Crăciunului, Anul Nou şi se încheie după Bobotează.    

           Ca şi în celelalte zone din ţara noastră şi în satul Corni, pe 24 decembrie, în aceasta zi de Ajun a Crăciunului, începe marea Sărbătoare a Naşterii Domnului. Primele semne le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Colindele care au loc pe toată această perioadă a sărbătorilor de iarnă sunt creaţii ale oamenilor de la sate, cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase sau satirice la adresa celor uraţi), sunt străbătute de farmecul imaginaţiei omului din popor şi sunt prilej de mare bucurie pentru copiii de toate vârstele şi nu numai.

           Colindătorii vestesc Naşterea Domnului, urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte.

           Bradul de Crăciun este o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creştinismul şi care simbolizează “pomul vieţii”.     Istoria acestui obicei de Crăciun este datată de pe vremea egiptenilor, care îşi decorau casa cu frunze de palmier. Mai târziu, tradiţia a fost preluată de către romani, aceştia înlocuind palmierul cu crengi de brad.

     În România, datina împodobirii bradului de Crăciun a luat naştere cam pe la jumătatea secolului al XX-lea, ea păstrându-se cu sfinţenie până în zilele noastre.

 În Ajunul Crăciunului, în fiecare casă se împodobeşte câte  un brad (cu beteală, globuri, figurine, ghirlande, bomboane, artificii şi lumânări sau beculeţe, mai nou cu instalaţii electrice cu becuri multe şi multicolore),cu dulciuri şi jucării agăţate în brăduţ. Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad spre bucuria tuturor membrilor familiei, mai ales a celor mici.

          Serbarea Pomului de Crăciun este unul din cele mai dorite evenimente din viaţa copiilor. Ei se pregătesc din timp, aşteaptă cu mare nerăbdare sosirea lui Moş Crăciun, încărcat cu daruri. De asemenea, starea lor sufletească este amplificată pe măsură ce se apropie momentul serbării.              

Dar cea mai mare sărbătoare din această perioadă este Naşterea Domnului, cunoscută în popor sub denumirea de”Crăciunul”, această zi marcând graniţa dintre două epoci: cea de până la Hristos şi cea nouă, de după naşterea sa. De obicei, înainte de ziua de  Crăciun, ziua naşterii Mântuitorului ,în ziua de Ignat, fiecare gospodar îşi taie porcul din propria ogradă sau dacă nu are porc îşi cumpără carne de la vecini, astfel încât pe masa de Crăciun a fiecăruia să existe şoriciul, sarmalele, friptura, toba, caltaboşul, cârnaţii proaspeţi.

          Strâns legate de sărbătoarea Crăciunului sunt colindele, care reprezintă adevărate punţi peste timp. Ele reprezintă cea mai mare bucurie pentru copii, aceştia punând foarte mult suflet în interpretarea lor. În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindatul, cântând:

              „ Bună dimineaţa la moş Ajun!

                Am venit şi noi o dată,

                La mulţi ani cu sănătate,

                Şi la anul iar venim

                Sănătoşi să vă găsim.

                La anul şi la mulţi ani!”

          Gospodarii care au primit colindătorii le oferă acestora covrigi, mere, biscuiţi, colăcei .

         Tot în satul nostru ,un obicei foarte îndrăgit de copii este „Steaua”. Cei care merg cu Steaua sunt mai ales copii între 7 şi 14 ani. Obiceiul are o semnificaţie religioasă fiind legată de steaua care s-a aratat celor trei magi de la răsărit.  Copiii merg la colindat cu  o stea mare, din lemn, gătită cu hârtie colorată şi crenguţe de brad. De data aceasta ei primesc bani pentru urările făcute.

           Pe lângă aceste tradiţii şi obiceiuri, al căror subiect este Naşterea Domnului, românii mai fac urări prin intermediul unor alte colinde, create pe baza unor obiceiuri laice: 
”Pluguşorul”, „Sorcova”.

           „Capra” este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine deasupra capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei” este mobila, astfel încât gura acesteia se poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumaţi specific, unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, toba . Este un colind vesel, cu umor, care provine dintr-un străvechi ritual agricol, practicat pentru a aduce rodnicie în anul ce vine. Pe vremuri, în faţa caprei se aruncau boabe de grâu, orz sau porumb.

 Jocul „caprei” la origine a fost un ceremonial grav, un element de cult, un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă”caprei”.Se pare că îşi are originea în obiceiurile romanilor şi elinilor. Asemănător cu “Capra” este obiceiul de a umbla cu “Ursul”, această datină avându-şi de asemenea originea într-un cult geto-dac, ce urmărea fertilizarea şi purificarea solului şi  a gospodăriei.

     Ursul este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap, pe umeri şi pe spate blana unui astfel de animal, având în jurul urechilor nişte ciucuri roşii. “Ursul” este însoţit de un grup de colindători mascaţi şi costumaţi, care reprezintă diverse animale sau personaje şi care îl aţâţă prin strigături.

     În timp ce “ursul” mormăie şi joacă în ritmul tobelor şi al fluierăturilor, ursarul strigă: “Joaca bine, măi Martine, / Că-ţi dau pâine cu măsline”. La sfârşit, toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte bogate, mese îmbelşugate şi “La mulţi ani !”

     Jocurile cu măştile din Moldova sunt obiceiuri arhaice, agrare şi pastorale de tradiţie multimilenară, ce au loc cu prilejul Anului Nou.

         Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. Cunoaşterea obiceiurilor şi a tradiţiilor populare locale are o importanţă deosebită datorită conţinutului de idei, de sentimente, datorită faptelor care oglindesc trecutul bogat şi valorile poporului român. Importanţa derivă şi din faptul că vocabularul copiilor se îmbogăţeşte cu unele expresii populare, îi face să pătrundă în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare, dezvoltă mândria şi dragostea pentru ţinutul natal.                 

Sărbători de iarnă fericite, cu multă sănătate, bucurie şi belşug !

     Bibliografie

Ø  Carmen Văduva, Seara de Crăciun, editura Donaris, 2009, Sibiu, pag.107,108

Ø  George Arion,”Traditii şi obiceiuri româneşti”, editua Flacăra, 2011, Bucureşti, pag.16,17