SĂRBĂTORILE DE IARNA ÎN TRADIŢA POPULARĂ

PROF. ÎNV. PREPRIMAR ALECU DORICA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 12/GRĂDINIŢA NR 15 BOTOŞANI

Din cele mai vechi timpuri religia s-a împletit cu tradiţia , datina şi obiceiurile , pe care omul le-a respectat şi le-a transmis ulterior prin viu grai din generaţie în generaţie, astfel înţelepciunea şi experienţa celor mai vechi strămoşi ajunge la noi sub forma obiceiurilor din viaţa celor de la ţară , fiind purtătoarele unor informaţii , a unei experienţe şi înţelepciuni vechi.

Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului.

La români sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbătorile de suflet.Amintirea copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire. Decembrie este luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite de cu seară.

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.

Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

În preziua de Ajun, după miezul nopţii, între 23-24 decembrie, oamenii fac Masa de Ajun, o masă festivă pentru sufletele morţilor, însă doar cu alimente de post. Primirea preotului era un act de mare ceremonialitate, el trebuia să binecuvânteze masa şi să guste din fiecare fel de mâncare.

Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.

Moş Ajun şi Moş Crăciun apar întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi sunt extrem de bătrâni, întrucât vin din vremuri de mult uitate. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte, jucării, şi cărnuri de purcel.

Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun. Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.

În Preziua Ajunului şi în ziua de Ajun, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.

Un obicei specific Sărbătorilor de iarnă de a primi vizita preotului în casele noastre în ajunul Naşterii Domnului şi în ajunul Bobotezei pentru comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-o comuniune caldă între credincioşi şi membrii Bisericii.

În Bucovina există credinţa că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate.

În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de aluat şi ating fiecare pom spunând: : "cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul".

În Moldova, nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă şi nu se împrumută nimic.

Fetele, pentru a-şi vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni şi va gusta şi fata îl va vedea.

Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este datină prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deţine de fapt în cultura populară românească funcţii funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al defunctului. Bradul împodobit mai este folosit la nunţi, şi precede venirea alaiului mirelui la casa miresei.

În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de bani.

După Crăciun să nu mai fie lăsaţi copiii să mai zică colindatul, că fac bube.

Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

Bibliografie:

1.Ghinoiu ,Ioan, 2003,Sărbători şi obiceiuri româneşti, Editura Elion, Buureşti;

2.Gordon, Vasile, 2000,Învăţământul religios românesc la cumpăna dintre milenii. Repere ale unui scurt excurs istorico-pedagogic, Ortodoxia, nr. 3-4,

3.Gorovei ,Artur, 2003, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi suflet- Cultura Naţională, Bucureşti;

4. Simion, Florea Marian, 2001,Sărbătorile la români, vol. 1, Editura Grai şi suflet- Cultura Naţională., Bucureşti;

5.Nicolau ,Ioan, 2000,Credinţe şi superstiţii româneşti, Editura Humanitas, Bucureşti.