VREMEA
COLINDELOR
Profesor învăţământ
preşcolar Any Alina BIDALACH
Şcoala Gimnazială Siminicea,
judeţul SUCEAVA
G.P.N.
Siminicea, judeţul SUCEAVA
“Fără obiceiurile şi
tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu am putea să ne numim
români.”
Obiceiurile calendaristice şi cele
legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre
tradiţionale. Perioada sărbătorilor de iarnă începe de Sfântul Nicolae,
sărbătorit de credincioşii ortodoxi pe 6 decembrie şi se termină de Bobotează
pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în care tradiţia este la loc de cinste. Cele mai
răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al
Crăciunului, sărbătorirea Anului Nou (Revelionul) şi a Bobotezei. Cel mai important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii
Domnului nostru Iisus Hristos.
Vechile
datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină
de căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă.
Origini
Iniţial,
colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate,
rodire şi belşug. Un alt scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare
a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. Peste
timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera
sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări. Termenul “colindă” este de origine
latină şi provine de la cuvântul latin “calendae”, derivat din verbul “calare”
(“a vesti”). Astfel, a colinda înseamnă a vesti.
Ca
parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare
nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul
nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului
religios românesc. Prezenţa în colindele şi pluguşoarele noastre a numelui lui
“Bădica Traian” ne aminteşte de timpul formării poporului român şi de strămoşii
neamului nostru.
Colindele
Puţine popoare din lume au însoţit
minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrăţişare aşa de caldă şi de duioasă
şi au exprimat-o aşa de bogat în forme artistice, cum a făcut-o poporul român. Colindatul este una
din practicile care se înglobează în obiceiurile caracteristice de iarnă.
Ajunul Crăciunului este noaptea bucuriei, căci este momentul când se naşte
Mântuitorul. Colindele creează o atmosferă plină de optimism în care se
formulează dorinţe ale oamenilor, uneori acestea atingând limitele fabulosului.
Colindatul
este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit
la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn
ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea
la care au fost martori.
Colindul
este o nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt
pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este
şi bun pentru că această veste are menirea să slujească vieţii, să aducă atâta
bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile şi
obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de virtuţi morale,
întărind simţămintele de bună întelegere. În colinde, simplitatea, uşurinţa şi
cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăţie de idei, într-o formă
plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se
întrec una pe alta, iar epitetele şi mai ales diminutivele nu lipsesc aproape
din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec
şi duioşie colindelor.
Universul
colindelor cuprinde vaste teme şi motive. Unele sunt de factură agrară,
descriind gesturi magice de fertilitate a ogoarelor (pluguşorul), iar altele
atribuite animalelor, etc. Sunt întâlnite, de asemenea, colinde care vorbesc
despre boală (moarte) sau colinde în care se evocă viaţa pastorală unde se pot
recunoaşte obiceiuri şi credinţe ale păstorilor.
În
varianta sa tradiţională, colindul, ca practică rituală, cade în seama cetei de
colindători care sunt îmbrăcaţi specific zonei unde se colindă şi au în
recuzita lor diferite accesorii: pene, iederă, salcie sau nuiele de alun,
zurgălăi, bâte ornamentale.
Colindele
sunt de două feluri: colinde religioase şi colinde laice. Colindele religioase
au o origine literară şi se referă la Iisus. Colindele lumeşti au caracter
liric şi sunt adaptate de colindători la situaţia celor care le cântă.
Colindatul cu motive religioase, deşi de origine bisericească, e totuşi format
după modelul colindatului de tip păgân.
Colindele
religioase sunt inspirate din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, iar prin
versurile lor duioase şi pline de credinţă se descifrează sensurile adânci ale
unei trăiri religioase autentice, bazate pe mărturia de nezdruncinat a dreptei
credinţe. Colindătorii le cântă cu încredinţarea că sunt solii
unei lumi mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi “Să se
nască şi să crească, să ne mântuiască”.
La colindat
Colindătorii
sunt chipul îngerilor care au vestit Naşterea Domnului. La colindat se pleacă
în ordinea inversă vârstei: cei mai mici mai întâi, cu Moş-Ajunul: “Bună
dimineaţa la Moş-Ajun ...”, mai apoi cei mai în vârstă, de după-amiaza până pe
înserate, până în puterea nopţii sau chiar “noaptea pe la cântători”.
Colindătorii
poartă diferite denumiri: ceată de colindători, ceată de feciori (în
Transilvania), ceată de juni (în ţinutul Sibiu-Făgăraş), bute, butea feciorilor
(junilor) (în ţinutul dintre Olt şi Târnave), beze (în Câmpia Transilvaniei şi
Năsăud), dubaşi (în Hunedoara vestică şi ţinutul Hălmagiu-Beiuş), preuca (în
Ţara Loviştei), zoritori (în Ţara Bârsei), căluşeri (în zona dintre Sibiu şi
Strei, întrucât colindătorii urează şi joacă jocul cu acest nume), etc.
Îmbrăcaţi
şi încălţaţi cât se poate de bine, cetele de colindători pornesc de obicei de
la o margine de sat la alta, luând casele la rândul. Doi dintre feciori mergeau
înainte şi întrebau gazdele dacă îi primesc. Satul de obicei îi aşteaptă toată
noaptea, cu porţile deschise, cu câinii legaţi şi lămpile aprinse. Colindătorii
intră în case cu numele Domnului, menit sa risipească mâhnirile şi să aducă
vestea cea bună.
„Ritualul
se desfăşoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până
dimineaţa zilei următoare. Grupul de şase până la treizeci de tineri
(colindători) aleg un vătaf, care cunoaşte obiceiurile tradiţionale şi vreme de
patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână,
într-o casă anumită, ca să primească instrucţia necesară. În seara zilei de 24
decembrie, îmbrăcaţi în straie noi şi împodobiţi cu flori şi zurgălăi,
colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele
din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete şi bat darabana, pentru ca larma
făcută să alunge duhurile rele şi să-i vestească pe gospodari de sosirea lor.
Ei cântă prima colindă la fereastră şi după ce au primit învoirea celor ai
casei, intră în casă şi îşi continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere şi
rostesc urările tradiţionale. Colindătorii aduc sănătate şi bogăţie,
reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere şi pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace,
de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură, etc.
După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare
la care iau parte toţi tinerii.” (Mircea
Eliade în Istoria credinţelor
şi ideilor religioase)
Fiecare
gospodar din sat trebuia să primească ceata colindătorilor. Nicio
casă nu trebuie să rămână necolindată, oricât de rea ar fi fost vremea. Se
credea ca atunci când nu se vor mai auzi colinde pe pământ vor ieşi diavolii şi
vor pune stăpânire pe lume.
BIBLIOGRAFIE
Mircea
Eliade- Istoria credinţelor şi ideilor religioase,ed.Polirom, Iaşi,2014
Dorin
Opriş-Dimensiuni creştine ale pegagogiei,ed.SF.Mina, Bucureşti, 2000
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ
PROFESOR
ŢIFUI DANIELA,
ŞCOALA
GIMNAZIALĂ VÎNĂTORI,
Pentru noi toţi,
iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor
prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii
Domnului. Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a
neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale
ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi
să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o
mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem
parte.Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă
înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre
spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate
de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă
colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova,
vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri
(căluţii, căluşerii)- şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri,
sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Se spune că
în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile
îngerilor. Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului
Crăciunului (15noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o
perioadă bogată în obiceiuri,diferite de la o zonă la alta, având în centru
marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai
importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul
Ioan. În funcţie de acestea, grupele de tradiţii şi obiceiuri diferă.
Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă
(20decembrie - 7 ianuarie), poartă numele generic de sărbători de iarnă.
Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât
Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou.
Principalele sărbători ale ciclului de iarnă -Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza -
au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului
şi de început de an.
Pomul de Crăciun
este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoformă, care
moare şi renaşte la sfârşit de an, în preajma solstiţiului de iarnă, sinonim cu
Butucul de Crăciun. Împodobirea bradului şi aşteptarea de către copii a
"Moşului", numit, în sud-estul Europei, Crăciun, care vine cu daruri
multe, este un obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat, începând din
a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un
mai vechi obicei al incinerării Butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun,
simbolizând moartea şi renaşterea divinităţii şi a anului la solstiţiul de
iarnă, Obiceiul a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi.
Primele semne ale Sarbatorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători,
care pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le
ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii
populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase sau
satirice la adresa celor uraţi).
Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează
gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru acesteurări cozonac, prăjiturele,
covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă
tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Diferind doar destul de puţin,
colindele religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai
cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”,
“La Vifleim colo-n jos”,“Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”. Începând cu
noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul
zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe
întâlnim colindători odată cu lăsarea serii şi până în miez de noapte. În unele
locuri în noaptea Cracinului putem întâlni şi cântarea religiosă cunoscută sub
numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii. Această dramă
religioasă ne înfăţisează misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale.
Personajele dramei sunt Irod şi ceata sa de Vicleim, un ofiţer şi soldaţi
îmbrăcăţi în portul ostaşilor români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi
Gaspar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă. Vicleimul apare la noi
pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană şi se leagă
de misterul celor trei magi ai Evului Mediu. Introdus de timpuriu în Germania
si Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania.
Cetele parcurg
întreaga aşezare sătească, din casă în casă, "Capra"fiind jucată
pentru a aduce noroc şi belşug. Asemanator cu
“Capra”
este obiceiul de a umbla cu “Ursul”, această datină avându-şi de asemenea
originea într-un cult geto-dac, ce urmărea fertilizarea şi purificarea solului
şi a gospodăriei. Ursul este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap, pe
umeri şi pe spate blana unuia astfel de animal, având în jurul urechilor nişte
ciucuri roşii. În timp ce ursul mormăie şi joacă în ritmul tobelor şi al
fluierăturilor, ursarul strigă:“Joaca bine, măi Martine, / Că-ţi dau pâine cu
măsline”. “Ursul” este însoţit de un grupde colindători mascaţi şi costumaţi,
care reprezintă diverse animale sau personaje şi care îl aţâţă prin strigături.
La sfârşit, toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte bogate,
mese îmbelşugate şi la mulţi ani. ,,Steaua" este un colind care începe din
prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează. De la Crăciun şi până la
Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate
popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit
naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea
provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din
literatura latină medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de
nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al
stelarilor, care intră în imobil în zilele Crăciunului, cântă versuri religiose
despre naşterea lui Iisus: "Steaua sus răsare"; "În oraşul
Viflaeem"; "Trei crai de la est". Obiceiul Plugușorului este
legat de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile agricole
şi urări de holde bogate. În schimbul acestor urări, copiii primesc daruri
simbolice, colaci, fructe sau bani. Legat de jocul caprei, cel al ursului,
caluţii şi jocul cerbului, aceste obiceiuri şi-au pierdut astăzi din
semnificaţiile iniţiale (capra -personificarea productivităţii/înmulţirii
uşoare şi rapide în lumea animală şi a fertilităţii pământului; ursul - animal
sacru la geto-daci, căluţii/căiuţii - care simbolizează protejarea
gospodăriilor de spiritele rele; cerbul - simbolul soarelui, întruchiparea
purităţii şi adreptăţii) şi sunt practicate mai mult în scop de diverstisment.
Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat
poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile
agricole. Obiceiul de a merge cu plugușorul contribuie la veselia generală a
Sărbătorilor de Anul Nou, pluguşorul colorează desfăşurarea acestei sărbători
de Anul Nou cu acele elemente care ilustrează una dintre principalele ocupaţii
ale poporului nostru - agricultura şi creşterea animalelor. Pluguşorul copiilor
este tot un obicei străvechi agrar. În ajunul Anului Nou, cetele de
copii intră din casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care
pocnesc, buhaie(un instrument specific), clopoţei, tălăngi etc Sorcova este
obiceiul conform căruia în dimineata zilei de 1 ianuarie copiii, dar şi cei
mari, merg şi seamană, simbolic, cu boabe de grâu şi orez, pe care le aruncă în
casă şi asupra celor din casă. Versurile însoţite de urări specifice diferă de
la o zonă la alta „Sorcova, vesela/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un
păr, ca un fir de trandafir/Tare ca piatra, iute ca săgeata/ Tare ca fierul,
iute ca oţelul/ La anul şi la mulţi ani” sau, o variantă mai scurtă „Sorcova
vesela/ Să trăiţi să înfloriţi/ Ca merii, ca perii, în mijlocul verii/ Ca
toamna cea bogată de toate-mbelşugată/ La anul şi la mulţi ani”. Nu putem
încheia fără a aminti obiceiul cel mai iubit de copii: datina
Bradului
de Crăciun - o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât
creştinismul şi care simbolizează “pomul vieţii”. Cei care îi atribuie o
semnificaţie creştină spun că bradul este “pomul cunoaşterii binelui şi
răului”, împodobirea acestuia cu mere roşii amintind de păcatul originar. De
altfel, aşa a fost consemnat istoric primul brad împodobit despre care vorbesc
documentele: în anul 1605, a fost înălţat la Strasbourg, într-o piaţă publică,
un brad împodobit cu mere roşii. Această tradiţie germană a cucerit rapid
Europa, dar şi - mai apoi - America şi restul continentelor, prin intermediul
coloniştilor care au populat Lumea Nouă. În zilele noastre, în ajunul
Crăciunului, în fiecare casă se împodobeşte câte un brad (cu beteală, globuri,
figurine, ghirlande, bomboane, artificii şi lumânări sau beculeţe). Noaptea,
Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad bineînţeles, numai celor
care merită.
Bibliografie:
Ghinoiu I., Vârstele timpului,
Ed. Meridiane, Bucuresti, 1998, p. 281
Nicolau I., Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Buc., 1998,
p. 64
Pamfile T., Mitologie românească, Ed. All, Bucuresti, 1977, p. 117
Radulescu-Codin M., Sărbătorile poporului, 1909, p. 89, apud I.
Ghinoiu, op. cit., p. 281
SĂRBĂTORILE
DE IARNĂ ÎN MĂRGINIMEA SIBIULUI
Prof. înv. primar: Mohanu Corina Ioana
Școala Gimnazială ”Regina Maria”, Sibiu
Cele mai importante obiceiuri
ale mărginenilor se redescoperă cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Sunt unice“
Colindatul feciorilor” şi “ Ceata junilor”. Sărbătorile ţin 12 zile, din
AjunulCrăciunului până la celebrarea Sfântului Ion, care se petrece pe 7 ianuarie.
Colindul, obicei din cele mai vechi timpuri la toţi românii, se porneşte
în Marginimea Sibiului cu copiii şi îşi desfăşoară spectacolul mai
departe cu cetele de flăcăi, care înfăţişeazăcraii în toate zilele. În a patra
zi de Crăciun, are loc o mare adunare: tinerii din aşezările Marginimii se
întâlnesc în piaţa din Sălişteşi se prind în hora unirii.
În mod tradiţional, sărbătorile
de iarnă în Tilişcaî ncep de la Sfântul Nicolae. Atunci, tinerii necăsătoriţi
din fiecare sat se adună şi formează o ceată de feciori sau juni. Regulile cetei
prevăd ca unul dintre tineri să fie conducătorul, el purtând numele de
"jude". Tinerii aleg o "gazdă", unde se întâlnesc zilnic,
până în Ajun de Crăciun, pentru a repeat colindele. "Pe la mijlocul secolului
al XX-lea, ceata se forma chiar înainte de Sfântul Nicolae. Ceata mare este formată
din tineri necăsătoriţi, dar care au făcut armata, şi drăguţele lor. Tinerii necăsătoriţi,
dar care încă nu făcuseră armata – iar acum adolescenţii - formează ceata mică.
De fiecare datăexistă un fel de comitet de conducere, există diferite funcţii în
ceată şi fiecare este responsabil cu ceva: asigurarea hranei, a băuturii, a
lemnelor pentru foc, a fondurilor necesare etc". În întreaga Mărginime,
colindele pe care le repetă tinerii sunt asemănătoare, cu foarte puţine influenţe
locale, existând însă colinde special pentru primar, pentru preot, pentru judele
cetei şi pentru fetele de măritat.
Ziua de
Ignatesteimportantăîntradiţialocului, chiardacă, înmultegospodării, nu se
maisărbătoreşte. Potrivittradiţieipopulare, înziua de Ignatdoar se taieporculşi
nu se munceştenimicaltcevaîngospodărie.Bătrânii cred că "omul care nu
areporcgras de Crăciunşicuţitascuţitînvremeapepenilor nu a
cunoscutfericirea". Ignatulesteînsăsărbătoritînpuţinegospodării,
pentrucămajoritateaoamenilorpreferăsătaieporcul cu unasaudouăsăptămâniînainte
de sărbătoripentru ca preparatele din porcsăaibătimppentruafumat, existând,
înfiecarecasă, cârnaţiproaspătafumaţi, caltaboşişislănină.
Fecioriişifetelecolindăsatele din Mărginime.Tradiţiilecontinuăînseara
de Ajun, cândcetele de fecioricolindăîntoatecaselesatului, îmbrăcaţiîn costume
populare. Colindatulîncepe cu casa primaruluişi a preotului, după care
fecioriipornesc din casăîncasă, pânădimineaţă, iar la final se duc direct la
"ceată", undecolindă
"gazda".Prieteniaestemotorulacestortinerişidorinţa de a fi împreună.
ÎnTilişcasuntmultefamilii care încă se ocupă de oierit, aşacăbăieţii,
tineriisuntplecaţiîntimpulanului de acasă, la munte. De
sărbătorivinînsătoţiacasăşi se adunăîncetepentru a da sărbătorilor de
iarnăfarmeculpe care l-au avutîntotdeauna.
În prima zi de Crăciun, la prânz,
cetele de fecioricolindăînbiserică, dupăîncheiereaslujbei, fiindascultaţi de
tot satul.De asemenea, copiiisatuluimerg la colindat din poartăînpoartă.Peuliţelesatuluiîşifacapariţiaşi
“craii”, copii de şcoală care interpreteazăcelebrascenetăbiblică.
În general, înperioadasărbătorilor,
întoatelocalităţile se organizeazăbaluri la care
esteinvitatăîntreagacomunitate.
Sărbătorile de iarnăînseamnă, înMărginimeaSibiului,
pentrutinerişibătrânideopotrivă, înprimulrândtradiţie, celmai important moment
fiindîntrunirea, în a patrazi de Crăciun, a cetelor de juni de la Sălişte, un
obiceipăstratîncă din 1895, care constituieşi o atracţiepentruturişti.Atuncitoţijuniivorajungeînpiaţacentrală
a oraşului la ora 12.00, îmbrăcaţiîncostumul popular tradiţional al Mărginimii(înculorilealbşinegru)şiînsoţiţi
de lăutari. Ca înfiecare an, piaţa se umpleatât
de juni, câtşi de spectatorişiturişti. Fiecareceatăîşivaprezentajocuriletradiţionaleşimesajul,
după care se vorprinde cu toţiiîn Hora Unirii. Important estecăînniciolocalitate din
MărginimeaSibiuluicomuniştii nu au reuşitsănaţionalizezepământurileşi nu au
existat CAP-uri. Oamenii au luptat cu dârzeniepentrumuncalor, pentrupământurilelor,
darşipentrutradiţiileşiobiceiurilelor.Asta le-a păstrat de-a lungulanilor".Chiardacătinerii
din ziua de azisuntmailegaţi de oraşdecât de satul natal, chiardacă nu
stauacolo tot timpulanului, de sărbătorivin cu toţiiacasă. Este obligatoriu ca
înfiecare sat săexisteceată de sărbători. Tinerilor li s-arpăreaanormalsă nu se
ducă la ceată. Sărenunţe la acesteobiceiuriesteperceput ca un păcat, pe care
tinerii, chiarşiînziua de azi, l-arresimţiextrem de puternic. Săparticipe la
sărbătorile de iarnăţine de mândrialorlocală, de sentimentulidentitar".
Tot Tilişca,
înnoapteadintreani, se practicăobiceiul
"Îngropăriianuluivechi".Tinerii de la ceată, purtând un sicriuplin cu
paieşizdrenţepeumeri, ajungîncentrulsatului, la miezulnopţii, şidaufocsicriuluipentru
a alungaduhurilerele, anulvechişi tot ce nu a fost bun înacesta.
De Bobotează, suntsfinţitetoateapele
din localităţi, atâtcelecurgătoare, câtşicele din fântâni,
întreagacomunitateparticipând la obiceiul care estecondus de preoţi. Apoi,
preotulsatului merge din casăîncasăpentru a sfinţiaşezărilelocalnicilor. El
esteînsoţit de cantor şi de un grup de copii care cântă “ÎnIordan”.
ÎnTilişca, obiceiurile de iarnă se
încheie de Sfântul Ion, când, înlocalitate, are locobiceiulintitulat
"UdatulIonilor". Toţicei care se numesc Ion, Ioanasau derivate ale
acestuinumesuntscufundaţiînrâul din localitate, începându-se cu
primarulşipreotullocalităţii. Tineriipregătesc care alegorice, caiîmpodobiţi cu
zurgălăişisuntînsoţiţi de lăutari. Înfiecare an, obiceiulatragesute de turişti
din întreagaţară, impresionaţi de numărul mare de persoane care se numesc Ion
sauIoana, darşi de frumuseţeacostumelorpopulare, a careloralegoriceşi a
dansurilorpopulare.
Bibliografie:
1. BebeNegoescu şi Gheorhe Vlăsceanu“ Terra Geografie Economică”, Editura : Teora 1998
2. Ioan Păltineanu“Tilişca
– Monografie I”, Editura Etape Sibiu, 2003
,,Sfântul Nicolae, prietenul copiilor’’
Prof. înv.
primar Zalum Roxana – Cristina
Prof. înv.
primar Jărpălău Veronica
Şcoala
Gimnazială ,,Elena Doamna’’ Tulcea
La începutul
lunii decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.
Tradiţia spune că părinţii săi
erau foarte credincioşi, dar nu aveau copii. Într-un târziu, după multe
rugăciuni, Dumnezeu le-a îndeplinit dorinţa şi le-a dat un băiat, pe care l-au
botezat Nicolae, nume care înseamnă „învingătorul poporului”. Se ştie că încă din copilărie, părinţii săi l-au învăţat
cele de trebuinţă unui creştin: să se roage şi să caute să facă milostenie şi
fapte bune. A învăţat filosofie, teologie şi să tâlcuiască Sfânta Scriptură,
după cum obişnuiau creştinii din vremea sa. Petrecea mult timp cu călugării şi
participa zilnic la slujbe. Pe măsură ce creştea, se arăta din ce în ce mai
atras de studiul Sfintei Scripturi. O rudă apropiată, care era episcop, văzând dragostea lui
Nicolae faţă de Dumnezeu, l-a luat alături de el şi, la vremea potrivită, l-a
sfinţit preot. După un timp, el a fost ales arhiepiscop al cetăţii Mira
Lichiei.
Sfântul Nicolae s-a străduit
mult să placă lui Dumnezeu prin viaţa sa duhovnicească, fapt pentru care
Dumnezeu i-a dat darul de a face minuni.
Din faptele şi minunile sale, vedem că Sfântul Nicolae este plin de blândeţe, bunătate, milostenie şi dragoste, în special faţă de cei nevoiaşi. Toată averea moştenită de la părinţi a împărţit-o săracilor. De asemenea, Sfântul Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ca aceştia să ştie cine i-a ajutat. Dacă era descoperit de cineva, Sfântul Nicolae se ruga de acesta să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.
Din faptele şi minunile sale, vedem că Sfântul Nicolae este plin de blândeţe, bunătate, milostenie şi dragoste, în special faţă de cei nevoiaşi. Toată averea moştenită de la părinţi a împărţit-o săracilor. De asemenea, Sfântul Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ca aceştia să ştie cine i-a ajutat. Dacă era descoperit de cineva, Sfântul Nicolae se ruga de acesta să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.
Ziua Sfântului Nicolae este aşteptată de copii cu multă
emoţie! Toţi se întreabă: oare le va aduce Sfântul daruri sau o nuieluşă? O
credinţă spune că, fire aprigă, Sfântul îi pedepsea pe cei ce se abăteau de la
dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Că este aşa sau nu, copiii
aşteaptă daruri. Nu este Sfântul Nicolae ocrotitorul lor?
Mai demult, nu se dădeau daruri copiilor de Crăciun, ci de
Sfântul Nicolae! Cu timpul, Moş Crăciun a început să ducă el copiilor darurile
mai mari, iar Sfântul Nicolae a rămas cu darurile mici, pentru că şi ziua
Naşterii Domnului este mai mare decât praznicul Sfântului Nicolae.
De ce cadourile se lasă în
ghetuţe, nu se ştie sigur. Poate pentru că punga aruncată de Sfântul pe fereastră
omului cu trei fete a nimerit într-o ghetuţă. Sau poate pentru că oamenii cred
că e bine să îi dăruieşti Sfântului ghete, ca să aibă cu ce se încălţa în
călătoriile lui. Aşa, poate ajunge să ne ajute pe toţi!
„Moş Nicolae”,
despre care se vorbeşte astăzi, este de fapt Sfântul Nicolae, în amintirea
căruia creştinii fac daruri de ziua lui. Sfântul Nicolae este prietenul
copiilor şi al săracilor, pe care îi iubeşte mult.
Pentru a
valorifica experienţa didactică în vederea promovării tradiţiilor şi
obiceiurilor poporului român, se pot desfăşura diverse activităţi cu elevii în
clasă:
·
Căutaţi
în calendar ziua în care îl pomenim pe Sfântul Nicolae.
·
Anul acesta
sărbătoarea Sfântului Nicolae cade vineri. Pregătiţi-vă pentru
ea întreaga
săptămână, creând în căminul vostru o atmosferă specială. Împodobiţi casa
împreună cu părinţii voştri. Aşezaţi icoana cu Sfântul Nicolae într-un loc
special, cu o candelă.
·
Creaţi mici cadouri
pentru ceilalţi membri ai familiei.
·
Citiţi viaţa
Sfântului Nicolae.
·
Cea
mai mare cinste pe care o putem aduce sfinţilor este aceea de a le
urma faptele şi credinţa. Colorând
icoana Sfântului Nicolae, încercaţi să vă gândiţi la cineva pe care să-l
ajutaţi fără ca acesta să ştie cine l-a ajutat. Dacă află, procedaţi ca Sfântul
Nicolae: rugaţi-l să nu spună altora şi îndemnaţi-l să-i mulţumească lui
Dumnezeu.
·
Pentru
a-l ajuta pe Sfântul, fiţi şi voi ajutoarele lui. Ajutaţi pe cineva care
are nevoie, un coleg de clasă sau un
vecin bătrân, faceţi mici cadouri pentru cei apropiaţi, ca să le faceţi o
bucurie. De câte ori faceţi o faptă bună gândiţi-vă la Sfântul Nicolae şi
rugaţi-vă lui: „Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”
Astfel Sfântul Nicolae va avea mereu grijă de voi, ca un prieten bun.
·
Împreună
cu părinţii voştri, duceţi la biserică daruri în cinstea Sfântului
Nicolae pe care, apoi, le puteţi împărţi
săracilor: pâine, grâu, vin şi ulei, la Vecernia din ajun; colivă, cozonac sau
fructe, la Sfânta Liturghie.
Alte
activităţi instructiv – educative ce se pot realiza în clasa de elevi sunt:
·
Vizionarea unui
Power Point cu viaţa Sfântului Nicolae, cu tradiţiile şi
obiceiurile poporului român legate de această sărbătoare;
·
Desfăşurarea unor
dezbateri, discuţii despre importanţa sărbătorii în viaţa
românilor;
·
Realizarea unor
liste de dorinţe către Moş Nicolae;
·
Rezolvarea unor
exerciţii şi probleme cu tema ,,Sfântul Nicolae’’;
·
Confecţionarea unor
ghetuţe în cinstea Sfântului Nicolae;
·
Organizarea unui
spectacol cu scop caritabil;
·
Redactarea unor
texte în versuri sau în proză şi publicarea lor în reviste
şcolare.
Împreună cu elevii clasei
noastre, am încheiat un parteneriat cu elevii unei şcoli speciale (elevi cu
diverse deficienţe). În cadrul uneia dintre activităţi, ne-am deplasat la
şcoala respectivă şi am realizat, împreună cu copiii acestei şcoli, lucrări
plastice şi de abilităţi practice cu ocazia apropierii sărbătorii de 6
Decembrie – Sfântul Nicolae. După ce am terminat această activitate, copiii
noştri au devenit nişte mici ,,Moşi Nicolae’’ şi au oferit daruri copiilor –
parteneri. Acţiunea s-a încheiat prin vizionarea spectacolului de păpuşi ,,În
aşteptarea lui Moş Nicolae’’.
O altă activitate didactică ce
promovează tradiţiile şi obiceiurile poporului român am desfăşurat-o tot în
cadrul unui alt parteneriat încheiat cu Asociaţia ,,Mâini întinse’’. Elevii
clasei noastre au realizat lucrări practice cu specificul sărbătorii din 6
Decembrie. Au organizat diverse jocuri creative şi de recreere, au învăţat şi
apoi au intonat cântecul ,,Moş Nicolae’’. Ei s-au simţit foarte bine în timpul
activităţii, ceea ce se întâmplă de fiecare dată, deoarece desfăşurăm o astfel
de activitate în fiecare lună. Copiii sunt încântaţi de ceea ce fac, dar şi de
faptul că, pentru fiecare activitate, ei donează o sumă de bani acestei
asociaţii, care îi foloseşte în hrănirea unor copii cu situaţii materiale
precare.
Elevii clasei noastre sunt
obişnuiţi cu activităţile de voluntariat. Într-un an, ei au donat haine,
dulciuri şi jucării copiilor de la o casă de copii. Pentru bătrânii de la azil
a fost o mare bucurie atunci când le-am împărţit alimente cumpărate din bani
donaţi de către părinţi.
Dorim să fim nişte mici ,,Moşi
Nicolae’’ tot timpul anului, nu numai în perioada sărbătorilor de iarnă. De
aceea, copiii au donat o sumă de bani unei fetiţe bolnave de leucemie.
Fiecare dintre noi poate fi un
Moş Nicolae!
Bibliografie:
- Codin, C. R. - 1909, Sărbătorile poporului, vol. VII, Bucureşti;
- Pamfile, T. – 1997, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, Editura SAECULUM I. O., Bucureşti;
- Desartovici, L. S. – 2006, Viaţa şi minunile Sfântului Nicolae, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti.
TRADIŢII ŞI OBICEIURI
DE IARNĂ
“ SFINTELE SĂRBĂTORI
LA ROMANI ”
Inv. Luca Andreea Mihaela
Scoala Gimnaziala Sodomeni - Pascani
La români sărbătorile de iarnă în
special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet. Amintirea copilăriei ce ne revine
puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele
şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de
cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul
familiei o atmosferă de linişte si iubire. Decembrie este luna
cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi
poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei
mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele
pregătite de cu seară.
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel
mai important este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii
au adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest
obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în
mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte
adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a aprecia
mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului
Nicolae iar, dupa traditia populară,
aceasta este prima zi de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de
minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La romani, Sfantul Nicolae este închipuit
ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea scuturandu-şi bărbia.
Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor
mici. În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor,
pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării.
În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă
care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii care nu s-au
purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei
obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii .
Acum la vremea maturitatii ne
amintim cu bucurie de acele seri nimunate când ne pregăteam cizmuliţele şi
asteptam cu nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfantul Nicolae mosteneşte la moartea ambilor părinti,
toată averea familiei pe care se hotaraşte să o folosească în scopuri umanitare,
ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al
călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor
nemăritate şi mireselor.
Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbeste despre un nobil sărac
care avea 3 fete pe care nu le putea marita din cauza situaţiei financiare
precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis să-l
ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de
fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând
să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fată uşa
casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului
prin hornul casei
în
nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor atarnaţi la gura
sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.
Crăciunul mai este
numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi
,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul
mesei,cu credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am
mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile
specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi
tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de
stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul,
brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini,
practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri
străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară,
realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva
specifice diferitelor zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se
sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat
porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi
nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei
poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei
pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul
era sacrificat in cinstea unor zeitati. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se
pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor
răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura
cu apă.
În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc
albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine, şi să nu
părăsească stupul pe vremea roitului.
În Ajunul Crăciunului nu e bine sa
te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona
Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două
zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc
interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe
pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc,
brebenoc. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
Se
crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar
dobitoacele vorbesc.
La
cele trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în
care au fost puşi bani de argint şi vei fi bănos.
Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului
să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această
seară, ci bucatele.
Dacă
visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie
mănos în toate.
În Ajunul Crăciunului se leagă pomii
cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat. Pomul Crăciunului imbracă în
sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente
ornamentale cumpărate din oraş.
Cel
mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă,
îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe
care sunt înşirate boabe de fasole albă.
În alte sate se făcea pom împodobit cu
paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de
porumb. Fasolea albă simboliza "curăţirea sufletului". Unii locuitori
preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.
În
seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până
la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul,
Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din
Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi sau pizerei. După
credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă
cântăreţii bisericeşti umbla cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului - o icoană
pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.
Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic
că beau, ci că se cinstesc.
În unele părţi, când este aproape
de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la
casele gospodarilor înstăriţi şi le cânta la fereastră un cântec sau mai multe,
aceste cântece numindu-se "zori", spunându-se că atunci "cânta
zorile".
Prin
Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta
colinde de către feciori şi oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de
Crăciun.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi
în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând
colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
"Vicliemul" sau
"Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea
lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a
afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil
sau printr-un cioban. Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de
Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei"
că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina
ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca,
capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele
Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de
Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.
Despre
cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se
închine lui lisus, după unii din Arabia, iar dupa alţii din Persia . Tradiţia ne arată că ei se
numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.
Datina împodobirii bradului de Crăciun
pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad
frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de
Cristbaum.
Împodobirea Pomului de Crăciun a
pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în
Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al
XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti
şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O,
Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
Despre Moş Ajun se spune că a fost
baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului
l-a născut pe lisus Hristos.
Colinda a dobândit o destinaţie
precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul
animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a
tinerilor, pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii
oamenilor şi a naturii.
Vinul era în unele regiuni ale ţării
şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al
căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea
vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii. "Paharul de aur" este
paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului,
din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez , la cununie, şi care
reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din generaţie în generaţie. La
origine are un înţeles magic, proprietăţi curative, unele dintre astfel de
pahare poartă inscripţii cu caracter misterios.
La
miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se
ţine pe masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi
aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine
sunetul, în acea parte işi va găsi ursitul.
În Ţara Oaşului, în vatra focului de
la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroşesc, se mulg oile
peste ele, crezându-se că oile "stricate", care nu dau lapte, se
vindecă datorită funcţiei magice a fierului.
În tinda casei se pune un vas de grâu
ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la păsări şi la animale,
"să fie cu spor ca şi colindătorii".
În Ajunul Crăciunului, în unele părţi
se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe care este zugrăvită
naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de
către dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.
În Ajunul Anului Nou, feciorii care
merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului,
determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.
În ziua de Crăciun nu se scoate
gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi arunci
norocul!"
În părţile Muscelului se crede că
primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru
anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a
patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.
În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la
coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu
ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate
şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndeparta demonii
nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne
spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă
de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al
ronânilor”,editura Compania
2007.
2.Narcisa
Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in
cinstea iernii,Editura Cartea de buzunar,2005
Tradiţii şi obiceiuri
de iarnă
Educatoare Beraru Maria
Gradiniţa nr 11 ,,Micii Cercetaşi,,Botoşani
Folclorul reprezintă oglinda vie a
existenţei poporului român,o dovadă grăitoare a străvechii unităţi culturale. Obiceiurile, riturile, s-au transmis din
generaţie în generaţie. În prezent, aceste obiceiuri au rămas doar o amintire. . Educând elevii, prin diverse activităţi
desfăşurate în familie şi în unităţile de învăţământ, învăţându-i să
îndrăgească limba pe care o vorbesc şi obiceiurile ţării în care s-au născut,
ne putem asigura că tradiţiile vor avea continuitate în generaţiile
următoare.
La români
sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet.Amintirea
copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi
prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul
proaspăt de brad dar şi de
cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă
toate crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire.
Decembrie este
luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul
Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru
cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în
ghetuţele pregătite de cu seară.
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel
mai important este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos.Oamenii au adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor
specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi
s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă
nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de
iarnă . Pentru a aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a
Moşului Nicolae.
Pe 6
decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populară, aceasta este prima zi de iarnă.
Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa
in Iisus.
La romani, Sfantul Nicolae este închipuit
ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea scuturandu-şi bărbia.
Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor
mici. În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor,
pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori,
jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o
nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii care nu
s-au purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării
iar cei obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii
.Acum la vremea maturitatii ne amintim cu bucurie de acele seri nimunate când
ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne
lase în dulciuri şi jucării. Sfantul Nicolae
mosteneşte la moartea ambilor părinti, toată averea familiei pe care se
hotaraşte să o folosească în scopuri umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El
este cunoscut ca protector al copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor,
al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi mireselor.
Legenda istoriei
lui Moş Nicolae vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete
pe care nu le putea marita din cauza situaţiei financiare precare. Se spune că
Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis să-l ajute pe acest nobil
lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una
dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face
aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fată uşa casei.
Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe
acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei.Crăciunul mai este numit
şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii
nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu
credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si
mai bogat.
La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile
si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al
obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise
- cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti
(ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o
seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe
şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea
populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm
câteva specifice diferitelor zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul
ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina randuieste
sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat
in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea
acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident,
si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in
Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati. În Bucovina, în
Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se
crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă
din colac şi-şi udă gura cu apă.
În seara de 23 spre 24 decembrie, până
după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă
în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa
la Moş-Ajun. Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale
acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care
vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
În
Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni
care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se
împace.
În
ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l
arunci "iţi arunci norocul!"
In
dimineata Anului Nou copiii obisnuiesc sa mearga cu“Sorcova “.Obiceiul Sorcovei este practicat de copii de la 3 la 13
ani In trecut sorcova era din flori naturale,ramuri de mar, prun, cires sau
trandafir puse la inmugurit de Sf.Andrei si impodobite cu beteala rosie,insa
astazi,cea mai raspandita este cea confectionata dintr-un bat ornat cu flori
artificiale din hartii colorate, uneori avand un clopotel, ori dintr-o crenguta
de brad pe care se prind panglici de hartie colorata si un “tingalau” prins in
varf.
De
obicei fiecare copil are sorcova lui. Inclinata de mai multe ori in directia
unei anumite persoane, sorcova joaca oarecum rolul unei baghete magice,
inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat.
Textul urarii, aminteste de o vraja si nu face decat sa intareasca efectul
miscarii sorcovei.Când copiii şi-au terminat de rostit urările ,Semănătorii,
(cei care poartă în trăistuţe boabe de grâu, porumb, fasole) încep să arunce
prin casă seminţe, cu credinţa că acestea vor determina belşugul recoltelor
viitoare.
O
altã tradiţie specificã Crãciunului este aducerea în casã a unui brad şi
decorarea lui. Bradul reprezenta un simbol al vieţii în timpul romanilor care
îl împodobeau cu fructe roşii. Crãciunul este şi timpul cadourilor.Acest aspect
este lãsat exclusiv în grija lui Moş Crãciun. Atmosfera de sãrbatoare este
completatã de adunarea în jurul mesei îmbelşugate a familiei, rudelor si
prietenilor, împreunã bucurându-se de momentele comuniunii.
Traditia
spune ca de Craciun se deschide cerul,iar cei care sunt buni il vad pe Dumnezeu
stand la masa cu sfintii si ingerii.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al
ronânilor”,editura Compania
2007.
2.Narcisa
Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in
cinstea iernii,Editura Cartea de buzunar,2005
3.Emil Durkhein, Formele elementare ale
vieţii religioase,Editura Antet,2005
4. Jaralov Pelikan,Tradiţia creştină .O
istorie a dezvoltarii doctrinei.Volumul II.Spiritul creştinătăţii
răsăritene(600-1700),Editura Polidor,2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu