prof. Otilia Pîntea
Şcoala Gimnazială Nr. 1 Holboca, jud. Iaşi
prof. Cătălina Pîntea
Seminarul Teologic Ortodox Iaşi
Unul
dintre cele mai reprezentative elemente ale tradițiilor româneşti de Crăciun este
colindatul. La sate, atât pentru colindători, cât şi pentru cei colindați, sărbătoarea
Crăciunului nu este desăvârşită fără această manifestare. În tradiţiile
româneşti, colindătorii sunt purtători de Dumnezeu în sensul propriu al cuvântului,
pentru că Dumnezeu este în mijlocul lor, colindă împreună cu ei. Bucovinenii
cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca să-i scape de păcate, prin pomenirea în
fiecare an a numelui sfânt al Domnului. De pe la Sfântul Nicolae, uneori şi
mai devreme, colindătorii încep repetițiile; de multe ori, copiii repetă
la școală, sub îndrumarea profesorilor. Este o mândrie să știi cât mai multe
colinde şi să le cânţi cât mai frumos. Fiecare
colindător caută să vină şi cu ceva surprinzător; de aceea, trebuie să aibă
mare grijă, ca nu cumva să fure alții din colindele sale. Se colindă în mod obișnuit
în seara de Ajun. În unele locuri din Transilvania, la miezul nopții,
colindătorii se urcă pe dealul cel mai înalt care străjuiește satul. Au pregătite
de cu ziua lemne şi aprind un foc mare. De acolo, de pe deal, încep să-şi
strige peste sat repertoriul de colinde. În multe sate, diferitele grupuri de colindători
pleacă de la biserică, cu binecuvântarea preotului, luând fiecare o altă direcție.
Există o pregătire
pentru colindat, dar şi o pregătire pentru a primi colindătorii. Primirea colindătorilor
era pe vremuri asemenea cu primirea lui Hristos. De aceea, porțile sunt ținute
deschise. Se face curat - "măturați
curțile", spun colindătorii - se primenesc casele şi toate acareturile.
Colindatul se face în seara de Ajun. Prin urmare, seara de Ajun este o seară
mare pentru că acum se face bunavestire
a Nașterii lui Hristos, Mesia, Mântuitorul lumii.
Noaptea
de Ajun este noapte de priveghere, așa cum apropierea nașterii oricărui copil
pe lume este aşteptată în stare de veghe: "sculați, sculați boieri mari!", "că nu-i vremea de
dormit, da-i vremea de'mpodobit". În multe zone ale ţării, una dintre
colindele nelipsite este cântarea bisericească pe care o constituie troparul
praznicului: "Nașterea Ta,
Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa
cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui
dreptăţii şi să Te cunoască pre Tine, Răsăritul cel de sus; Doamne, mărire Ţie!" Este
un text de o mare frumusețe poetică şi de o profundă teologie.
La Naștere,
Hristos ne este înfăţişat de colinde, pe de o parte, ca un copil ca toți copiii: "Şi cu lapte S'a crescutu / În scutece
S'a'nfăşatu / Şi în brațe S'a purtatu". Dacă apariția unui copil obișnuit
schimbă complet viața unei familii, venirea Pruncului Iisus va schimba complet viața
întregii omeniri. Pruncul venit acum pe lume este numai aparent un copil ca toți
copiii; de fapt, El este un copil cum n-a mai fost altul pe lume, este chiar
Dumnezeu, Fiul Sfânt, lucru pe care colindele îl spun direct şi clar. Este Fiul
cerului şi Domnul pământului, un Domn preabun, născut din Duhul Sfânt, este Mântuitorul
îndelung așteptat, "Mesia cap
luminos".
Uneori,
Pruncul plânge; nu plânge pentru că nu ar avea cu ce să se joace, cum crede Maica
Lui, care, ca să-l ostoiască, Îi promite "două mere argințele" sau "două mere aurele". El plânge cu gândul la Patimile de
mai târziu: "Nu plâng , maică,
de aceea. / Ci uită-te, maică'n jos / Acolo'n josu, mai din jos, / De vezi
fauri făurind / Mie piroane făcând". Avem colinde în
care patimile sunt prezentate amănunțit: "La
nașterea lui Hristos / Toți oamenii-au fost voioși. // Când au fost la răstignire,
/ Toți am fost cu tânguire. // Când a fost la'nmormântare, / Toți am fost cu supărare.
// Vineri pe la doisprezece, / Clopotele le trăgeau. // Pe Isus Îl răstigneau,
/ Cuele I-le băteau. // Sângele pe stâlpi curgea; / Maica sfânta că-l oprea. //
Şi'n biserică-l ducea / Şi din gură-așa zice: // - Acesta-i sânge curat, / Că-i
din trup nevinovat. // - Acela-i sânge cu mila, / Că-i din trup fără de vină.
// - Acesta-i sânge milos, / Că-i din trupul lui Hristos" (colindă din
Ardeal).
În
colindele româneşti, printre cei care se-nchină şi slăvesc venirea Pruncului pe
lume, îl aflăm şi pe Ştefan Vodă, "Domn cel sfânt" . De
asemenea, se știe că printre puţinii martori ai Nașterii au fost păstorii. În
colindele noastre, aceștia sunt trei şi par a fi păstorii din balada Miorița.
O parte
din colinde au un umor sănatos, în ton cu sărbătoarea. Astfel, într-unul din
colinde, colindătorul cere gazdei un colăcuţ, pentru că mama lui nu avusese mai
întâi sită rară pentru făină; când o căpătat sită, s-o crăpat covata, iar când
o fost lipită covata, s-a urnit cuptorul; când a fost reparat şi acesta, era
prea târziu: Anul Nou deja venise.
La sfârşit,
se cântă un colind de încheiere, prin care se urează gazdelor să rămână sănătoase
şi voioase, "ca trandafirii frumoşi".
Bucuria adusă de colindători, vestea bună a naşterii lui Hristos, nu este ca orice bucurie, trecătoare, ea este „până'n vecie”. Tot în colindul de la sfârşit se cere de la gazde
plata colindatului; colindătorii sunt răsplătiţi cu colaci, covrigi, nuci,
mere, dar nu lipsesc nici banii. Fiecare colindător are traista pregătită din
timp.
În multe
locuri, în ziua de Crăciun, după Liturghie, se colindă la biserică, se împart
pizărei (nişte colaci speciali) copiilor aşezaţi pe două rânduri de o parte şi
de alta a potecii din curtea bisericii. Afara de pizărei, se mai dau alune,
nuci, mere.
Dar misiunea copiilor nu se termină odată cu
colindatul din zilele de Ajun şi de Crăciun,
pentru că urmează Steaua, Sorcova (crenguţele puse în apă la Sfântul
Andrei pentru sorcove au dat deja în floare, sunt acum "florile dalbe de măr"), Pluguşorul, până după Sfântul
Vasile.
Cum s-a
văzut mai sus, colindele românilor sunt născute la umbra Bisericii şi sunt o
slăvire înflăcărată a Pruncului Iisus: "Aude-se
laudă multă, Lângă peştera cea sfântă; Strigau păstorii toți, tare: Laudă
Domnului, prea mare!". Textele colindelor conţin imagini poetice
deosebite, care ne emoţionează şi ne încântă sufletul, iar cântarea lor
autentică, arhaică, aduce tuturor creştinilor vestea cea bună.
Crăciunul
este cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii. Pe măsură ce Crăciunul se
apropie, iarna parcă sporește în frumusețe. Prin venirea lui Hristos, pământul
este primenit, înnoit, înfrumusețat: "De când Domnul s'a născutu / Şi pământul s'a făcutu, / Şi cerul s'a
ridicatu / Pe patru stâlpi d'argintu / Mai frumos împodobită" (colind
din Dobrogea).
Nașterea
lui Hristos este ca o nouă facere a lumii.
Bibliografie
1.
Nicolescu, Costion, Elemente de teologie ţărănească, Editura
Vremea, București, 2005;
2.
Pamfile, Tudor, Sărbătorile la români, Editura Saeculum
I.O., București, 1997.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu