prof. înv. prim.
Diana Hrițac
Școala Gimnazială Teofil Vâlcu Hănești
Miros de brad, soare palid, o plapumă de nea
care te invită la liniste sufletească, savoarea mărului copt și glasul
cristalin al colindătorilor, cozonacii calzi, febra pregătirii pentru intrarea
în noul an, bucuria sublimă din ochii cercetători ai copiilor care așteaptă
moșul darnic și câte și mai câte adunate într-un sfârșit de decembrie, ne
introduc fără veste în lumea mirifică a sărbătorilor de iarnă. Sărbătorile de
iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbătorile de suflet ale românilor.
Decembrie este luna
cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi
poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei
mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele
pregătite de cu seară.
De la
Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion
românii petrec. Cel mai important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii
au adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice
Obiceiul din seara Sfântului Nicolae a
luat naştere la oraş şi s-a răspândit şi în mediul rural. Pe 6 decembrie, este ziua
Sfântului Nicolae iar, după tradiția populară, aceasta este prima zi
de iarnă. Credincios, Sfântul Nicolae este făptuitor de minuni și martir pentru
credinţa în Iisus. La români, Sfântul Nicolae este închipuit ca un moş cu barba
albă care poate aduce ninsoarea scuturandu-şi barba. Datorită tradiţiei
occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici.
În seara din Ajun (5 decembrie),
parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare
grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul
de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să îi cumințească,
măcar în principiu, pe copii care nu s-au purtat bine în timpul anului. Copii
cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei obraznici nuieluşe -aşa auzeam în
copilărie de la parinţii nostrii .Acum. la vremea maturitatii ne amintim cu
bucurie de acele seri nimunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu
nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Se spune că Sfântul Nicolae moșteneşte la moartea
ambilor părinți, toată averea familiei pe care se hotărăşte să o folosească în
scopuri umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al
copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept,
al fetelor nemăritate şi mireselor.
Legenda lui Moş Nicolae vorbește despre un
nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea mărita din cauza situaţiei
financiare precare. Nicolae de Mira, înainte de a deveni Sfânt, a decis să-l
ajute pe acest nobil lăsând câte un săculeţ cu aur la uşa casei acestuia de
fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând
să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmărit la cea de-a treia fată uşa
casei. Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul
casei în nişte șosete puse la uscat. Astfel s-a născut ideea ciorapilor atârnaţi
la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea
familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac
daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei, cu credintă că,
prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii, vor avea un an mai bun și mai bogat.
La sate sunt păstrate mai bine tradiţiile și obiceiurile specifice acestei sărbători.
Repertoriul tradiţional al obiceiurilor
şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de
stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul,
brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini,
practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri
străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară,
realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva
specifice diferitelor zone ale ţării. Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se
sărbătorește ziua Sfântului Ignat. In această zi datina rânduiește să fie tăiat
porcul de Crăciun. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii,
incidente neplăcute. In mod evident, si acest obicei păstrează elemente de
ritual păgân (in Egiptul Antic și în Grecia Antică porcul era sacrificat în
cinstea unor zeități.
În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun
pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor
răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura
cu apă.
În
Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să
le meargă bine şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.
Se
crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar
dobitoacele vorbesc.
La cele trei sărbători mari -
Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani de
argint şi vei fi bănos.
Dacă visezi grâu verde în postul
Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.
În
seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până
la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul,
Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din
Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi sau pizerei. După
credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă
cântăreţii bisericeşti umbla cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului - o icoană
pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.
Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic
că beau, ci că se cinstesc.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi
în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând
colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
"Vicliemul" sau
"Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea
lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a
afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil
sau printr-un cioban. Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de
Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei"
că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina
ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca,
capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele
Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de
Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.
Despre cei Trei Crai de la Răsărit
sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din
Arabia, iar dupa alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior,
Gaspard si Balthazar.
Datina
împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi
cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este
cunoscută sub numele de Cristbaum.
Împodobirea
Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al
XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la
sfârşitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor
din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu
cântecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
Despre
Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul
staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.
Colinda
a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia
câmpurilor, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin
căsătorie a tinerilor, pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens
pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
Vinul
era în unele regiuni ale ţării şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri.
În momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate,
simbolizând puterea vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii. "Paharul
de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este
sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez
, la cununie, şi care reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din
generaţie în generaţie. La origine are un înţeles magic, proprietăţi curative,
unele dintre astfel de pahare poartă inscripţii cu caracter misterios.
La miezul nopţii, de Anul Nou,
fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de sărbători, îl
ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet
dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte işi va
găsi ursitul.
În
Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti
cu icoana pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă,
icoana este ţinută la piept de către dascăli cântând troparul Naşterii
Mântuitorului.
În
dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor
sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi
ca argintul şi feriţi de boli.
Ca
un exemplu de creație populară autentică, voi scrie o colindă culeasă din satul
Vlădeni-Deal, comuna Frumușica, pe care ne-o cânta mama în vremurile comuniste,
atunci când nu aveam voie să pomenim
pe Iisus:
Trei Crai de la
răsărit
N-ați văzut, n-ați auzit,
De-un Pruncuț micuț zburând,
Zarea Lumii luminând?
De văzut nu l-am văzut,
De-auzit am auzit
De-un Pruncuț micuț umblând,
Și în cer și pe pământ.
În brațe la
mama sa,
Ce Maria se numea,
Să găsească alerga
Un loc pentru a-nopta .
Boi îl-ncălzeau într-una,
Stelele îl luminau,
Aur smirnă și tămâie
Cei trei Magi îi ofereau.
Și de-atunci în lumea asta
Pentru oameni S-a jertfit
Și o mare sărbătoare,
Crăciunul ne-a dăruit.
Apoi Plugușorul este un colind vechi de mii de ani.
Îşi are originea în datele legate de începerea noului an agricol.
Pe vremuri, Anul Nou
venea primăvara, odată cu renaşterea naturii. Atunci se mergea prin sate cu
pluguri trase de boi, împodobite cu brazi; de aici şi numele de pluguşor. Cu
pluguşorul se merge în ajunul Anului Nou sau chiar în ziua de Sfântul Vasile şi
se fac urări pentru noul an de sănătate , de bunăstare , de bucurie şi
fericire, se descrie muncile agricole. Se folosesc obiecte : plugul, buhaiul ce
imită mugetul tau
rului, bici, clopote, tălăngi,
brad împodobit. În funcţie de vârsta participanţilor colindători se poate vorbi
de pluguşorul copiilor sau plugul flăcăilor.
Anul Nou a fost din timpuri vechi
şi a rămas mare sărbătoare după Crăciun. Obiceiurile mai cunoscute şi
practicate de Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, felicitări,
slujbe la biserică, colaci, aprinsul candelei, pluguşorul, sorcova, jocurile cu
măşti.
Sorcova este un obicei vechi, întâlnit la mai
multe popoare, însă în loc de băţ împodobit cu flori, folosit la noi, la romani
se mergea cu ramuri de măslin sau de laur. Înainte , sorcova se făcea din
mlădiţe tinere care se puneau în apă de Sfântul Andrei, iar de Anul Nou dacă
înfloreau, aduceau noroc. Azi se pune în loc de crenguţe , grâu şi, după ce
creşte frumos se dăruieşte de Anul Nou celor dragi cu urări, sau se păstreză în
casă ca semn al belşugului. „Sorcova” este cuvânt de origine slavă, însemnând
40, exact numărul de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui căruia i se
urează. Cu sorcova se merge de Anul Nou. Copiii merg câte unul sau îm grup şi
fac urări de sănătate şi prosperitate.
Semănatul
este obiceiul prin care grupuri mici de copii având trăistuţe cu grâu, orz,
secară merg pe la casele oamenilor şi le presară în gospodării şi le adresează
urări de sănătate şi bunăstare.
Iar, pentru că suntem un popor binecuvântat de Dumnezeu cu
atâtea bucurii și tradiții frumoase, și mai cu seamă noi, dascălii, trebuie să
ducem mai departe, cu dragoste și înțelepciune, aceste daruri, cele mai de preț
pe care la avem și pe care avem datoria morală să le păstrăm la nivel de artă
românească.
Să cultivăm în sufletele celor
mici dorința de cunoaștere și înțelegere a tot ceea ce reprezintă cultura și
tradiția la români.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin
Eretescu –Folclorul literar al românilor, Editura Compania 2007.
2.Narcisa Alexandra Știucă-Sărbatoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii, Editura
Cartea de buzunar,2005
3. Datini de Crăciun şi Anul Nou, Editura „Regina”, Iaşi 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu