FLUX BOTOŞANI

Sărbătorile de iarnă ale românilor

Învățător: Rotaru Alice-Marilena

Școala Gimnazială „I. Simionescu”, Iași

Iarna este, fără doar și poate, anotimpul cel mai așteptat de copii și cel mai drag lor. Când ninge, merg la săniuș, Moș Crăciun le aduce sacul plin de jucării, părinții și bunicii muncesc pentru a le face sărbătoarea mai fumoasă. Este anotimpul cel mai generos, liniștea și feeria coboară din cer cu steluțele de nea care împodobesc copacii și casele, iar Steaua Crăciunului anunță în fiecare an Nașterea Domnului Iisus Hristos, moment în care renaște în fiecare suflet speranța de mai bine.

Sărbătorile iernii sunt precedate de o perioadă de post, în care creștinii se pregătesc sufletește pentru întâmpinarea Nașterii Domnului. Pregătirile pentru Crăciun încep prin purificarea organismului și a sufletului, prin pregătirea caselor și a curților pentru marele eveniment, prin învățarea de colinde și urături cu care copiii și adolescenții îi încântă pe gospodari din Ajunul Crăciunului până în ziua de Sfântul Vasile, prima sărbătoare a Anului Nou, prin pregătirea măștilor, costumelor și accesoriilor folosite la colindat, urat și semănat.

În mediul rural, casele se pregătesc din timp pentru această sărbătoare, iar gospodarii și gospodinele programează din timp totul, astfel încât sărbătorile să fie întâmpinate cum se cuvine. În ziua de Ignat se taie porcul, prilej pentru bărbați să se adune pentru a se ajuta reciproc, pentru a împărtăși din experiența celor mai în vârstă și pentru a degusta din băuturile preparate de fiecare în gospodăria sa, dar și pentru a participa la așa numita pomană a porcului, friptura tradițională pregătită de gospodina casei pentru a le mulțumi celor care i-au ajutat soțul la sacrificarea porcului. Tot gospodinei îi revine sarcina de a chibzui carnea pentru bucate alese, ea pregătește din timp cârnații, toba, slănina, toate cele necesare petrecerii sărbătorilor.

Ajunul Crăciunului este ziua în care gospodinele se trezesc devreme pentru a pregăti tradiționala „turtă cu julfă”, denumită și „pelincile lui Iisus” în unele zone ale țării. Ele pregătesc julfa din semințe de cânepă măcinată și fiartă, amestecată cu rom și zahăr, iar turta din faină de grâu și apă. Acest preparat se servește în dimineața zilei. Este ziua când preotul satului trece pragul fiecărei gospodării pentru binecuvântare și, de foarte multe ori, acesta este însoțit de copii de școală care sunt primii mesageri ai Nașterii Mîntuitorului. Tradițional, gospodinele îi servesc cu mere și nuci. Toată după-amiaza și seara satul răsună de vocile cristaline ale copiilor care cântă colinde.

„Miracolul Nașterii Mântuitorului – reconstituit cu aură de poezie și cu participarea cosmică a tot ce e „râu” și „ram” pe străvechile meleaguri românești- a cunoscut întruchipări, în vers și tradiție, ce s-au perpetuat din generație în generație fără a-și pierde nimic din farmec, din haloul misterios cu care au fost înconjurate evenimentele propriu-zise de la Bethleem(începând cu steaua, vestitoare a Nașterii, cu peregrinarea și închinarea magilor și continuând cu celelalte fapte atestate de istorie)…Poate că la nici un alt popor din mulțimea semințiilor răspândite pe fața pământului, colindele nu au o atât de mare forță de evocare, nu dau senzația fabuloasă a trăirii cosmice a evenimentelor, ca la noi…Brazi și cerbi, munți, nori și stele participă deopotrivă la cele hărăzite omului; cosmosul nu este doar un simplu decor, ci parte componentă a bucuriilor sau tristeților din colinde.”(Popescu, Florentin -Cele mai frumoase colinde-antologie, Editura Scripta, București,1996, pag.173)

În seara de ajun se cântă numeroase colindele. Sunt colinde care se cunosc pe întreg teritoriul României, cum ar fi „O, ce veste minunată”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Trei păstori se întâlniră”„Trei crai de le răsărit”, dar și colinde specifice unei anumite zone, Maramureșul fiind renumit ca zonă păstrătoare de tradiții. Un exemplu de colind care trimite la tradițiile Crăciunului românesc provine din această zonă, cuvintele și expresiile fiind tipice graiului maramureșean: „Noi umblăm să corindăm/Florile dalbe, lemn de măr,/Noi umblăm să corindăm./Și nimic nu căpătăm./Scoală, gazdă, nu durmi,/Că nu-i vremea de durmit,/Ci-i vremea de veselit./Scoală, gazdă, suflă-n foc,/ Și ne-aruncă câte-un coc./ Că tu coc de nu ni-i da,/ Altu’ nu ți-om corinda./Și-o coșarcă de mere,/ Să ne veselim cu ele. /Și o coșarcă cu nuci,/Să se bată bieții prunci.”(op. cit., p. 101)

Colindele trimit cu gândul la Nașterea Mântuitorului, la modestia locului în care acesta s-a născut, la bucuria cu care L-a întâmpinat întregul univers, bucurie care revine an de an în sufletele creștinilor: „Voi, tineri, vă veseliți/Și de-acuma dănțuiți/ Și cei bătrâni tot așa/ Că am ajuns Nașterea...”(op. cit., p. 100)

O atenție deosebită se acordă în zilele Crăciunului colindului cu steaua. Copiii își pregătesc din timp aceste stele, ajutați fiind de părinți și bunici. Confecționează stele frumoase, de „parcă ar participa la concursul „Cea mai frumoasă stea” spune Gheorghe Sofian a lui Precup în cartea sa „Cu colinde și uratul/ Se umple de cântec satul”. Baieții sunt cei care merg cu steaua, în grupuri de câte trei, amintind de cei trei magi de la răsărit. Vestitorii stelei trec pe sub fereastră unde lumina strălucește și strigă:„Cine primește/Steaua frumoasă/Și luminoasă,/Cu colțuri multe/Și mărunte,/De la Nașterea lui Hristos/Dăruite.”(Vine iarăși Moș Crăciun, Antologie de Boris Crăciun, Editura Porțile Orientului Iași, p. 36) Există și un obicei al celor care umblă cu steaua, de a se confrunta înainte de a porni cu colinda, lovesc între ele stelele, iar cea care se dovedește a fi cea mai trainică pemite posesorilor ei de a începe primii colinda, conform volumului lui Gheorghe Sofian a lui Precup citat anterior. În fiecare an, în Ajunul Crăciunul, se aud glasurile cristaline ale copiilor care ne aduc aminte de minunea din Bethleem: „Steaua sus răsare/Ca o taină mare,/Steaua luminează/Și adeverează./Steaua strălucește/Și lumii vestește /Că astăzi curata/Prea nevinovata/Fecioara Maria/Naște pe Mesia,/În țara vestită/Vitleem numită,/Magii cum zăriră/Steaua-și porniră,/Mergând după rază/Pe Cristos să-l vază./Și dacă sosiră/ Îndată-l găsiră/Și I se-nchinară/Cu daruri gătite/Lui Cristos menite,/Luând fiecare/ Bucurie mare,/Care bucurie/ Și aici să fie/De la tinerețe/Pân’ la bătrânețe.”(Popescu, Florentin -Cele mai frumoase colinde-antologie, Editura Scripta, București, 1996, pp. 10-11)Răsplata este pe măsura efortului copiilor; ei primesc de la gazdă nuci, mere, colaci, dar și dulciuri.

Umblatului cu uratul i se acordă o atenție deosebită în această perioadă. Cu toții ne amintim cu mare plăcere de fragmentul dedicat de Ion Creangă acestui obicei, de pregăteala celor mici și de furia preotului care nu își terminase bine treburile casei. Creangă surprinde în manieră originală ardoarea celor mici în pregătirea pentru urat: „Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de acasă numai cu beșica cea de porc, nu cumva să-mi ieie tata ciubotele și să rămân de rușine înaintea tovarășilor. Și nu știu cum s-a întâmplat, că niciunul dintre tovarăși n-avea clopot. Talanca mea era acasă, dar mă puteam duce s-o ieu? În sfârșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cârceie de tânjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea, și pe după toacă, și pornim pe la case.”( http://www.anidescoala.ro/divertisment/povesti/ion-creanga/amintiri-din-copilarie-fragment-cu-uratul-de-ion-creanga/) Aceeași ardoare s-a păstrat și acum, copiii se pregătesc din timp pentru acest eveniment, cei mici se îngrijesc de clopoței și trăistuțe, iar cei mari de costumațiile pe care le poartă în ajun de An Nou, cât și toată ziua de Sfântul Vasile.

Versurile recitate de cei mici la ferestrele oamenilor se referă la muncile agricole cu care se iniția anul nou care începea primăvara în vechime, sunt urări de bine, de prosperitate pentru anul care vine:„Aho!Aho!/Mâine anul se-nnoiește/Plugușorul se pornește/ Și începe a brăzda/Pe la case a ura…”și „Hopuri-hopuri, hopurele,/La mulți ani cu floricele!/Hopuri-hopuri, hopurate/ La mulți ani , cu sănătate!”( Gheorghe Sofian a lui Precup, op.cit., pp.28-31).

Foarte răspândite pe tot teritorul țării sunt cetele cu roluri de Capră, Țap, Urs, Jienii, Mălăncile. Foarte multe dintre acestea critică obiceiurile greșite ale oamenilor, doresc să corijeze, dar în primul rând să îi amuze și să îi binedispună pe cei care le ascultă. Jienii prezintă rezistența haiducilor în lupta împotriva boierimii, Iancu Jianu, reprezentând un simbol pentru români, mărturie fiind faptul că tradiția Bandei lui Iancu Jianu este încă vie în satele din Moldova.

Atrag atenția, în fiecare an, sătenii din Ruginoasa cu Mălăncile lor. În dimineața de 31 decembrie, bărbații din acestă localitate își pun măști din piele de oaie foarte grele și își leagă la brâu tălănci mari, pornind spre centru cu bâte mari. Merg în centrul satului și se aliniază umăr la umăr în fața dușmanului și sar în sus, lăsând să cadă din când în când măciuca peste masca adversarului. Este ca un joc sau ca un dans în care protagoniștii încearcă să sperie anul vechi și spiritele rele. Se pare că obiceiul este vechi, de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, când arnăuții care ar fi salvat-o pe Mărgărița Cuza ar fi ieșit mascați. Bătaia de pe vremuri era între anul vechi și anul nou, iar câștigarea bătăliei de către anul nou însemna că acesta va fi unul prosper, în timp ce , dacă bătălia era câștigată de anul vechi, anul care urma nu ar fi fost la fel de roditor. Bătălia între mălănci era una formală, dura foarte puțin, iar măștile asigurau protecție purtătorului ei. Aceste mălănci, care pe vremuri erau foarte numeroase, colindau din casă în casă până de Bobotează.În zilele noastre, din păcate, mai sunt puține formații de acest fel. Diminuarea lor se datorează mediatizării ample, intervenției jandarmilor, dar și costurilor ridicate pe care le impune angajarea unei formații de lăutari. (http://www.opiniastudenteasca.ro/reportaj/povesti-fara-timbru/satului-romanesc-suna-ultimii-clopotei-traditiilor.html)

Cei mici încep, dar și încheie ciclul sărbătorilor de iarna prin prezența lor, în dimineața de Sfântul Vasile, la semănat. Cu trăistuțe mici și colorate colindă ulițele satului, cu grâu sau orez în mânuțele înghețate, așteptând colăcelul și bănuțul de la gospodari, după ce l-au sorcovit:„Sorcova, vesela/ Să trăiți, să-mbătrâniți/Peste vară, primăvară,/ Ca un păr, ca un măr,/ Ca un fir de trandafir/Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata,/Tare ca fierul,/Iute ca oțelul./La anul și la mulți ani!”(Colinde, Editura Lucman, București, p. 80).

Sărbătorile de iarnă ne aduc aminte de vremea copilăriei noastre și ne umplu sufletul, în fiecare an, de bucurie, de speranță și de iubire. Păstrarea lor cu sfințenie de-a lungul veacurilor ne oferă distincție printre alte neamuri, colindele noastre, fiind, cu siguranță, creații universale de o neasemuită valoare.