Prof. înv. primar Costache Marcela Maria
Şcoala Gimnazială „Prof. Ilie Popescu”
Comuna Şotânga, Judeţul Dâmboviţa
“Datinile,
proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate
constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea
de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor
în adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri.”
(Alexandru Vlahuţă)
Sărbătorile de iarnă,
pentru marea majoritate a românilor, reprezintă perioada cea mai frumoasă din
an, plină de legende, de poveşti, de ocazii pentru a dărui şi a gândi frumos.
Poporul român a creat numeroase momente unice privind sărbătorile: curăţirea spirituală,
dar şi a spaţiului în care trăieşte. O dată cu Naşterea Domnului, renasc
speranţele tuturor. Este timpul colindelor, o perioadă plină de spectacol şi de
mister.
Sfânta
zi a Naşterii Domnului reprezintă începutul unei noi etape în viaţa fiecăruia dintre
noi, iar cine cultivă în prima zi a Crăciunului virtutea bunei-dispoziţii, se
va bucura de un an întreg de mulţumire, bunăstare şi bună înţelegere cu
ceilalţi. Bucuriile prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de
sărbătorirea Naşterii
Domnului ne facem să ne reamintim de perioada copilăriei, perioada cea mai
fericită și fără de griji.
Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a
neamului din care facem parte.
Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, a
păcii şi a liniştii sufleteşti. Oamenii se străduiesc să scoată la iveală tot
ceea ce au bun şi frumos în casă, în suflet şi în spirit. Este timpul în care
uităm de toate răutăţile şi supărările.
Sărbătorile
de iarnă la români încep cu prima zi a Postului Crăciunului (15
noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în
obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători
creştine prăznuite în această perioadă: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan.
Sărbătorile
de iarnă sunt poate cele mai aşteptate momente ale anului şi cuprind datini şi
obiceiuri păstrate din strămoşi. Aşa se întâmplă şi în comuna Şotânga din
judeţul Dâmboviţa. Şi aici tradiţiile şi obiceiurile din străbuni sunt la ele
acasă.
Postul Crăciunului este un post de bucurie, un post uşor, cu dezlegare la
peşte în fiecare sâmbătă, duminică şi sărbătoare mai importantă.
Sfântul Nicolae, a strălucit prin milostenie, întelepciune şi propovăduirea
dreptei credinţe. În amintirea bunătăţii lui, românii le fac daruri de Moş
Nicolae copiilor. Aceştia le găsesc
dimineaţa în ghetuţe.
În
popor se spune că Sfântul
Nicolae ţine paza soarelui, care, sătul de
mers pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, vrea să fugă. Alţii spun că a fost
podar, corăbier sau pescar şi că are darul de a-i ocroti pe cei ce merg pe ape.
Este considerat ocrotitorul săracilor şi dătătorul de noroc al feţelor sărace
la maritiş. De asemenea, se spune că el aduce zăpada, iar dacă ninge de ziua
sa, va fi iarnă grea.
O mare sărbătoare la sfârşitul lui noiembrie,
pe 30, este cea a Sfântului Apostol Andrei. Noaptea dinainte este cunoscută sub numele de noaptea
strigoilor, de care oamenii se apărau, ungând uşile şi ferestrele cu usturoi. O
altă datină păstrată în zilele noastre este aceea de a pune grâu la încolţit de
Sfântul Andrei, crezând că, aşa cum va arăta grâul la Crăciun, aşa va fi
recolta din anul ce urmează.
Ignatul
este în tradiţia creştină sărbătoarea Sfântului Ignatie Teoforul. Pe 20 decembrie în calendarul ortodox se sărbătoreşte ziua Sfântului Ignat.
În această zi datina rânduieşte să fie tăiat porcul de Crăciun. Şi şotângenii
păstrează încă acest obicei şi în zorii zilei de Ignat taie porcul de Crăciun.
Sfântul Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox este sinonim cu
Ignatul Porcilor.
Importantă
este şi ziua de Ajun (24 decembrie) cunoscută ca zi de post aspru. Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie uliţele
satului răsună de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în
mână pentru ca să se apere de câini şi să se sprijine la alunecuşuri, cu
căciula pe urechi, grupuri, grupuri, colindătorii merg din casă-n casă şi
strigă la ferestrele luminate: "Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi
ori nu ne daţi".
Stăpânul
casei iese şi le dă covrigi, mere, nuci care sunt singura răsplată a umbletului
lor prin sat.
Se spune că
este importantă participarea la colindat pentru ca lucrurile să meargă bine tot
anul. De asemenea, se spune că primirea colindătorilor asigură un an bogat,
fără probleme de sănătate.
În Şotânga
colindătorii interpretează pe uliţe şi în curtea gospodarilor un text
ceremonial (colinda). Colindele transmit urări de sănătate, rod bogat,
împlinirea dorinţelor în noul an. Şi „Steaua”,
Sorcova”, colindatul cu „Capra”
sunt dovada vie că sătenii păstrează datinile şi obiceiurile satului.
Sărbătoarea
Naşterii Domnului, zi de mare bucurie şi
binecuvântare pentru creştini este
sărbătorită la 25 decembrie. În
calendarul actual al românilor, sărbătoarea are caracter creştin, fiind
sărbătorită atât prin participarea la slujbele bisericeşti, cât şi prin
practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat dintre acestea din urmă
este colindatul. Obiceiul se practică în Ajunul Crăciunului, seara, până în
dimineaţa zilei de Crăciun.
Alt
obicei întâlnit pe tot cuprinsul ţării este împodobirea bradului de Crăciun, cu
jucării, lumini, globuri, beteală. Obiceiul este de dată recentă şi nu face
parte din tradiţiile vechi româneşti, ci a fost preluat din Occident.
Crăciunul
este, mai ales, un prilej de a oferi daruri. Tot în noaptea de Ajun, Moş Crăciun vine la copii şi le pune cadouri sub
brad. Dar nimeni nu ştie cu siguranţă, cum ajunge Moşul în casele oamenilor,
dar toate poveştile îşi păstrează nota de mister. Unii copii cred că intră pe
fereastră, alţii cred că Moşul vine pe hornul casei.
Anul
Nou marchează trecerea în noul an civil,
fiind şi ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare. În această perioadă se
întâlnesc mai multe obiceiuri populare, având, în general, caracter distractiv sau de urare, dar implicând şi
tradiţia românească, mai veche sau mai nouă. Aşa cum Crăciunul este dominat de
colinde, Anul Nou este marcat, în comunitatea românească, de urarea cu
pluguşorul, cu sorcova şi jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje
ţărăneşti. Sunt obiceiuri care încă se păstrează.
“Jocul
Caprei” este un simbol al vechiului an. Ea este purtată din casă în casă şi
jucată pentru a aduce noroc şi belşug alături de „jocul Ursului” care urează
gazdelor multă sănătate, recolte bogate,
mese îmbelşugate
şi mulţi ani. Ambele implică jocuri cu măşti, chiote, mişcări caraghioase,
acompaniţi de muzică şi instrumentişti cu acordeon, vioară, fluier, tobă.
Cea
mai ţinută sărbătoare este însă Revelionul.
Fie în familie, fie cu prietenii, fie la vreo cabană, românii petrec cu joc,
mâncare şi băutură. La miezul nopţii, la cumpăna dintre ani, ciocnesc un pahar
cu şampanie, aprind artificii, sau pocnesc; nu din bici, cum era odată
obiceiul, ci cu petarde.
Boboteaza este unul dintre cele mai mari praznice creştine. Este
sărbătoarea Botezului Domnului în Iordan, de la Sfântul Ioan Botezătorul. În ajunul Bobotezei, în
Şotânga, gospodarii primesc preotul
care umblă "cu ajunul": colindă fiecare casă, cântând troparul
sărbătorii şi stropind cu aghiazma oamenii şi locul.
Obiceiul a
devenit o tradiţie de mare folos duhovnicesc, atât pentru slujitorii Bisericii,
cât şi pentru credincioşii ei.
Pe de o parte, acest folos reciproc constă în
comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-o comuniune caldă, întru
bucurie, faţă către faţă, între membrii clerului şi membrii Bisericii.
Dorinţa
de a întâlni preotul şi de a-l primi în casă în aceste zile se manifestă la
marea majoritate a credincioşilor cu foarte mare ardoare, întrucât mulţi
consideră că este o zi specială şi datorită importanţei Sărbătorii, dar şi
pentru motivul că, momentul este pentru foarte mulţi singura ocazie de peste an
când intră preotul în casa lor.
Intrând "omul lui Dumnezeu" în casă,
odată cu el intră şi Cel pe care-L vesteşte, moment când timpul parcă stă pe
loc, iar cerurile se deschid pentru a privi Cel Preaînalt în casa şi în
sufletele celor care au deschis uşa trimisului lui Dumnezeu, care este preotul.
Pe de altă parte, această vizită pastorală
ocazionată oferă prilejul pastorilor de a-şi întâlni fiii şi fiicele
duhovniceşti, de data aceasta în casele lor, nu în Casa Domnului, în bisericile
cele mici de acasă, unde locuiesc familiile lor, nu în Biserica cea mai mare,
unde locuieşte Dumnezeu şi unde se adună întreaga obşte a credincioşilor ce
formează marea familie a "fraţilor
şi surorilor Domnului", casnicii Lui de pe pământ.
Această
ieşire în afara Bisericii a slujitorilor sfintelor altare de a vesti lumii
Botezul Domnului nu este altceva decât împlinirea unei porunci dată acestora de
către Mântuitorul nostru Iisus Hristos "de
a propovădui Evanghelia la toate neamurile" (Marcu 16:15), dimpreună
cu toate celelalte adevăruri şi învăţături descoperite de Dumnezeu pentru a fi
aduse la cunoştinţă tuturor oamenilor.
În
calendarul românilor, acest ciclu de sărbători este foarte important. Este cea
mai lungă perioadă a anului când sărbătorile se ţin lanţ, cea mai bogată în
semnificaţii şi evenimente creştine, cea care îi leagă pe români mai mult de
tradiţiile populare şi de locurile natale, este perioada care, te transportă
într-o lume străină parcă de obişnuinţele cotidiene --- o lume în care e,
cu adevărat, sărbătoare.
Toate
practicile populare ce însoţesc sărbătorile de iarnă urmăresc dobândirea
protecţiei şi bunăvoinţei divine. Oriunde am trăi, oriunde ne-am afla putem
spune că sărbătoarea Crăciunului este un ,,Miracol’’ care îi adună pe cei dragi
laolaltă.
Sărbătorile
de iarnă sunt adevărate sărbători de suflet care impresionează prin încărcătura
lor emoţională. Românii au parte de tradiţii si obiceiuri deosebite, care prin
originalitatea şi
caracteristicile
specifice, leagă vechi timpuri de cele noi. Cu toţii iubim aceste sărbători
crestine şi să căutăm să-i determinăm pe copiii şi elevii noştri să înveţe să
se simtă cu adevărat creştini, să fie ,, martori”, dar şi înfăptuitori ai
transmiterii datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti.
BIBLIOGRAFIE
1. Arion George,
2011, “Tradiţii şi obiceiuri româneşti”, Editura Flacăra
2. Alexandru
Stiuca Narcisa - 2005, “Sărbătoarea
noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii”, Editura Cartea de
buzunar
3. Eretescu
Constantin – 2007, “Folclorul literar al românilor”, Editura Compania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu