Prof. Nichita Florica
Școala Gimnazială,,O.Băncilă” Corni
Sărbătorile de iarnă la români încep
odată cu Postul Crăciunului
(15 noiembrie) și țin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată
în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători creștine
prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou,
Boboteaza și Sfântul Ioan. Importantă este și ziua de Ajun (24 decembrie)
cunoscută ca zi de post aspru. În trecut, femeile mâncau numai seara prune
uscate sau poame fierte. Se făcea și un dulce tradițional, numit
"scutecele lui Iisus" sau "pelincile Maicii Domnului", din
turte subțiri, coapte pe plită și umplute cu o cremă obținută din sămânță de
cânepă zdrobită.Când se mătura, seara, gunoiul nu se da afară, ca sa nu ai
supărări și pagube la vite. Coșurile se matură și funinginea se arunca în vie,
ca să încarce via cu struguri. Găinilor li se dădea să mănânce din sită, ca să
oua mult.În dimineața acestei zile, acum, dar mai demult și cu o seară înainte,
cetele de copii umblau din casă-n casa cu colinda.Datina era ca atunci când
intrau în casă să scormonească focul din vatră.Ca daruri primeau covrigi,
colaci, turte, mere, nuci.Dar cel mai cunoscut obicei de Ajun este mersul cu
icoana. Acum obiceiul durează mai multe zile în ajun de Crăciun și e practicat de preot însoțit de dascăl.
In cultura populara contemporana se
remarca pierderea legendelor populare legate de sfintii si sarbatorile din
aceasta perioada a anului, ca si simplificarea (chiar stilizarea) obiceiurilor.
Semnificatiile arhaice (cate vor fi existat in comunitatea romaneasca) s-au
pierdut, ramanand, in general, un complex de acte, ritualuri si ceremonialuri
care nu-si mai au motivatia decat in simpla practica.Aceasta este si situatia
Craciunului, sarbatoarea
Nasterii Domnului, zi de mare bucurie si binecuvantare pentru
crestini. Este sarbatorita la 25 decembrie de prin secolul al IV-lea (pana
atunci se sarbatorea la 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului, sub numele de Epifanie sau
Teofanie). In aceasta sarbatoare, si in cele ce-i urmeaza in calendar,
etnologii vad urmasele Saturnaliilor, Mythraliilor si altor sarbatori romane
dedicate solstitiului de iarna.In calendarul actual al romanilor, sarbatoarea
are caracter crestin, fiind sarbatorita atat prin participarea la slujbele
bisericesti, cat si prin practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat
dintre acestea din urma este colindatul.Obiceiul se practica in Ajunul Craciunului,
seara, pana in dimineata zilei de Craciun.
Impartite in colinde religioase
(crestine) si laice (sociale, pagane), colindele romanesti creeaza o atmosfera
legendara referitoare la lume si stihii, oprindu-se mai mult asupra a trei
aspecte din viata satului: cel gospodaresc, puterea si frumusetea tinerilor,
eroismul si iubirea, in perspectiva casatoriei.In functie de grupul care
colinda, colindele sunt de copii si de ceata. Colindatorii sunt purtatorii si
transmitatorii unui mesaj catre gazde. Fie el magic, de urare, de legitimare a
cetei sau crestin (de vestire a Nasterii lui Hristos), mesajul colindatorilor
doreste sa aiba efect asupra gazdei, sa-i aduca bogatie, prosperitate, in noul
an, sa o schimbe in mai buna, mai credincioasa, mai fericita, mai sanatoasa. Se
disting, in mare, cateva tipuri de cete. In general, colindatorii poarta
costumul popular de sarbatoare, adaugand palarii, caciuli. Uneori poarta o bata
sau maciuca, special ornamentata, traista, clopotei, dube sau alte instrumente
muzicale (cel mai adesea fluier), in anumite zone, o panglica rosie sau
tricolora pe piept, peste mijloc sau la bata. Frecvente sunt acum si
ornamentele din beteala, hartie creponata, globuri sparte, paiete,
etc.Repetitiile se fac de la inceputul Postului pana la Sfantul Nicolae, ori
chiar cu cateva zile inainte de Craciun. Traditia era ca o ceata sa-si aleaga o
gazda, la care organiza si petrecerea de Craciun; un om mai bogat din sat. Ca
daruri, colindatorii primeau colaci (in care etnologii vad simboluri solare),
mere, nuci (in care se vede apropierea de saturnalii) dulciuri, carnati si
produse din carne de porc. Mai recent, primesc exclusiv bani. La casele unde nu
erau primiti sau gaseau poarta incuiata, rosteau "descolindari",
formule de urari negativ-umoristice adresate gazdei, ori luau poarta si o mutau
din loc.
In prezent, se poate vorbi de un
caracter in general crestin al colindatului. Colindatorii ii simbolizeaza pe
ingerii care cantau deasupra ieslei din Betleem, slavind nasterea Pruncului
Iisus. Pe langa aceasta "veste minunata", care se afla in
centrul celor mai multe colinde contemporane, colindele religioase mai vorbesc despre
Patimile Domnului, despre sfinti, despre Maica
Domnului, despre batranul Craciun, despre tradarea lui
Iuda, etc. Uneori filonul popular si cel crestin coexista; exista chiar
variante crestine ale unor colinde consacrate. Influenta crestina se manifesta
si sub forma de refrene, corective crestine aduse colindei populare, personaje,
solutii dramatice.
Colinda populara, in mare parte
inlocuita de cea crestina, se distinge prin faptul ca isi precizeaza
destinatarul (exista colinde "de fata", "de flacau",
"de copil", "de cioban", "de preot",etc.) si prin
functia predominanta de urare.In ziua de azi, colinda are functie de urare si o
functie de vestire a Nasterii Domnului. Ei ii sunt asociate tendintele tot mai
marcate de trecere de la ritual la spectacol. Acum au fost uitate vechile
simboluri si functia lor originara, accentul deplasandu-se pe valoarea
estetica, pe frumos.In zilele Craciunului, pana la Sfantul Vasile, sau chiar
pana la Boboteaza, copiii umbla cu Steaua. Ei se numesc stelari, crai, colindari sau colindatori.
Umbla in cete mici, cu o stea facuta dintr-o sita veche, cu sase, opt sau
douasprezece coarne triunghiulare, invelite in hartie colorata. In centru, au
icoana Nasterii Domnului. Miezul cantarii lor se refera la cautarea si aflarea
pruncului Iisus de catre magi sau crai. Dar cantarea cuprinde si o parte a
troparului Nasterii Domnului si o oratie catre gazde.
Uneori, ei colinda impreuna cu Vicleimul
(Irozii, Viflaemul), teatru popular care prezinta scene de la Nasterea Domnului: a
gasirii de catre Iosif si Maria a unui loc pentru a-L naste pe Iisus, a
magilor, a pastorilor, a uciderii pruncilor de catre Irod, a cautarilor
acestuia pe la carturarii vremii, a chinuirii lui Irod de catre draci. Se spune
ca e bine sa pastrezi primul colac de la colindete, sa-l dai vitelor cu care te
duci la targ, ca sa vina oamenii sa le cumpere, cum vin la colindete. Gunoiul
maturat intre Craciun si Boboteaza se strange si fie se arunca pe straturi, ca
sa nu le manance viermii, fie se arde si cu el se afuma vitele, ca nimeni sa nu
le poata vatama. Unii sar peste foc in zilele Craciunului, ca sa le piara
frica. Femeile stau pe vine, ca sa stea clostile pe oua. Altii spun ca e bine
sa mananci carne de pasare in ziua Craciunului, ca sa fii peste vara usor ca
pasarea. Si in zilele noastre mai exista astfel de credinte. Dar, in general,
acum ele provoaca un zambet, amintind numai de vremurile de altadata.
Zilelor dintre Craciun si Boboteaza li
se zicea "harta" (de la harti) pentru ca, in aceasta perioada, se
manca de dulce. Dupa ce feciorii au colindat in satul lor, se duceau si jucau
in alt sat vecin. Dar in zilele Craciunului incepeau si petrecerile cu lautari.
Mai demult, batranii din comitetul bisericii, a doua zi de Craciun, adunau
colaci si carne, pe care apoi le vindeau, varsand banii in lada bisericii.
Colindatorii erau asteptati la gura sobei, unde ardea un butuc mai mare.Acum
Craciunul este o sarbatoare de familie, cand se aduna copiii, parintii si
nepotii la masa. Participa la slujbele bisericii, ii primesc pe colindatori,
sau fac parte ei insisi din cete. Craciunul este considerat sarbatoarea pacii,
cand orice conflict inceteaza.
Anul Nou este mai mult o sarbatoare
laica decat una religioasa. Ea marcheaza trecerea in noul an civil (anul nou
bisericesc incepe la 1 septembrie), fiind si ziua de praznuire a Sfantului Vasile cel Mare.
In aceasta perioada se intalnesc mai multe obiceiuri populare, avand, in
general, caracter distractiv sau de urare, dar implicand si traditia
romaneasca, mai veche sau mai noua.Asa cum Craciunul este dominat de colinde,
Anul Nou este marcat, in comunitatea romaneasca, de urarea cu plugusorul, cu
sorcova, cu buhaiul, vasilca si jocurile mimice cu masti de animale sau
personaje taranesti. Sunt obiceiuri care inca se pastreaza. Poate datorita
caracterului lor spectacular, sau pentru prilejul de a petrece pe care-l ofera
comunitatii; pentru castigul pe care-l au cei ce le practica, sau pentru darul
comuniunii (a intregii comunitati, dar si a cetei deja formate pentru obiceiurile de Craciun).Remarcam
ca nici de Anul Nou nu lipsesc colindele. Ele insa vestesc aceasta sarbatoare
si contin urari pentru noul an.
Cele mai raspandite obiceiuri populare
sunt jocurile mimice, in care predomina mastile de animale. Ele pot fi impartite
in mai multe categorii : a) turca, bourita si cerbul; b) brezaia; c) capra,
camila, cerbutul si malanca; d) jocuri cu mare desfasurare, cu numeroase masti
si personaje travestite.In toate jocurile de tip turca, brezaie, capra,
recuzita centrala este capul de animal cu cioc clampanitor, facut din lemn si
jucat de un flacau. Intre capra, turca si brezaie exista foarte multe
asemanari. Uneori, ele se identifica. Difera numai denumirea, in functie de
zona in care se practica.
Caprele dansau impreuna cu
"Ursul" dansuri grotesti, iar mascatii improvizau unele scene comice
traditionale. In zilele noastre, in Moldova, acolo unde se joaca Ursul, acesta
este un joc de-sine-statator. Ursul joaca indemnat de ursar, in ritmul tobelor
si al fluieraturilor.
Ceata este completata de alti
mascati: "mosi", "babe", "domnisoare", etc. Toti,
flacai din sat. Mastile sunt confectionate din carpe, blanuri de oaie, de
iepure; costumele din haine vechi; recuzita-obiecte casnice demodate, bate,
etc.
Ca teatru popular se intalnesc Jienii
(Banda Jienilor, Jienia sau Haiducii) si Banda lui Bujor. Variantele existente
ale acestui teatru popular pornesc de la renumele pe care l-au avut haiducii in
popor si de la legendele care s-au creat in jurul faptelor lor de vitejie. In
prezent, acest tip de teatru popular aproape ca a disparut. Un obicei general,
practicat de romani cu prilejul Anului Nou, este Plugusorul. Obicei agrar, cu
adanci radacini in spiritualitatea romaneasca, plugusorul este o colinda; o colinda
agrara declamata, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea
painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se
punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita in cadrul acestei
colinde. Acum este, mai mult, o prezenta simbolica, in cadrul uraturilor care
li se adreseaza oficialitatilor.
Plugusorul se recita din casa-n casa
in Ajunul Anului nou, seara, sau pana in dimineata Anului Nou. Era practicat de
copii sau adolescenti, ca si acum. Dar se spune ca, mai demult, il practicau
numai barbatii in puterea varstei.In general, se practica in cete mici, de 2-3
insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf.
Recitarea textului este insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului si de
pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului apar si instrumente
muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace,
care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.
In dimineata Anului Nou, ca o
continuare a Plugusorului, copiii umbla cu semanatul. Ei arunca seminte de
grau, porumb sau orez prin case si peste oameni. Alta forma de colind de Anul
Nou este Sorcova. Mai demult, la Sfantul Andrei se puneau in apa, la inflorit,
ramuri de mar, par sau visin. Cu ele se colinda din Ajun, pana in dimineata zilei
de Sfantul Vasile. Astazi acestea sunt inlocuite cu sorcove facute din flori de
hartie colorata, ornate cu beteala. Obiceiul este practicat de copii, care
intra in casa si le lovesc, pe rand, pe gazde, cu sorcova, recitand
formula.
In aceasta noapte se spune ca se
deschid cerurile. Iar cui privegheaza si le vede deschise, i se va da orice va
cere. Se spune ca animalele vorbesc, povestind tot ce au facut in timpul
anului. Se mai spune ca asa cum e omul la Anul Nou va fi tot anul (vesel sau
trist). Mai demult, se ungea cu untura si carbune de tei pe la ferestrele si
usile grajdului, ca sa nu intre strigoaicele, sa strice vitele. Se punea
busuioc, cercei sau salba la parul de la gard, pe casa sau pe claile de fan. Se
spunea ca daca in dimineata Anului Nou vei gasi obiectul rourat, e semn de
noroc.Inca si acum se mai face placinta cu ravase, pe care se scriu calitati
sau diferite trepte de bogatie.Din cele mentionate pana acum, ne-am dat seama
ca Anul Nou este sarbatoarea cu cele mai putine datini crestine. Dar este si
noaptea in care, in manastirile din Romania, este obiceiul de a se face
priveghere si slujba de toata noaptea. A doua zi, de Sfantul Vasile, se citesc
Molitfele pentru dezlegare de lucrarile diavolesti si rugaciuni de
binecuvantare a anului care incepe.
Boboteaza, numita si Epifanie (aratarea
Domnului) este unul dintre cele mai mari praznice crestine. Este
sarbatoarea Botezului Domnului in Iordan, de la Sfantul Ioan Botezatorul.
In primele trei secole crestine, se sarbatorea odata cu Nasterea Domnului, tot
la data de 6 ianuarie. Este o mare sarbatoare a romanilor pentru ca, in aceasta
zi, s-au aratat toate Persoanele Sfintei Treimi si tot acum se
sfinteste Aghiazma Mare.Cu cateva zile inainte de Boboteaza preotul umbla
"cu ajunul"; colinda fiecare casa, cantand troparul sarbatorii si
stropind cu aghiazma oamenii si locul. Daca soseste in ziua Ajunului, este
intampinat cu mancare de post (prune uscate fierte, grau fiert, mere, etc.).
Pentru ca ajunul Bobotezei este zi
de post aspru. Oamenii il intampina pe preot cu lumanare aprinsa, la poarta;
uneori il si conduc cu cateva case mai incolo, la iesire. Copiii il insotesc si
ii anunta sosirea, strigand inaintea lui "Chiralesa!" (de la
grecescul Kir eleison = Doamne, miluieste). Aceasta mai ales in Bucovina si
Moldova.
Peste tot in tara se face sfintirea
mare a apei (Aghiazma Mare), cu care se sfintesc obiectele. Cu aceasta apa
sfintita se stropesc casele, oamenii, animalele, pasarile. Oamenii cred ca este
izbavitoare de boli, sfintitoare si purificatoare. Ea se bea 9 zile dupa
Boboteaza si, in cursul anului, de catre cei opriti de la Sfanta Euharistie. Se
pastreaza ani de zile, cu credinta ca aceasta apa este nestricacioasa.Ca sa nu
se spurce apa sfintita, noua zile dupa Boboteaza nu se spala rufe. Fetele iau o
floare din cele ce impodobesc crucea la Boboteaza si cred ca, daca o vor pune
sub perna, isi vor visa viitorul sot.In calendarul romanilor, acest ciclu de
sarbatori este foarte important. Este cea mai lunga perioada a anului cand
sarbatorile se tin lant, cea mai bogata in semnificatii si evenimente crestine;
cea care ii leaga pe romani mai mult de traditiile populare si de locurile
natale; cea care impune comunitatii romanesti alte ierarhii, alta stratificare
sociala decat cea obisnuita; este perioada care, in multe locuri, te transporta
intr-o lume straina parca de obisnuintele cotidiene - o lume in care e, cu
adevarat, sarbatoare.
Bibliografie
Bârlea,Ovidiu, Folclorul românesc, Ed. Minerva, București, 1981
Cojocaru,Nicolae,Cântece,obiceiuri și tradiții populare
ramânești,Ed.Minerva,București,1984
Pop,Mihai, Obiceiuri tradiționale
românești, Ed. Minerva, București, 1976
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu