TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA COŞBUC

Iarnă. Frigul muşcă cu colţii lui pământul. Zăpada moale, aşternută proaspăt, te îmbie
să îţi scalzi privirile în strălucirea ei diamantină. ,,Ȋn case arde focul ” şi fumul se ridică
rotocoale spre cer. Lumea parcă doarme la adăpost dar nu e aşa. Se fac pregătiri intese pentru
sărbătorile de iarnă. Bradul frumos aşezat în ,,casa de dinainte” (camera de la stradă ) e
înconjurat de mari şi mici care, cu mişcări grăbite , încearcă să îl umple de lucruri deosebite :
mere, care de care mai colorate , nuci, lumânări sau betele din mătase, frumos colorate. Ȋn
vârful lui tronează o stea mare şi strălucitoare.
Casele frumos aranjate, cu cuverturi şi pături înflorate, cu perne şi ştergare la fel, cu
farfurii, căni sau ulcioare strălucitoare agăţate pe pereţi, cu preşuri , feţe de mese unde toate
florile câmpului şi-au găsit locul, cu perdele şi draperii, la fel, sunt pregătite de oaspeţi. Până
atunci însă, copiii se adună grupuri , grupuri şi hotărăsc ce vor face în nopţile de sărbătoare,
doar, nu se vor face de ruşine. Ȋşi pregătesc turcile (caprele) împodobindu-le cu petele
colorate şi strălucitoare (panglici ) , din mătase, prinse de o învelitoare făcută dintr-o faţă de
masă sau o cuvertură ţesută. I se lustruiesc apoi coarnele , i se verifică gura dacă mai scoate
sunete din cele două bucăţi de lemn cioplit, dacă aţa s-a uzat sau nu, dacă clopoţelul din
ureche mai stă la locul lui. Alţii îşi aranjează masca de urs, îl împodobesc cu ciucuri la ureche,
verifică doba (toba ) dacă nu s-a spart, dacă fluierul mai scoate sunete clare .
Micii colindători au colindele pregătite, hainele aşezate pe paturi , să nu se
şifoneze, totul e gata. Doar femeile mai robotesc, cu mânecile suflecate prin case. Mai şterg
pe ici pe colo, mai aşează ce cred că nu stă bine , apoi pornesc la bucătărie. Mirosurile
îmbietoare şi parfumate încep să gâdile nările şi să umple gura de apă. Cuptoarele pregătite,
încălzite, înghit rând pe rând lopeţi încărcate cu pâine şi cozonaci. Când se scot din cuptor,
calde şi aburinde te îmbie să te înfrupţi din ele dar nu e voie încă .Trebuie întâi să sosească
Crăciunul , să le sfinţească , apoi pot fi mâncate împreună cu cei ce vor trece pragul.
Cu casa bine pregătită, cu masa încărcată aşteptăm noaptea de Ajun. Primii care
apar sunt copiii care vestesc naşterea Mântuitorului prin colinde. Se intersectează din când în
când cu câte o turcă sau un urs care abia aşteaptă să îşi facă numărul. Irozii apar şi ei ,
îmbrăcaţi cu costume specifice vremurilor pe care le reprezintă şi îşi etalează talentul de actori
reprezentând scene de la Naşterea Domnului.
Râsetele, bucuria, luminile strălucitoare, colindele şi mirosul de cetină şi mâncăruri
bine mirositoare umplu noaptea.
,,Deschide, uşa creştine, .
C-am venit şi noi la tine.
Noi la Viflaim am fost
Unde s-o născut Hristos.
........................................
Noi umblăm a colinda
Da mă tem că s-a -nsăra
Noi umblăm din casă-n casă
Da nimeni de mas nu lasă.”
Urmează tinerii care în grupuri colindă şi ei din casă în casă, apoi, după miez de noapte apar
,,mutele ” (mascaţii ). Când intrau în case îşi făceau numărul care consta în tot felul de
strâmbături, strigături, mârâituri sau alte giumbuşluguri care provocau râsete. Cu greu ghiceai
uneori cine se ascunde sub mască. Dacă era ghicit, cel mascat era dator să îşi arate faţa. Spre
dimineaţă apăreau adulţii cu colindul şi stăteau de vorbă prin case până ziua îşi

revărsa lumina. După slujba de la biserică şi servirea mesei cu familia , urma Balul la care se
adunau cu mic cu mare, căsătoriţi sau nu şi jucau în horă pe toată perioada celor trei zile de
sărbătoare.
Ȋn Ajunul de Anul Nou se luau toate de la capăt, doar că se cântau alte colinde iar
urăturile şi Pluguşorul îşi făceau şi ele loc.
Dimineaţa , până la amiază băieţii ieşeau să vestească din casă în casă venirea noului
an şi să ureze mulţi ani şi sănătate gazdelor. Se spune că primul străin care îţi intră în casă de
ajun trebuie să fie bărbat sau băiat pentru că va aduce noroc casei, iar dacă era fată sau femeie
aducea sărăcie şi de aceea era interzis acestora să iasă prin vecini sau neamuri în această zi.
Odată cu căderea serii începeau colindătorii , urătorii cu pluguşoarele , turcile şi urşii
să îşi arate măiestria în transmiterea de urări către gazde.
,,S-o pornit colindători Să fi gazdă sănătoasă
Măruţ, mărgăritar Măruţ , mărgăritar
Noaptea pe la cântători Să plăteşti colinda noastră
Ş-au ajuns la d-voastră C-o bucată de cârnaţ
Măruţ, mărgăritar Măruţ, mărgăritar
Anul Nou să îl vestească. C-am colindat din târnaţ
........................................ C-o bucată de călbaş
Măruţ, mărgăritar
Că noi sântem copilaşi.”
Cu puţin înainte de miezul nopţii se curăţa o ceapă care se tăia în două , apoi se
desfăcea feliuţă de feliuţă, în număr de douăsprezece, şi în fiecare bucăţică se punea o
linguriţă de sare. Se aşeza apoi într-o tavă şi la fiecare se dădea, în ordine , numele unei luni a
anului. Dimineaţa se ,,citea ” cum va fi vremea în noul an , în funcţie de cantitatea de sare
topită din fiecare. Dacă era netopită , luna reprezentată era secetoasă. Dacă era multă, ploile
vor fi tot multe în luna respectivă.
Dar, continuând cu ce se întâmpla în Ajunul de Anul Nou se mai poate spune că la
miezul noptii se ieşea în faţa bisericii sau a caselor unde, din loc în loc se aprindea câte un foc
mare în jurul căruia se colinda. După miezul nopţii apăreau din nou mascaţii care îşi făceau
rolul şi petrecerea continua până dimineaţa.
După slujba de la biserică se ţineau iar hore sau baluri unde era joc şi voie bună.
Sărbătorile se încheiau cu Boboteaza şi Sf. Ioan când veselia era mai puţină. Preotul era cel
care călca pragul caselor , imediat după Anul Nou şi vestea Botezul Domnului iar aghiazma
adusă în casă se folosea la stropirea casei, animalelor , oamenilor, se stropea prin grădină si o
parte se păstra să fie peste an. A doua zi după Bobotează se sărbătorea Sf Ioan şi se ura şi
petrecea doar la casele unde se aflau persoane care purtau acest nume.
Interesant este că cei care vroiau să colinde un Ion sau o Ioană , treceau de la slujba de la
biserică pe la casele acestora şi îi lega de mână sau picior cu o batistă ca semn că,,trebuie să
dea de băut ” fiind sărbătoriţi. Noaptea , după ce i se colindau cântece specifice de Sf.Ioan,
erau poftiţi în casă şi se petrecea cu voie bună până dimineaţa.
Realizat : Ȋnv. Parasca Mihaela
Şcoala Gimnazială,,G.Coşbuc ”
Loc . Coşbuc, Str.Principală, nr.243
Jud. B-N,
Cod 427070
Bibliografie............................(Sunt amintirile copilăriei mele )