Prof. Înv. Preşcolar: Hoancia Liliana
Şcoala Gimnazială Sfânta Maria
Botoşani –
Grădiniţa Nr. 11,,Micii Cercetaşi” -
structură
Sărbătorile şi obiceiurile
populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie - 7 ianuarie),
poartă numele generic de sărbători de iarnă. Perioadă este deschisă şi închisă
de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Bobotează, şi
intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Principalele sărbători ale
ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat de-a lungul
vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an.
Romanii folosesc, pe lângă calendarul oficial, recunoscut de stat şi Biserica,
un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor şi transmis
folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial şi de calendarul
civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe săptămâni şi luni,
calendarul popular indica timpul optim pentru arăt şi semănat, pentru petit şi
logodit, pentru moştenirea strămoşilor sau aflarea ursitei etc.
Sărbătorile şi obiceiurile
populare, care au loc în decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau
nocturne, cu data fixă sau mobilă, dedicate divinităţilor calendaristice,
oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre şi cosmice
sunt cunoscute şi respectate, în unele zone etnografice, până astăzi. Unele au
preluat numele sfinţilor creştini, altele nu au nici o legătură cu creştinismul
("Caloianul", "Paparuda", "Drăgaica" etc.) sau
sunt pe cale de a fi asimilate, precum Crăciunul, de creştinismul carpatic.
Divinităţi moştenite de la substratul autohton, trac şi greco-dac, cele
împrumutate şi similare de la greco-romani şi popoarele orientale, cât şi
creaţiile mitice strămoşeşti şi romaneşti alcătuiesc un original panteon.
Ignat este divinitatea
solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20
decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei
de Ignat se taie porcul de Crăciun - şi cu Inătoarea. Potrivit calendarului
popular, Inătoarea, reprezentare mitică a panteonului românesc, pedepseşte
femeile care sunt surprinse lucrând (torc sau tes) în ziua de Ignat. Animalul
sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte.
Împreună cu timpul, la solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost
simbol al vegetaţiei, primăvara, apoi sacrificiul lui s-a transferat în iarna.
·Colindatul este un
scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri,
gesturi, interpretat în casă, pe uliţe, de o ceată sacră. În calendarul
popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale în perioadele
solstiţiului de iarnă. ("Steaua", "Pluguşorul",
"Sorcova"), echinocţiului de primăvară, solstiţiului de vară şi
echinocţiului de toamnă. Colindele transmit urări de sănătate, rod bogat,
împlinirea dorinţelor în noul an. Colindatul este cea mai răspândită tradiţie a
românilor. Când persoanele colindate nu primesc colindătorii, închid uşile sau
nu oferă daruri, efectele magice sunt opuse, ei încălcând regulile acestui
obicei.
Începând cu noaptea de 23
spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor uliţele
satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători
odată cu lăsarea serii şi până în miez de noapte. Cu traista după gât, cu bâta
în mâna şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la
ferestrele luminate:
"Bună dimineaţa la Moş
Ajun,
Ne daţi ori nu ne daţi",
Şi dacă cei din casa
întârzie a le deschide uşa spre a le împărţi colinde, încep să cânte mai
departe:
"Am venit şi noi odată
La un an cu sănătate,
Şi la anul să venim
Sănătoşi să vă găsim.
Ne daţi, ne daţi,
Ori nu ne daţi"
Cu acest prilej gazda le
împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de faină frământaţi şi copţi
chiar în acea noapte a Moş Ajunului.
În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou în
toate provinciile romaneşti copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele
gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe",
"Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" şi
"Veler Doamne".
În afară de seară mare a colindelor se mai colinda şi
în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau Uratul, precum şi de
Florii şi Paşte.
Sub numele de colind şi colindat trebuie să înţelegem
vechiul obicei pe care-l întâlnim în sărbătorile susmenţionate când copiii, ca
şi flăcăii satelor, merg din casă în casă, cântând cântece pentru a ura
sănătate şi fericire gazdelor ce-i ascultă, de la care primesc daruri
(colindeţe) în bani sau în natură: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
În
multe sate româneşti, în seara de Crăciun ( ca şi-n noaptea Sf. Andrei ) se ung
cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru ca să nu vină cumva pe-acolo şi să le
omoare strigoii, moroii şi alte duhuri necurate. Usturoiul se pune în coarne,
pe frunte, pe spate, făcânduli-se vitelor semnul crucii. Se mai ung si oamenii
cu usturoi în frunte, la coate şi-n genunchi, precum şi uşorii şi ferestrele,
pentru a se îndepărta demonii nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne
spălăm pe faţă cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale, în care punem şi o
monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube
şi beteşuguri, care vor merge pe … vale, in jos.
Femeia care face colacii pentru
Crăciun, se duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către fiecare pom
aşa : ,,Măr ( păr, prun etc.), astfel de rodnic să fii cum stă aluatul pe
mâinile mele .‘’
Tot în seara de Crăciun până la Anul Nou, fetele care doresc
să-şi cunoască viitorul lor ursit iau din fiecare mâncare câte puţin şi pun
într-o ulcică. Mai apoi, în seara de Anul Nou, înconjoară goale casa de 9 ori ;
a noua oară, uitându-se pe fereastră, îl văd pe cel adorat mâncând din ulcică.
Prin unele părţi, este obiceiul ca în ziua de Ajunul
Crăciunului, dascălii tineri bisericeşti să umble cu ICOANA. Este vorba de o
icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Isus Cristos, în mijlocul staulului.
Intrând în casă, unul din dascăli aşază marginea de jos a icoanei pe piept,
ţinând mâinile de cele două colţuri de sus şi începe a cânta troparul naşterii
Mântuitorului.
Un alt obicei, răspândit mai cu seamă
în Moldova, este SFINŢIREA MESEI DE AJUN. Această datină de a umbla preotul cu
Ajunul ca să sfinţească masa şi să vestească enoriaşilor Naşterea Domnului este
foarte veche. Prin Nordul Moldovei, se pregăteşte masa pentru Ajunul
Crăciunului cu mâncăruri de post. Nimeni n-are voie să descopere masa până nu
intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de post, gustă primul din
bucate, apoi cei ai casei.
În vechime, la curţile noastre
domneşti, era şi obiceiul numit ORAŢII, devenite ,,uraţii’’ de la ,,a ura’’.
Cărturarul Dan Simionescu srie în legătură cu această datină voievodală : ,,În
prima zi de Crăciun Domnul avea obiceiul să cheme la masă pe boieri. La masă
Mitropolitul ridica paharul cu vin, făcând oraţii pentru a slăvi pe Dumnezeu şi
pentru sănătatea familiei domnitoare. A doua zi de Crăciun, obiceiul oraţiilor
se continua astfel : veneau la palatul domnesc dascălii şcolilor cu discipolii
lor, care rosteau oraţii întâi în greceşte şi apoi în româneşte…’’
În ajunul Crăciunului, se agită
fetele mari, ca să-şi viseze ursitul, adică viitorul soţ. Astfel, fata pune,
sub perna pe care va dormi, toate lingurile cu care a mâncat la masă, aşa cum
au rămas – nespălate. Tot aşa, după ce
s-a spălat, îşi pune săpunul şi piaptănul sub pernă. De
obicei, se adună la o casă mai multe fete şi, una după alta, iau câte o sămânţă
de cânepă şi, după ce o înfig într-un ac, o întind la flacăra unei lumânări.
Dacă sămânţa pocneşte, atunci fata se va mărita cât mai curând ; dacă nu, va
trebui să mai aştepte. Dacă în ziua de Ajun se decide o căsătorie, atunci
perechea aceea va fi foarte fericită. De la Ajunul Crăciunului până la Bobotează
se mătură casa de la răsărit, spre icoane, ca să vină peţitorii la casa cu fete
mari. Din acelaşi motiv, în această perioadă nu se toarce. Tot în Ajun, când
fata face colaci, are mare grijă să nu greşească şi să iasă frumoşi din cuptor
; căci de vor fi frumoşi şi viitorul soţ va fi frumos! După ce i-a copt, taie o
bucată dintr-un colac şi o dă câinelui, şi încontro va porni câinele cu bucata
de colac în gură, din partea aceea îi va veni alesul.
În seara de Ajun, fata se duce afară,
ia un braţ de lemne, tăiate mărunt, şi pune lemnele sub masă după ce au mâncat
toţi ai casei , fata le numără şi de vor fi cu soţ, se va mărita chiar în anul
următor. Ea nu şade la colţul mesei, fiindcă nu se va mai mărita niciodată,
ori, chiar de se va mărita, va lua un văduv. În seara spre Crăciun, fata nu se
culcă ; la miezul nopţii, aşterne o faţă de masă albă pe masă şi, după ce toţi ai casei pleacă la biserică,
iese în curte, înconjoară casa de trei ori, apoi se uită pe fereastră în casă ;
şi de va vedea faţa unui om, acela va fi ,,scrisul’’ ei. Când aude clopotul la
biserică, fata începe să scuture pomii din grădină, pe rând, până când
clopotele încetează ; după aceea, numără pomii şi, de vor fi cu soţ, se va mărita
foarte repede.
În Ajunul Crăciunului şi în zilele
următoare, omul trebuie să se ferească să se certe sau să fie ocărît, fiindcă
tot anul va fi în ceartă şi ocară. Daca vrei să-ţi meargă bine tot anul, să nu
laşi lingura din mână la masa din seara de Ajun. Tot în această zi, nu e bine
să dai foc din casă, căci tot anul următor nu vei avea noroc la vite şi, apoi,
îţi dai singur norocul din casă. În Ajun se dă doar de pomană pentru morţi. În
unele zone, femeile împart ,,turte’’, făcute cu miez de nucă şi înmuiate în
zeamă dulce. Aceste ,,turte’’ se împart în amintirea scutecelor Mântuitorului.
Dacă se naşte un copil în Ajunul
Crăciunului, va fi norocos. Cine vrea să aibă noroc şi sănătate nu mănâncă
nimic toată ziua. Gospodarii se scoală foarte devreme şi aduc din curte paie, surcele, aşchii şi le
bagă în sobă, zgîndărind focul ca să iasă scîntei multe, căci atunci vor avea
parte de bucate, bani şi vite.
Nu e bine ca în Ajunul
Crăciunului să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele.
Dacă visezi grâu
verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în
toate.
În
Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod
bogat. Pomul Crăciunului imbracă în sate din zona Codru aspecte diferite,
deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraş.
Cel mai
răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în
hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt
înşirate boabe de fasole albă.
În alte sate se
făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară,
delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza "curăţirea
sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau
panglici de hârtie colorată.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu
–“Folclorul literar al ronânilor”,editura
Compania 2007.
2.Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate
zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura Cartea de buzunar,2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu