Prof. Înv. Preşcolar Mitrofan Mariana
Gradiniţa ,, Micii
Cercetaşi”-
structura Şcoala Sf. Maria Botoşani
“Fără obiceiurile şi tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu
am putea să ne numim români.”
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în fiecare colţ din ţară reînvie datini şi
obiceiuri frumoase care-i unesc pe oameni. Cu această ocazie se fac urări de
belşug, sănătate, bucurie, hărnicie. Crăciunul este sărbătoarea Naşterii lui
Iisus Hristos, care ţine 3 zile şi aduce în casele creştinilor obiceiuri şi
tradiţii. Sărbătorile de iarnă au începuturi străvechi,
diferite. Ele reinvie după mulţi ani de uitare în forme nepătate de modernism vremea
când, case care respec-
tau datina îsi făceau o plăcere şi o petrecere
din primirea colindătorilor.
Moş Nicolae este aşteptat în
noaptea de 5-6 decembrie. Acesta a fost un episcop care, după moarte devine un
sfânt. El este protectorul pompieri-
lor, marinarilor, tinerilor, copiilor,
recoltelor. Se povesteşte că odată un tată necăjit era nevoit să-şi vândă
copiii ca să-şi salveze familia. Sfântul Nicolae l-a ajutat aruncându-i trei
pungi cu galbeni ,pe geam, în casă. Una din pungi s-a oprit într-o gheată.
Astfel s-a născut obiceiul de a se pune ghete la uşă de moş Neculae. Se spune
că sfântul căşătoreşte pe un măgăruş încărcat cu doi saci mari: unul cu
dulciurişi jucării, altul cu nuiele.Darurile sunt pentru co –
piii care se roagă, învaţă bine şi sunt
cuminţi, iar nuielele pentru copiii răi, neascultători şi leneşi.
Oamenii se pregătesc
de întâmpinare Crăciunului prin curăţenie în gospodărie şi ţin post.
Moş Ajunul, 23-24 decembrie,
este o sărbătoare îndrăgită de copii. Aceştia merg din casă în casă cu un
săculeţ şi un beţişor numit colindă şi capătă colindeţe, adică mere, nuci,
colaci, covrigi, bani, după ce au cântat „Bună dimineaţa la Moş Ajun”.
În noaptea de 24-25 decembrie este vremea colindelor .În ţara noas-
tră acestea diferă de la o regiune la alta .Colindele copiilor sunt scurte, vestesc
sărbătoarea Crăciunului, urează belşug, sănătate şi daruri cuvenite ca răsplată
pentru urare.Colindele de ceată
vorbesc despre înţelepciunea gos –
podarului, bogăţia gospodăriei, despre viaţa
de la ţară, despre vitejia flăcăi –
lor, frumuseţea fetelor, dar şi despre naştere
lui Iisus, întâmpinarea noului an. Colindele sunt străbătute de optimism şi
exprimă dorinţele şi speranţele oamenilor.
Zorile.Aproape de ivirea zorilor
vin cete de copii şi cântă pe la
ferestre. În această noapte copiii primesc cadourile de la Moş Crăciun. Ei
aşteaptă cu emoţie noaptea darurilor.
Cu Steaua merg copiii din prima zi de
Crăciun şi până la Sfântul Vasile. Este un obicei cu caracter religios,
curat, creştinesc. Ea simbolizează steaua care a condus pe cei trei magi la
Bethleem, în satul unde s-a născut Iisus Hristos. De unde au venit magii
călători ? După Tertulian , din Arabia Fericită; după alţii din Persia.Sfântul
Leon spune că au fost trei magi: Melchior, Gaspard şi Balthazar. Şi totuşi
unele legende spun că au fost patru magi , unul s-a pierdut în negura timpului.
Copiii care merg cu Steaua se numesc stelari, colindători sau crai.
Pluguşorul este un colind vechi
de mii de ani.Îşi are originea în datele legate de începerea noului an agricol.
Pe vremuri, Anul Nou venea primăva-
ra, odată cu renaşterea naturii. Atunci se
mergea prin sate cu pluguri trase de boi, împodobite cu brazi; de aici şi
numele de pluguşor. Cu pluguşorul se merge în ajunul Anului Nou sau chiar în
ziua de Sfântul Vasile şi se fac urări pentru noul an de sănătate , de
bunăstare , de bucurie şi fericire, se descrie muncile agricole. Se folosesc
obiecte : plugul, buhaiul ce imită mugetul tau-
rului, bici, clopote, tălăngi, brad împodobit.
În funcţie de vârsta participan-
ţilor colindători se poate vorbi de pluguşorul
copiilor sau plugul flăcăilor.
Viceimul ( Irozii ) este un obicei vechi, uitat de-a lungul anilor, practicat între Crăciun
şi 6 ianuarie şi constă în dramatizarea momentului naşterii lui Iisus. Obiceiul
a apărutdin nevoia creştinilor de a apropia sufletele oamenilor de Iisus şi
cuprinde momentele : venirea magilor după stea, primirea lor de către Irod,
şiretenia acestuia de a afla copilul, înfrunta –
ra necredinţei. Personajele sunt : Irod,
ofiţerul, trei crai de la răsărit, copi –
ul, ieslea, moşul, ciobanul şi alţii.
Jienii este o piesă cu tematică
haiducească, referitoare la faptele legendare ale unui haiduc. Piesa începe
prin prezentarea haiducilor, care îşi aşteaptă căpetenia. După ce aceasta vine,
apare şi potera. Se iscă o dispută între comandantul poterei şi căpitanul haiducilor. Acesta din
urmă este prins şi legat. Haiducii intervin, tratează pentru eliberarea
conducătorului lor, obţi-
nând aceasta fie convingându-l pe căpitan să
adere la lupta lor, fie cumpă –
rându-l.
Anul Nou a fost din timpuri vechi şi a
rămas mare sărbătoare după Crăciun. Obiceiurile mai cunoscute şi practicate de
Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, felicitări, slujbe la
biserică, colaci, aprinsul candelei, pluguşorul, sorcova, jocurile cu măşti.
Sorcova este un obicei vechi, întâlnit
la mai multe popoare, însă în loc de băţ împodobit cu flori, folosit la noi, la
romani se mergea cu ramuri de măslin sau de laur. Înainte , sorcova se făcea
din mlădiţe tinere care se puneau în apă de Sfântul Andrei, iar de Anul Nou
dacă înfloreau, aduceau noroc. Azi se pune în loc de crenguţe , grâu şi, după
ce creşte frumos se dăruieşte de Anul Nou celor dragi cu urări, sau se păstreză
în casă ca semn al belşugului. „Sorcova” este cuvânt de origine slavă,
însemnând 40, exact numărul de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui
căruia i se urează. Cu sorcova se merge de Anul Nou. Copiii merg câte unul sau
îm grup şi fac urări de sănătate şi prosperitate.
Semănatul este obiceiul prin care
grupuri mici de copii având trăistuţe cu grâu, orz, secară merg pe la casele
oamenilor şi le presară în gospodării şi le adresează urări de sănătate şi
bunăstare.
Capra. Jocurile cu mască au ca punct
central caprele cu bot de lemn care clămpăne, fiind acţionat printr-o sfoară de
cel care joacă şi care stă ascuns sub un covor.Capra este împodobită cu
panglici lungi, multicolore din hârtie colorată,clopoţei. Cortegiul
prezintădiferite scene comice. Moşul e îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos sau
cu o piele de capră sau cu zdrenţe. Pe faţă are o mască, are barbă, poartă o
căciulă şi are cocoaşă. De asemenea poartă clopoţei, tălăngi, şi o sabie.
Diferite manifestări mimice şi dramatice populare îşi au originea în străvechi
practici primitive şi rituri magice.
Tăierea porcilor este de asemenea un
obicei foarte vechişi se face de Ignat sau de Ajun, ocazie când, copiii se
bucură pentru că vor sta călare pe porc, vor mânca din ureche şi din fruntea
porcului ca să le fie bine tot anul şi să stea „în frunte”.
În
aşteptarea sărbătorii Crăciunului, oamenii pregătesc pomul de Crăciun ,
tradiţie preluată de la germani, acum 3-400 de ani.Tradiţia prezen
ţei frunzelor verzi în casă este mult mai
veche, de pe vremea romanilor care împodobeau iarna încăperile cu frunze de
brad. Poml împodobit cu lumânări aprinse şi cu daruri este în Germania cunoscut
sub numele de Christbaum. După primul război mondial obiceiul s-a răspândit şi
la românii ortodocşi. Azi pomul de Crăciun încărcat cu jucării şi daruri e
prezent în fiecare casă, deşi nu este folclor pur românesc, ci de import. Bradul este
considerat arborele cunoaşterii , simbolul vieţii, bogăţiei , prosperităţii.
După împodo –
birea bradului cu ghirlande, globuri şi
beteală, se decorează ferestrele cu
di-
ferite benzi de hărtie, imagini. Se prind , de
asemenea figurine mici cu brazi, steluţe fulgi, inimioare, inscripţii cu urări.
Camera se împodobeşte cu coro-
niţe de brad, care se pun deasupra uşii sau a
mesei , pentru a aduce noroc şi înţelegere în casă. Se aprind pentru puţin timp
lumânări , la început una, apoi pentru fiecare săptămână de post încă una,
astfel încât de Crăciun se vor aprinde toate cele patru lumănări. Camera se mai
poate împodobi cu Ieslea lui Iisus, un obicei frumos care
contribuie la crearea atmosferei de sărbători. Ieslea reproduce scena biblică a
naşterii lui Iisus. Tot în cameră se poate afişa Calendarul cu surprize , calendar care poate fi confecţionat cu usurinţă
din carton. În fiecare din cele 24 zile până la Crăciun (începând cu 1
decembrie), copiii pot găsi într-un săculeţ căte o surpriză: bomboane, culori
cărţi de colorat, baloane, globuri, nuiele, etc....
Obiceiuri pitoreşti : în multe sate
româneşti, în seara de Crăciun, ca şi în noaptea de Sfântul Andrei, se ung cu
usturoi vitele şi grajdurile, pentru ca să nu vină cumva pe acolo strigoii,
moroii şi alte duhuri necurate. Ustur-
iul se pune pe coarne, pe frunte, pe spate,
facându-li-se vitelor semnul crucii. Se mai ung şi oamenii cu usturoi în
frunte, la coate şi-n genunchi, precum şi uşorii şi ferestrele, pentru a
îndepărta demonii nopţii.
Femeia
care face colacii pentru Crăciun, se
duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către pom aşa: „Măr( păr,
prun...) astfel de rodnic să fii precum stă aluatul pe mâinile mele”.
În
unele părţi, este obiceiul ca în ziua de Ajunul Crăciunului, dascălii tineri
bisericeşti să umble cu icoana. Este
vorba despre o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos, în
mijlocul staulului. Întră în casă şi începe a cânta tropanul naşterii
Mântuitorului.
Sfinţirea mesei de ajun în Moldova este
foarte veche. Preotul intră în casele oamenilorşi sfinţeşte mâncarea de post.
Nimeni nu are voie să desco-
pere masa până nu intră preotul pe uşă.
Preotul blagosloveşte masa de post, gustă primul din bucate, apoi cei ai casei.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm
pe faţă cu apă curgătoa
re, luată anume dintr-o vale în care punem şi
o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de
bube şi beteşuguri, care vor merge pe.. vale, în jos.
Cum s-a răsădit serbarea naşterii lui Iisus
la 25 decembrie? Bise –
rica creştină, cea de la început cunoştea
numai sărbătoarea de Paşti. Sărbătoa
rea Naşterii nu datează decât din secolul al
II-lea.A fost insituită de Telephor
succesorul lui Sixte I-ul, care a fost
martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat.La început, data când se
sărbătorea Naştere Domnului era schimbă
toare şi se celebra de obicei în luna mai.A
devenit fixă în sec. al IV-lea sub pontificatul lui Iulius I-ul , care, după
avizul doctorilor în teologie, hotărî ca dată neschimbătoare 25 decembrie sau
mai exact, noapte de 24 spre 25 decembrie. În sec. al VIII-ea această noapte se
petrece în biserica împodo –
bită cu picturi măreţe şi splendid luminată,
într-o atmosferă de cântări sfinte, în citiri, în felurite rituri dătătoare de
viaţă şi pline de duioasă poezie. Aşadar sărbătoarea a fost mai întâi în luna
mai, a trecut apoi la 6 ianuarie, când Iisus
a schimbat apa în vin, în Cana din Galileea;
iar introducerea definitivă la 25 decembrie a zilei de naştere a lui Iisus, în
biserica romană, a fost făcută de Papa Liberin în anul 354. În biserica
bizantină, ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Iisus a fost introdusă
după 32 de ani, la 386, de către Sfântul Ioan Gură de Aur.
De unde provine numele de Crăciun? Englezii
îi spun Christmas. Francezii –Noel. Italienii-Natale. Germanii – Weihnachten,
Christacht. Spanolii – Noche Buena . Norvegienii – Jul. Suedezii- Oel ( joel).
Danezii- Juul. Naşterea Domnului este denumită la români printr-un cuvânt propriu,
specific numai poporului nostru: Crăciun. Cu privire la originea acestuia, există
o îndelungată dispută filologică; totuşi vine din limba latină. Haşdeu îl deduce
din latinescul „Crastinum” ;sau din latinescul „creatione,creationis” adică
născut la începutul erei creştine.
Boboteaza este o sărbătoare
creştinească, care la 6 ianuarie sărbăto –
reşte Botezul Domnului în apele Iordanului,
îndeplinit de Sfântul Ioan. Cură
ţirea prin apă este mai veche decât
creştinismul,îşi are originea în antichitate.
De asemenea un alt obicei se referă la Moşii de Crăciun , obicei care constă
în coacerea colăceilor de post înainte de Crăciun şi de dulce de Crăciun. Co-
lăceii se dăruiesc colindătorilor.
Vechi
este şi stropitul cu aghiazmă, care
se făcea cu o crăcuţă de laur. La noi locul laurului a fost luat de busuioc,
floare care a căpătat în tradi
ţia noastră un adânc caracter mistic. Taina
Botezului apare în multe colinde, în unele ea fiind prezentată şi figura
Sfântului Ioan. Cu Sfântul Ioan ( 7 ian.) se încheie ciclul sărbătorilor de
iarnă.
Obiceiuri
şi tradiţii sunt multe, dar datoria noastră a eucatoarelor, chiar ca şi
părinţi, este să reamintim copiilor aceste obiceiuri. Să nu lăsăm să se uite
ceva atât de frumos precum o colindă, o urătură, o stea, o sorcovă, o capră, un
urs...Şi nu cred că aceste obiceiuri şi tradiţii aparţin numai copiilor. Ar
trebui să ne implicăm şi noi mai mult. Ar trebui să ne amintim să mai mergem cu
o colindă, cu o urătură, o sorcovă.....
Bibliografie
-
„Datini de Crăciun şi Anul Nou”,
editura „Regina”, Iaşi 1996
-
„Ghidul educatoarei”, editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu