Tradiții și obiceiuri de iarnă

Înv. Isvoranu Cornelia

Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa, Maramureș

Pretutindeni în lume, popoarele creștine, între care și poporul român, celebrează de secole la rând Nașterea Domnului, a Crăciunului, la 25 Decembrie, sărbătoare marcată de manifestări religioase, de colinde, obiceiuri și tradiții specifice fiecărui popor.

 Sărbătoarea Crăciunului pare a fi cea mai aproape de sufletul nostru: în fiecare an ne umple sufletul de amintirile zăpezilor îmbelşugate, a clinchetelor de clopoţei pierdute în taina serii de Crăciun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor, a mirosului proaspăt de brad din casă, a ieslei Naşterii Mântuitorului aşezată în biserică, a aşteptării pline de curiozitate şi de nerăbdare a darurilor de Crăciun… Abia începe să miroasă a iarnă şi toate aceste amintiri se întorc la noi din străfundurile copilăriei. Şi parcă ne încearcă un sentiment de nostalgie

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului. Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători.
Tăierea porcului este un moment deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, friptura de porc, jufla şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.

 Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.

 Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, călușarii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.

  Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o dată cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică.

  Conform tradiţiei, în dimineaţa zilei de 24 decembrie şi până aproape spre miezul zilei, cete de copii între 5 şi 14 ani merg cu „Moş Ajunul”, un text augural scurt rostit la fiecare casă şi care anunţă deschiderea seriei de colinde şi de practici uzitate în această perioadă. Seara, după ieşirea de la biserică, cete de copii merg cu „Steaua”, textul fiind de factură religioasă. Ca obiect de recuzită, ceata poartă o stea, luminată din spate cu o lumânare; steaua are în centrul ei o reproducere a Naşterii Domnului. Colindatul deschide astfel ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă. La colindat, tradiţional, participă tot satul, deşi efectiv colindă doar copiii şi flăcăii, constituiţi în cete, ceata fiind alcătuită după o orânduială bine stabilită, având o ierarhie proprie, un conducător şi un loc de întâlnire. Darul oferit de gazde colindătorilor – în forma tradiţională a obiceiului – este colacul, el însuşi semn de belşug şi roade bogate.

    Primele semne ale Sărbătorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase sau satirice la adresa celor uraţi). Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Diferind doar destul de puţin, colindele religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: ,,O, ce veste minunată”, ,,Steaua”, ,,Trei păstori”, ,,La Vifleim colo-n jos”, ,,Cântec de Crăciun”, ,,Aseară pe înserate”.

  Adevăratul colindat se desfășoară în seara și noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete bine rânduite. Fiecare grup își alege un conducător numit de obicei ,,vătaf” sau ,,jude”. Colindătorilor propriu-ziși li se alătură câțiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci și traiste, darurile primite. Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă să nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.
Odată intrați în curtea casei, colindătorii își deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunați în prag. Cântecele sunt întotdeauna însoțite de dansuri. După ce cântecele și dansurile din fața casei s-au terminat, gazda își invită colindătorii în casă. Aici, înainte de așezarea la masă pentru ospățul comun, vătaful cetei poruncește să se cânte alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei și de belșugul de daruri pe care ea urmează sa le ofere colindătorilor.

De peste 40 de ani, la Sighetu Marmaţiei se pune în scenă o sinteză a obiceiurilor de iarnă româneşti. Festivalul se realizează fără întrerupere din anul 1969, în preajma datei de 27 decembrie, cea din anul 2013 va fi cea de-a 45-a ediție.

Este unul dintre cele mai importante evenimente pe care le găzduiește Sighetul, deoarece și-a propus încă de la prima ediție, să valorifice și să  prezinte tot ce are Maramureșul mai trainic și mai autentic. Acest deziderat s-a păstrat de-a lungul timpului, festivalul devenind un obicei al locului, dovadă a puterii de creație și permanență, dar și un semn al solidarității spirituale, a unității și continuității noastre pe întregul pământ românesc, reușind astfel să informeze publicul național și internațional asupra tradițiilor și obiceiurilor de iarnă(colinde si jocuri cu măști) desfășurate de la Crăciun și până la Bobotează.

Pe lângă reprezentanții satelor și a ansamblurilor folclorice maramureșene, la Sighet vin și iubitori ai obiceiurilor strămoșești din alte regiuni ale țării(Banat, Moldova, Bucovina, Dobrogea, Oltenia etc.). Chiar și formații din străinătate au „urcat” pe străzile Sighetului, în special din satele românești din Ucraina .

Festivalul de regulă începe cu primirea, în fața primăriei localității, a plugușorului venit din Vadul Izei. Momentul principal este alaiul care are loc pe străzile orașului. Fiecare formație (îmbrăcată în portul popular specific zonei din care a venit)  prezintă un colind, un joc cu măști sau un obicei specific de iarnă. Spre deliciul publicului dracii și personaje mascate, călăreții și căruțele dau savoare evenimentului. După epuizarea acestui moment, grupurile participante susțin un spectacol de gală, în care își prezintă o parte din repertoriul propriu.

 Astfel străzile orașului  mustesc, atât de privitori, cât si de  draci, călăreți, copii si adulți îmbrăcați în costume populare, care va vor împărtăși un strop din marele suflet al țăranului român, prin intermediul datinilor și obiceiurilor de iarnă.

Străzile oraşului sunt pline de maramureşeni îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Călăreţi, căruţe cu colindători, viflaimuri, mascaţi, capre, obiceiuri şi datini din Maramureş, dar şi din alte judeţe din ţară, încântă ochii privitorilor.

Cu această ocazie organizatorii pregătesc  momente artistice, concursuri, expoziţii, un alai al colindătorilor şi spectacole în aer liber. Această zi întotdeauna reprezintă o sărbătoare şi o zi mare pentru Sighet, o sărbătoare şi o zi mare pentru Maramureş şi o sărbătoare şi o zi mare pentru spiritualitate, datinile şi obiceiurile româneşti.

 Sărbătoarea Crăciunului este  sărbătoarea colindelor străbune care vin din adânc de istorie și prin care am străbătut veacurile păstrându-ne credința și iubirea.

   Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-i ieşim întru întâmpinare prin trăirea   virtuţilor care duc la desăvârşire. Să avem, aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţă şi faptele noastre.

Bibliografie

Roşu G., Crăciunul la români, în www.cimec.ro/Etnografie

Mihai Dăncuş, Zona etnografică Maramureş, editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986

Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, editura Grai şi Suflet, Bucureşti, 2001

      Sarcone I., La storia del presepe, www.presepenapoletano.it

      Scarola S., Origins of Christmas Traditions, www.domestic-church.com