Prof.înv.primar,
Olenic Silvia-Cătălina
Folclorul
botoşănean, în multitudinea lui de aspecte, de-a lungul timpului a intrat în
atenţia unor cercetători interesaţi de bogăţia şi diversitatea lui.
Folcloristica
românească nu evidenţiază în mod special sau la cote ridicate zona folclorică a
Botoşanilor. Fiind o zonă de interferenţe folclorice, între specificul
bucovinean şi cel al Văii Siretului şi Moldovei, cât şi de influenţă
basarabeană (zonă falsificată de influenţe ruseşti), zona folclorică a
Botoşanilor şi-a păstrat, totuşi, elementele în linie simplă, elemente ce pot
fi descoperite în fiecare descriere făcută de-a lungul timpului.
Crăciunul
este sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii au adaptat-o, creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor
zonale.
Pe
plaiurile truşeştene, preotul, împreună cu cântăreţii bisericeşti, umblă
cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea
lui Iisus Hristos în mijlocul staulului. Intrând în casă, icoana este ţinută la
piept de către preot, cântând troparul Naşterii Mântuitorului. Oamenii îi
aşteaptă cu bucurie, sărutând icoana şi punând pe masă gustări de post.
Tot in Ajunul Crăciunului se împodobeşte bradul cu globuri, beteală şi multe
dulciuri. Datina împodobirii bradului de
Crăciun este de origine germană. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea,
această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi
se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O,
Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
În
seara de 24 spre 25 decembrie, până la miezul nopţii , cete de copii merg din
casă în casă cu colinda: Moş Crăciun, Am plecat să colindăm, Trei
păstori se întâlniră ,Trei Crai de la răsărit sau Deschide uşa, creştine!
După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Colindătorii sunt
răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.
Începând cu prima zi de Crăciun şi în
următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus
Hristos.
Un loc
preponderent în folclorul botoşănean îl ocupă datinile şi obiceiurile de iarnă,
iar dintre acestea teatrul folcloric şi
jocul căiuţilor. Teatrul folcloric nu cuprinde numai evenimente sau
subiecte încadrate în spaţiul de manifestare a obiceiurilor de iarnă, începând
cu naşterea lui Iisus Hristos şi terminând cu Boboteaza, ci şi alte aspecte, legate
de obiceiurile din timpul anului: Paştele, Paparudele, Drăgaicele, Nunta,
Botezul şi altele.
Obiceiul
uratului la schimbarea anilor este elocvent. Acestuia i s-au adăugat şi alte
modalităţi care, de la an la an, s-au transmis sub forme dramatizate, teatrale
– dansul ursului, lupului, caprei; acestea se desfăşurau după un scenariu care,
probabil, cuprindea şi o serie de îndemnuri, urări, ziceri. Când creştinismul
şi-a intrat într-un areal apreciabil, cuprinzând şi teritoriul din zona noastră,
naşterea lui Iisus nu putea fi trecută cu vederea în momentele de sărbătoare.
Vicleimul ar putea fi unul dintre obiceiurile de iarnă care ar fi putut exista
şi pe raza actualului judeţ Botoşani. Cei trei crai de la răsărit care au dus
vestea naşterii lui Iisus au fost uşor personificaţi şi aduşi an de an ca
personaje de teatru. De la acest model s-au creat, avându-se ca motive
legendele unor personaje istorice devenite celebre ( Decebal ,Traian, Ştefan
cel Mare, Brâncoveanu, Gruia lui Novac), la care s-au adăugat şi altele din
popor ( Jianu, Pintea, Pantelimon, Coroi, Bujor etc.) scenarii care s-au transmis
an de an din gură în gură, din localitate în localitate, înregistrându-se ca
zestre pentru consolidarea unor obiceiuri care s-au transmis până în zilele
noastre.
Culegătorii
Vasile şi Silvia Andriescu , în lucrarea „Teatru
folcloric şi jocuri de căiuţi din judeţul Botoşani”, au selectat, printre
altele, Banda lui Coroi (din satul
Guranda), Banda lui Paliciuc (din
satul Zlătunoaia), Banda lui Jianu
(din satul Todireni). Elementele specifice zonei folclorice botoşănene sunt
evidenţiate în descrierea costumelor, în grai şi uneori, în numele personajelor,
localităţilor, în cântecele care sunt cuprinse în scenarii.
Includerea jocului căiuţilor în cadrul teatrului
folcloric este justificată prin apropierea scenariilor. Acest joc tradiţional
are o densitate mare în arealul judeţului Botoşani, respectiv în comuna Truşeşti,
unde întâlnim căiuţi în fiecare sat din comună ( Drislea, Ionăşeni, Truşeşti).
Ca şi în teatrul folcloric, întâlnim aici personaje – de fiecare dată, personajele
principale fiind căiuţii, de la doi până la şase căiuţi. Decorarea acestora
este foarte plastică şi numai în elemente de artă populară. În general, capul
măştii e confecţionat din lemn, căpăstrul e din piele, are un canaf în frunte,
coamă din păr de cal, urechi din piele. Este împodobit cu panglici colorate.
Purtătorul are un costum naţional, panglici lungi, divers colorate, împletite
în formă de şah, îi acoperă pieptul şi spatele. Pe cap are chipiu îmbrăcat în
pânză albă. Poartă iţari, ciorapi albi şi opinci. În mână are fluierătoare.
Celelalte personaje ( Căpitanul, Ciobanul, Calfa, fluierarul, ţiganii) sunt
descrise conform scenariului. De fiecare dată dansurile sunt specifice zonei de
unde este cules jocul. La Todireni, ca şi la Truşeşti, de exemplu, se cântă
cinci cântece de dans: Pristandaua
(care conţine şi o urătură), Gontăreasca,
Ciobănească, Fata popii şi Ruseasca.
Pe parcursul jocului se spun urări.
În jocul
căiuţilor primează spectaculozitatea dansurilor, dar şi cea a costumelor şi a
măştilor. La unele jocuri spectaculozitatea creşte şi prin jocul căldărarilor
şi a celorlalţi masacaţi. Unele jocuri de căiuţi sunt însoţite de jocul urşilor
şi cântecele ursarilor.
Jocul caprei- face parte
din tradiţiile româneşti de iarnă şi este păstrat în comuna noastră ca o
spectaculoasă formă de desfăşurare, fiind definit de costumul de “capră”, dar
şi de celelalte elemente specifice: obiecte de recuzită, texte literare şi
muzicale, dans. “Capra” se compune din
cap, lucrat din lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a “clămpăni” şi
coarne bogat împodobite cu oglinzi, mărgele, ciucuri coloraţi, panglici
multicolore, clopoţei şi zurgălăi. Trupul costumului este realizat dintr-o
ţesătură groasă de lână, cergă, cusută
cu multe benzi colorate.
Obiceiul reuşeşte să capteze atenţia publicului. Ea
este însoţită în dansul ei de personaje precum moşneagul şi baba. În final,
capra este omorâtă de către vânător, la fel ca şi anul care se sfârşeşte. Cât
timp capra este în agonie şi medicul o consultă, membrii alaiului sunt
îngrijoraţi, dar odată cu însănătoşirea animalului, reapar bucuria şi veselia.
“Capra” este
jucată pentru a aduce noroc şi belşug gospodarilor.
Jocul ursului este poate cel mai vechi dintre dansurile cu
măşti: extrem de simplu şi în acelaşi timp spectaculos. Trebuie primit,
deoarece ursul este considerat un animal plin de calităţi magice. Obiceiul are
la origine rolul de a purifica şi fertiliza solul în noul an. În bătaia tobelor, ursul ţinut în lanţuri de
către ursar, sare pe două picioare şi joacă într-un ritm frenetic, fără un
scenariu precis şi fără să fie dirijat. De menţionat este faptul că masca-urs
se compune dintr-o blană întreagă de urs.
Pluguşorul copiilor – În ajunul Anului
Nou, cetele de copii intră din casă în ca să ureze, purtând bice (harapnice)
din care pocnesc, clopoţei, tălăngi, etc. Urarea este în versuri şi prezintă muncile
agricole - de la aratul ogorului până la coptul colacilor.
La
miezul nopţii, la cumpăna dintre ani, oamenii deschid uşile pentru a intra Noul
An, masa de sărbătoare este îmbelşugată
cu cârnaţi, chişcă, tobă, răciturile,
sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac, iar oamenii închină cupe de
şampanie sau vin si-şi urează lucruri frumoase. Satul întreg se luminează
de artificiile de la miezul nopţii.
În
prima zi a Noului An, copiii merg cu Semănatul/
Sorcova, având asupra lor boabe de
grâu, orz, orez sau o ramură verde,
împodobită. Gazdelor li se adresează urări
care invocă sănătatea, belşugul şi prosperitatea:
“…Să
trăiţi, să-nfloriţi/ Ca un măr, ca un păr,/Ca un fir de trandafir/ Tare ca
piatra/ Iute ca săgeata/ Tare ca fierul/ Iute ca oţelul/ LA ANUL ŞI LA MULŢI
ANI!”
BIBLIOGRAFIE
·
Andriescu,
Silvia şi Vasile – Teatru folcloric şi jocuri
de căiuţi din judeţul Botoşani, editura Axa Botoşani, 1997
·
Eretescu,
Constantin – Folclorul literar al românilor, editura Compania
2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu