Prof.înv. primar,Neamţu Mihaele Sorina,
Şcoala Gimnazială Fîrdea
În timpul sărbătorilor de iarnă, 24 decembrie
– 7 ianuarie, mai ales la Crăciun şi Anul Nou, tradiţiile locale moştenite din
moşi strămoşi se menţin, parcă cu mai multă frumuseţe şi intensitate, după o
perioadă de stagnare şi interdicţii, din partea regimului trecut, când se încerca
a se da un alt sens acestor obiceiuri.
Între genurile şi speciile folclorice populare cu valoare artistică
deosebită, cele mai legate de sărbători şi gustate de popor sunt colindele.
Textele colindelor sunt de natură
religioasă, sau descriu într-o realizare artistică deosebită, aspecte ale vieţii şi ale
aspiraţiilor de muncă în familie. Prin conţinutul lor, colindele oglindesc partea
frumoasă a vieţii şi au rol de a propovădui o viaţă mai bună, îmbelşugată şi
plină de bucurii.
Crăciunul şi Anul nou sunt
întâmpinate, întodeauna, cu bucurie de către toţi locuitorii satelor, mai ales
de copii şi tineri, care se pregătesc din timp pentru a merge la colindat.
Manifestările tradiţionale,
organizate cu ocazia marilor sărbători, încep cu “Moş Nicolae “ şi tăiatul
porcului.
Oamenii sărbătoresc Naşterea
Domnului, bucurându-se mult de farmecul colindelor, se veselesc, lasând speranţa
să renască. Caută să fie mai buni, mai generoşi, căci bucuria sărbătorilor nu
este niciodată deplină dacă n-o împart şi cu alţii aşa cun ne îndeamnă vechiul
nostru colind :
“ Şi nu uita când esti voios
Române să fi bun.”
Un obicei frumos, aşteptat mult,
mai ales de copii şi care din păcate a dispărut în timpul regimului trecut, a
fost mersul în “piţărăi”.
Piţărăii erau grupurile de copii
care în dimineaţa de Ajun porneau pe uliţele satului, pe la casele oamenilor,
să le facă cunoscut despre marea sărbatoare a Crăciunului din ziua următoare.
Gospodinele, harnice şi
pricepute, pregăteau din aluat “colăcuţi” şi “cinari”, colaci în formă de
potcoavă în care, după ce se coceau în ţăst sau în cuptor, se introducea câte
un criţar. Umpleau una sau două “straiţe” (săcuie mai mari făcute din lână,
ţesute în război, cu motive florale), cu colăcuţi şi cinari şi le duceau la
biserică, în dimineaţa de Moş Ajun. Tot în straiţe mai puneau seminţe de grâu,
cucuruz, fasole, cânepă, sfeclă, trifoi, seminţele plantelor pe care ţăranii le
cultivau în gospodăriile lor. Între femei avea loc o întrecere tacită, care
duceau la biserică cele mai frumoase straiţe şi cele mai doldora de colaci.
După ce preotul săvârşea slujba
de sfinţire a colacilor, copii se aşezau pe două rânduri, având şi ei străicuţe
legate peste umeri, femeile treceau printre rânduri şi le împărţeau colaci.
Celor care erau rude apropiate (nepoţi, verişori, fini) le dădeau câte un cinar
cu ban, iar la săraci le dădeau colăcuţi. Copii când ajungeau acasă se bucurau
de numărul mare de colaci şi bani primiţi la biserică.
La Gladna Română, femeile care nu
se puteau duce la biserică, aşteptau copiii la intersecţia străzilor sau la
cruci, când se intorceau de la biserică şi le împărţeau colăcuţii şi cinari.
După ce se încheie activitatea cu
“piţărăii” porneau la colindat echipele de “stelari” şi “dube” sau cu “cerbul”,
cum li se mai spune în zonă. Echipele de stelari erau formate din 5-6 copii de
12-14 ani, şcolari. În postul Crăciunului ei învăţau colindele de la cei mai
mari sau de la părinţi şi oraţiile pe care le rosteau în versuri, sub forma
unui teatru popular. Fiecare copil reprezenta un personaj biblic: Irod,
Baltazar, Melchior, Gaşpar, Piticul şi Împăratul cel Mare care, de obicei,
conducea toată formaţia.
Steaua, în cinci colţuri, era
confecţionată de copii ajutaţi de părinţi, din lemn îmbrăcată în hârtie viu
colorată.
Costumele stelarilor se compuneau
din: cămăşi cusute cu mătase colorată, se incingeau cu panglici trei culori,
care se treceau şi peste umeri şi se înnodau cu fundă la şold. Pe cap purtau
“comănace” confecţionate din carton, îmbrăcate tot în hârtie colorată. Fiecare
comănac reprezenta pe unul dintre eroii din : “Naşterea lui Cristos şi Irod
Împărat”, purtau săbii şi diverse accesorii. Pe picioare încălţau opinci de
cauciuc şi ciorapi albi de lână, înalţi, peste “cioarecii” de şubă tesută în
casă.
În ziua de Ajun “stelarii”
colindau pe preotul satului, învăţătorii, primarul şi notarul comunei. În ziua
de Crăciun, după ce participau la Sfânta Liturghie, colindau pe la toate casele
ţăranilor.
Un alt obicei din zona noastră era
“colindatul cu dubele”, care începea în după amiaza zilei de Ajun. Grupul de
colindători se prezenta la casa preotului, unde erau primiţi cu bucurie, acesta
rostea o rugăciune pentru ei şi le dădea
sfaturi asupra modului cum trebuia să se comporte şi îi invita ca în ziua de
Crăciun, după Sfânta Liturghie, să prezinte colindele în biserică pentru toţi
credincioşii, iar după masă plecau la colindat pe la casele cu fete mari. Peste
tot erau gostiţi cu răchie caldă şi plăcinte. Fetele mari şi gazdele erau luate
la joc de flăcăi, la fiecare casă se strângeau rudele şi vecinii şi se închega
câte o mică petrecere. Colindătorii mai erau cinstiţi cu colaci şi cârnaţi.
Am cules o colindă din repertoriul
formaţiei de dubaşi care ne-au colindat de-a lungul anilor:
Colindul Linei
Pleacă Lina la
fântană,
Dăliana fată dalbă
Cu cantuţele în
mână
La fântâna din Nucetu,
Unde apa curge-n-cetu
Găsi apa tulburată,
Şi fântâna-nconjurată
De trei voinici feciori
Rumeniţi şi frumuşori
Un voinic aşa-i zicea:
-Lino,
Lino, draga mea!
Dă-mi
mie ulciorul tău
Să-mi astâmpăr dorul meu
Lina
mândră răspundea:
-N-am
ulcior pe seama ta!
Alt
voinic aşa-i zicea:
-Lino,
Lino, draga mea,
Dă-mi
un măr din sânul tău,
Să mă joc cu el mereu,!
Ea
atuncea răspundea:
Eu n-am măr pe seama ta!
Alt voinic aşa-i zicea:
-Lino, Lino, draga mea,
Dă-mi
mie inelul tău,
Să-l pun pe degetul meu!
Lina mândră-i răspundea:
N-am inel pe seama ta!
Alt voinic aşa-i zicea:
-Lino,Lino, draga mea
Dă-mi mie cununa ta,
Să mă cununez cu ea!
Lina mandră i-o dădea,
Lina mandră i-o dădea,
Si pe loc se cununa.
Bibliografie:
- Ion Căliman, „Pe rouă nescuturată” , Editura
NAGARD , Lugoj
- Ion Căliman, Elena David, „Descântec pentru
Cornel Veselău”, Editura NAGARD , Lugoj
- Ionel Negrea, Constantin Buiciuc, „Vină,
vină, badeo, vină”, Editura Marineasa Timișoara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu