PROF. PT ÎNV. PREPRIMAR ALECUDORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
NR 12/GRĂDINIŢA NR 15 BOTOŞANI
Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de
emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe
Moş Crăciun. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători
creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de
vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti cu drag la cadourile lui
Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii. Şi,
cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu
semnificaţii proprii. Dar mai mult decât atât, tradiţiile legate de Crăciun aduc
simboluri naturale vechi de sute de ani.In continuare voi aminti cateva tradiţii
legate de aceasta sfanta sarbatoare, sarbatoare Crăciunului.
Bradul de Crăciun
Bradul deţine rolul principal în perioada Crăciunului.
Împodobitul acestuia este cel mai îndrăgit obicei de sărbători, datorită
simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga
familie), bucurie şi fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se
spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi
sănătate (pentru că este mereu verde, chiar şi când afară e zăpadă). Practic,
bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă!Şosete tricotate, crenguţe de
brad şi de vâsc, globuleţe, fundiţe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluţe
şi fulgi, toate te vor ajuta să intri în atmosfera de sărbătoare.
Steluţa
Mulţi brazi de Crăciun au o steluţă în vârf. Se spune că
stelele ne conduc spre locuri speciale, iar pe vremuri multe dintre
constelaţii, de exemplu, Ursa Mare şi Ursa Mică erau venerate ca
divinităţi. Evreii din vechime foloseau steaua în şase colţuri a lui David
ca simbol religios, iar steaua de Crăciun în cinci colţuri ne aminteşte de
steaua apărută deasupra Betleemului la naşterea Pruncului. În multe culturi,
stelele sunt semne ale norocului şi ale realizării unor ţeluri măreţe.
Coroniţa de
Crăciun
Agăţarea
coroniţelor de uşa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun,
porţile se decorau cu ramuri veşnic verzi, pentru a invita în casă spiritele
pădurii. Există crezul că aceste spirite ar aduce sănătate şi noroc. Oamenii
încă îşi mai împodobesc casele cu coroniţe de brad şi de laur, ca mod de a-şi
întâmpina prietenii şi rudele. Forma circulară a coroniţei simbolizează natura
veşnică a dragostei.
Vâscul
Se crede că
vâscul a fost utilizat dintotdeauna pentru a sărbători sosirea iernii. Această
plantă veşnic verde era folosită pentru decorarea locuinţei, se credea că
posedă puteri tămăduitoare speciale, vindecând orice, de la infertilitatea
femeilor până la otrăviri. Scandinavii vedeau vâscul ca pe o plantă a păcii şi
a armoniei, asociindu-l cu Frigga, zeiţa dragostei. Obiceiul sărutului sub vâsc
provine din credinţa că acest gest sub un lăstar al plantei aduce armonie şi
înţelegere şi face ca să crească iubirea în cuplu.
Lumânările
Aprinderea
lumânărilor în perioada Crăciunului este o tradiţie veche ce reprezintă
naşterea lui Iisus şi reînnoirea vieţii, puritate, speranţă, găsirea drumului
bun în viaţă. Se crede că Martin Luther, reformatorul protestant, a fost primul
care a aprins lumânările din bradul de Crăciun. Venind acasă într-o seară de
decembrie întunecată, în apropierea Crăciunului, acesta a fost uimit de
frumuseţea luminilor care străluceau printre ramurile unui brăduţ din faţa
casei sale. Luther a împodobit apoi bradul de Crăciun din casa sa cu lumânări.
Ciorăpeii de
Crăciun
Obiceiul
ciorapilor de Crăciun provine dintr-o legendă despre un nobil care şi-a risipit
necugetat averea, lăsându-şi fetele fără zestre. Sfântul Nicolae a auzit despre
această situaţie şi a venit pe ascuns la locuinţa fetelor. El a aruncat trei
pungi cu monede de aur prin hornul casei, care au căzut în ciorapii fetelor,
atârnaţi la uscat lângă şemineu.
În secolul al
XVIII-lea, copiii din Olanda îşi lăsau saboţii lângă vatră, sperând că
Sinterclass (Moş Crăciun) le va aduce daruri. Mai târziu, pantofiorii de lemn
s-au transformat în şoseţele, iar Sinterclass a devenit, pentru englezi, Santa
Claus. Astăzi, multă lume încă foloseşte ciorăpelul de Crăciun, în care pune
mici daruri pentru copii şi cei dragi.
Colindele
Colindele sunt o
parte importantă a spiritului Crăciunului. Grupuri de copii, fete şi băieţi,
merg din casă în casă să colinde, toată ziua de Ajun. Se spune că e bine să
primeşti colindători, pentru că urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primeşti
colindul vei fi urmărit de ghinion. După ce colindătorii termină de cântat,
gazda îi invită în casă şi le oferă mere, nuci, dulciuri şi colaci. Nucul
simbolizează belşugul şi longevitatea, iar merele semnifică bunăstare şi
bogăţie.
Colindul,
in acest context, incepe, nu intamplator, seara si dupa reguli bine stabilite.
In seara de Ajun colinda doar copiii, simboluri ale puritatii, ale curateniei
fizice si morale. Abia in ziua de Craciun colinda flacaii, femeile fiind
excluse. Ceata de colindatori se organizeaza pe vecinatati si merge din casa in
casa pentru ca urarea lor este socotita de bun augur. Arsenalul lor, format din
clopotei, bete si bice are menirea ca, prin zgomotul facut, sa alunge fortele
malefice. In acelasi cadru trebuie amintite jocurile cu masti: capra ,ursul, calutii, dar si ceata de mascati, care are menirea de a
stigmatiza toate relele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, si
profilurile ocupationale: crasmarul, caldararul, agricultorul etc. Din costum
nu lipseste niciodata siragul de zurgalai, care are aceeasi menire - de a
indeparta fortele raului. Craciunul este marcat si printr-o masa bogata, din
care nu trebuie sa lipseasca colacii, cornurile, fructele, pestele, dulciurile
si, bineinteles, bautura. Tot ce se pune pe masa are o trimitere clara la
ocupatiile traditionale ale comunitatii romanesti. De pe masa nu pot lipsi
nucile si ouale, care au o simbolistica mai complexa, cu trimitere la
rezistenta in timp, la samanta care nu se pierde.
Sărbătorile de
iarnă, incepute de Craciun odata cu Nasterea lui Iisus, se incheie abia la
Boboteaza, cand in lumea satului au loc alte petreceri unde, intr-un cadru
special, sunt prezentate comunitatii viitoarele cupluri si astfel viata isi
reia ciclul firesc, odata cu renasterea naturii. De la Craciun si
pana la Boboteaza, copiii umbla cu "steaua",
un obicei vechi ce se intalneste la toate popoarele crestine. Acest obicei vrea
sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei
trei magi. Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din
literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a
Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta calvina si, multe din ele,
chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra in casa in
zilele Cracinului, canta versuri religioase despre nasterea lui Isus:
"Steaua sus rasare"; "In orasul Viflaim"; "La nunta ce
s-a intamplat"; "Trei crai de la rasarit".
Sărbătoarea ortodoxă rămâne autentică în măsura în care contaminarea cu
elementele profane nu desfiinţează specificitatea acesteia. Este ştiut că în
decursul istoriei unele aspecte’’ păgâne’’ au intrat sau au fost resemnificate la nivelul dreptei
credinţe.
Multe aspecte de tip folcloric au fost prelucrate sau
s-auîngemănat cu riturile creştine. Sărbătorile noastre creştine nu se pot transforma în prelungite
festine,intervale vide de activitate, ci trebuie să se transforme în momente
privilegiate de activism spiritual ,de formare duhovnicească.Desacralizarea sărbătorilor este o primejdie ce nu trebuie neglijată.Nu
poate şi nu trebuie ‘’sfinţit’’ orice butic sau
cine ştie ce aşezământ al desfătărilor lumeşti.
Actul sacru nu se poate săvârşi oricând şi oriunde.
Sărbătoarea trebuie să devină o culme a trăirii spirituale,o ocazie de
re-înduhovnicire, de ataşare mai puternică faţă de divinitate, de trăire
autentică întru Hristos.
Să nu uităm că Sărbătoarea Domnului [Duminica] presupune ‘’ să nu lucrezi în acele zile nimic, fără numai cele pentru suflet’’.
Aşadar,sărbătoarea înseamnă activitate, este o lucrare a
spiritului, devine un moment orientat către perfecţionarea sufletului nostru.
Cei care se dedică unui ‘’cult’’
în mod ‘’ maşinal’’ ,în virtutea
tradiţiei,pentru că ‘’
asa se cade ‘’,se află doar la începutul drumului către credinţă,într-o
fază cât se poate de ‘’
lumească’’
.Să avem grijă să nu alunecăm în acest soi
de sărbătoare pervertită să cinstim cum se cuvine cele sfinte, să ne ‘’ însărbătorim’’ sufletele cât mai mult şi cât mai des.
BIBLIOGRAFIE
M.E.N.,Consiliul Naţional pentru Curriculum, Programa
şcolară de religie clasa I ,Editura Educaţia religioasă, Bucureşti,2005
Ani Răducu,Îndrumător-elemente de educaţie religioasă
pentru învăţământul preşcolar,Patriarhia Română-diac.Nicu
D.Octavian,diac.Valentin Bădescu, pr.Sorin Filip ,Editura Grafika Print,Bucureşti,1999
Biblia,traducere Dumitru
Cornilescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu