MINUNEA NAȘTERII MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS…

Prof. înv. Primar: Ivanușcă Laura-Simona

În fiecare an simțim cum cade binecuvântarea cerească peste noi toți fie că suntem triști, veseli, buni, răi; chiar dacă unii nu conștientizeazăacest lucru. El “Hristos” se naște în ieslea din Betleem an de an pentru a noastra mântuire, nu acel Moș Crăciun comercial ne aduce bucurie, ci doar amagire, Hristos este adevarata bucurie, Nașterea Sa o sărbătorim. Oameni haideți să-l întâmpinăm așa cum se cuvine! Bucurați-vă!

Fără obiceiuri și tradiții n-am fi existat ca popor, ele ne țin uniți; nu orice popor “beneficiază” de așa frumoase obiceiuri, moștenite din străbuni, scoase în evidență an de an.

Cuvântul “Crăciun” vin din latinescul “Creatio” (creație sau naștere) și semnifică: nașterea naturii sau nașterea lui Crăciun. Acest cuvânt “Crăciun” este cunoscut și în limbile slave care au ajutat la formarea limbii române; originea acestui cuvânt este româneasca.

“Moș Crăciun” este cunoscut românilor încă de la formarea limbii române, el este înlocuit de mitul unui cioban care a refuzat să o primească pe Fecioara Maria ca sănască în staulul său pe însuși Mântuitorul lumii. Însă soția sa o primește pe Fecioră în staulul oilor și îl naște pe Iisus, lucru pentru care Crăciun – soțul său, îi taie mâinile. Soția îndurerată aleargă la Fecioara Maria și îi arată ce-I facuse soțul necredincios, dar Fecioara Maria săvârșește o minune cu femeia și-i lipește mâinile la loc, minune care-l face pe Crăciun să devină credincios, și cu lacrimi amare cade în genunchi și își cere iertare de la Fecioara Maria.

De atunci “Moș Crăciun” este transfigurat în Sfânt, care aduce daruri tuturor în seara Sfântă a Nașterii lui Iisus Hristos.

Creștinismul este religia universal, al carei izvoare sunt Biblia și Sfanta tradiție. Creștinismul este religia toleranței, a iubirii față de semeni, a păcii și a iertării prin Jertfa Mântuitorului pe Cruce. Credința este condiția esențială în mântuire, modul sau calea prin care noi primim harul divin.

Crăciunul sau Nașterea Domnului – praznic împărătesc cu dată fixă, serbat de creștini la 25 decembrie în amintirea Nașterii după trup a lui Iisus Hristos. Ea face parte din cele 12 Sărbători domnești (praznice împărătești)  ale Bisericii bizantine, a treia mare sărbătoare dupa cea de Paști și de Rusalii. În anumite țări unde creștinii sunt majoritari, de asemenea este Sărbătoare legală și se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrate atât de creștini cât și de necredincioși, centru de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în Biserică la ritualul spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii “darurilor de Moș Crăciun”.

Numele de Cristian este semnificativ Crăciunului, el înseamnă creștin, adept a lui Hristos – vine de la latinescul Christianus.

“Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăat să se închine Ție, Soarele dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, slava Ție” (Troparul Nașterii Domnului – glas 4).

“Fecioara astăzi pe Cel  mai presus de ființă naște, și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (condac, Glasul al 3-lea).

Iisus Hristos S-a născut într-o iesle, umil, deși putea să aibă parte de o primire regală; sărac, desi ale Lui sunt toate bogățiile. Îngerii I-au cântat, pastorii I s-au închinat, magii au venit cu daruri: aur, smirnă, tămâie.

Pomul de Crăciun ni-L simbolizeazăpe Hristos care este “Pomul Vieții” și noi nu putem viețui dacă nu gustăm din acest Pom, dătător de viață; acest “Pom al Vieții” adică Hristos Ne este dăruit prin Nașterea Sa. Luminile (beculețele aprinse în brad) sunt un simbol pentru lumina duhovnicească, ce luminează pe oameni cu venirea lui Hristos. Din punct de vedere spiritual ne naștem și noi odată cu Hristos.

Fără bardul de Crăciun nici nu ar exista “Crăciun”; în fiecare de an milioane de brazi sunt sacrificați pe altarul plăcerii și pentru a nu fi sacrificul inutil, brazii sunt împodobiți și iluminați.

Steaua trebuie pusă în vârful bradului, ea reprezintă Sfanta Treime (lumina) în Noul Testament. Mersul cu steaua are o mare însemnătate în ziua de 25 decembrie - care este cea mai lungă noapte a anului.

Bradul se cumpără la 24 decembrie și se păstrază până la 6 ianuarie când se arde în cămin (unde se poate) sau se aruncă.În trecut, bradul se ilumina cu lumânări, dar ele au fost înlocuite cu ghirlande electrice.

Sărbătoarea Crăciunului este prilej de întâlnire a rudelor și prietenilor.

Tot cerul s-a bucurat pentru că prin Nașterea Sa a venit mântuirea pe pământ... Odată cu El a adus și viața, iubirea, bucuria, pacea, binecuvântarea. Iisus Hristos este cel mai frumos și prețios Dar pe care Tatăl cel Ceresc ni L-a oferit.

Betleem sau Efrata înseamnă “casa pâinii”. Si nu întâmplător are aceasta tâlcuire. Postul de 40 de zile rânduit de Sfânta noastră Biserică, vrea ca cel ce dorește în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este Casa Pâinii vieții – pentru a ne mărturisi și a primi Sfânta Împărtașanie. Doar așa ne facem părtași la bucuria și pacea cântată de corurile îngerești deasupra staulului din Betleem.

Să-L așteptăm cu inima deschisă și bună și să-L chemăm cu dor.

Crăciunul este Sarbatoarea bucuriei; el este Darul făcut de Dumnezeu lumii întregi, “Dar” care ne cheamă să răspundem și noi cu darul iubirii noastre față de lumea întraga și Dumnezeu. Colindele trebuie să răsune peste tot, vestind tuturor marea bucurie.

Colindatul este o reînnoire a chemării fiecarui creștin de a fi apostol a lui Hristos în lume, de a-L primi, dar și de a-L vesti celorlalți pe Mântuitorul.

Obiceiul de a merge la fiecare casă și de a vesti prin colind Nașterea Pruncului Ceresc se păstrează în viața românilor, în modul specific în care ei serbează apropierea Crăciunului. Colindatul este o sărbătoare a comunității, a copiilor și tinerilor care colindă, precum și a celor ce primesc colindătorii și răsplătesc cu daruri osteneala lor.

Majoritatea colindelor au în central lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos; iar altele pe Maica Domnului. Colindele descriu mai ales Întruparea și Nașterea Mântuitorului cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credinta: FIUL LUI DUMNEZEU S-A NĂSCUT.

Poporul român a păstrat un sens adânc a călătoriei spre Betleem, a magilor de la Răsărit și al închinării păstorilor, transpunându-le într-unul dintre cele mai frumoase obiceiuri, acele al colindatului. Mergând din casa în casă pentru a-L vesti pe Hristos, colindătorii devin apostoli, martorii împlinirii făgăduinței trimiterii lui Mesia în lume, spre mântuirea întregii omeniri.

De Crăciun, colindele vestitoare ale Nașterii Domnului aduc PACE, DRAGOSTE ȘI SENINĂTATE, steaua călăuzindu-ne spre Betleem-ul sufletelor noastre pentru a-I aduce, precum magii, daruri neprețuite, daruri nepieritoare.

Bibliografie

            “Buna menajera” – Steriady Ecaterina, Typographia Otto Bielig, Galati, 1871

Dictionar de cultura religioasa – Camelia Apopei, Mariana – Liliana Mujdei, Iasi, Casa Editoriala Regina, 2008

Dictionar onomastic – pr. Valentin Puscasu – Editura Lidana, Suceava, 2014

Retete de post si Sarbatori crestine – Maria Cristea Soimu, Editura Ametist’92

Revista “Biserica din sufletul copilului” nr.3  decembrie 2006, nr. 31 decembrie 2013, nr. 35 decembrie 2014