profesor
Silvia- Adriana Toderică
Școala Gimnazială Nr.1 Drăgănești
”Folclorul
este cartea noastră de vizită în lume, este tradiţia noastră vie, păstrată şi
transmisă prin viu grai, este cel mai sfânt şi curat lucru ce-l poate avea un
român în inima lui. Identitatea românului.” Ionel Coca
Folclorul românesc
reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești.Sintagma se
referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele
ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate
în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul
românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației
românești. La toate acestea se adaugă diferitele tradiții sau obiceiuri
preluate de la popoarele cu care interacționăm direct(prin rudele sau prietenii
plecați în diferite țări ale lumii) sau
indirect (prin media).
Indiferent de felul în care aceste
noțiuni ajung la copii, important este ca folclorul să străpungă paloșa dură a realității, a
informațiilor computerizate , deoarece dacă pierdem complet relația cu
datinile, ne pierdem pe noi, ne pierdem identitatea. Un moment propice
mediatizării printre copii a datinilor autohtone, și nu numai, este Crăciunul
sau Nașterea Domnului.
Constantin Eretescu[1]
identifică o paletă largă de datini și de obiceiuri specifice acestei
perioade.Acestea se desfășoară la o data fixă sau într-un interval determinat
(colindatul începe în Ajunul Crăciunului și poate dura până la
Bobotează).Dintre toate obiceiurile de peste an, colindele și plugușorul sunt
cele mai cunoscute și prezintă cea mai mare însemnătate din punct de vedere
literar și spiritual. Poezia colindei oferă imaginea unui strat cultural arhaic
în care pot fi surprinse reminescențe mitologice ori supraviețuiri ale unor
realități istorice sau sociale pe care societatea le-a mai păstrat.
Având în vedere că locuiesc în sudul
Moldovei am să trec în revistă colindele și datinile păstrate în această zonă, respectiv
împrejurimile Galațiului, apropiindu-mă de satul Liești. Întâmplarea face să cunosc o bunică de 95 de
ani din acest sat, care mi-a furnizat de-a lungul timpului diferite informații
privind datinile sau anumite cântece populare. Conform datinilor păstrate în
acestă zonă, colindele se cântă într-o anumită ordine, nu haotic, deoarece ele
transmit gradual anumite informații, punctul culminat fiind Plugul mare din
noaptea de Anul Nou.
Colindele debutează cu ”Moș Ajun” cântat în dimineața din Ajunul
Crăciunului. Acest colind ar trebui cântat de copiii până în 12 ani. În
general, puritatea copiilor face ca urările colindului să fie mai bine primite
de Dumnezeu. ”Moș Ajun” este un
colind scurt care anticipează sărbătoarea Crăciunului. Colindătorii ”cer”
gazdelor ceva din bucatele lor ” Ne dați
/Ori nu ne dați”.
Tot în Ajunul Crăciunului, pe parcursul
întregii zile, se pot cânta ”Leru-i ler”,
”Florile dalbe” sau ”Sus la poarta Raiului”. Toate acestea
anticipează Nașterea Domnului: ”Și cântă
inimile lor/ Aprinsa bucurie/ Că s-a născut Mântuitor/ Azi s-a născut Mesia”
(Leru-i ler); ”Ci v-aduc pe Dumnezeu/ Florile dalbe/ Dumnezeu cel Mititel” (Florile dalbe); ”Lângă ea un legănel, da un legănel/ Cu un copilaș în el” (Sus la poarta Raiului).
În zilele de Crăciun , copii ne colindă
cu ” Steaua sus răsare”, ”La Vitleem
colo-n jos”, ”Astăzi s-a născut Hristos” ori ”Moș Crăciun”. Toate aceste
colinde au o linie melodică veselă, deoarece, spune bunica, se serbează un
moment de bucurie, muzica trebuie să ne bucure sufletele, nu să ne întristeze.
Colindele aduc bucuria Nașterii Domnului. Pentru cântecul ”Steaua sus răsare”, copiii își construiesc stele mari, împodobite
destul de colorat, la care leagă clopoței.
Ultima zi din an este marcată de plugușor
și de plugul mare. Plugușorul este cântat tot de copii și prevestește anul
îmbelșugat ce va veni ”Iarna-i grea,
omatu-i mare,/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belsug,/Pentru brazda de sub
plug.” Plugul mare se cântă după lăsarea nopții de flăcăi necăsătoriți. De
regulă aceștia colindă casele unde se găsesc fete de măritat ”C-ai o fată frumușică”. Părinții invită
băieții în casă și îi servesc cu vin fiert, țuică și colaci. Flăcăii au pluguri
mari, buhaie, bice. Se spune că toate aceste pocnete sperie relele anului care
trece, lăsând cale liberă anului următor.
În sudul Moldovei, dimineața noului an
este deschisă de Semănat. Copiii vin pe la casele oamenilor și îi seaman cu
grâu, orez sau porumb: ”Anul nou cu sănătate/ Să vă dea Domnul de
toate/ Sănătate nouă/ La mulți ani cu sănătate!”. Este o urare scurtă ce
deschide noul an. Unii oameni mai păstrează superstiția că dacă primii veniți
să te samene sunt băieți, atunci va fi un an rodnic, dacă sunt fete- anul nu va
fi grozav. Pe parcursul zilei se umblă cu ”Sorcova”. Copiii au sorcovă făcută din bețe împodobite
și urează sănătate și viață lungă: ”Sorcova
vesela/ Să trăiți, să înfloriți/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir”.
Datinile specifice
acestei zone se încheie cu Sorcova, însă s-au preluat din alte regiuni și
Capra, Ursul sau Călușarii.Acestea se desfășoară după data de 2 ianuarie până
la Bobotează. Grupuri de flăcăi costumați, cântând la acordeon, vioară sau tobăvin
și colindă pe ulițele satelor. Este
adevărat că aceste colinde sunt interpretate de tineri din alte zone/sate și
foarte rar din această regiune.
Din categoria obiceiurilor respectate în
această zonă, la loc de frunte stau turtele. Turtele sau scutecele Domnului
sunt pătrate de aluat foarte subțire, făcute doar din apă, sare și făină,
coapte pe plita sobei. Acestea se lasă la uscat în ștergar de pânză și se
mânâncă după ce vine preotul cu Ajunul în casă. Se face un sirop foarte dulce
de zahăr cu apă în care se înmoaie turtele. Peste fiecare strat de turte
însiropare se pune nucă din abundență. Acest desert se consumă în ziua de Ajun,
când se postește, dar și în ajunul Bobotezei, când este post. De asemenea se
realizează și o turtă foarte sărată special pentru animale.aceasta se dă
animalelor pentru a fi sănătoase tot anul următor. Tradiția spune că fetele
nemăritate, care vor să-și afle ursitul gustă de Bobotează această turtă și țin
post negru întreaga zi. Seara, așază sub pernă busuioc și cel care în vin le va
aduce apă, acela este ursitul lor.
La toate aceste datini autohtone se adaugă
și cele preluate de la alte popoare ale lumii. Bineînțeles pentru copii
important este bradul. Acesta se ornează în Ajunul Crăciunului și se
despodobește a doua zi de Bobotează. În dimineața de Crăciun copiii găsesc cadourile
sub brad. De asemenea, în noaptea de Revelion ar trebui să mâncâm pește pentru
a ne strecura ușor prin greutățile anului ce va veni. Iar petardele,
artificiile prin zgomotele lor îndepărtează răul.
Despre aceste datini și obiceiuri le
vorbesc copiilor de la școală în săptămâna ce precede vacanța de iarnă. În
această perioadă orele de română se desfășoară sub formă de șezătoare și copiii
nu doar cântă colinde, ci realizăm compuneri în care valorificăm obiceiurile
din această perioadă, ornăm sălile de clasă adecvat, colindăm părinții și
instituțiile din localitate. Important este că la aceste șezători le explic
întotdeauna copiilor ce anume înseamnă Crăciunul și ce semnificație au
colindele. Dacă ei vor ști aceste lucruri, mai devreme sau mai târziu, le vor
spune și ei copiilor sau nepoților și toate acestea nu vor fi în van.
Șezătoarea debutează cu
povestea lui Crăciun. Este o poveste, un mit cunoscut atât printre credincioșii
ortodocși, cât și printre cei catolici( să nu uităm că bradul și împodobirea
lui vine din credința catolică, la noi, în perioada comunistă, a fost adus de
Moș Gerilă preluat din cultura rusească). Deci cine este Crăciun? Când
fecioarei Maria i-a venit ceasul să nască, fiind în Nazaret, căuta împreună cu
Iosif loc de găzduire. Pe atunci locuia în Nazaret un om pe nume Crăciun, care
era vestit pentru răutatea sa, chiar și pe soția și fiicele sale le chinuia
destul de rău. Ajunsă la casa lui Crăciun, în timp ce acesta era plecat la
moară, Maria îi cere soției lui găzduire măcar în staulul animalelor. Femeia de
milă o primește. Se spune că pe vremea aceea nu existau stele, ci numai lună.
De aceea, după nașterea lui Iisus, când s-a arătat luceafărul ca să vestească
nașterea Domnului chiar deasupra staulului, Crăciun, care vedea de departe
casa, a crezut că i-a luat foc locuința.
Între timp, Crăciuneasa trimite o fată beteagă la Maica Domnului ca să-i ducă
mâncare și să aivă grijă de ea. Maria bucuroasă că de ajutor îi repară fetei
mâna beteagă. Mai târziu Crăciuneasa trimite fata cea șchioapă, iar Maica
Domnului îi repară piciorul.Ajunge în staul și fata cea oarbă, iar Maria îi
redă vederea.Atunci ajunge acasă și Crăciun, care furios îi taie mâinile
Crăciunesei. Atunci femeia merge la Maica Domnului și se plânge, dar Maica
miloasă îi reface mâinile. Când vede Crăciun minunea, inima lui se înmoaie și
cade în genunchi cerându-și iertare. De atunci, în fiecare an, din acea
perioadă, cât a trait el, Crăciun a făcut milostenie ce cei mai sărmani. De
aceea de Crăciun se dau cadouri, daruri.
Concider că nu contează forma sub care
transmitem obiceiurile specifice zonelor noastre- că este șezătoare, un proiect
, un opțional- important este să nu uităm de unde am plecat, să nu uităm ce
copilărie frumoasă am avut tocmai datorită acestor tradiții, și mai ales să nu
uităm încotro trebuie să îndreptăm privirea acestor copii: spre țara nostră,
care este definită de istorie, tradiție și locuri minunate. Tradițiile fac
parte din sufletul nostru și trebuie să ne învățăm la fel și copiii, prin activități
plăcute, astfel încât să nu le pară o povară, ci un dat firesc.
Bibliografie
1.
Constantin Eretescu- Folclorul literar al românilor, Ed.
Compania, București, 2004
2.
Marcel Olinescu-Mitologie românească, Ed. Gramar, București, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu