VREMEA COLINDELOR

                                                                                                              UNITATEA SCOLARA:SCOALA GIMNAZIALA NR.12,BOTOSANI                                                                                               GRADINITA CU PP.NR 15,BOTOSANI                                                    EDUCATOARE PINTILIE ELENA MIHAELA                                                                                                                                                                                                              

“Fără obiceiurile şi tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu am putea să ne  numim români.”

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în fiecare colţ din ţară reînvie datini şi obiceiuri frumoase care-i unesc pe oameni. Cu această ocazie se fac urări de belşug, sănătate, bucurie, hărnicie. Crăciunul este sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos, care ţine 3 zile şi aduce în casele creştinilor obiceiuri şi tradiţii. Sărbătorile de iarnă au începuturi străvechi, diferite. Ele reinvie după mulţi ani de uitare în forme nepătate de modernism vremea când, case care respectau datina isi faceau o placere si o petrecere din primirea colindatorilor.

Moş Nicolae este aşteptat în noaptea de 5-6 decembrie. Acesta a fost un episcop care, după moarte devine un sfânt. El este protectorul pompierilor,marinarilor,tinerilor,copiilor,recoltelor.

 Se povesteşte că odată un tată necăjit era nevoit să-şi vândă copiii ca să-şi salveze familia. Sfântul Nicolae l-a ajutat aruncându-i trei pungi cu galbeni ,pe geam, în casă. Una din pungi s-a oprit într-o gheată. Astfel s-a născut obiceiul de a se pune ghete la uşă de Moş Neculae. Se spune că sfântul căşătoreşte pe un măgăruş încărcat cu doi saci mari: unul cu dulciurişi jucării, altul cu nuiele. Darurile sunt pentru copiii care se roaga,invata bine si sunt cuminti,iar nuielele pentru copiii rai,

neascultători şi leneşi.

Oamenii se pregătesc de întâmpinare Crăciunului prin curăţenie în gospodărie şi ţin post.

Moş Ajunul, 23-24 decembrie, este o sărbătoare îndrăgită de copii. Aceştia merg din casă în casă cu un săculeţ şi un beţişor numit colindă şi capătă colindeţe, adică mere, nuci, colaci, covrigi, bani, după ce au cântat „Bună dimineaţa la Moş Ajun”.                                                                                                                                                                    

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.                                                                                                                    
   Impodobirea bradului

Pomul de Craciun,asa cum il cunoastem noi astazi,decorat cu globuri in care se reflecta lumina scantaietoare a lumanarilor sau a instalatiei electrice,nu a fost din totdeauna impodobit astfel.Desi in Europa originea sa precrestina nu mai e contestata de nimeni,parerile raman totusi impartite:unii vad in el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’,altii il considera o referire directa la ,,arborele Paradisului’’,ipodobit cu mere de un rosu aprins,care amintesc de pacatele comise de primii oameni,inaintea de alungarea lor din Rai.Pana in sec. al 15-lea,crengutele verzi cu care erau impodobite casele cu ocazia Craciunului,ca si darurile care le faceau oamenii unii altora,erau condiderate traditii pagane. Dar nu peste multa vreme in locul acestora va fi folosit un arbore intreg.Conform documentelor,in 1605,la Strasbourg a fost inaltat primul pom de Craciun,intr-o piata publica. Nu avea inca lumanari si era impodobit cu mere rosii.In 1611,la Breslau,ducesa Dorothea Sybille von Schlesien impodobeste primul brad asa cum il cunoastem noi astazi. Dupa 1878,decoratiunile(globurile) de Craciun din sticla argintata de Turingia au tot mai mult succes,asa ca aceasta traditie pur germana va cuceri intraga lume,fiind adoptata pretutindeni, fie ca este vorba despre tari din Asia,africa,America de Nord si de Sud sau Australia.La sfarsitul sec. al 19-lea,in saloanele germane,sarbatoarea era de neconceput fara pomul de Craciun,impodobit si scanteietor.In 1776,prin intermediul soldatilor germani care participau alaturi de englezi la razboiul de independenta,traditia pomului de Craciun ajunge si in Statele Unite,iar in 1880 ,,cucereste’’si Casa Alba.

Anul Nou

Pentru cel mai important moment, trecerea in noul an, pregatirile se reiau. In saptamâna dintre Craciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flacai se prepara pentru "urat", sistem complex de datini si obiceiuri. Pe inserat, in ajunul anului sunt asteptati sa apara "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Caiutii", "Malanca", "Jienii", "Mascatii" etc.

Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Exista si un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: "mascatii". Recuzita, mastile, costumele sunt pregatite din vreme. Mai ales mastile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginatia si umorul sateanului român. Anume mesteri s-au specializat in confectionarea lor, ele devenind cu timpul adevarate podoabe de arta populara.

Faptul ca aceste obiceiuri se practica la cumpana dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care in gândirea populara reprezinta data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Structura ceremoniala a obiceiului este in acelasi timp plina de forta si vitalitate. Muzica si dansul remarcabile prin virtuozitate si dinamism, mastile pline de expresivitate, alcatuiesc un spectacol unic.

In diferite zone ale tarii, costumatia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este in esenta acelasi. Daca acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, "Plugusorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilitatii. Vorbe frumoase, de prosperitate si belsug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugusorul", fiecarei gospodarii. Ca o incantatie magica, textul urarii se transmite din tata in fiu si nu exista român sa nu-l cunoasca.

Tot ajunul anului nou prilejuieste practicarea anumitor acte misterioase, care incearca sa prospecteze viitorul. Iata unul dintre obiceiuri: "Vergelul". Este un prilej de sarbatoare la care participa mai ales tinerii necasatoriti si parintii acestora. Cei care fac "Vergelul" doresc sa afle ce le rezerva noul an, mai ales daca si cu cine se vor casatori. In casa unei gazde, anuntati din vreme de "colceri" sau "chiematori" se aduna toti cei interesati. Intr-un cazanel cu apa, cei ce doresc sa-si cunoasca viitorul arunca un obiect personal (inel, margea, pieptene, ban, cutit etc.). Personajul cel mai de seama este "Vergelatorul". El urmeaza sa "prooroceasca viitorul", sa-si potriveasca vorbele si sa stârneasca hazul... Ajutându-se de doua vergele de la razboiul de tesut, acesta bate in marginea cazanelului, intonând o incantatie. Obiect dupa obiect este scos din apa la cererea participantilor. Talmacirea sensului obiectului este simpla: inel - nunta, ban - bogatie, pieptene - barbat coltos, cutit - cearta, piatra - casatorie amânata etc. Dupa ce toate raspunsurile au fost date, cu totii, tristi sau plini de speranta, se aduna in jurul cazanelului din care apa a fost inlocuita cu vin si petrecerea incepe.

Când se apropie miezul noptii catre noul an, taranii obisnuiesc sa prevada cum va fi vremea in anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind si le aseaza in ordine, numindu-le dupa lunile anului. In fiecare din ele pun putina sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel ce dezleaga vrajile si facaturile, ei vor verifica cât lichid a lasat sarea topita in fiecare foaie. Asa vor sti (pentru ca in mod misterios cantitatile sunt diferite) daca vor avea seceta sau ploaie si in ce luna anume.

Prima saptamâna din ianuarie este marcata de doua importante sarbatori crestinesti: Botezul Domnului (Boboteaza) pe 6 ianuarie, si Sfântul Ion pe 7 ianuarie. Toti românii se duc la biserica de Boboteaza, pentru a lua apa sfintita, atât de necesara pentru tamaduire si purificare. In satele si orasele asezate pe maluri de ape, tinerii se intrec sa scoata la mal crucea aruncata de preot in apa inghetata. Cel ce va reusi, va avea parte numai de bine. In aceste zile, atât de reci ale iernii, adunati pe lânga focuri, neavând alta treaba decât de a hrani animalele, taranii români isi trag sufletul alaturi de cei dragi, petrecând cu toti Ionii si Ioanele si pregatindu-se pentru truda care va veni curând, odata cu topirea zapezii.

                                                                                                                                                           

BIBLIOGRAFIE

  1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.

  2.Narcisa  Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura Cartea de buzunar,2005